trimite prin


Biserica reformată, Şieu
Publicare:  2011-05-31
Ultima actualizare:  2011-05-31
Autor:  Sidó Zsuzsa
Date despre monument
Adresa: Şieu, nr. 295/A, jud. Bistriţa-Năsăud
Cod: B-II-m-A-01709
Datare: cca. 1783–75.

Date istorice

Satul Şieu se află la sud de oraşul Bistriţa, fiind aşezat pe malurile pârâului cu acelaşi nume. De-a lungul timpului, satul a fost atestat documentar sub mai multe denumiri; astfel în 1319 apărea ca Nogsoyou sau Nogsayou, în 1334 Soyov Iferior şi Sonyano Maiori. Documentele din 1439 îl numesc Nagysayo, iar cele din 1453 Alsosyo. Primul preot este menţionat aici la 1332. După reforma religioasă, comunitatea a trecut la ritul luteran. Mai târziu, în 1564, din această comunitate se desprind calvinii, astfel că saşii rămân luterani, iar maghiarii devin reformaţi. În aceste condiţii, biserica medievală a fost folosită alternativ de ambele comunităţi. Construirea actualei biserici reformate se leagă de numele contelui Sámuel Kemény, care în jurul anului 1783 donează o sumă importantă pentru ridicarea unei biserici noi pentru comunitatea reformată aflat în creştere numerică. Astfel, biserica reformată a fost construită între 1783 şi 1785 pe un teren nou, care fusese donat în prealabil de mama contelui, contesa Krisztina Wass.

 

Acoperişul bisericii şi a turnului au fost distruse de un incediu în 1859. Reconstruirea lor a avut loc in 1876. Clopotul mare s-a topit tot în acest incediu, unul nou fiind turnat în 1868. Clopotul de 200 de kg are inscripţia: „A Nagysajói Ev. Ref. Egyház és tagjai saját költségükön, segíttetve kegyes adakozók által, önttették 1868-ban Andrásovszki János és Efraim harangöntők által.” (Turnat de membrii comunităţii bisericii reformate din Şieu din banii proprii şi cu sprijinul unor pioşi donatori în 1868 de turnătorii de clopote Andrásovszki János şi Efraim.) Pe lângă acesta există şi un clopot mai mic, turnat în 1926.


Descrierea edificiului

Biserica reformată barocă a fost construită pe un platou situat lângă drumul care trece prin centrul satului. Biserica este orientată nord-sud, fiind compusă din turn, navă şi cor. Se remarcă prin forme architecturale simple, dar elegante. Zidăria făcută din cărămidă şi piatră este aşezată pe un soclu din piatră brută. Intrarea în biserică se face prin partea sudică. Elementul dominant al faţadei este reprezentat de turnul etajat, cu muchiile teşite, care se află în centrul acesteia. În grosimea zidului turnului au fost practicate două ferestre, cea de la primul etaj fiind ovală, iar cea de la al doilea semicirculară. Intrarea în navă se face sub turn printr-o poartă semicirculară. Peretele exterior al bisericii este înconjurat de o cornişă uşor profilată. Faţada de est şi sud sunt simetrice, fiind străpunse de cîte două ferestre semicirculare cu lintele sprijinite de console. Corul semicircular, mai îngust decât nava, este adosat pe latura nordică. Pereţii corului sunt ritmaţi de trei ferestre semicirculare similare cu cele ale navei. Coiful turnului şi acoperişul în două ape al navei au un acoperiş din tablă, iar corul este acoperit cu ţiglă.

 

În contrast cu exteriorul simplu, dar cu proporţii şi detalii elegante, vizitatorul este surprins de decoraţia bogată a interiorului. Nava şi corul poartă bolţi a vela sprijinite pe pilaştri adosaţi decoraţi cu capitel ionic. Volutele pilaştrilor cu postament înalt sunt modelate din frunze stilizate, iar colţurile sunt marcate de asemenea de frunze atârnate. Partea superioară a pereţilor este decorată cu o cornişă proeminentă şi bogat profilată, ce porneşte de desupra capitelurilor. În partea sudică a navei este amenajată tribuna pentru orgă, care este susţinută de arcade semicirculare. Parapetul concav al tribunei este zidit şi decorat de stucaturi rococo plate în formă de vrejuri şi panglici, stilistic asemănătoare cu decoraţia de pe intradosul bolţii şi al arcului de triumf. Bolţile şi ferestrele păstrează forma lor originală, însă tâmplăria ferestrelor a fost schimbată în 1957.

 

 

 

Cele mai importante piese ale mobilierului interior sunt băncile sculptate din lemn de tei, aproape fiecare dintre acestea având o decoraţie diferită, formată din motive vegetale. Stilul acestui mobilier poate fi încadrat în grupul menţionat în literatura de specialitate ca “rococo popular”. În cor şi în cele două laturi ale navei se află bănci cu spătare ale căror parapet este decorat cu motive de crin, trandafir, lalea etc., în cartuşe plate, a căror compoziţie este similară cu cea a stucaturilor de pe bolţi. Exemplele cele mai reprezentative din acest grup stilistic sunt interioarele bisericilor reformate din Brâncoveneşti, de altfel tot o ctitorie a familiei Kemény, şi din Pădureni (jud. Mureş). Asemănătoare este cu ultimul exemplu şi modelarea pilaştrilor adosaţi care susţin bolţile bisericii. Băncile şi amvonul bisericii reformate din Şieu au fost confecţionate cu sprijinul contelui Kemény Sámuel, însă identitatea meşterilor rămâne necunoscută. Pe amvonul octogonal cu parapetul decorat cu festoane, se poate urca pe o scară prevăzută cu o balustradă barocă. Baldachinul de deasupra amvonului are formă circulară, având pe fiecare segment decoraţii sculptate şi motive ce imită franjuri de perdele aurite. Comform inscripţiei, orga a fost făcută în 1886 de constructorul de orgi braşovean József Nagy. Pardoseala a fost schimbată în una din ciment în 1910, din donaţia baronului Bánffy Endre. Uşa de intrare păstrează canaturile sale originale, decorate cu elegante motive rococo, încadrându-se şi elementele sale de feronerie, confecţionate din fier forjat, în limbajul rococo al interiorului.

 

Din păcate principalele surse scrise (Historia Domus) referitoare la istoria bisericii reformate din Şieu au fost distruse, şi din această cauză identitatea meşterilor care au sculptat elegantul mobilier al edificiului rămâne necunoscută. Cu toate acestea, pe baza analizei stilistice, biserica din Şieu se poate fi încadrat în grupul unor biserici ca cele din Brâncoveneşti, Păcureni, Ercea, Pădureni, toate păstrând acelaşi tip de mobilier baroc târziu şi rococo.


Bibliografie selectivă
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok I, Bucureşti, 1977, 107.
Kolumbán Vilmos József, A Nagysajói Káptalan egyházközségeinek történeti katasztere. (1745–1814), Cluj-Napoca, 2007, 187–204.
Névkönyv az Erdélyi ev. Ref. Egyházkerület számára. 1889, Ed.: Zayzon János. Harminczkettődik évfolyam, Kolozsvár, 1888, 3–42.
Névkönyv az Erdélyi ev. Ref. Egyházkerület számára. 1890, Ed.: Zayzon János. Harminczharmadik évfolyam. Kolozsvár, 1889, 23–38.
Csabai István, Három marosszéki rokokó templom, în: Emlékkönyv Gerevich Tibor születésének 60-ik évfordulójára, Budapest, 1942, 160–170.