trimite prin


Editare de carte etnografică maghiară în România înainte de 1989
Publicare:  2010-11-25
Ultima actualizare:  2010-12-15
Autor:  KESZEG Vilmos

1. Editare de carte în perioada 1919-1947


Revista Caiete de ştiinţă ardeleană (în maghiară Erdélyi Tudományos Füzetek) a publicat rezultatele cercetărilor ştiinţifice maghiare din Transilvania. A fost lansată în 1926, având-l ca editor pe György Lajos. Între 1930-1947, revista a fost publicată de Societatea Muzeului Ardelean. Seria extrem de bogată conţine material etnografic divers. Au fost elaborate studii despre istoria (Bitay 1925), cultura materială şi folclorul (Csűry 1935, Balogh 1942) ceangăilor din Moldova, despre obiceiurile de nuntă din Văleni (Nagy J. 1943), plugurile de lemn din muzeul etnografic din Cluj (Kós 1947), dreptul cutumiar privind creşterea oilor în Sicfa (Tárkány Szücs 1944), tehnica şi motivele broderiei din Transilvania în general şi din Sic în particular (Palotay 1940, 1941, 1944, Palotay-Szabó 1942). Prima arhivă a descrierilor referitoare la obiceiurile populare de iarnă din Transilvania a fost realizată şi publicată de Makkai Endre şi Nagy Ödön (Makkai-Nagy 1939). Szabó T. Attila a sintetizat datele referitoare la conţinutul şi structura cărţilor de cântece existente sub formă de manuscris din perioada secolelor XVI-XIX, precum şi datele referitoare la activitatea şi persoana meşterilor populari din secolele XVI-XIX, la viaţa iobagilor din Călata, la arhitectura în lemn din Transilvania (Szabó 1929, 1939, 1940, 1947, Herepei-Szabó 1939). Venczel József a trecut în revistă formarea şi evoluţia interesului sociologic pentru mediul rural (Venczel 1935).

Institutul Ştiinţific Ardelean (în maghiară Erdélyi Tudományos Intézet) a luat fiinţă în 1940 la Cluj. Funcţia de director, preşedinte le-a revenit lui Tamás Lajos, Szabó T. Attila, Venczel József, György Lajos, Csőgör Lajos şi Gaál Gábor. ISA a efectuat cercetări în Valea Borşa. Institutul a publicat rezultatele cercetărilor fundamentale despre muzica din Chidea (Járdányi 1943), medicina populară din Valea Borşa (Vajkai 1943), înmormântarea (Kovács 1944) şi transportul de paie (Sándor 1944) la hoştezenii din Cluj.

În perioada 1940-44, în seria Rarităţi ardelene (în maghiară Erdélyi Ritkaságok) au apărut 18 volume editate de Jancsó Elemér şi îngrijite de Editura Minerva. Printre acestea găsim memoriile lui Bod Péter, însemnarea voluminoasă a lui Jánosfalvi Sándor István despre regiunea Homorod, descrierea judeţului Odorhei redactată de Benkő József (Bod 1940, Jánosfalvi 1942, Benkő 1944).

Între 1943-1947, Institutul Etnografic Ardelean din cadrul Universităţii din Cluj a coordonat apariţia a 7 publicaţii de etnografie. O parte dintre aceste lucrări au apărut în volume speciale în care s-au republicat studii deja publicate în alte reviste. Lucrările abordează teme precum interferenţele culturale româno-maghiare (Gunda 1943), domeniile culturii materiale şi spirituale (riturile muncii, cultivarea cânepii, oierit, cules, piuatul uleiului, punerea în scenă a naşterii lui Hristos, dans) (Benedek-Vargyas 1943, Vincze 1945, Gunda 1946, Faragó 1946, 1947) şi antecedentele cercetării versificaţiei populare (Faragó 1943), semnalând astfel domeniul de interes al catedrei universitare.

Revistele importante ale epocii care şi-au asumat perspectiva etnografică sunt Erdélyi Irodalmi Szemle (1924-1929), Erdélyi Fiatalok (1930-1940), Erdélyi Múzeum (1874-1917, 1930-1947), Erdély (1892-1917, 1930-1948), Korunk (1926-1940).

