listare

trimite prin

Mănăstirea ortodoxă cu hramul Sfântul Simion Stâlpnicul din Gai-Arad
Ultima actualizare:  2010-05-14
Autor:  Sarkadi Nagy Emese
Tradus de:  Dezső Éva



Date despre monument
Adresa: Str. Dunării nr. 170
Cod: AR-II-a-A-00500
Datare: 1760–62

Date istorice

La data de 15/26 mai 1760 episcopul ortodox Sinesie Jivanovici a contractat lucrările de construire ale bisericii şi conacului cu anexele gospodăreşti aferente cu maistrul zidar Egidius Ienowein din Arad. Clădirile realizate diferă atât în plan, cât şi în detalii arhitecturale faţă de cele precizate în contract, după toate probabilităţile din cauze financiare s-a ajuns la modificarea proiectului iniţial. Acest ansamblu de clădiri mai bine de două decenii a fost utilizat ca sediu al episcopiei ortodoxe, apoi a funcţionat ca reşedinţă de vară a episcopiei. Lăcaşul de cult, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a servit ca biserică parohială comunitatea ortodoxă din Arad-Gai, până la scindarea bisericilor ortodoxe române şi sârbe (1864), după care enoriaşii români l-au folosit în continuare, până la sfârşitul primului război mondial, când s-a construit o biserică nouă în centrul oraşului. Practic, amplasamentul a rămas părăsit, până în anul 1955, data înfiinţării aici a unei mănăstiri ortodoxe de maici, care funcţionează şi în zilele noastre.


Picturile iconostasului original al bisericii, pictate în 1767 de către renumitul pictor Ştefan Teneţchi, se pot admira şi azi, în muzeul din cadrul mănăstirii.

 


Descrierea edificiului


Mănăstirea ortodoxă de maici, cu hramul Sfântul Simion Stâlpnicul este amplasată la periferia cartierului Gai din partea nord-vestică a Aradului. Ansamblul monahal se compune din biserica din secolul al XVIII-lea, conacul construit pe latura de nord formând corp comun cu biserica, respectiv anexele gospodăreşti din jurul curţii, care însă în ultimul secol au suferit transformări importante.
Clădirea cuprinzând biserica şi conacul de odinioară are acoperiş complex şi planul în formă de „U", datorită celor două iesinduri poligonale simetrice la capătul faţadei estice.

 

Pe latura sudică a clădirii este biserica propriu zisă cu un turn vestic, a cărei absidă constituie una din elementele proeminente ale faţadei estice. Cea de a doua proeminenţă de plan poligonal este absida altarului unui paraclis interior din zona de nord-est a conacului. Faţadele clădirii, detaliile arhitecturale şi decoraţiile de tencuială sunt specifice conacelor de stil baroc. Partea centrală a faţadei vestice este formată dintr-un pridvor deschis cu cinci arcade. În dreptul arcului din mijloc se află intrarea la colecţia muzeală aflată în interiorul vechiului conac, uşa având un ancadrament de piatră de linie frântă, care actualmente este vopsit în ulei maro. De o parte şi alta a acestei uşi se află câte o fereastră dreptunghiulară. La sud de pridvor se află turnul proeminent laturii vestice, care determină nu numai biserica, dar şi întreg complexul. Turnul se împarte în două registre de către un brâu complex profilat, registrul inferior fiind accentuat la colţuri de pilaştrii cu capiteluri ionice, iar cel superior de pilaştrii cu capiteluri corintice. Intrarea principală din axa turnului este dreptunghiulară şi are un ancadrament de piatră, deasupra este o fereastră cu închidere semicirculară şi partea inferioară puţin evazată. Nivelul următor, cea a clopotelor, pe cele patru laturi dispune de goluri cu închidere semicirculară. Ferestrele sunt încadrate de chenare ornamentale tencuite cu volute, iar sub lintoul în segment de cerc se află câte o decoraţie amintind de scutul heraldic. Deasupra pilaştrilor de colţ, pe fiecare latură, arhitrava include cadrane oarbe de orologiu, a căror parte superioară este urmată de linia ondulată a cornişei proeminente, bogat profilate. Coiful turnului, în retragere de la linia cornişei formează un volum piramidal arcuit, destul de scund.

 

La capătul vestic al faţadei sudice este o fereastră cu lintou în arc de cerc ce se deschide din pronaos, iar la capătul estic sunt două ferestre cu închidere în segment de cerc, care luminează a doua şi a treia travee a interiorului bisericii, având ancadrament de tencuială, încheiat cu un profil arcuit. În cea de-a doua travee, sub fereastră este o uşă dreptunghiulară, cu ancadrament tencuit, ornamentat cu ghirlandă de flori.

