TRIMITE PRIN

JAKÓ Zsigmond Pál (Roşiori, 2 septembrie 1916 – Cluj, 26 octombrie 2008)

Publicare: 2010-11-12
Autor: W. KOVÁCS András
Tradus de: W. KOVÁCS András, Adinel DINCĂ
Categorie: istorie



A fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai istoriografiei maghiare din România şi Ungaria. Activitatea sa a fost influenţată decisiv de moştenirea culturală a familiei sale care are un trecut de 700 de ani în comitatul Bihor, dar şi de condiţiile maghiarimii ajunse în statut minoritar în România. Studiile medii le-a urmat în liceul Kalvineum din Hajdúböszörmény (Ungaria). În 1939 a fost licenţiat în istorie, latină şi litere la Universitatea PÁZMÁNY Péter (Ungaria), unde îi erau profesori cei mai de seamă reprezentanţi ai istoriografiei maghiare moderne (DOMANOVSZKY Sándor, HAJNAL István, MÁLYUSZ Elemér, SZEKFŰ Gyula). Aici s-a specializat în medievistică şi istorie premodernă şi s-a angajat în cercetările de geografie şi demografie istorică, conduse de către MÁLYUSZ Elemér. Primul său volum a fost rezultatul cercetărilor care se derulau acolo, având titlul de Bihar megye a török pusztítás előtt [Comitatul Bihor înainte de pustiirea turcească] (Bp. 1940), pentru care a primit premiul KŐRÖSSY Flóra. În deceniul patru al secolului al 20-lea a efectuat cercetări în colecţia arhivistică a Societăţii Muzeului Ardelean din Cluj, numită Arhiva Muzeului Naţional Ardelean, unde a stabilit legături ştiinţifice cu arhivistul şi istoricul KELEMEN Lajos (1877-1963); acesta îndeplinea singur îndatoririle de administrare a arhivei şi i-a transmis cunoştinţe indispensabile în arhivistica şi cercetarea istorică privind Transilvania. În 1939-1940 a fost preparator în Institutul de istorie etnică a populaţiei a Universităţii PÁZMÁNY Péter (Népiségtörténeti Intézet), iar apoi, între 1940-1941, în Arhiva Naţională Maghiară, unde a acumulat o experienţă bogată în ceea ce priveşte arhivistica modernă, practica şi metodele cercetării arhivistice.


În 1941 s-a mutat la Cluj şi activitatea sa profesională de istoric a rămas legată de acest oraş. În perioada 1941-45, ca angajat al Arhivei Muzeului Naţional Ardelean, iar apoi ca ultim director al acestei instituţii între 1945 şi 1950, a iniţiat modernizarea cercetării istorice şi a arhivisticii maghiare din Transilvania. (În 1950 dictatura comunistă a desfiinţat - împreună cu celelalte instituţii ale minorităţilor - Societatea Muzeului Ardelean, expropriind biblioteca acestuia de o valoare inestimabilă, folosită şi de către universitatea clujeană, dar şi arhiva, colecţia istorică muzeală şi alte colecţii ale Societăţii, pe care le-a transferat diferitelor instituţii de stat). În anii tulburi care au urmat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial a salvat o multitudine de arhive ale unor instituţii precum şi arhive familiale puse în pericol, pe care le-a transportat în Arhiva Muzeului Naţional Ardelean (cf. Erdélyi Múzeum 56/1994).
De timpuriu s-a implicat şi în învăţământul superior. Între 1942-1945 a fost asistent, iar între 1945-1947 profesor la Facultatea de Istorie de la Universitatea Francisc Iosif din Cluj; din 1947 până la desfiinţarea instituţiei în 1959, a fost profesor la Universitatea Bolyai, iar apoi la Universitatea Babeş-Bolyai, unde a participat la formarea unor noi generaţii de istorici, cu toate că învăţământul în limba maghiară a fost atrofiat în mod treptat. Între 1949 şi 1968 a lucrat în cadrul Institutului de Istorie al Academiei Române. În 1981 a ieşit la pensie.