 

2. Editarea de carte în perioada 1948-1989

În 1948 a fost înfiinţată Editura Tineretului sub îndrumarea Uniunii Tineretului Muncitor, cu redacţii la Bucureşti şi Cluj. Printre editori s-au numărat Szász Béla, Balla Károly, Dáné Tibor, Balogh Irma, Majtényi Erik, Szőcs István, Korda István, Jancsik Pál, Hervay Gizella. Editura a publicat literatură pentru tineret în limba maghiară, română şi germană. Sub coordonarea lui Faragó József s-au publicat selecţii din culegerile de poveşti şi legende ale lui Benedek Elek şi din culegerile de basme populare ale lui Kriza János şi Ősz János (Benedek 1955, 1956, Faragó 1953, 1954, 1956, Kriza 1957, Ősz 1960). Bözödi György a editat o parte din repertoriului unui povestitor, iar Nagy Olga a dat spre publicare culegerea sa din Câmpia Transilvaniei. Succesorul de drept al editurii, Editura Ion Creangă, înfiinţată în 1970, cu sediul la Bucureşti, l-a avut ca editor al redacţiei maghiar pe Petre Judit. În colecţia intitulată Nagyapó mesefája (Pomul cu poveşti al bunicului) au apărut poveşti din Transilvania adaptate pentru copii. Poveştile au fost alese din culegerile lui Nagy Olga, Ráduly János, Fábián Imre.

Editura de Stat pentru Literatură şi Artă a fost înfiinţată în 1950. Din 1960 s-a numit Editura pentru Literatură. Munca editorială a fost asigurată de redacţia din Bucureşti şi de cea din Cluj. Sarcinile editurii (împreună cu colecţiile ei) au fost preluate de către Editura Kriterion în 1969. Printre editorii ei s-au numărat Méliusz József, Domokos Géza, Bodor Pál, Kacsó Sándor, Kerekes György. În producţia de carte extraordinar de bogată (chiar de 120 de titluri în anumiţi ani) şi-au găsit loc sporadic şi publicaţii de etnografie. Konsza Samu a cules şi a editat folclorul oral din Trei Scaune. Caracterul inedit al culegerii este dovedit de prezenţa unor tipuri de texte care sunt rareori culese chiar şi în prezent (poezie de nuntă, urări, inscripţii de mormânt, scrisori) (Konsza 1957). În 1958 şi în 1969 au fost tipărite două monografii despre folclorul unei aşezări. Prima a fost editată de Kovács Ferenc, iar a doua de Olosz Katalin şi Almási István (Kovács 1958, Olosz-Almási 1969). Faragó József a coordonat două volume de selecţii: prima cuprinde părţi din colecţia lui Kóbori János şi Vajda Ferenc, o lucrare realizată în urma apelului la cercetare lansat de Societatea Kemény Zsigmond din Târgu Mureş în 1896-1897, iar a doua include prelucrări din poveştile lui Benedek Elek (Faragó 1955, Benedek 1967). În alte două ocazii Faragó József şi-a asumat promovarea basmelor populare, a colecţiei de poveşti ale lui Arany László, iar în alte rânduri a întreprins popularizarea elementelor de folclor istoric şi a baladelor populare clasice (Faragó 1951, 1952, 1954a, 1965, 1965a). În 1969 a analizat modul de povestire şi repertoriul unui povestitor (Faragó 1969). Nagy Olga şi-a publicat primele culegeri de poveşti la această editură (Nagy O. 1953). Szentimrei Judit a trecut în revistă textilele vopsite din Secuime (Szentimrei 1958). Sub îngrijirea editurii a apărut monografia care analizează complexa operă de o viaţă a lui Kriza János (Antal-Faragó-Szabó 1965). Szabó T. Attila a realizat o selecţie a „cântecelor de flori" (virágének, poeme de dragoste cântate) (Szabó 1969).


Editura Kriterion s-a dovedit a fi cel mai important for pentru apariţia lucrărilor de etnografie maghiară în deceniile regimului comunist. Editura a fost gândită şi structurată pentru promovarea literaturii minorităţilor naţionale din România. Începând din 1970 a publicat literatură în aproape zece limbi, volume de ştiinţe naturale şi sociale. Directorul editurii a fost Domokos Géza, editorul-şef al redacţiei maghiare din Cluj a fost Dávid Gyula, iar şeful secţiei tehnice a fost Bálint Lajos. Mikó Imre, V. András János, Szilágyi Sándor, Salamon Anikó, Szabó Zsolt au fost redactori de specialitate în domeniul etnografiei.

