trimite prin


Fotografie, fotografiere, folosirea fotografiilor
Publicare:  2010-11-23
Ultima actualizare:  2010-12-12
Autor:  SZALMA Anna-Mária

Relaţia strânsă dintre fotografie şi etnografie, respectiv ştiinţele sociale se poate observa deja din prima etapă de dezvoltare a fotografiei. Este de ajuns să ne gândim la etnografii fotografi ai secolului al XIX-lea (Balázs Orbán, János Jankó, Ottó Herman, Aurél Vajkai) sau la domeniile de ştiinţă, care au utilizat fotografiile în primul rând cu funcţie ilustrativă, complementară (muzeologia, istoria portului popular, cercetarea obiceiurilor etc.). Fotografia a fost mediul determinant al secolului XX iar ulterior, schimbându-se din punct de vedere formal-tehnic până în secolul XXI (imagistică digitală) şi cucerind noi medii-suport (internet, telefon) nu şi-a pierdut din importanţă, revendicându-şi prezenţa în discursul ştiinţelor sociale precum şi ca temă de cercetare. Cu greu ne putem imagina astăzi o familie, un individ sau un grup fără corpusuri de fotografii de diverse volume (şi/ori aparat de fotografiat). Pe lângă diferenţierea (sau în locul diferenţierii) fotograf profesionist - fotograf amator, ştiinţele sociale trebuie să ţină cont (şi) de semnificaţiile fotografierii private, respectiv de folosirea privată a fotografiilor. În prima etapă a istoriei fotografiei, aceasta era o preocupare costisitoare care necesita şi pricepere, astfel fiind accesibilă doar fotografilor profesionişti (fotografilor de studio şi de târg, care deserveau straturi sociale largi) şi amatori (care fotografiau din pasiune). Ulterior, odată cu democratizarea tehnicii, aceasta a devenit accesibilă practic pentru oricine. Pe când în diferenţierea fotografie executată de către un profesionist - fotografie executată de către un amator se accentuează măsura estetică, în cazul fotografiei private accentul cade pe conţinutul şi folosirea fotografiei (problema esteticului este formulată de către individul sau grupul care foloseşte fotografia). Fotografiile aflate în posesia familiilor, indivizilor sau a diferitelor grupuri sociale asigură şi o oarecare perspectivă asupra deţinătorilor - pe de o parte prin conţinutul, iar pe de altă parte prin întrebuinţarea acestora.
Fotografia indică gradul de integrare socială a individului, pe de o parte prin conţinutul lor (cu cine şi în ce situaţii se fotografiază individul), pe de altă parte prin modul de întrebuinţare a acestora (prin oferirea de fotografii-cadou, prin texte complementare, respectiv prin ocaziile în care şi publicul căruia individul îi arată propriile fotografii). În acest sens, o funcţie importantă a fotografiei este faptul că poate fi percepută şi ca o modalitate de comunicare şi putând genera situaţii de comunicare.

Fotografia stabileşte/menţine legături între oameni care trăiesc departe în timp şi spaţiu unul de altul.
Colecţia de fotografii a unui individ se poate percepe şi ca o naraţiune (auto)biografică cu caracter vizual, care la rândul ei se poate compara cu naraţiunile de altă natură (povestea vieţii relatată verbal şi scris). Seria fotografiilor aşezate în ordine cronologică pe de o parte plasează individul într-o linie genealogică (arată atât ascendenţii cât şi descendenţii), respectiv într-o reţea socială (arătând relaţiile mai mult sau mai puţin strânse de rudenie, de prietenie sau de altă natură), iar pe de altă parte oferă şi o anumită perspectivă asupra evenimentelor din viaţa individului. Analiza de conţinut a fotografiilor, a diferitelor texte care aparţin fotografiilor (inscripţii: datări, dedicaţii, mesaje personale) şi a interpretărilor individuale scot în evidenţă varianta vizuală a vieţii unui individ sau a unei familii, astfel şi în acest fel se poate reconstrui cursul vieţii individuale, respectiv al familiei - fără neglijarea caracteristicilor şi limitelelor grupului-sursă. Depăşind natura sa de obiect, fotografia documentează cursul vieţii individuale, şi în acelaşi timp funcţionează (şi) ca un suvenir pentru cei care o folosesc.


