referinte.ro  /  enciclopedia virtuală din românia  /  articole tematice  / îmbrăcăminte, port popular
TRIMITE PRIN

Şorţul de la Mera

Publicare: 2010-11-22
Autor: TÖTSZEGI Tekla
Tradus de: MEISTER Róbert
Categorie: îmbrăcăminte, port popular



Din punct de vedere etnografic, Mera aparţine de zona Călata, situată pe valea Nadăşului, cunoscută şi sub numele de „Cifravidék". Precum în celelalte comunităţi ale văii (de ex.: Viştea, Băgara, Inucu, Macău) portul tradiţional femeiesc îşi păstrează neştirbit prestigiul de-a lungul secolului XX. La începutul secolului al XXI-lea portul, valabil pentru orice generaţie, îşi pierde din aria largă de semnificaţie, utilizarea lui restrângându-se la ocazia marilor sărbători sau în cazul participării la unele ritualuri. Şorţul de sărbătoare este piesa reprezentativă a portului din Mera. Culoarea şi gradul de decorare identifică generaţia căreia îi aparţine purtătoarea, iar în alegerea pieselor un rol însemnat îl are ocazia la care acestea se poartă. Şorţurile, confecţionate din materiale textile valoroase, bogat ornamentate, deseori conţinând monograme şi anul de confecţionare, sunt primite de către fete, de obicei, cu ocazia confirmării, ca un cadou de dragoste, cadou de la rude sau - cu ocazia măritişului - de la soacră. O parte însemnată a garderobei femeilor o reprezintă piesele care nu pot fi purtate de mame din cauza vârstei, fiind astfel cedate pe rând fetelor, sau piesele moştenite în cadrul unei familii mari.


În ansamblul său, portul femeilor din Mera, ce include şi şorţul, a suferit în timp mari transformări, detectabile în modul de folosire a materialului, în utilizarea tehnicilor de decorare, în evoluţia decorului în sine, a proporţiei dintre suprafaţa decorată şi cea nedecorată. Principiile generale ale acestor transformări pot fi reconstituite pe baza pieselor păstrate în garderobe de mai multe generaţii sau confecţionate mai recent. La Mera, categoriile de şorţuri - cu denumirea locală „ruha" (veşmânt) - sunt: a. sorţul cu volan, b. cu cheiţe, c. cu panglici şi d. cu dantelă.


a. Şorţul cu volan este confecţionat de obicei din material mai ieftin (stambă, crepdeşin, mătase, delin, şantung, caşmir de calitate inferioară, eventual stofă sau materiale cu celofibră). Este croit din două lăţimi, asamblate cu maşina de cusut, iar la 15-20 cm de la marginea inferioară se cos tivituri, dantelă sau panglici. Materialul este încreţit şi fixat în această formă pe un brâu, după care întreaga piesă se plisează. Când şorţul este executat din stofă, este plisat de meşteşugari, ocazional, chiar cu şabloane speciale, sunt imprimate în material modele, prin aburire. La confecţionarea variantei cu volănaşe, din întregul materialului se taie din lungime 20 de cm, această parte încreţindu-se ulterior la lărgimea celor două lăţimi şi ataşându-se corpului piesei. Pliurile, dantelele, panglicile de mătase vor fi amplasate deasupra volanului.


Acest tip de şorţ, îmbrăcat în special cu ocazia micilor sărbători, s-a răspândit deja prin anii 1930, dar s-a generalizat la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970, ca o consecinţă a faptului că la dispoziţia confecţionerilor au stat materiale mai ieftine, diverse mătăsuri artificiale şi tipuri de stambă. Azi, acestea aparţin în primul rând costumului purtat de către femeile vârstnice la ocazii de socializare şi în duminicile obişnuite.


b. Şorţul cu cheiţe se confecţiona din materiale mai valoroase, mai ales din stofă, caşmir şi satin. Şi-a primit numele de la cheiţele verticale executate cu cusături cu punct de feston, cheiţe care au devenit tot mai late şi mai împodobite odată cu trecerea timpului. Şorţurile pot fi cu una, două sau trei şiruri de cheiţe, în Mera cel mai des întâlnit fiind modelul cu două şiruri. La începutul secolului al XX-lea cusăturile cu punct feston care legau marginile a două materiale erau executate nemijlocit pe materialul de bază, iar mai târziu, în general, au fost cusute pe un suport separat şi poziţionate ulterior între marginile veşmântului. În acest caz, liniile de întâlnire dintre ornament şi marginile veşmântului au fost mascate cu diverse ornamente aplicate. Tipurile de „legături" sunt denumite diferit în funcţie de execuţie: „simple", „simple-multicolore", „cu gât", „întrerupte", "cu „bocori", „cu panglici", „cu mărgele" şi „cusut la maşină". Sub brâu, lărgimea şorţului era îngustată prin încreţire pe o înălţime de cca 20 de cm. Iniţial, registrul orizontal decorativ astfel obţinut (szedés) a servit la fixarea încreţiturilor în aşa fel, încât delimita suprafaţa, împodobind-o în acelaşi timp. Ornamentul executat în această tehnică se numeşte „rókánés szedés", iar tehnica în sine, „rókánézás". Cu trecerea timpului, cusătura executată direct pe creţuri a fost înlocuită cu aplicaţii similare ca dimensiune, decorate în diferite tehnici, printre care şi în cea amintită mai sus.


c. Şorţul cu panglici este purtat cu ocazia marilor sărbători şi este împodobit atât în maniera prezentată mai sus (pe orizontală şi verticală), cât şi prin aplicaţii de panglici dispuse pe margine şi la colţurile inferioare, sub formă de casete ce includ cercuri. Croiala sa este determinată de numărul şi de tipul legăturilor (decorul vertical - „legătură") precum şi de dimensiunile materialului de bază. Până la începutul anilor 1920 şorţurile cu panglici aveau o singură legătură, iar până la finele deceniului au apărut modelele cu trei legături.


d. Structura şi funcţia şorţului cu dantelă sunt identice cu cele ale şorţului cu panglică, dar în acest caz panglicile sunt înlocuite cu dantelă cu ciocănele, croşetată sau, eventual, cu dantelă de fabrică. Şorţurile împodobite cu dantelă cu ciocănele s-au confecţionat la începutul secolului al XX-lea, iar cele cu dantelă croşetată şi cumpărată din prăvălie - după anul 1985. Inovaţiile în folosirea materialelor sau în modul de ornamentare (în tehnică, în folosirea motivelor şi în redactarea tiparelor) oglindesc marea vitalitate a portului popular din Mera. În a doua jumătate a secolului al XX-lea se generalizează tendinţa de înmulţire a numărului de şorţuri, de folosire a culorilor mai vii, de simplificare a tehnicilor a căror realizare necesita un timp mai îndelungat, de înlocuire a accesoriilor greu de procurat cu cele confecţionate în gospodărie, de amplificare a suprafeţelor decorate şi de folosire cu precădere a mărgelelor ca material de bază în dauna firelor de lână sau a mătăsurilor artificiale.
Materialele şi tehnicile de decorare folosite anterior nu dispar de tot, ele se regăsesc în portul generaţiilor mai vârstnice sau trec din portul de sărbătoare în portul ocazional sau cotidian.



Bibliografie selectivă





TAGURI

Valea Nadăşului, Regiunea Călata


Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