Cea mai importantă şi unitară întreprindere editorială a fost promovarea şi publicarea unei monografii regionale de sinteză despre cultura materială, arta decorativă şi munca în comunităţile maghiare din România. În anii 1970-1980 au fost elaborate şi tipărite lucrări privind structura tradiţională a culturii materiale, formele, obiceiurile şi funcţiile utilizării obiectelor. Dr. Kós Károly, Szentimrei Judit şi dr. Nagy Jenő au trecut în revistă arta decorativă din Sălaj, Casin, regiunea Târnava Mică şi Moldova, descriind tipologia şi morfologia obiectelor, funcţiile utilizării obiectelor, procesul şi organizarea muncii. Ei şi-au îndreptat atenţia către locuinţe, interioare, crearea obiectelor (olărit, sculptat, textile) şi elemente de vestimentaţie (Kós-Szentimrei-Nagy 1972, 1974, 1978, 1981). Faragó József, Nagy Jenő şi Vámszer Géza au sintetizat datele despre portul popular din regiunea Călata (Faragó-Nagy-Vámszer 1977). Gergely Gizella şi Haáz Sándor au realizat colecţia de broderie (varrottas) din Odorheiu Secuiesc, iar Sinko Katalin colecţia de motive de broderie (nagyírásos) din Călata. Végh Olivér a elaborat monografia olăritului din Călata, Bunta Magda pe cea a ceramicii haban din Transilvania (Bunta 1973, Végh 1977), iar Vilhelm Károly a descris plafoanele pictate din bisericile transilvănene din secolele XV-XVIII. Péntek János a nuanţat perspectiva analitică tradiţională introducând abordarea lingvistică, analiza reprezentării lingvistice în studiul broderiei populare din Călata (Péntek 1979). Editura Kriterion a îngrijit studiile lui Kós Károly despre cultura din Valea Crişul Negru, ceangăii din Moldova, cultura materială din Bazinul Ciucului, formele de organizare a muncii în Transilvania, creşterea animalelor, tipuri de obiecte (furcă de tors, plug de lemn, piatră de moară). Aceste studii au utilizat metoda cartografică, tipologică şi comparativă (Kós 1972, 1976, 1979). Volumul de studii al lui Vámszer Géza descrie oieritul, agricultura, formele de artă decorativă din Ciuc, sistemul vieţii economice din Săcădat. Studiile sunt inedite pentru că utilizează perspectiva geografiei umane, a etnografiei aşezămintelor. Tarizsnyás Márton a trasat într-un volum de studii conturul etnografiei istorice a Gheorgheniului (economia culesului, exploatarea terenurilor şi a pădurilor, utilizarea apei, schimbul de mărfuri, geografie umană, etnografia aşezămintelor) (Tarisznyás 1982). Péntek János şi Szabó T. E. Attila au redactat un index de etnobotanică intitulat Ezerjófű (Szabó-Péntek 1976). Următorul volum comun al lui Péntek János şi Szabó Attila poartă titlul Ember és növényvilág. Kalotaszeg növényzete és népi növényismerete (Omul şi fauna. Flora şi cunoştinţele botanice populare din Călata). Volumul oferă o sinteză asupra condiţiilor naturale de formare şi evoluţie a vegetaţiei şi asocierile de plante din Călata şi trece în revistă cunoştinţele botanice şi modurile de utilizare a plantelor (alimentaţie, decorare, medicină, construcţii şi obiecte, jucării). Totodată, descrie morfologia şi particularităţile semiotice ale denumirilor de plante (Péntek-Szabó 1985). Vasas Samu a realizat baza de date de medicină populară din Călata (Vasas 1985). Nagy Jenő şi-a adunat într-un volum studiile aflate la limita dintre etnografia descriptivă şi dialectologie referitoare la Văleni din zona Călata. Studiile lui abordează modul de viaţă rural (Nagy J. 1984). Venczel József a utilizat metodologia sociologiei rurale de factură monografică (Venczel 1980).

Cercetările despre cultura materială şi organizarea muncii au abordat şi probleme de etnografie socială. Ráduly János a adunat şi publicat mărturiile servitorilor (Ráduly 1987). Gazda József a consemnat amintirile despre modul de viaţă tradiţional dispărut la mijlocul secolului XX (Gazda J. 1980). Pillich László a urmărit metamorfoza, modul de viaţă a grupurilor socioculturale din Clujul secolului XX (Pillich 1985). Benkő Samu a trecut în revistă istoria culturală a zonei Nirajului (Benkő 1972). B. Gergely Piroska a trecut în revistă motivaţiile şi sistemul poreclelor din Călata (B. Gergely 1980), iar Lőrinczi Réka a descris sistemul terminologiei rudeniei (Lőrinczi 1980).

