Cercetarea dialectologică

Publicare: 2010-11-17
Autor: MURÁDIN László

Descrierea articolului



Obiectul de studiu: articularea teritorială a limbajului, variaţiile lui faţă de limbajul comun în funcţie de regiuni, dialectele (graiurile). Conţine descrierile dialectelor şi ale fenomenelor legate de acestea, publicate în monografii, studii, articole.


Dintre cele zece regiuni dialectale ale limbii maghiare, dialectul ceangăilor, cel secuiesc şi cel din Câmpia Transilvaniei sunt legate exclusiv de teritoriul românesc actual, iar cele din jurul Sătmarului, bihorene, din ţinutul Călatei, precum şi cele din Banat sunt legate doar parţial de România.
Din domeniul cercetărilor dialectale din perioda interbelică referitoare la ceangăi, trebuie să le amintim în primul rând pe cele efectuate de către Csűry Bálint. Studiile sale - despre conjugarea verbelor la ceangăii din Moldova, despre pronunţia la secui şi ceangăi, despre formarea sufixelor diminutivale la ceangăii din Moldova - au apărut în revista „Magyar Nyelv" pe parcursul anilor 1927, 1930, 1932. El este cel care, în anul 1936 la Helsinki, împreună cu lingvistul finlandez Artturi Kannisto, a editat opera postumă a dialectologului Wichmann György, „Csángó Szótár" [Dicţionarul ceangăiesc], cu o introducere şi cu explicaţii în limba germană. Rezultatele cercetărilor au fost întregite de către Szabó T. Attila, cu date provenind din Gajcsána, precum şi de Balogh Ödön, însă el nu a putut publica rezultatele cercetărilor sale efectuate asupra lexicului popular în Ciughaş - în vara anului 1933 şi materializate în „Csügési szójegyzék" - decât mult mai târziu, în coloanele revistei „Erdélyi Múzeum" din 1947.


După cel de-al Doilea Război Mondial, între anii 1949-1962, din cercetarea de lingvistică geografică care a cuprins toate aşezările locuite de ceangăi s-a născut una dintre cele mai notabile întreprinderi ale dialectologiei: „A moldvai csángó nyelvjárás atlasza" [Atlasul dialectului ceangăilor]. Deşi acest atlas nu a putut apărea decât în 1991 la Budapesta, imensul material cules a înlesnit întocmirea multor studii şi monografii de dialectologie. Dintre acestea fac parte studiile lui Gálffy Mózes despre sistemul de vocale şi consoane ale dialectului ceangăilor (NyIrK 1964) [Nyelv- és Irodalomtudományi Közlemények], publicaţiile lui Murádin László despre corespondentele în dialectul ceangăilor ale cuvintelor formate în urma mişcării de reînnoirii a limbii maghiare (Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Phil. IV.), despre grupul de consoane „ly" care se pronunţă ca un singur sunet în dialectul ceangăilor din Moldova (NyIrK 1965); cele ale lui Szabó T. Attila despre sufixele diminutivale şi de alint ale ceangăilor şi despre denumirile stelelor la ceangăii moldoveni; studiile lui Bura László despre utilizarea sunetului „a". O valoare deosebită prezintă cele două monografii ale lui Márton Gyula: A molvai csángó nyelvjárás román kölcsönszavai [Cuvinte româneşti împrumutate ale dialectului ceangăilor] (1972) şi Igetövek, igei jelek és személyragok a moldvai csángó nyelvjárásban [Teme modale sufixe modale şi personale în dialectul ceangăilor din Moldova] (1974).


Studierea dialectului secuiesc a debutat în anul 1954, cu o cercetare geolingvistică cuprinzând toate aşezările secuieşti. Manuscrisele acestei cercetări au constituit baza elaborării multor studii parţiale. Dintre acestea excelează studiul intitulat: A háromszéki nyelvjárásváltozatok határa [Limitele teritoriale ale variaţiilor dialectului din Trei Scaune] elaborat de către Gálffy Mózes, apărut în Pais Dezső Emlékkönyv (Budapesta, 1956). În revistele de specialitate au publicat studii de fonetică Vámszer Márta, Gálffy Mózes şi Márton Gyula, în timp ce starea conjugării „ikes" este studiată de către Murádin László. Rezultate însemnate are şi procesul de culegere a cuvintelor dialectale: Balogh Ödön le consemnează pe cele din Ghimeş, Szász Lőrinc, din Ciumani, Márton Gyula, din Trei Scaune, Murádin László, din Frumoasa (Harghita), Bán Péter, din Mujna (Harghita). Nemes Zoltánné, Gáffy Mózes şi Márton Gyula sunt autorii unei publicaţii intitulate: „Torjai tájszójegyzék" [Lexicul dialectal din Turia] (Sepsiszentgyörgy 1974). Márton Gyula însoţeşte cu explicaţii dialectologice cuvintele: „iszánkodik", „muzsda", „gilicsezik", „kokojza". Cea mai însemnată publicaţie a acestei perioade de cercetări este „Székely nyelvföldrajzi szótár" [Dicţionarul geolingvistic secuiesc] (Bp. 1987) - culegere şi redactare de Gálffy Mózes şi Márton Gyula - dicţionar care cuprinde 900 de noţiuni împreună cu corespondentele lor dialectale.