Cercetările sale au acoperit mai multe epoci (cea medie şi premodernă) şi tematici, iar din punct de vedere teritorial s-a extins asupra Transilvaniei (şi a Ungariei de est). A fost unul dintre cei mai prolifici editori de surse istorice al secolului al 20-lea. A publicat urbariile domeniului cetăţii Gilău (1944) şi sursele privind administrarea dijmei în epoca principatului (1945), prin care a pus în circuitul ştiinţific importante informaţii privind istoria economică a Transilvaniei în epoca premodernă timpurie. A realizat un îndrumător în Arhiva Muzeului Naţional Ardelean (1942) şi a început publicarea inventarelor fondurilor din aceeaşi instituţie (datorită schimbărilor intervenite după cel de-al doilea război mondial a putut să vadă lumina tiparului în 1944 doar inventarul arhivei familiei Thorotzkay, care conţine şi regestele documentelor medievale din acelaşi fond).


Unul dintre obiectivele principale pe parcursul activităţii sale de aproape şaptezeci de ani a fost adunarea şi editarea critică sub forma regestelor în limba maghiară a tuturor surselor non-narative medievale (anterioare anului 1542) privind istoria Transilvaniei (documente, misive, socoteli etc.), prin prospectarea fondurilor arhivistice maghiare şi din străinătate, colecţii de còpii şi a ediţiilor mai vechi. (Cantitatea surselor este de cca. 30.000-35.000 de texte, însă doar o parte infimă a văzut lumina tiparului). În deceniile de după cel de-al doilea război mondial, când nu i-au fost permise cercetările în străinătate - şi deoarece marea majoritate a materialului a fost (şi este) păstrat în Ungaria - această activitate a putut să continue doar parţial. În acest program grandios de cercetare îşi găseşte locul şi editarea (iniţial pe baza unor fotocopii) a protocoalelor medievale ale conventului din Cluj-Mănăştur. Cartea - care a pus la dispoziţia cercetării în două volume masive 5444 de texte şi a cărei apariţie la vremea respectivă nu a fost permisă în România - a apărut în 1989 la Budapesta. Acesta este ediţia de surse care pune la dispoziţia cercetării cel mai mare volum de documente transilvănene. Primul volum al corpusului având titlu de Codex diplomaticus Transylvaniae, a apărut în ediţia Arhivei Naţionale Maghiare în 1997. JAKÓ a pregătit încă două volume pentru tipar (2004, 2008), dar a încetat din viaţă înaintea apariţiei celui de-al treilea volum (1340-1359). A participat timp de câteva decenii la lucrările de editare al corpusului de documente transilvănene al Academiei Române (Documente privind istoria Romîniei şi continuarea acestuia, Documenta Romaniae Historica). Pe parcursul redactării corpusului de documente a dedicat câteva studii identificării unor grupuri de documente false (Studia Universitatum Babeş et Bolyai 3/1958; Levéltári Közlemények 55/1984; Volum omagial Gernot Nussbächer, 2004).
În afară de studiile dedicate perioadelor medievală şi premodernă a publicat şi surse din secolul al 18-lea (de ex. memoriile lui RETTEGI György din perioada 1718-1784). În cazul fiecărei ediţii de surse a prezentat în studii introductive şi realităţile societăţii perioadei tratate (de ex. abaţia benedictină din Cluj-Mănăştur sau societatea din Transilvania secolului al 18-lea). A realizat şi istoria scrierii latine din Transilvania şi a prezentat implicaţiile sale pentru societatea care o folosea (Scrierea latină în evul mediu, 1971, împreună cu Radu MANOLESCU); a cercetat funcţionarea cancelariei voievodale la începutul secolului al 16-lea (Hrisovul 6/1946; aici a folosit pentru prima dată în cercetarea medievistică maghiară metoda prosopografiei). A alcătuit sinteze din domeniul ştiinţelor auxiliare (studii cuprinzătoare despre caracteristicile paleografice ale documentelor medievale transilvănene şi despre sigilografie (Documente privind istoria Romîniei. Introducere, 1956). S-a preocupat de istoria scrisului şi, în legătură cu rolul social al acestuia, de istoria hârtiei şi a tiparului (de ex. Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Ser. Historia 7/1962 şi 9/1964; Levéltári Közlemények 60/1989) precum şi codicologie (de ex. Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie 10/1967; Revista arhivelor 10/1967). A stat în atenţia sa demnitatea de voievod al Transilvaniei, dar şi diferite instituţii centrale de guvernământ şi istoria evenimenţială, rămase neglijate de către cercetarea istorică. Acestei direcţii de cercetare aparţin studiile despre unii voievozi ai Transilvaniei din timpul domniei regelui Sigismund (Mályusz Elemér emlékkönyv, 1984) şi cel despre numirea voievozilor (Acta Mvsei Napocensis 26-30/1989-1993. II. Istorie). La fel şi studiul despre posesiunile medievale ale episcopilor ardeleni tratează elitele politice din Transilvania şi puterea economică şi socială a acestora (Szabó István emlékkönyv, 1998). Importante contribuţii la istoria societăţii medievale ardelene reprezintă studiile privind politica socială din Transilvania a regelui Matia (Korunk 1990/4), despre familia Veres de Farnas şi răscoala din 1467 (Imreh István emlékkönyv, 1999), sau studiul prezentând istoria societăţii secuilor din secolele 14-16 (Răscoala secuilor din 1595-1596, 1978). În scrierile sale a acordat o atenţie sporită abordării aspectelor istoriei sociale.