Sub îngrijirea Editurii Kriterion a apărut o colecţia de folclor care cuprinde texte şi obiceiuri din Ţara Bârsei (Seres 1984). Odată cu publicarea culegerii lui Kallós Zoltán intitulată Balladák könyve (Cartea baladelor), editura a lansat o serie de balade şi a publicat pe rând textele baladelor din Trei Scaune, Chibed, Satu Mare (Kallós 1970, Albert 1973, Ráduly 1975, Bura 1978, Pozsony 1984). Au apărut regulat culegeri de basme locale din Ozd (Horváth 1970) şi Sic (Nagy O. 1976). Editura a publicat în mai multe rânduri monografii dedicate unor persoane. Astfel, s-au cules şi s-au publicat următoarele lucrări: Kallós Zoltán şi Albert Ernő au publicat repertoriul de balade şi cântece populare al unei femei din Cleja, respectiv din Ditrău, Ráduly János a adunat baladele cunoscute de un cântăreţ din Chibed (Kallós 1973, Ráduly 1979, Albert 1989), a apărut repertoriile de texte ale unor povestitori din Cireşoaia (Faragó József şi Balla Tamás), din Gorneşti (Szabó Judit), respectiv din Cherechiu (Fábián Imre), repertoriul de bancuri al unei persoane din Ţinutul Secuiesc (Imreh Lajos) (Imreh L. 1986). Vöő Gabriella a adunat şi a sistematizat materialul bogat de proverbe şi zicători maghiare (Vöő 1989). Jagamas János a adunat şi a publicat muzica populară a cântăreţului Magyaró (Jagamas 1984). Faragó József şi Fábián Imre au alcătuit şi sistematizat voluminoasa bază de date a zicătorilor pentru copii din Bihor (Faragó-Fábián 1982).

Editura Kriterion a publicat realizările de seamă ale cercetării folclorului maghiar din România. Faragó József a adunat într-un volum studiile sale despre istoria cercetării baladelor (Faragó 1977). Demény István Pál a efectuat analiza monografică a baladei lui Kerekes Izsák, a dezvăluit originea epică eroică a acestui tip de baladă (Demény 1980). În eseul intitulat Hősök, csalókák, ördögök Nagy Olga a descris istoria formării basmelor populare, iar în lucrarea A táltos törvénye. Népmese és esztétikum a descris originea şi mijloacele esteticii basmelor (Nagy O. 1974, 1978). Lucrarea lui Vöő Gabriella intitulată Tréfás népi elbeszélések a iniţiat interpretarea folclorului din perspectiva semioticii şi a teoriei comunicării; relatarea, interpretarea textului, pe lângă evocarea lui, devin elemente centrale. Situaţia, contextul uteranţei, intenţia comunicării şi codul au devenit categorii operative ale interpretării (Vöő 1981). Gazda Klára a adunat, a sistematizat şi a prelucrat folclorul pentru copii din Sânzieni, inclusiv datele referitoare la jucării şi la obiceiurile de joc. Analiza considerată inedită abordează funcţiile jocului, diferenţele dintre obiceiurile legate de joc în funcţie de vârstă, sex, ocazia jocului, conexiunile dintre joc, lumea vieţii şi modul de trai (Gazda 1980). Almási István a elaborat monografia muzicii populare din Sălaj (Almási 1979). Studiile de muzică populară ale lui Jagamas János au abordat relaţia dintre muzica populară şi cea de factură populară, dintre muzica populară şi muzica cultă, paralelismele pentatoniei, au descris muzica populară a cântăreţului Trunk (Jagamas 1984a). Editura a îngrijit şi volumul de studii despre fenomenul şi formele folclorismului redactat de Kommunikációs Antropológiai Munkacsoport din Miercurea Ciuc (Bíró-Gagyi-Péntek 1987).

