TRIMITE PRIN

Brodatul cămăşilor în Ghimeş

Publicare: 2010-11-05
Autor: GAZDA Klára
Tradus de: SZÉKELY Zsuzsa



Broderia este o ramură a artei decorative, care apare pe obiecte din diferite materiale (piele, postav sau pânză) şi având funcţii diferite (aşternuturi, feţe de masă, prosoape, costume populare, accesorii de vestimentaţie). Arta populară maghiară, asemenea celei româneşti sau celei a popoarelor slave din vecinătate, dar contrar celor din Europa de Vest, este bogată în broderii. Broderia, dintre componentele portului popular, apare în primul rând pe cămăşi, şorţuri, respectiv diferitele blănuri şi dulame, la început numai la tivuri, la încreţituri, la înnădiri, apoi mai târziu şi pe suprafeţele mai extinse.

 

Broderie pe guler: motivul „cornul berbecului mare” 


La maghiari, brodatul cămăşilor este o artă veche. Primele amintiri sunt de la începutul secolului XVI şi provin din garderoba regelui maghiar Ludovic II şi a soţiei sale, Maria. Începând din cea de-a doua jumătate a secolului XVI, prezenţa mai răspândită a brodatului cămăşii în Transilvania este atestată de surse de arhivă, respectiv de imagini. Cercetătorii din domeniu atestă obiceiul purtatului cămăşii brodate în trecut şi în cadrul unor grupuri regionale, unde astăzi acest obicei nu se mai poate regăsi deloc. Purtarea cămăşilor brodate era un obicei în Secuime, în Câmpia Transilvaniei, în Sălaj şi pe malul Târnavei Mici. Ceangăii din Ţara Bârsei au abandonat purtatul cămăşii brodate la începutul secolului XX. Cu toate că şi-a schimbat funcţia, ea mai este purtată în Săcădat, de către grupurile secuilor din Bucovina stabilite în Transilvania, la Rimetea, în Ţara Călatei, precum şi de către ceangăii din Ghimeş şi Moldova. Diferenţele în broderie se pot observa atât între regiuni, cât şi între grupuri etnice, aceste diferenţe având de fapt un rol de identificare.


Ceangăii din Ghimeş, trăind relativ izolat în aşezări dispersate în zona înaltă de munte, au desfăşurat activitatea unilaterală de creştere a animalelor mari prin scoatere la păşunat şi hrănindu-le cu fân. Până în anii 1970, când au început să facă naveta la fabricile şi uzinele din Miercurea Ciuc, purtau îmbrăcăminte confecţionată de către ei înşişi. Catrinţa de lână purtată de femei pare a proveni din Europa de Est, cămaşa încreţită la gât este o moştenire renascentistă, pe când costumul popular bărbătesc cu iţarii lungi şi drepţi şi cămăşile lungi şi lărgite cu clinuri reproduce portul iobagilor transilvăneni din secolul XIX. Ceangăii din Ghimeş dau mare atenţie executării şi purtării estetice a vestimentaţiei. Frumuseţea cămăşilor lor, remarcabilă la prima vedere, este asigurată de ţesătura de casă făcută la războiul de ţesut şi de motivele şi tehnicile ornamentale: broderia, dantela croşetată pe muchia fodorului mânecii şi pe alocuri şiretul colorat răsucit care închide gura cămăşii. Înainte de răspândirea maşinii de cusut, componentele cămăşii se tiveau cu drugul şi se legau cu dantele mai modeste sau mai decorative, cusute cu ac, numite cheiţe. Cămăşile femeilor erau decorate, dar cu modele de decor diferite şi cu diferite tehnici de cusătură, în funcţie de vârsta purtătoarei şi ocazia de purtare. Elementele decorative se pot găsi înşirate în fâşii orizontale pe gulerul îngust şi drept, pe braţe, la jumătatea lungimii mânecii (denumit brodat peste cot), precum şi pe muchia fodorului (volănaşului). Frumuseţea deosebită a cămăşilor de mireasă era dată nu numai de tehnicile de broderie mai exigente şi de motivele mai decorative, dar şi de râurile verticale aplicate pe mâneci, de la umeri până la manşetele creţe, întrerupte de cele orizontale. Cămăşile bărbăteşti erau brodate la guler, la manşete, pe muchia mânecilor largi şi la banda verticală (petecul) ce ascundea crăpătura. Pe cămaşa de mire, mai demult, se aplica şi cheiţă brodată mai largă şi mai bogat ornamentată. Se cunoşteau în jur de 25 de feluri de puncte de cusătură cu funcţii diferite. Tehnica caracteristică de cusătură pe dos (pe material) şi decorurile strict geometrice astfel create pe cămăşile femeieşti sunt înlocuite din anii 1930 cu ghirlande naturale din motive florale şi de fructe brodate la fir, altfel spus butuceşte, cu cusături mai superficiale în semicruci. Tot atunci apare un stil nou şi la cămăşile bărbaţilor: nu se mai brodează forme geometrice cu brodat la fir (pe dos, precum şi pe faţă), brodat pe fire scoase (şabac şi tăietură), cu punct tras prin cusătură peste fir sau broderie încrucişată, ci cu motive florale dinainte desenate, cusute cu punctual înapoia acului şi umplutură. Tezaurul arhaic de modele răspândit în Asia de Vest şi în toată Europa se bazează pe doar câteva elemente formale (de exemplu rombul, crucea, S, V, pieptenul, cârligul, bucla), din care, prin simplificare, mutare, duplicare, inversare, oglindire, s-au creat numeroase motive noi. Pe părţile decorate ale vechilor cămăşi vechi, deja destrămate sfărâmate se pot găsi forme de bază elaborate urmând principiul celei mai mici modificări şi care, prin asociere, au fost numite după animale, obiecte şi plante. Se făcea distincţie între elementele motivului din punctul de vedere al importanţei rolului acestuia în elaborarea motivului. S-a făcut diferenţă între motivele independente şi cele despărţitoare, între motivul principal, central, şi motivele secundare care îl înconjurau de sus şi de jos. Motivele sunt clasificate şi după complexitatea lor: modelele care erau organizate pe axă dublă de simetrie se numeau modele întregi, iar cele organizate pe o singură axă de simetrie, jumătăţi de model. Erau populare structurile negative-pozitive reciproce, respectiv modelele complementare. Formele geometrizate ale modelelor naturale de stil biedermeier erau făcute cu sită după florile naturale sau după ornamentele vaselor de porţelan.