Fotografia ocupă un loc special în spaţiul individual de viaţă (expunerea fotografiilor destinate pentru publicitate în spaţiul de locuit, păstrarea lor în albume foto, cutii sau sertare) şi deseori contribuie la expansiunea spaţiului individual de locuit relativ închis (de exemplu prin locaţiile exotice care apar pe fotografii).


Timpul fotografiei nu este omogen: se împarte în perioade semnificative, neinteresante, respectiv de tabu. În timp ce unele fotografii pot fi aşezate în ordine cronologică, reliefând astfel narativitatea puternică a grupului-sursă, putem observa şi o puternică ciclicitate, care poate fi identificată cel mai uşor în temele recurente ale acestora. Independent de individul care se află în centrul corpusurilor de fotografii, toposurile recurente ale acestora sunt: naşterea (botezul), diverse rituri de iniţiere şi de tranziţie (mirul sau confirmarea, terminarea şcolii, diferitele reuniuni cu contemporanii), diversele etape ale dezvoltării copilului (în special clişeele fotografiilor cu bebeluşi), căsătoria, sărbătorile importante ale anului calendaristic (mai ales sărbătorile de iarnă), aniversările, formele diverse ale petrecerii timpului liber (petrecerea verii, excursiile), dovezile creşterii financiare a familiei (construire unei case noi, cumpărarea unei maşini) etc. Timpul documentat de fotografie se împarte inegal atât pe axa public-privat cât şi pe cea cotidiană-de sărbătoare: reprezentarea fotografică a sferei private (ca de exemplu spălarea, creşterea copiilor, boală) şi a activităţilor cotidiene rămâne mult sub documentarea sferei publice şi a timpului special şi de sărbătoare. Evenimentele vieţii individuale şi familiale se împart în conţinuturi care pot fi fotografiate/se fotografiază şi conţinuturi, care nu pot fi fotografiate/nu se fotografiază, în spatele cărora se poate identifica uşor un sistem relativ universal de reguli şi coduri sociale şi culturale. Ceea ce se poate/ce trebuie/ce se cuvine fotografiat şi ce nu, respectiv cum se cuvine să arătăm şi să ne comportăm în faţa aparatului de fotografiat este mai mult sau mai puţin general acceptat, iar deviaţiile de la normele acceptate întotdeauna comunică ceva. În sensul celor de mai sus fotografia privată şi folosirea privată a fotografiilor poate fi considerată şi ca un comportament ritualizat.