Editura a contribuit în mai multe rânduri la popularizarea rezultatelor istoriei cercetării etnografice. A apărut lucrarea Metamorphosis Transilvaniae a lui Apor Péter (Apor 1978). Lucrarea clasică a lui Kriza János a Vadrózsák. Székely népköltési gyűjtemény (Kriza 1975) a apărut sub îngrijirea lui Faragó József. Mészáros József a pregătit pentru tipar culegerea lui Tiboldi István (Tiboldi 1988). Olosz Katalin a coordonat culegerea de basme din Scaunul Odorheiului a lui Kolumbán István (Kolumbán 1972). Benkő József şi Almási István au pregătit pentru tipar textele despre muzică şi culegerea de muzică populară ale lui Seprődi János (Seprődi 1974). Textele despre muzică populară ale lui Kodály Zoltán au fost îngrijite de Katona Ádám (Kodály 1974). Erdélyi Lajos a realizat un album de fotografii din Secuime semnate Orbán Balázs (Orbán 1971). Szabó T. Attila a pregătit pentru tipar lucrarea clasică a lui Melius Péter (Melius 1978), Herbárium, lucrare considerată a reprezenta începuturile botanicii. Egyed Ákos a editat o culegere de texte în care a inclus studii alese despre lumea satului din literatura celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX şi din primele decenii ale secolului XX (Egyed Á. ed. 1970). Kovách Géza şi Binder Pál au publicat documentele legate de viaţa de breaslă din Transilvania (Kovách-Binder 1981).

În 1976 Editura Kriterion a lansat seria Népismereti Dolgozatok, sub coordonarea lui Kós Károly şi Faragó József. Seria şi-a asumat tipărirea lucrărilor elaborate în toate domeniile etnografiei şi ideea cercetării interdisciplinare. Ea a dorit să stimuleze în egală măsură munca de culegător atât a cercetătorilor, cât şi a autodidacţilor. Totodată a dorit să ţină treaz interesul publicului cititor pentru cunoaşterea locului natal. Volumul publicat în şase ediţii (1976, 1978, 1980, 1981, 1983, 1994) conţine 120 de lucrări scrise de 73 de autori (prezentat în Keszeg 2002). Volumele Bartók-dolgozatok 1981 (László ed. 1982) cu cele 13 studii ale sale, precum şi volumele elaborate în cadrul ştiinţelor sociale înrudite ca sociografia (Imreh ed. 1978, Egyed ed. 1984), istoria artei şi a culturii (Nagy M. 1977, 1982, Csetri-Jakó-Tonk coord. 1979), muzicologia (Szabó coord. 1977, Benkő coord. 1980, 1983, 1986) s-au dovedit a fi proiecte de grup similare cu cel amintit anterior.

Editura Kriterion a transformat memorialistica populară în gen editorial. Seria a fost deschisă de memorialul lui Tamási Gáspár intitulat Vadon nőtt gyöngyvirág (Tamási 1971). Receptarea şi canonizarea genului a avut loc după apariţia, cu contribuţia semnificativă a lui Nagy Olga, a volumului lui Győri Klára intitulat Kiszáradt az én örömem zöld fája (Győri 1975). Sub îngrijirea editurii au apărut memoriile lui Kocsis Rózsi din Sic (Kocsis 1988). Salamon Anikó a publicat cinci memorii (Salamon 1979), Pillich László şi Vetési László au adunat într-un volum 12 memorii şi jurnale (Pillich-Vetési 1987).

Editura Kriterion a publicat mai multe lucrări ce pot fi considerate precursoare ale etnografiei istorice. Imreh István a cercetat legile satului care aveau menirea de a reglementa existenţa şi garanta siguranţa, legiferarea şi aplicarea legilor în Ţinutul Secuiesc (Imreh 1973, 1983). Csetri Elek şi Imreh István au sintetizat transformările sociale de la cumpăna secolului al XVIII-lea. Imreh István şi Egyed Ákos au reconstituit viaţa economică şi stratificarea socială în societatea feudală din Ţinutul Secuiesc, iar Binder Pál a reconstituit modelul de coexistenţă etnică (Imreh 1979, Egyed 1981, Binder 1982). Dicţionarul istoric-etimologic al lexicului maghiar din Transilvania reprezintă un tezaur bogat al datelor lingvistice referitoare la modul de viaţă şi la cultura din secolele XVI-XIX. Editura Kriterion a publicat independent patru volume, iar următoarele patru au fost publicate în colaborare cu o altă editură (Szabó 1975-2009). În 1983, Demény Lajos şi Pataki József au lansat noua serie de documente secuieşti odată cu publicarea protocoalelor judecătoreşti din Scaunul Odorheiului din secolul al XVI-lea (Demény-Pataki 1983-1985).