Graiul din Câmpia Transilvaniei a fost descris în deceniile din urmă de multe publicaţii. Delimitarea dialectului din zona Câmpiei, la est de secuime şi la vest de Ţinutul Călatei, a devenit posibilă în urma culegerilor de geolingvistică, efectuate pe cursul Mureşului Superior, în jurul Târgu-Mureşului, în zona Arieşului, precum şi în jurul Clujului. În revista NyIrK [Nyelv- és Irodalomtudományi Közlemények], Gálffy József se ocupă de dialectul din Aluniş; Murádin László de cel din Scaunul Arieşului; Nagy Jenő de cel din Sărata (Bistriţa); în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai", B. Kovács Júlia comunică date despre Târgu-Lăpuş. Murádin László, în studiul „Miriszló nyelvjárásának magánhangzó-rendszere" [Sistemul vocalelor din dialectul Mirislăului] (NyIrK 1991), a prelucrat tot sistemul fonetic al Mirislăului, aşezare de pe cursul Mureşului specifică şi tipică din acest punct de vedere pentru toată zona Câmpiei. Zsemlyei János a consacrat o întreagă monografie cuvintelor împrumutate din limba română ale dialectului maghiar din zona Someşului Mic (1979).


Cele mai bogate informaţii dialectologice le deţinem despre Ţinutul Călatei. O parte a studiilor elaborate mai târziu au ca bază cercetarea geolingvistică condusă între anii 1942-1944 de către Szabó T. Attila: explicaţiile de morfologie şi de fonetică ale lui Péntek János, referitoare la Izvorul Crişului, ale lui Szabó T. Attila referitoare la Almaşu, ale lui Gálffy Mózes la Bicălatu; lucrările despre formarea verbelor în dialectul călăţean ale lui Szabó Zoltán (1965), cele despre conjugarea verbelor de Vámszer Mária (1974), studiul lui Lakó Elemér despre sistemul de consoane (1974), toate fac parte din această categorie. Gálffy Mózes şi Márton Gyula au elaborat o culegere de expresii dialectale „Tájszók Kalotaszegről és környékéről" [Cuvinte dialectale din Călata şi împrejurimi] (Cluj 1985), care poate fi considerată un adevărat dicţionar dialectologic.


Dialectul din Sălaj a fost studiat de către Márton Gyula, în cursul unei cercetări geolingvistice asupra tuturor aşezărilor regiunii. Datorită rezultatelor acestei cercetări, publicate cu titlul „Szilágysági nyelvatlasz" [Atlasul lingvistic al Sălajului] (Budapest 2000), a devenit posibilă delimitarea clară a ariei de extindere a dialectului de pe Tisa din Sălaj - sau, privind din Ungaria, a acestui dialect nord-estic. Teiszler Pál a studiat graiul şvabilor maghiarizaţi din jurul Careiului. După publicarea mai multor studii despre dialectul din Foeni, satul său natal, şi-a elaborat teza de doctorat referitoare la tot acest domeniu, cu titlul: „A Nagykároly környéki magyar nyelvjárás magánhangzó-renszere" [Sistemul vocalic al dialectului maghiar din jurul Careiului] (1973).


De problema dialectelor bănăţene - neuniforme, amestecate din cauza colonizărilor - s-a ocupat Vöő István, el fiind cel care a cartografiat graiurile din această zonă. Din acest material cules a elaborat monografia cu titlul „A bánsági magyar nyelvjárások magánhangzórendszere" [Sistemul de vocale al dialectelor maghiare din Banat] (1975).


Lucrarea care acoperă toate zonele dialectale din România, Atlasul lingvistic, - bazat pe materialul cules de Murádin László, redactat de Juhász Dezső, apărut la Budapesta între ani 1995-2010, cu titlul: „A romániai magyar nyelvjárások atlasza", I-IX. kötet [Atlasul dialectelor maghiare din România, vol. I-IX] - a făcut posibil ca un fenomen dialectal să fie prezentat generalizat, extins asupra tuturor zonelor dialectale. Bazându-se pe acest atlas lingvistic, autorul, Murádin László, a elaborat studii generale despre fonetica, morfologia şi lexicul tuturor dialectelor, studii publicate de cele mai multe ori în revista NyIrK. Aceste studii au apărut ulterior într-un volum: „Erdélyi magyar nyelvföldrajz" [Geolingvistica maghiară din Transilvania], Europrint Könyvkiadó, Nagyvárad, 2010.



Bibliografie selectivă



Vöő István: Magyar nyelvjárási szövegek. Kv. 1970. - Márton Gyula: Magyar nyelvjárástan. Egyetemi előadás. Kv. 1970; uő: A romániai magyar nyelvjáráskutatás múltja és mai állása. Közli Korunk Évkönyv, Kv. 1973. 173-93. - Péntek János: A kalotaszegi nyelvjárás kutatásának története. NyIrK 1971/1. - Szabó T. Attila: A moldvai csángó nyelvjárás kutatása. Közli Nyelv és irodalom. V. Kv. 1981. 482-526.