Influenţele şcolii istorice fondate de către MÁLYUSZ Elemér se pot regăsi în mai multe studii despre schimbările etnice din Transilvania (A románság megtelepülése az újkorban, 1941; Újkori román települések Erdélyben és a Partiumban, 1943). Un capitol important al cercetărilor a fost istoria culturii, a cărţii şi a bibliotecii, a tiparului (de ex. Könyvtári Szemle 13/1969, 14/1970, 15/1971; Erdélyi féniks. Misztótfalusi Kis Miklós öröksége, 1974; Művelődéstörténeti tanulmányok, 1979), dar s-a ocupat şi cu istoria învăţământului (de ex. Nagyenyedi diákok, 1979; coautor: JUHÁSZ István) sau cu problema intelectualităţii laice. Atenţia lui s-a extins şi asupra culturii materiale: a prezentat influenţa renaşterii în Transilvania prin exemplul orăşenimii din Cluj (Kelemen Lajos emlékkönyv, 1957). O culegere de studii din domeniul istoriei culturii a apărut în 1976 (Írás, könyv, értelmiség), iar studii nepublicate aici au apărut într-un alt volum în 1997 (Társadalom, egyház, művelődés). O parte a studiilor sale au fost traduse în limba română şi care au apărut în volumul intitulat Philobiblon transilvan (1977).


Pe lângă preocupările ştiinţifice şi activitatea didactică a depus eforturi şi pentru revigorarea vieţii ştiinţifice maghiare de după 1989, un rol important dorind să rezerve Societăţii Muzeului Ardelean. În cadrul acestei instituţii la iniţiativa sa a fost fondat un institut de cercetare, unde au fost cooptaţi cercetători tineri în munca ce viza editarea celor mai importante surse medievale şi premoderne ale Transilvaniei.


Activitatea sa ştiinţifică a fost recunoscută deopotrivă de către cercetarea maghiară, română şi germană. Din 1988 a fost membru titular al Academiei Maghiare de Ştiinţe, din 1937 membru al Societăţii Muzeului Ardelean (între 1990-1994 preşedinte). Din 1970 a fost membru al Academiei de Ştiinţe Sociale, membru de onoare al Academiei Române (1996), copreşedinte al Uniunii Mondiale, respectiv al Societăţii Internaţionale al Istoricilor Maghiari (1990), doctor honoris causa al Academiei Ráday (1990), al Universităţii Eötvös Loránd (1991). Distincţii mai importante primite: Premiul Kőrössy Flóra (1942), medalia Lotz (1991), Pro cultura Hungarica (1991), premiul Kemény Zsigmond (1995), premiul Kriterion, premiul Széchenyi (1996), Pro scientia Hungarica (1996).


Lista lucrărilor mai importante citate

A Farnasi Veres család. Az 1467. évi erdélyi lázadás kutatásához. În: Emlékkönyv Imreh István nyolcvanadik születésnapjára. Red. KISS András, KOVÁCS KISS Gyöngy, POZSONY Ferenc. Kolozsvár 1999. 211-231.

A torockószentgyörgyi Thorotzkay család levéltára. Kolozsvár 1944. (Erdélyi Nemzeti Múzeum Levéltára 1; coautor: VALENTINY Antal).

A gyalui vártartomány urbáriumai. Bevezetéssel közzéteszi Jakó Zsigmond. Kolozsvár 1944.

A kolozsmonostori apátság hamis oklevelei. În: Levéltári Közlemények 55 (1984). Nr. 2. 111-139.