Fetele începeau să brodeze cămăşi la vârsta de 12 ani. Bucăţile de pânză deja croite dar încă necusute, şi înfăşurate într-un alt material textil pentru a le proteja de murdărie, erau brodate în timpul iernii sau al uscatului fânului. Aceste ocazii petrecute în mijlocul familiei au asigurat şi cadrul competiţiei celui mai frumos model decorativ secret. Prestigiul femeilor se datora în mare parte acestui lucru. Ocazia cea mai importantă de a prezenta noua cămaşă brodată era slujba mare de Paşti: atunci toţi membrii comunităţii îmbrăcau haine noi. Dar s-au brodat cămăşi şi pentru alte mari sărbători religioase: de Rusalii, de hramuri, respectiv pentru ocazii rituale - botez, nuntă, înmormântare. Noile relaţii mireasă-mire, noră-soacră, naşă-fin/fină etc. erau consfinţite tot cu cadouri de cămăşi brodate. Modelele decorative speciale pentru ocazii rituale - de exemplu, unele motivele ale cămăşii de mire sau de mireasă - sugerează funcţii simbolice deja uitate.



Bibliografie selectivă



GÁL Irma: Adatok a gyimesi csángó női és férfi ingek hímzésmintáiról. In: EPERJESSY Ernő - GRIN Igor - KRUPA András (szerk): Az együttélés évezredei a Kárpát-medencében. Debrecen, 1998. 42-427.
GAZDA Klára: Egy díszítőművészeti motívumkatalógus előmunkálataiból. A gyimesi viselet vászonhímzésmintái. In. BALÁZS Géza - CSOMA Zsigmond - JUNG Károly - NAGY Ilona - VEREBÉLYI Kincső (szerk.): Folklorisztika 2000-ben. Folklór - irodalom - szemiotika. Tanulmányok Voigt Vilmos 60. születésnapjára. II. Eötvös Lóránd Tudományegyetem Bölcsészettudományi Kar, Budapest, 2000. 417-440.
GAZDA Klára: A díszítmény jelentése. In: Uő: Közösségi tárgykultúra - művészeti hagyomány. (Néprajzi Egyetemi Jegyzetek, 4.) KJNT-BBTE, Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék, Kolozsvár, 2008. 334-343.
KÓSA-SZÁNTHÓ Vilma: Csángó népviselet. In: KARDALUS János (szerk.): Hargita megyei népviselet. Csíkszereda, 1979. 103-149.
LÜKŐ Gábor: A gyimesi csángók hímzései. Kézirat a szerző hagyatékában.
SERES András: Népi hímzések. Művelődés XXX. (1977) 4. 35-38.



TAGURI

Ghimeş, ceangăi


Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