TRIMITE PRIN

Tipărirea în limba maghiară pâna în 1989

Publicare: 2010-11-24
Autor: DÁVID Gyula
Categorie: literatură



Primele tipografii transilvănene au fost înfiinţate de către saşi, la Sibiu, în anul 1529 şi în 1535 la Braşov, unde s-au tipărit şi cărţi în limba maghiară. Pentru a satisface nevoile crescânde ale cititorilor, Gáspár Heltai înfiinţează o tipografie la Cluj încă din anul 1550, în timp ce familia Hoffhalter, venită din Viena, întemeiază o tipografie la Oradea, în anul 1565. Acestea au fost urmate în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de atelierele de tipărire din Alba Iulia (1567), Orăştie (1581) şi Abrud (1596), care au produs în total 242 de titluri în acest secol, printre care 134 în limba maghiară, 103 în limba latină şi 5 în limba germană sau română. Interesul pentru cartea tipărită şi editarea lucrărilor în limba maternă (maghiară) s-a intensificat şi datorită dezbaterilor religioase între protestanţi şi catolici.


Din secolul al XVII-lea avem de asemenea date cu privire la înfiinţarea unor noi tipografii: Ábrahám Szenczi Kertész pune bazele unei tipografii la Oradea în anul 1640, care în 1659 se mută la Cluj, unde funcţionează apoi, începând cu anul 1693 atelierul lui Miklós Misztótfalusi Kis, iar din anul 1696 cel al Bisericii Unitariene. În secolul al XVIII-lea tipografia transilvăneană se îmbogăţeşte cu noi ateliere: la Blaj (1770), Carei (1754), Aiud (1765), Timişoara (1771), Bistriţa (1773), Târgu-Mureş (1785), Alba Iulia (1778), Diosig (1788). La începutul secolului al XIX-lea urmează Aradul (1819), Sighetul Marmaţiei (1829), Satu Mare (1846), Târgu Secuiesc şi Lugojul (1848). În a doua jumătate a secolului, ca urmare a valului industrializării, apar o mulţime de tipografii mijlocii sau chiar foarte mici (numărul lor ajunge până la începutul Primului Război Mondial la 150). Conform datelor publicate de către Kálmán Krizsó, în anul 1918, în 69 de localităţi transilvănene existau în total 238 de tipografii în proprietate maghiară, în care s-a produs 70-75% dintre cărţile şi publicaţiile în limba maghiară.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, situaţia tipografiei maghiare s-a schimbat în mod nefavorabil din cauza pătrunderii şi dezvoltării puternice a capitalului românesc. Apoi a venit criza economică, în urma căreia alte tipografii au fost nevoite să-şi închidă porţile. Totuşi, tiparul în limba maghiară din Transilvania, bazat pe tradiţii de mai multe decenii sau chiar de secole, a rămas un puternic factor economic şi spiritual. Conform datelor referitoare la publicaţiile maghiare din perioada 1918-1940, sintetizate de către István Monoki, în decursul a 22 de ani au apărut 6.968 de cărţi produse în 70 de tipografii din România.


Un procent însemnat (22,5%) din această producţie (adică 1.563 titluri) a fost realizat în atelierele tipografiei Minerva S. A. din Cluj. O cotă parte însemnată au avut următoarele 11 tipografii din 5 localităţi: tipografia Vasárnap din Arad, Corvin, Gloria, Grafica, Lapkiadó şi Sf. Bonaventura din Cluj, tipografiile Kálvin, Sonnenfeld şi Szent László din Oradea, Tipografa Fraţii Moravetz din Timişoara şi tipografia lui József Füsi din Turda, care au tipărit în total 1.369 de titluri, adică 19,65% din producţia de carte în limba maghiară din acea perioadă.


Producţia de carte era de altfel, foarte fărâmiţată. În 67 de localităţi au existat 287 tipografii, care au tipărit mai puţin de 10 titluri; în 27 de localităţi 87 de tipografii au avut o producţie între 10-50 de cărţi şi doar 14 tipografii în 6 localităţi au tipărit între 51-100 de titluri (tipografia ziarului Brassói Lapok, tipografia Erzsébet din Târnăveni, Concordia, Deutsche Bote, Fraternitas, Graphic Record, Gutenberg, Pallas, Providentia şi Schildkraut de la Cluj, Husvéth és Hoffer din Lugoj, Szabadsajtó din Satu Mare, respectiv Globus S.A. din Odorheiu Secuiesc).


În perioada dintre cele două războaie mondiale, Clujul deţine rolul de conducător în producţia de carte în limba maghiară din România, având 86 de tipografii care tipăreşte 3.487 de titluri, 50,04% din totalul producţiei de carte de la acea vreme. În cele 157 de tipografii din Oradea, Timişoara, Satu Mare şi Arad au fost realizate 1.570 de cărţi, 22,53% din totalul producţiei de carte, în cele 19 tipografii din Braşov tipărindu-se 247 titluri, iar în cele 45 de tipografii bucureştene, 113 cărţi în limba maghiară.
Din punct de vedere industrial, Secuimea a fost o regiune subdezvoltată, ceea s-a oglindit şi în faptul că în 12 localităţi (Târgu-Mureş, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni, Covasna, Baraolt, Reghin, Luduş, Miercurea Nirajului) au existat în total numai 62 de tipografii, în care au fost tipărite 575 de titluri, dintre care 373 în primele două oraşe, restul în ordinea descrescătoare.