A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei (1289-1556). Kivonatokban közzéteszi és a bevezető tanulmányt írta JAKÓ Zsigmond. I-II. Bp. 1990. (A Magyar Országos Levéltár Kiadványai. II. Forráskiadványok. 17.).

Scrierea latină în evul mediu. Buc. 1971 (Radu MANOLESCU)
Varianta în limba maghiară (A latin írás története, Bp. 1987) este accesibilă online.

Scrierea latină în evul mediu. Buc. 1971. (coautor: Radu Manolescu).

A románság megtelepülése az újkorban. În: Erdély és népei. Szerk. MÁLYUSZ Elemér. Bp. 1941. 118-141.

Evoluţia societăţii la secui în secolele XIV-XV. În: Răscoala secuilor din 1595-1596. Antecedente, desfăşurare şi urmări. BENKŐ Samu, DEMÉNY Lajos, VEKOV Károly. Buc. 1978.

Adatok a dézsma fejedelemségkori adminisztrációjához
. Kolozsvár 1945. (Erdélyi Történelmi Adatok V. 2.).

Az erdélyi levéltárvédelem múltjából. În: Erdélyi Múzeum 56 (1994). Nr. 1-2. 85-127.

Az Erdélyi Nemzeti Múzeum levéltárának múltja és feladatai. Kolozsvár 1942. (Erdélyi Tudományos Füzetek 133).

Az erdélyi papírmalmok feudalizmus kori történetének vázlata. În: Levéltári Közlemények 60 (1989). 3-55.

Az erdélyi papírmalmok feudalizmuskori történetének vázlata (XVI-XVII. század) I. În: Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Ser. Historia. 7 (1962). Nr. 2. 59-81.

Az erdélyi papírmalmok feudalizmuskori történetének vázlata (1712-1848). II. În: Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Ser. Historia. 9 (1964). Nr. 1. 55-92.

Az erdélyi püspökség középkori birtokairól. În: Szabó István emlékkönyv. Debrecen 1998. 136-157.

Organizaţia cancelariei voievodale ardelene la începutul secolului al XVI-lea. Hrisovul. Buletinul Şcoalei de Arhivistică 6 (1946). 111-148. - Varianta în limba maghiară (Az erdélyi vajda kancelláriájának szervezete a XVI. század elején. Kolozsvár 1947. /Erdélyi Tudományos Füzetek 202/) este accesibilă online [link: http://mek.oszk.hu/08200/08298/08298.pdf].

Jakó Zsigmond: Despre numirea voievozilor Transilvaniei. În: Acta Mvsei Napocensis 26-30 (1989-1993). II. Istorie. 33-44. - Varianta în limba maghiară (Az erdélyi vajdák kinevezéséről. În: Levéltári Közlemények 63/1992. 71-83) este accesibilă online

Az oklevélírások fejlődése Erdélyben a XII-XV. században. În: Levéltári Híradó 8 (1958). Nr. 1-2. 123-162.

Az otthon és művészete a XVI-XVII. századi Kolozsváron. (Szempontok reneszánszkori művelődésünk kutatásához). În: Emlékkönyv Kelemen Lajos születésének nyolcvanadik évfordulójára. Szerk. Bodor András, CSELÉNYI Béla, JANCSÓ Elemér, JAKÓ Zsigmond, SZA-BÓ T. Attila. Buk. [1957]. 361-393.

Bihar megye a török pusztítás előtt. Bp. 1940. (Település- és népiségtörténeti értekezések 5).

Codex diplomaticus Transsylvaniae. Diplomata, epistolae et alia instrumenta litteraria res Transsylvanas illustrantia. Erdélyi okmánytár. Oklevelek, levevek és más írásos emlékek Erdély történetéhez. I. (1023-1300). Bevezető tanulmánnyal és jegyzetekkel regesztákban közzéteszi Jakó Zsigmond. Bp. 1997. II. (1301-1339). Jegyzetekkel regesztákban közzéteszi Jakó Zsigmond. Bp. 2004. III. (1340-1359). Regesztákban jegyzetekkel közzéteszi Hegyi Géza és W. Kovács András közreműködésével Jakó Zsigmond. Bp. 2008. (A Magyar Országos Levéltár Kiadványai. II: Forráskiadványok 26, 40, 47).

Erdélyi féniks. Misztótfalusi Kis Miklós öröksége. Buk. 1974.