Bibliografie selectivă
ALBERTINI Béla: A magyar szociofotó története: a kezdetektől a második világháború végéig. Magyar Fotográfiai Múzeum, Kecskemét, 1997.
BÁN András (szerk.): Körülírt képek. Fényképezés és kultúrakutatás. Miskolci Galéria-Magyar Művelődési Intézet, Miskolc-Budapest, 1999.
BÁN András: A vizuális antropológia felé. Typotex, Budapest, 2008.
BÁN András - FORGÁCS Péter (szerk.): Vizuális antropológiai kutatás. Munkafüzetek II. Művelődéskutató Intézet, Budapest, 1984
BÁN Zsófia - TURAI Hedvig (szerk.): Exponált emlék. Családi képek a magán- és közösségi emlékezetben. Műkritikusok Nemzetközi Szövetsége AICA Magyar Tagozata, Budapest, 2008.
BARTHA Júlia: „Mosolyogni tessék!" Egy nagykunsági család fotóhagyatékának tanulságai. In: ÖRSI Julianna (szerk.): Családok, famíliák, nemzetségek. Túrkevei Kulturális Egyesület, Túrkeve, 2003, 101-108.
BARTHES, Roland: Világoskamra. Jegyzetek a fotográfiáról. Európa Kiadó, Budapest, 2000.
BAZIN, André: A fénykép ontológiája. In: EICHENBAUM, Borisz (szerk.): A film és a többi művészet. Gondolat Könyvkiadó, Budapest, 1977, 510-518.
BERECZKI T. Ibolya: A fényképészek működése és szerepe a parasztpolgári közösségben. In: BERECZKI T. Ibolya - SZABÓ László (szerk.): Kunszentmárton és a Tiszazug kisipara. (A Kunszentmártonban 1982. október 29-30-án rendezett tanácskozás előadásai.) Jász-Nagykun-Szolnok Megyei Múzeumok Igazgatósága, Szolnok, 1982, 418-441.
BÉRES István: Egy családi fényképgyűjtemény vizuális antropológiai elemzése. JPTE, Pécs, 1992.
BÉRES István: Elfelejtett képek egy terepgyakorlatról. Tabula 2 (1999) 2. 87-102.
BOURDIEU, Pierre: A fénykép társadalmi definíciója, In: HORÁNYI Özséb (szerk.): A sokarcú kép. Válogatott tanulmányok, Tömegkommunikációs Kutatóközpont, Budapest, 1982, 226-244.
CSUPOR István: A fényképkészítés alkalmai és szokásai Cinkotán. Ethnographia. (1987) 1. 54-82.
FEJŐS Zoltán (szerk.): Fotó és néprajzi muzeológia. (Tabula könyvek, 6.) Néprajzi Múzeum, Budapest, 2004.
FLUSSER, Vilém: A fotográfia filozófiája. Belvedere-Tartóshullám-ELTE BTK, Budapest, 1990.
KIBÉDI VARGA Áron: Vizuális argumentáció és vizuális narrativitás. Athenaeum 1. (1993) 4. 166-179
KINCSES Károly: A fotós művelődés- és falutörténeti gyűjtés módszertana. Országos Közművelődési Központ Módszertani Intézete, Budapest, 1986.
KINCSES Károly: Hogyan (ne) bánjunk (el) régi fényképeinkkel? Amit a régi fényképekről tudni kell. Magyar Fotográfiai Múzeum, Budapest, 2000.
KINCSES Károly: Pózkatalógus: kultúra, kapcsolatok és a társadalmi helyzet tükröződése a 19. századi fényképezésben. (A magyar fotográfia történetéből, 39.) Magyar Fotográfiai Múzeum, Kecskemét, 2006.
KOLTA Magdolna: Képmutogatók 2.: a látás kultúrtörténete. Magyar Fotográfusok Háza, Budapest, 2008.
KREILISHEIM György: Régi magyar fényképezés. Vintage Galéria, Budapest, 1998.
KUNT Ernő: Az antropológia keresése. (Documentatio Ethnographica, 20.) L'Harmattan Kiadó, Budapest, 2003.
MCLEAN, William P.: Javaslatok a fénykép szemiotikai definíciójához. In: HORÁNYI Özséb (szerk.): A sokarcú kép. Válogatott tanulmányok. Tömegkommunikációs Kutatóközpont, Budapest, 1982, 173-178.
MONTVAI Attila: Fotográfia és kultúra. Kossuth Könyvkiadó, Budapest, 1985.
ŐRSI Julianna: Festmények, fényképek, filmek a családi emlékezés szolgálatában. A családtörténeti kutatások vizuális forrásai. In: ŐRSI Julianna (szerk.): Családok, famíliák, nemzetségek. Túrkevei Kulturális Egyesület, Túrkeve, 2003, 109-118.
R. NAGY József (szerk.): Családi album. Vizuális antropológiai szöveggyűjtemény I. Miskolci Egyetemi Kiadó, Miskolc, 2000.
ROMSICS Imre: Fényképek a Viski Károly Múzeum gyűjteményeiben. Néprajzi Értesítő LXXXII. (2000) 79-90.
SONTAG, Susan: A fényképezésről. Európa Könyvkiadó, Debrecen, 1981.
SZTOMPKA, Piotr: Vizuális szociológia. A fényképezés mint kutatási módszer. Gondolat Kiadó-PTE Kommunikáció- és Médiatudományi Tanszék, Pécs-Budapest, 2009.
TARCAI Béla: Fotográfia és társadalom. Fényképezési és fényképhasználati szokások 1900 körül. In: A Herman Ottó Múzeum Évkönyve 33-34. Herman Ottó Múzeum, Miskolc, 1996, 453-465.
TARCAI Béla (szerk.): A fénykép mint történeti forrás országos szakmai konferencia Miskolcon. Borsod-Abaúj-Zemplén Megyei Múzeumok Igazgatósága, Miskolc, 1988