trimite prin


Mişcarea cooperatistă maghiară din Transilvania până în 1918
Publicare:  2010-10-25
Ultima actualizare:  2010-12-15
Autor:  HUNYADI Attila

Mişcarea cooperatistă a luat naştere la mijlocul secolului al XIX-lea, cu scopul de a soluţiona problemele sociale şi economice ale familiilor de muncitori englezi, ale comunităţilor ţărăneşti de germani, danezi şi ale micilor meseriaşi francezi. Prin definiţie, cooperativa este concomitent o întreprindere economică şi socială a cărei conducere se bazează pe drept de vot personal (un membru - un vot) şi nu proporţional cu capitalul deţinut. Mişcarea cooperatistă poate fi înţeleasă ca şi asocierea orizontală şi verticală a cooperativelor, conlucrarea lor pe piaţă în apărarea intereselor comune, crearea de instituţii juridice şi economice comune, precum şi propagarea ideilor şi a valorilor, lărgirea reţelei cooperatiste.


În majoritatea ţărilor europene - în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea - funcţionarea cooperativelor a fost reglementată prin legi comerciale cu caracter general sau prin legi specifice cooperatiste (Austria: 1973; Ungaria: legea comercială XXXVII din 1875; legea XXIII a cooperativelor de credit din 1898; România: 1903).


În Austro-Ungaria şi Transilvania s-au răspândit mai ales modelele cooperativelor săteşti de credit de tip Raiffeisen, precum şi cele de tip german Schulze-Delitzsch ale micilor meseriaşi, reglementate fiind din punct de vedere juridic de Legea Comerţului. Sub influenţa Congresului Internaţional Agrar ţinut la Budapesta în 1885, propagarea mişcărilor cooperatiste de credit săteşti, organizarea şi finanţarea lor a fost iniţiată cu înfiinţarea Pestmegyei Hitelszövetkezet („Cooperativa de Credit a Comitatului Pest") sub egida OMGE („Societatea Economică Regnicolară Maghiară"), a contelui Károlyi Sándor, precum şi cu sprijinul consiliului comitatului Pesta şi al Pesti Hazai Első Takarékpénztár („Prima Banca Autohtonă de Economii din Pesta").


De asemenea, tot în anul 1885 a fost iniţiată în satele săseşti din Transilvania - cu sprijinul Casei Generale de Economii din Sibiu (Hermanstädter Allgemeine Sparkassa) - organizarea uniunilor de avans şi credit de tip Raiffeisen.


În comitatele transilvane, cele mai multe cooperative de consum şi de credit au fost înfiinţate între anii 1890-1910, în timpul deceniilor de sfârşit şi respectiv, de început de secol. Avântul lor s-a datorat în principal creării Országos Központi Hitelszövetkezet („Cooperativa Regnicolară Centrală de Credit"), a Centralei cooperativelor de consum, şi producţie-valorizare „Hangya", precum şi bunei aprovizionări cu marfă şi credite, organizată de centrala cooperatistă de consum a Magyar Gazdaszövetség (Alianţa Agricultorilor Maghiari). În comitatele secuieşti, sub îndrumarea oficiului din Ardeal (Secuime) al Ministerului Ungar al Agriculturii, în cadrul Acţiunii Secuieşti (Székely Akció) s-a creat un mare număr de cooperative de prelucrare, transport şi valorificare de produse agricole (cooperative lăptării). Presa cooperatistă a apărut în 1890, odată cu tipărirea revistei „Szövetkezés" sub redactarea lui Bernát István. În paralel cu aceasta, revistele „Magyar Gazdák Értesítője", „OKH Értesítő" şi „Hangya" au devenit propagatorii ideii cooperatiste.


În preajma Primului Război Mondial s-au format uniuni cooperatiste de conducere şi control proprii, nu numai în comunele locuite de maghiari, ci şi în cele româneşti sau săseşti. Alianţa Cooperativelor de tip Raiffeisen (Verband Raiffeisenschen Genossenschaften - VRG), înfiinţată în 1886, a devenit centru de îndrumare şi control, reprezentând mai mult de 200 de cooperative. Centrul financiar al sistemului cooperatist săsesc, în toată perioada cuprinsă între anii 1885-1918, a rămas Casa Generală de Economii din Sibiu (Hermanstädler Allgemeine Sparkassa), deoarece directorul ei, Karl Wolff, a fost atât directorul centralei cooperatiste, cât şi preşedintele Partidului Popular Săsesc. Sprijinitorii modernizării agriculturii săseşti şi ai Mişcării cooperatiste au fost, pe lângă cei enumeraţi, şi Institutul de Credit Funciar din Sibiu (Bodenkreditanstalt in Hermannstadt), Societatea de Agricultură Săsească din Ardeal (Siebenbürgisch-Sächsischer Landwirtschaftsverein), precum şi şcolile agricole (din Bistriţa, Mediaş, Sibiu, Feldioara) aparţinând de această Societate. Alianţa cooperativelor Raiffeisen edita, începând cu adunarea generală din 1887, o dare de seamă anuală despre aceste reuniuni, iar după anul 1910 publica o gazetă proprie, cu titlul Siebenbürger Raiffeisenbote.


