listare

trimite prin

Clădirea Şcolii Superioare de Fete (actualmente Colegiul Naţional Al. Papiu Ilarian), Tîrgu-Mureş
Ultima actualizare:  2010-03-18
Autor:  Karácsony István



Date despre monument
Adresa: str. Bernády György nr. 12.
Cod: MS-II-m-A-15478
Datare: 1913

Date istorice

Ocupând integral cvartalul conturat la vest de zona cimitirului reformat, clădirea Colegiului Naţional Al. Papiu Ilarian se regăseşte într-un valoros mediu arhitectural, în aria de vecinătate a cetăţii medievale, considerată a fi una dintre nucleele formării urbane târgumureşene, devenită apoi - în condiţiile noilor curente - spaţiul de desfăşurare a unor modificări de primă clasă în stil eclectic şi de Art Nouveau.
Construirea clădirii se încadrează clar în mediul unei importante etape de dezvoltare a localităţii, generate de ideile şi iniţiativele progresiste ale reputatului edil, György Bernády.

 

Devenite simbolurile arhitecturii oraşului de început de secol XX., clădirile vechii Primării şi ale Palatului Culturii se leagă de numele arhitecţilor budapestani Marcell Komor şi Dezső Jakab. Prezenţa târgumureşeană a vestitului cuplu de proiectanţi, fie ea limitată atât la nivel cronologic, cât şi în domeniu de masă construită, a reuşit totuşi să amprenteze într-un mod esenţial evoluţia locală a stilului secession. Însă, toată contribuţia cunoscută şi drept recunoscută a celor doi capătă o greutate mai moderată, şi o altă interpretare în contextul descoperirii mai ample a unui al treilea personaj, şi anume a arhitectului Radó Sándor, căruia îi putem consacra în mod real, şi fără echivoc rolul de principal actor în răspândirea locală a gândirii de Art Noveau.

 

Semnatar şi ale proiectelor Şcolii Superioare de Fete, inginerul edilitar Radó este autorul majorităţii de clădiri publice construite în Târgu Mureş până în anul 1915. Proiectele clădirii noastre sunt întocmite în vara anului 1912, ca urmare a unei decizii luate la 28 februarie 1911, când consiliul local al oraşului votează cumpărarea a patru loturi în scopul pregătirii amplasamentului viitoarei şcoli de fete. Şantierul se deschide în toamna anului 1912, dovedind o deosebită abilitate a executantului. Constructorul identificat în Societatea Grünwald şi Schiffer va finaliza lucrarea la un termen record, făcând posibilă inaugurarea edificiului de învăţământ la 1 septembrie 1913.


Descrierea edificiului

Ridicat pe amplasamentul patrulater delimitat pe cele patru laturi de strada Bernády György, Alexandru Papiu Ilarian, Crizantemelor respectiv de strada Cimitirului, clădirea discutată desfăşurată vertical pe 5 nivele (demisol+P+2+pod) prezintă o planimetrie în formă de E. Ea rezultă din aplicarea unui rezalit pe braţul median al amenajării în format de U. Acest volum al corpului de mijloc, de fapt anvelopa sălii festive va primi alte două racordări în direcţia aripilor laterale, conturând perechea de curţi interioare.
Faţada principală cu accesul reprezentativ capătă în mod firesc cea mai mare eleganţă; se evidenţiază prin finisajul aparte (realizat parţial dintr-un pavaj de piatră), dar şi prin rezalitul său median integrat într-o compoziţie bazată pe 13 travee, amenajate şi variate morfologic în spiritul unei simetrii riguroase. Astfel, cele cinci axe din mijloc sunt dedicate rezalitului amintit, evidenţiat, alături de acoperişul deosebit de exigent (cu lucarne de tablă ambutisate) şi prin nobleţea zonei de acces.

 