 

Deşi faţada caracteristică a clădirii este cea vestică cu arcadele pridvorului, faţada principală se consideră totuşi a fi cea estică, cu cele două rezalituri simetrice, formate de absida bisericii la capătul nordic, respectiv de absida paraclisului la capătul sudic al faţadei. Între aceste volume proeminente este cuprinsă faţada compusă pe patru axe. Toată faţada estică este ritmată de pilaştrii cu capiteluri profilate. Segmentul faţadei formată din două axe centrale este proeminent ca un rezalit central, fiind încoronat de un fronton cu laturi arcuite, având la bază volute şi un gol oval pe mijloc, deasupra cornişei. Fereastra ovală este înconjurată de ornamente de tencuială amintind de aripi, sau evantai, iar deasupra un lintou frânt sub care este un ornament de scoică. Partea superioară a frontonului este ocupată de un scut heraldic stilizat. Faţada estică are şase ferestre, câte una pe abside, cu chenare bogat ornamentate, două ale rezalitului central, cu lintouri frânte cuprinzând motive de evantai şi alte două ferestre cu lintouri arcuite.

 

Faţada nordică a bisericii este penetrată de patru goluri amplasate echidistant, având ferestre cu ancadramente din tencuială cu lintou arcuit. Sub două dintre aceste ferestre sunt golurile de aerisire ale subsolului, iar sub a treia, accesul protejat de un mic portic. Această faţadă nu dispune de alte elemente arhitectonice sau alte decoraţii.

 

Interiorul bisericii se accede prin portalul vestic, trecând prin parterul turnului, acoperit cu o boltă a vela. Parterul turnului, împreună cu spaţiile pătratice din dreapta şi stânga sa formează pronaosul, parte de biserică caracteristică ritului ortodox. La capătul nordic a pronaosului se află o nişă arcuită a cărei funcţiune este necunoscută, cu atât mai mult, cu cât odinioară de aici se deschidea o uşă înspre conac. Spaţiul bisericii se compune din naosul acoperit cu trei traveei de boltă a vela şi absida altarului, care din interior este de plan semicircular. Prima travee nai îngustă cuprinde o galerie pe toată lungimea sa, la care se accede printr-o scară de lemn. Latura sudică a celei de a doua travee şi ambele laturi ale ultimei travee sunt penetrate de ferestre cu închidere în segment de cerc. Spaţiul din spatele iconostasului este luminat de o fereastră dreptunghiulară amplasată în peretele estic al absidei. Interiorul bisericii este ritmat de pilaştrii îngemănaţi cu capiteluri din muluri, a căror suprafaţă este decorată parţial cu ornamente vegetale, parţial sunt acoperite cu marmură artificială. Pictura bogată a pereţilor a fost repictată în repetate rânduri, picturile murale originale nu se mai păstrează nici măcar în urme. De asemenea, iconostasul original a fost îndepărtat în urmă cu câţiva ani (piesele sale se păstrează în muzeul mănăstirii), şi s-a înlocuit cu lucrarea unui pictor din Piatra Neamţ. Icoana cu Maica Domnului din faţa iconostasului datează din vremea construirii bisericii, din dania comunităţii ortodoxe sârbe din secolul al XVIII-lea. Tot aici, în naos o piatră funerară însemnată cu cruce stă deasupra mormântului ctitorului, episcopul Sinesie Jivanovici.

 

Conacul se compune din opt camere mai mari, apoi paraclisul interior amplasat în colţul nord-estic şi câteva încăperi anexă. Cele două încăperi comandate din mijlocul clădirii sunt utilizate ca spaţii de primire, următoarele spre est funcţionează ca sală de consiliu şi sufragerie. Conform literaturii de specialitate, aici era o încăpere boltită şi decorată cu ornamente baroce de stuc, urmele acesteia însă nu s-au păstrat.

 

Datorită specificului baroc relativ nealterată, clădirea se poate considera un unicat între monumentele istorice ale judeţului, totodată este şi una dintre primele clădiri păstrate ale Aradului. Detaliile arhitecturale, ornamentele de tencuială stilizate îi imprimă un caracter oarecum provincial, astfel se încadrează mai degrabă în elita conacelor transilvănene, decât în rândul monumentelor istorice baroce.


Bibliografie selectivă
• Crişan, Veronica, Mănăstirea Sfântul Simion Stâlpnicul, Bucureşti, 1995.
• Lanevschi, Gheorghe, Repertoriul monumentelor religioase de pe cursul inferior al Mureşului, în: Ziridava XI, 1979. p. 1009.
• Lanevschi, Gheorghe - Ujj János, Arad. Patrimoniul cultural construit, Arad, 2007. pp. 5-6.
• Medeleanu, Horia, Valori de artă veche românească în colecţia mănăstirii Sfântul Simion Stâlpnicul din Arad-Gai, Arad, 1986.
• Ujj János, Arad építészeti emlékei, Nagyvárad, 2008. pp. 37-38.


Discuţie