trimite prin


Capela Sfântul Anton, Şumuleu Ciuc
Publicare:  2010-06-01
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Nagy Emese
Date despre monument
Adresa: Str. Şumuleul Mic Nr. 17.
Cod: HR-II-m-A-12720.01
Datare: 1773–1775

Date istorice

sată pe versantul sudic al muntelui Şumuleu Mic, capela barocă dedicată Sfântului Anton este rezultatul reconstruirii unei capele din secolul al XVII-lea. Cea din urmă este datată de istoricii franciscani în jurul invaziei turco-tătare din 1661. Conform tradiţiei, un frate laic a fugit din faţa năpăstuirii hordelor turco-tătare care incendiau mănăstirea şi biserica franciscană în desişul de pe muntele Şumuleu Mic. Acesta văzând masacrarea şi osândirea fraţilor săi, a făcut un jurământ Sfântului Anton, conform căruia, dacă sfântul îl păzeşte şi rămâne în viaţă, va construi cu propriile mâini o capelă pentru cinstirea lui. După ce a scăpat, a construit într-adevăr predecesorul capelei actuale. Leonard Losteiner, care era primul care a notat această istorie, nu a pomenit numele acestui frate, însă izvoare ulterioare îl identifică cu Jakab Márk din Hosasău. Singura dată autentică referitoare la datarea primei capele este cărămida inscripţionată „Johan[n]es Mark 1673", găsită cu ocazia reconstruirii capelei din 1775, dar pe aceasta nu apare numele de Jakab Márk, ci János Márk. După toate probabilităţile, prima capelă era o construcţie mică, simplă, şi conform unor însemnări avea doar dimensiunile corului actual, şi în interiorul său încăpeau doar preotul şi ministranţii.

 

Începând din 1720 de sărbătoarea Sfântului Anton discipolii gimnaziului din Şumuleu Ciuc vizitau capela, mai târziu ţineau nouă liturghii în fiecare marţi dinaintea zilei de Sfântul Anton. Începând din 1734, la aceste slujbe participau şi locuitorii satelor din împrejurimi. La începutul secolului al XVIII-lea cultul Sfântului Anton a devenit din ce în ce mai popular, predicile dinaintea sărbătorii atrăgând mase largi. Capela fiind neîncăpătoare, ea a fost lărgită în 1750 din donaţii publice. Şi-a căpătat forma actuală între 1735-1775, când a fost reconstruită în întregime cu sprijinul Karolinei Haller, soţia generalului de cavalerie Ferenc Gyulai. Cu ocazia reconstrucţiei, superiorul Sebestyén Tóth a găsit în masa altarului cărămida mai sus amintită, şi a scris pe ea următoarea inscripţie: „RE[P]ERTA IN ARA VET[ERE] A[NN]O 1774 ET REPO[SIT]A PER P[ATREM] SEBAST[IANUM] TOT O[RDINIS] M[INORUM] S[ANCTI] F[RANCISCI] REF[ORMATORUM] 1775". Adică: „ a fost găsită în altarul vechi, în anul 1774 şi a reaşezat-o părintele ordinului minorit al Sfântului Francisc 1775". În 1978, când în urma schimbărilor liturgice s-a instalat un alt altar, cărămida inscripţionată a ieşit din nou la iveală, care de data aceasta a fost amplasată de către superiorul János P. Écsy în peretele nordic al navei, sub protecţia unui geam.
În 1779, capela reconstruită a fost sfinţită de către István Bodor, protopop al Ciucului de Sus şi canonic de Alba Iulia.

 

În turnul capelei se află două clopote: unul de dimensiuni mai mici, neinscripţionat, şi unul mai mare, care conform inscripţiei a fost donat de István Apor în 1682 şi reparat cu sprijinul lui János László în 1781.

 

Crucea de lemn, fixată pe peretele corului, donată în 1803 de către enoriaşii din Ciucsângeorgiu, Bancu şi din Cotormani, iniţial a fost ridicată în faţa capelei. Crucea poartă următoarea inscripţie în limba maghiară: „Sfântul Anton din Padova /supraveghetorul fidel al bunurilor lui Dumnezeu/ priveşte din ceruri această cruce sfântă/ şi ne apără pe noi la Domnul Isus/ ca să trecem în mântuirea veşnică".
În cursul secolului al XIX-lea capela a fost renovată în repetate rânduri, în 1911 învelitoarea de şindrilă a fost înlocuită cu ţigle, iar în 1978 a fost acoperită cu tablă. La lucrările din 1978 de pe vremea superiorului János P. Écsy s-au realizat lucrări mai ample. Ultima dată s-au efectuat reparaţii în 2008.


Descrierea edificiului

Planimetria capelei este compusă dintr-o navă şi un cor mai scund cu închidere poligonală. Clădirea cu acoperişul în două ape este încălecat de un turnuleţ pe partea sa vestică. Pereţii laterali ai navei sunt străpunşi de câte trei goluri cu închidere semicirculară, prevăzute cu ancadramente cu partea superioară evazată, dintre care unul a fost înzidit; corul este luminat prin două ferestre. Peretele nordic al navei poartă un amvon exterior cu parapet semicircular. Unica intrare, cu închidere în semicerc, se află pe faţada vestică, având deasupra sa o fereastră cvadripartită. Frontonul faţadei este decorat cu trei nişe asemănătoare cu ferestrele baroce ale navei, între ele sunt ornamente florale cu lalele, iar deasupra frunze de stejar şi anul 1775.

 

Interiorul capelei este la fel de simplu ca şi exteriorul: nava este acoperită cu boltă semicilindrică cu penetraţii sprijinită de pilaştrii angajaţi, între navă şi cor fiind marcat un arc de triumf semicircular. Pe latura vestică, deasupra intrării este o mică tribună cu parapetul compus din cinci casete cu ornamente florale. Tribuna se accesează printr-o scară foarte abruptă. Scara din stânga intrării duce la amvonul exterior.

 

Mobilierul capelei se rezumă la tabloul altarului, crucea amintită şi statuia Sfântului Anton, sculptată în 1942. Tabloul altarului cu ramă barocă îl reprezintă pe protectorul capelei. Sfântul Anton, îmbrăcat în veşminte franciscane este îngenuncheat, şi se apleacă peste mâna Pruncului Isus apărut dintre nori. Isus îşi ţine mâna stângă pe capul Sfântului Anton, iar în fundal apare Fecioara Maria, întinzând o draperie în spatele Pruncului. Sub picioarele Mariei, adică pe cerul auriu sunt reprezentaţi câţiva îngeri sprijiniţi pe nori. Unul dintre îngeri ţine în mână un crin, atributul Sfântului Anton.

 

Pictura este semnată în colţul de jos din partea stângă, dar din aceasta se poate descifra doar numele de Andreas. Pictura nu are calităţi deosebite, figurile sunt rigide, feţele sunt schematice, iar capetele îngerilor din colţul de jos sunt supradimensionate. Putem presupune că pictura făcea parte dintr-un altar secundar, şi că a fost executată la cumpăna secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.


Bibliografie selectivă
P. Boros Fortunát, Csíksomlyó, a kegyhely, Csíkszereda, 1994.
Vofkori György, Csíkszereda és Csíksomlyó képes története, Békéscsaba, 2007.