Aranjată pe linia a trei axe centrale, accesul principal conceput cu trei porţi monumentale adânc retrase mimează senzaţia unei nişe, care cu pilaştrii săi laterali şi semicolonetele geminate (două perechi) modelate în ordin ionic formează pretenţioasa arhitectură a antreului. Proiectantul va repeta ideea intrândului de faţadă, amenajând peste descrisul antreu şi un balcon. În spatele ei remarcăm trei travee compuse din trei şiruri verticale de goluri aferente etajelor, precum şi fusurile bine proporţionate ale două coloane aplicate, debitate în ideea ordinului colosal pe înălţimea a două nivele. La cota primului etaj balconul discutat se evidenţiază prin formele deosebite ale celor trei uşi bogat articulate prin şprosuri; peste aceste elemente, plinul rezultat la limita de etaje va fi utilizat pentru montarea aici a trei lunete (frontoane semicirculare), decorate identic prin repetarea aceluiaş basorelief. Executate din piatră artificială, amintitele piese sculpturale prezintă câte o compoziţie anticizantă cu putti purtând urne canelate. Cartuşul reprezentării constă într-o friză de ove înscrisă pe linia închiderii în semicerc, şi dublată la rândul ei prin aplicele unei fâşii decorative ceramice. Cele din urmă brâuri, modelate prin şirul unor forme de inimă întrerupte şi grupate de butoane mai pronunţate, constituie un element de bază al programului decorativ aferent faţadei principale. Ea se repetă în aproape fiecare travee la conturarea golurilor, fiind prezent de asemenea la uşile şi ferestrele discutatului balcon median.
În spiritul ideii de simetrie axele laterale, aferente zonelor limitrofe ale rezalitului de faţadă principală sunt aranjate identic primind câte-un gol de fereastră la fiecare nivel. Registrul parterului, purtând decoruri de ferestre realizate prin mici pilaștrii adosaţi la panoul pervazului, este delimitat de planul nivelelor superioare prin intermediul unui brâu bogat articulat cu taloane fine flancate de muchiile mai multor rânduri de listele. La nivelul etajelor, descrisele axe laterale prezintă câte două lesene modelate sub forma de ieșinduri treptate; ele se termină în zona cornişei principale prin brâul marcat de taloane şi listele al frizei de coronament.

 

Traveele laterale ale frontului principal (4+4 axe) se sprijină în formularea lor arhitectonică pe repetarea anumitor motive de bază ale rezalitului descris. Una ar fi modelarea cu panouri retrase în trepte a zonelor de pervaz. Accentuarea ferestrelor tripartite ale axelor marginale de faţadă principală va implica preluarea unui alt element al rezalitului median, şi anume a brâului decorativ de ceramică smălţuită, transformat pe liniile de montanţi ale ferestrelor etajului în elemente dosebite de ţartă aplicativă. Realizarea lor prin stilizări de petale, festoane şi volute dovedeşte un remarcabil simţ al formulării plastice. La parter, fereastra tripartită a traveelor laterale discutate se remarcă prin formele unei lunete turtite decorate în câmp prin lucrări de basorelief executate din piatră artificială.
Traveea scoasă în rezalit a ferestrelor tripartite se regăseşte la fel în zonele laterale şi de ax median ale celor două faţade secundare. Devenind element marcant al acestor fronturi, tipul de ieşind cu goluri triple flanchează porţiuni intermediare mai simple, articulate pe o lungime de patru axe cu deschideri împerecheate decorate cu panouri în trepte. Delimitarea lor se realizează prin trunchiurile marcate de asize orizontale ale unor pilaștrii decoraţi cu capiteluri compozite. Derivate din elementele similare ale faţadei principale cele din urmă capiteluri se remarcă prin morfologia lor aparte creeată prin aplicarea unei forme plate de scut transformate la extremitate în trei volute. Cea mai accentuată devine şi aici traveea axului median înglobând la nivelul său de parter formele deosebite ale unei porţi laterale, decorate de asemenea cu lunetă, de această dată protejată de profilul larg a unei cornişe proeminente flancate de două medalioane conturate la jumătăţile superioare cu festoane.

 

Faţadele curţii interioare tind la fel spre repetarea regulată a golurilor grupate în ax vertical, dar prezentând o nouă variantă a motivului ferestrelor angajate în panouri, adică cea lipsită pe laterale de pilaştrii, folosind ca elemente de delimitare simple lesene bosate cu caneluri orizontale. În zona curţii forme de pilaştrii apar doar pe faţada rezalitului median, flancând aici ferestrele înalte ale sălii festive.
Acoperişul realizat cu învelitoare de tablă în solzi devine la fel un component aparte; prin arhitectura ei originală, prin introducerea de aplice şi lucarne de tablă ambutisată ea dovedeşte o calitate deosebită şi dovedind a fi un exemplu de nivel înalt a lucrului de tinichigerie.

 

În privinţa arhitecturii interioare merită amintită amenajarea casei scării principale şi a sălii festive. Prima surprinde vizitatorul prin rampele sale monumentale decorate cu graţioase mâini curente lucrate la forjă şi decorate cu aplici de cupru. Monumentalitatea casei scării este accentuată şi prin configurarea spațială tip hală, bazată pe şiruri multiple de stâlpi. Aceste din urmă elemente decorate la capiteluri cu volute vopsite cu bronz susţin planşeul unui tavan casetat ce contribuie la fel la atmosfera nobilă a acestui interior.
Cea mai generoasă în decor plastic, sala festivă, se bazează pe îmbinarea suprafeţelor albe cu elemente vopsite în bronz. Motivul de bază este şi în acest caz festonul, respectiv friza de ove, ambele repetate în cele mai variate forme.

 

Probleme de morfologie şi stil
Autorul clădirii, