referinte.ro  /  enciclopedia virtuală din românia  /  articole tematice  / specialişti populari, biografie
TRIMITE PRIN

Győri Klára, povestitoare cu aptitudini creative şi memorialistă din Sic

Publicare: 2010-11-25
Autor: KESZEG Vilmos
Tradus de: MEISTER Róbert
Categorie: specialişti populari, biografie



Győri Klára (4 iunie 1899, Sic - 5 august 1975, Sic) s-a născut în 4 iunie 1899, fiind al şaselea copil al unei familii de agricultori înstăriţi. Părinţii ei au fost cunoscători de carte, iar tatăl era concepistul regiunii. Győri Klára a parcurs şase ani de şcoală, după care a plecat ca slujnică la Cluj. S-a căsătorit la vârsta de douăzeci de ani cu Filep István, un agricultor cu stare. A crescut cei doi copii ai soţului. Viaţa conjugală i-a fost lipsită de bucurii.


A devenit povestitoare ascultându-l pe tatăl său, care la rândul lui tot de la tatăl său învăţase poveştile. Deseori tatăl le citea celor din jur. Povestitoare de renume era şi mătuşa ei din partea tatălui.


Timp de treizeci de ani Győri Klára a povestit auditoriului, femeilor, fetelor şi tinerilor. Deoarece după un timp, femeile nu mai solicitau poveşti cu zâne, le-a scos pe rând din repertoriul învăţat de la tatăl său. Astfel, a compus basme glumeţe şi nuvelistice, pline cu multe „şotii" şi erotism, care au devenit iubite de toţi. Răspunzând aşteptărilor auditoriului, a prelucrat în poveşti nuvelele lui Boccaccio. Pe lângă poveşti, au devenit parte a repertoriului glumele, povestirile locale, experienţele personale, fabulaţiile. În locuinţa ei funcţiona şezătoarea de fete şi casa de dans. Aici îi distra pe tinerii adunaţi. Înaintea sosirii flăcăilor, fetele ascultau cu plăcere poveştile cu zâne, iar după sosirea flăcăilor, se trecea la glume mai piperate. Povestitul - practicat împotriva voinţei soţului - era singura sa plăcere: „Numai atunci am putut practica povestitul, când soţul nu-mi era în preajmă; pentru că înjura şi ne ameninţa că dă foc casei. De câte ori îl auzeam, începeam să tremur..."


Repertoriul ei a fost consemnat de Nagy Olga între anii 1945-1960: în total 450 de creaţii, din care 140 sunt fabulaţii, iar 310 bancuri şi poveştiri umoristice. Avem deci de-a face cu unul dintre cele mai bogate repertorii ţărăneşti de poveşti populare. Poveştile şi fabulaţiile ei au apărut în volumele: „Széki népmesék" [Poveşti populare din Sic], „Paraszt dekameron" [Decameron ţărănesc], „Ùjabb paraszt dekameron" [Noul Decameron ţărănesc] şi în „Asszonyok könyve" [Cartea femeilor]. După pierderea inspiraţiei de a mai crea poveşti şi dispersarea grupului de ascultători ai ei, la imboldul lui Nagy Olga - ascunzându-se de şoţul ei - a început în anul 1960 să-şi noteze memoriile, istoria vieţii sale. În 1973, după moartea soţului, aceste istorisiri au fost completate cu frustrările - anterior trecute sub tăcere - suferite în viaţa ei ca femeie. Győri Klára a încetat să mai scrie în 1974, după un al treilea val de memorii. Manuscrisul - în forma sa finală - consemnează viaţa şi tradiţiile din Sic în prima parte a secolului XX, strădaniile cotidiene ale unei familii, naraţiunile (bârfe, zvonuri, fabulaţii), soarta femeilor şi a slujnicelor, lupta autoarei cu lipsurile, cu prejudecăţile consătenilor şi cu tirania masculină. După publicarea memoriilor, a devenit din nou populară - de data aceasta în rândul cititorilor. În martie 1973, revistele Valóság şi Korunk publică fragmente din memoriile sale. Tot în acel an, Gulyás László realizează un film-portret al autoarei, difuzat pe micile ecrane. Cântăreaţa populară Ferenc Éva a realizat o seară de recitaluri din confesiunile ei. Manuscrisul a fost pregătit pentru tipar şi a apărut după moartea autoarei, în 1975, cu titlul: „Kiszáradt az én örömem zöld fája" [S-a uscat copacul verde al bucuriei mele]. Deşi volumul nu a fost primul care a apărut în domeniu, opinia publică şi-a îndreptat atenţia asupra memoriilor autobiografice populare doar în urma editării acestuia. Editarea cărţii a fost urmată de dispute pasionate.


Nagy Olga, care semnează şi studiul introductiv al volumului, plasează cartea lui Győri Klára la graniţa dintre beletristică şi folclor, deoarece uneşte caracteristicile tradiţiilor orale ale societăţilor locale (mod de exprimare, formule şi întorsături de limbaj, teme orale, descrierea sociografică a vieţii cotidiene ), cu specificităţile creaţiei literare (perspectivă feminină, stilul original al autoarei, selecţie, compoziţie, interpretare). A urmat apoi receptarea din partea literaturii beletristice şi din partea literaturii de specialitate. Criticii puneau sub semnul întrebării legitimitatea tipăririi autobiografiei unei ţărance, reprezentativitatea acestei confesiuni personale. Cei care le apărau - atât pe Nagy Olga cât şi pe Győri Klára - lăudau stilul autoarei, curajul acestor confesiuni, noutatea acestei lumi locale şi personale (Kósa László, Tamás Gáspár Miklós, Kántor Lajos, Látó Anna, Cseres Tibor). Cartea a produs disensiuni şi în societatea sicană. Obiecţiile societăţii locale pot fi redate astfel: 1. Győri Klára a publicat aceste memorii la îndemnul lui Nagy Olga, fără ştirea satului şi împotriva voinţei lor; 2. afirmaţiile din cartea ei defăimează fără temei familia soţului ei şi toată comunitatea din Sic; 3. autoarea nu avea dreptul moral de a critica.


Datorită amabilităţii şi volubilităţii sale, datorită cunoştinţelor sale în privinţa tradiţiilor, Győri Klára a fost „sursa"cunoscută şi simpatizată, de mare popularitate pentru mişcărea născândă a caselor de dans.



Bibliografie selectivă



GYŐRI Klára: Kiszáradt az én örömem zöld fája. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1975.
KÜLLŐS Imola: A női önéletrajzok folklorisztikai vizsgálatának néhány tanulsága. In: BALÁZS Géza - CSOMA Zsigmond - JUNG Károly - NAGY Ilona - VEREBÉLYI Kincső (szerk.): Folklorisztika 2000-ben. Folklór - Irodalom - Szemiotika. Tanulmányok Voigt Vilmos 60. születésnapjára. I. ELTE BTK, Budapest, 2000. 134-163.
KESZEG Vilmos: Az írás és a beszéd konfliktusa: egy írástudó asszony „pere". Néprajzi Látóhatár X. (2001) 1-4. 135-148.
NAGY Olga: Széki népmesék. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1976.
NAGY Olga: Paraszt dekameron. Válogatás széki tréfákból és elbeszélésekből. Magvető Könyvkiadó, Budapest, 1977
NAGY Olga: Újabb paraszt dekameron. A szerelemről és a házasságról. Magvető Könyvkiadó, Budapest. 1983
NAGY Olga: Asszonyok könyve. Népi elbeszélések. Magvető, Budapest, 1988
NAGY Olga: Pályakép fénnyel és árnyékkal. Egy néprajzos emlékei. Erdélyi Gondolat, Székelyudvarhely, 1995. 120-150.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