O nouă perioadă grea pentru tipografia maghiară a fost perioada celui de al Doilea Război Mondial şi schimbările politico-sociale care i-au urmat. Apariţia cărţilor în limba maghiară în timpul Războiului în Ardealul de Sud era aproape simbolică în perioada 1943-1944 (la Braşov în anul 1942 apar doar 2 lucrări, în anii 1943-1944 niciuna; la Timişoara între anii 1940-1944 apar 37 de titluri; Aiudul - unde a fost mutată tipografia şi personalul ziarului Brassói Lapok, rezultând înfiinţarea Tipografiei Bethlen - participă cu 56 de titluri, Aradul cu 14; iar la Lugoj, Alba Iulia, Deva şi Bucureşti apar câte două lucrări).
În primii ani de după război se poate observa o oarecare revigorare: între 1944 şi 1949, în 23 de oraşe apar 1.775 de titluri. Centrul acestei producţii de carte continuă să rămână Clujul (cu 779 de titluri), însă pe locul al doilea urmează deja Bucureştiul (613 de titluri, din care 365 tipărite în anul 1949), pe când în perioada 1950-1953 ordinea se inversează (Bucureştiul produce 574 de titluri, Clujul 537) semn al centralizării intense care a urmat după instaurarea regimului comunist şi după naţionalizare. În această perioadă, echipamentul a sute de tipografii private mici şi mijlocii ajung la fier vechi, iar tipografiile mai mari - care funcţionau cu precădere în reşedinţele de judeţ - sunt subordonate trusturilor tipografice centrale.


O nouă schimbare intervine în urma reorganizării administrative (înfiinţarea judeţelor) din anul 1968, când în valul industrializării se înfiinţează tiporafii noi în mai multe reşedinţe de judeţ. În această perioadă, oraşele Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Baia Mare, Zalău şi Bistriţa, pentru tipărirea cotidienelor judeţene şi publicaţiilor locale, primesc din nou tipografii în locul celor desfiinţate anterior sau lăsate până atunci la un nivel de dezvoltare local. În acelaşi timp, la Cluj, Oradea şi Timişoara se construiesc întreprinderi tipografice înzestrate cu echipament nou şi modern. Aceste întreprinderi vor avea un rol important şi în producţia de carte în limba maghiară, având în vedere faptul că, în cadrul distribuirii centrale a „spaţiului tipografic", personalul cunoscător de limbă maghiară reprezenta un avantaj pentru aceste întreprinderi.


În anii '80, deşi spaţiul tipografic pe ţară este constant, intervine o nouă schimbare: tendinţa tot mai dominantă a separării - atât pe calea administrativă cât şi prin mijloacele tehnice - a producţiei de carte în limba maghiară, de mediul său lingvistic natural. Se înmulţesc cazurile în care editurile cu compartimente de limbă maghiară sunt nevoite să lucreze cu personal tipograf (culegător, corector) care nu cunosc deloc limba, iar în oraşele transilvănene personalul tipografiilor - compus majoritatea din maghiari - trebuie să realizeze cărţi în limba română.


Un element important în privinţa tiparului de carte era în programul central de deznaţionalizare reducere treptată, până la dispariţie, a personalului tipograf maghiar. Pentru pregătirea chiar şi la nivel mediu a cadrelor de specialitate existau şcoli doar în limba română şi în afara Transilvaniei, la care elevii maghiari au avut şanse minime de admitere. Locul specialiştilor bătrâni a fost ocupat de către tineri sosiţi de dincolo de Carpaţi. În a doua jumătate a anilor '80, mulţi dintre specialiştii maghiari ai tiparului au plecat din ţară, stabilindu-se în Ungaria, alte ţări occidentale sau dincolo de Ocean.



Bibliografie selectivă



Jakó Zsigmond: Szeben latin betűs könyvnyomtatása a XVI. században. In: Írás, könyv, értelmiség. Buk. 1976. - Vita Zsigmond: Románia magyar irodalmának bibliográfiája 1942-ben. Kv. 1944. ETF 178. - Györffy Dénes: Románia magyar irodalmának bibliográfiája 1943-1944-ben. NyIrK 1989/1. - Tóth Kálmán-Gábor Dénes: Romániai magyar könyvkiadás 1944-1949. Kv. 1992. RMB 1. - Szigethy Rudolf-Újvári Mária: Romániai magyar könyvkiadás 1950-1953. Kv. 1995. RMB 2. (Mindkettő Dávid Gyula bevezető tanulmányával.) - Monoki István: A magyar könyvtermelés Romániában (1919-1940). I. Könyvek és egyéb nyomtatványok. Kv. - Bp. 1997. - Krizsó Kálmán: Az erdélyi és a bánáti nyomdászat és sajtó története. Kézirat.- Bándi Melissa - Újvári Mária: Romániai magyar könyvkiadás. 1954-1959. Kv. 2005. RMB 5. (Dávid Gyula bevezető tanulmányával.) - Újvári Mária - Váczy Leona: Romániai magyar könyvkiadás. 1960-1989. (Transindex).



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