Három Zsigmond-kori erdélyi vajda. În: Társadalom- és művelődéstörténeti tanulmányok. Mályusz Elemér emlékkönyv. Szerk. H. BALÁZS Éva, FÜGEDI Erik, MAKSAY Ferenc. Bp. 1984. 189-207.

Írás, könyv, értelmiség. Tanulmányok Erdély történelméhez. Buk. 1976. (új kiad. 1977.) 

Despre politica socială transilvană a regelui Matei Corvin. În: Cumpăna. Antologia revistei de cultură Korunk. 1. Cluj 1994. 77-84. - În limba maghiară: Mátyás király erdélyi társadalompolitikájáról. În: Korunk 1990. Nr. 4. 426-433.

Nagyenyedi diákok 1662-1848. Buk. 1979. (coautor JUHÁSZ István).

Paleografia latină cu referire la Transilvania (sec. XII-XV.). În: Documente privind istoria României. Introducere. Vol. I. Buc. 1956. 169-230.

Philobiblon transilvan. Cu o întroducere de prof. Virgil CÂNDEA. Buc. 1977. - Conţinutul volumului: Oradea în istoria bibliotecilor noastre medievale; Transilvania şi Corviniana; Tiparul cu litere latine în Sibiu în secolul al XVI-lea; Pe urmele catehismului românesc din anul 1544; Biblioteca Colegiului Bethlen din Aiud; Fenixul transilvan; Legăturile bibliofile şi ştiinţifice cu Ţara Românească ale lui Köleséri Sámuel; Începuturile tipografiei de la Blaj; Istoricul bibliotecii documentare din Odorheiul Secuiesc; Istoricul bibliotecii lui Timotei Cipariu; Cartea şi biblioteca în cultura maghiară din Transilvania.

RETTEGI György: Emlékezetre méltó dolgok, 1718-1784. Bevezető tanulmánnyal és magyarázó jegyzetekkel közzéteszi JAKÓ Zsigmond. Buk. 1970.

Sigilografia cu referire la Transilvania. În: Documente privind istoria Romîniei. Introducere. Vol. II. Buc. 1956. 559-620.

Társadalom, egyház, művelődés. Tanulmányok Erdély történelméhez. Bp. 1997.

Újabb adatok Dés város legrégibb kiváltságleveleinek kritikájához. În: Studia Universitatum Babeş et Bolyai. 3 (1958). Series IV. Fasc. II. Historia (Tomus III. Nr. 8). 35-53.

Újkori román települések Erdélyben és a Partiumban. În: Magyarok és románok. I. Red. DEÉR József, GÁLDI László. Bp. 1943. 508-571.
Vizakna hamisított okleveleiről. În: In honorem Gernot Nussbächer. Braşov 2004. 183-198.



Bibliografie selectivă



Ştefănescu, Şt.: Enciclopedia istoriografiei româneşti (Bucureşti, 1978); Imreh Şt.-Teodor P.: Prof. dr. docent J. Zs. la vârsta de 65 ani (Cluj-Napoca, 1981); Romániai Magyar Irodalmi Lexikon. Főszerkesztő Balogh Edgár. II. Buk. 1991. 465-470 (Csetri Elek); A Magyar Tudományos Akadémia tagjai. Főszerk. Glatz Ferenc. Bp. 2003. II. köt. I-P. 587-588 (Balogh Margit); Benda Kálmán - K. Lengyel Zsolt: Forschungen über Siebenbürgen und seine Nachbarn. Festschrift für Attila T. Szabó und Zsigmond Jakó. I-II. München 1987; Kubinyi András: Jakó Zsigmond, a történettudós. In: Erdélyi Múzeum 68 (2006). 3-4. sz. 1-15; „... pályám egy nagy kaland volt...". Beszélgetés Jakó Zsigmonddal. (Kérdezett Lupescuné Makó Mária). In: uo. 16-25. - Műveinek bibliográfiája: Történelmi Szemle 31 (1989) 134-147; Emlékkönyv Jakó Zsigmond nyolcvanadik születésnapjára. Szerk. Kovács András, Sipos Gábor és Tonk Sándor. Kolozsvár 1996. 579-604; Jakó Zsigmond 1995-2006 közötti irodalmi munkásságának könyvészete. In: Erdélyi Múzeum 68 (2006). 27-32.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