În comunele româneşti din Transilvania, mai ales în comitatele Sibiu, Făgăraş şi Hunedoara, s-au format însoţiri de credit - de tip Raiffeisen, după model săsesc - sprijinite şi îndrumate cu precădere de „Reuniunea română de agricultură din Sibiu" şi de „Casa de păstrare din Sălişte". Cele peste 70 de asociaţii de credit nu au reuşit înregistrarea unei centrale cooperatiste decât în aprilie 1914, sub denumirea de „Înfrăţirea Federaţia însoţirilor săteşti". Putem enumera printre sprijinitorii Mişcării cooperatiste româneşti „Institutul de Credit Albina", cu directorii Visarion Roman şi Partenie Cosma, precum şi Asociaţia pentru literatura şi cultura poporului român - ASTRA. La iniţiativa ASTRA, începând din anul 1899, Conferinţa directorilor români de bănci a alocat 1% din profitul anual al băncilor româneşti pentru editarea unei reviste financiaro-comerciale proprii (Revista economică), iar din anul 1903, un nou procent pentru sprijinirea activităţii ASTRA. Anuarele financiare ale celor aproape 150 de bănci româneşti (Compass românesc, Anuar financiar, Anuarul băncilor române) au cuprins capitole despre cooperaţie, Revista economică şi Transilvania (revista ASTRA) au publicat articole axate pe această tematică, iar revista Tovărăşia, sub redacţia lui Vasile Oşvadă, a fost un organ de propagandă cooperatistă şi al instituţiilor de credit.


Evaluând Mişcarea cooperatistă din Austro-Ungaria, putem conchide că aceasta - în contextul statului de drept şi al unei politici economice liberale - a fost una descentralizată şi diferenţiată etnic. În Austria funcţionau mai mult de 30 de alianţe cooperatiste, iar printre ele erau multe de origine cehă, slovenă, poloneză, italiană sau Centrala cooperativelor economice româneşti din Bucovina. În Ungaria funcţionau centrale cooperatiste (sau financiare) cu denumiri sârbeşti, săseşti, şvabe sau româneşti, în cea mai mare parte fiind independente sau afiliate la Alianţa Cooperativelor din Ungaria (Magyarországi Szövetkezetek Szövetsége). Membrii „OKH" şi ai Centralei „Hangya" erau în majoritate cooperative comunale maghiare, dar existau printre ele şi cooperative ale celorlalte naţionalităţi. Perioada Primului Război Mondial - datorită economiei de război - a fost propice valorificării centralizate a produselor. Datorită acestor împrejurări, putem afirma că această perioadă a dus la creşterea conjuncturală a sistemului cooperatist de valorificare a produselor agricole.


Bibliografie selectivă
Ábrahám Barna: Az erdélyi románság polgárosodása a 19. század második felében. Pro-Print, Csíkszereda, 2004.
Balaton Petra: A Székely Akció története. Cartofil, Budapest, 2004.
Balázsi Dénes: Ne nézze senki csak a maga hasznát - Szövetkezeti mozgalom a Kis és Nagyhomoród mentén. Székelyudvarhely, 1995.
Ciobanu, Vasile: Contribuţii la cunoaşterea istoriei saşilor transilvăneni 1918-1944. Ed. hora, Sibiu, 2001.
Csucsuja, István, Somai József (szerk): Az erdélyi magyar gazdasági gondolkodás múltjából. RMKT, Kolozsvár, I. k. 2002.
Dobrescu, Vasile: Sistemul de credit românesc din Transilvania, 1872-1918. Târgu-Mureş, 1999.
Egry Gábor: Nemzeti védgát vagy szolid haszonszerzés? Az erdélyi szászok pénzintézeti rendszere és szerepe a szász nemzeti mozgalomban (1835-1914). Pro-Print, Csíkszereda, 2009.
Egyed Ákos: A modern hitelintézeti rendszer kialakulásáról Erdélyben a XIX. és a XX. században, különös tekintettel a szövetkezeti formákra In: Csetri Elek-Egyed Ákos-Hunyadi Attila-Somai József (szerk.): Szövetkezetek Erdélyben és Európában. RMKT, Kolozsvár, 2007. 33-48.
Göllner, Carl (szerk.): Die Siebenbürger Sachsen in den Jahren 1848-1918. böhlau, Köln Wien, 1988.
Gyimesi, Sándor: A parasztság és a szövetkezeti mozgalmak. In: Szabó István (szerk.): A parasztság a kapitalizmus korában 1848-1918. Akadémiai kiadó, Budapest, 1965. 616-654.
Gyárfás Elemér: Az erdélyi szászok hitelszervezetei. In: Magyar Kisebbség. 1923. 24. sz. 948-957. Uő: Az erdélyi románok hitelszervezetei. In: Magyar Kisebbség. 1924. 2. sz. 71-79.
Csepreghy Horváth János: A magyar szövetkezeti intézmény története. I-II. k. Budapest, 1926.
Hunyadi Attila: Nemzetépítés és szövetkezeti politika. In: Székelyföld 2002. 5. sz. 81-129.
Hunyadi Attila: A magyar szövetkezeti intézményrendszer Erdélyben 1885-1918 között In: Csetri Elek-Egyed Ákos-Hunyadi Attila-Somai József (szerk.): Szövetkezetek Erdélyben és Európában. RMKT, Kolozsvár, 2007. 49-66.
Hunyadi Attila: Nemzetgazdasági önszerveződési modellek Erdélyben. In: Bárdi Nándor - Simon Attila (szerk.): Integrációs stratégiák a magyar kisebbségek történetében. Fórum, Somorja, 2006. pp. 189-217.
Hunyadi Attila: Three paradigms of Cooperative Movements with Nationalist Taxonomy in Transylvania.. In: Lorenz, Torsten: Cooperatives in Ethnic Conflicts: Eastern Europe in the 19th and early 20th Century. Berliner Wissenschafts-Verlag, Berlin, 2006. pp. 59-102.
Schandl Károly: A magyar szövetkezés negyven éve. OKH, Budapest, 1938.
Vári András: Nemzetek, szövetkezetek - és kutatóik. Regio. 2007. 2. sz. 79-112.