Fondată la Cluj în 1970, Editura Dacia a funcţionat sub conducerea lui Lászlóffy Aladár, apoi a lui Kerekes György. Pe lângă literatură şi literatură de specialitate, a publicat sporadic şi lucrări de folclor sau etnografie. Nagy Olga a publicat basme populare din Mureş, Călata şi Câmpia Transilvaniei, Fábián Imre din Satu Mare (Nagy O. 1973, Fábián 1989), iar Faragó József a adunat într-un volum balade populare clasice (Faragó 1973). Însemnările de etnografie şi istorie locală despre satul său natal au fost denumite de Horváth István „grafia literată a satului" (Horváth 1971). Kós Károly a realizat o prezentare sintetică a mobilierului pictat din Vârghiş (Kós 1972).

Monografia realizată de Nagy Olga şi Vöő Gabriella, în care autoarele prezintă un povestitor (Nagy-Vöő 1974), a fost publicată de Editura Academică.

În 1968, ca urmare a restructurării vieţii culturale, a luat fiinţă casa judeţeană a creaţiei populare, sub o altă denumire: Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă. Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional este succesorul de drept al Centrului după schimbările din 1989. Institutul judeţean s-a îngrijit de culegerea şi publicarea tradiţiilor populare din judeţ. Pe lângă ghidurile de culegere şi predarea dansului în judeţul Harghita, au apărut descrieri despre ouăle inscripţionate (Kovács 1969) şi blănurile (Horváth 1975) din Ghimeş, despre textilele din Zona Sovata (sóvidéki keresztszemesek) (Molnár-Molnár 1971) şi din Lueta (lövétei szedettesek) (Szabó Botár - Bíró 1977), despre ceramica din Corund (István 1973), olăritul din Dăneşti (Sántha 1974), mobilierul pictat (Kardalus 1982), motivele artefactelor din os (Molnár 1975), ale porţilor şi gardurilor (Salló-Kardalus 1975). În judeţul Covasna au apărut descrieri de factură etnografică ale broderiei populare din Ghimeş (Seres 1972, 1973), ale cântecelor populare (Albert 1977), ale cântecelor populare şi ţesăturilor din Erdővidék (Kisgyörgy 1973) şi din Satu Mare (Bura-Fejér-Petkes 1979), ale cântecelor populare din Dara (Zolácsák-Fejér 1973), şi din Arad (Apácai Bölöni-Gulácsi 1978).

Cititorii români au avut ocazia să cunoască, prin intermediul câtorva volume, cultura populară maghiară din România (Balade... 1960, Faragó 1962, Imreh 1982, István 1973, Kardalus 1982, Nagy J. 1958, Szentimrei 1958a).

Pe parcursul acestor decenii câteva lucrări de etnografie au apărut la edituri din Ungaria.

Ziarele pentru tineret Pionír şi Jóbarát, precum şi Dolgozó Nő au anunţat de mai multe ori concursuri de culegere de versuri populare sau de culegere etnografică. Ziarele judeţene (Megyei Tükör, Hargita Népe, Igazság, Vörös Zászló, Fáklya), a Falvak Népe (Falvak Dolgozó Népe) au avut cu oarecare regularitate rubrici de etnografie. Revistele de ştiinţe sociale Korunk, şi Nyelv- és Irodalomtudományi Közlemények au publicat cu regularitate studii, recenzii şi date din domeniul etnografiei

3. Sumar

Prima perioadă a editării de carte etnografică înainte de 1989 se leagă în mare măsură de Institutul de Ştiinţă Ardelean, iar în anii 1970-1980 de Editura Kriterion. Publicarea volumelor a servit deopotrivă cunoaşterea naţională, aşteptările cititorilor, popularizarea lucrărilor ştiinţifice şi a avut un efect stimulator pentru munca de teren şi prelucrarea datelor culese. Editarea de carte a secundat instituţiile de profil care funcţionau cu puţini specialişti, conform unor directive ideologice.

Lucrările editate în perioada 1950-1980 sunt centrate pe modul de viaţă, structura localităţii şi a economiei, organizarea muncii, crearea şi utilizarea artefactelor, a obiectelor, pe textele de folclor şi pe câteva grupuri de rituri. Metodele de cercetare şi interpretare utilizate au fost descrierea, comparaţia, funcţionalismul şi tipologia. Analizele de factură monografică s-au străduit să pună în practică principiul istoricităţii şi al interacţiunii culturale. În anii 1970, după turnura interpretativă, s-a întărit influenţa şcolii studiului personalităţii şi a literaturii etnologice europene. Metodele de interpretare culturală încetăţenite în această perioadă au fost structuralismul, semiotica, teoria comunicării şi metoda sociologică.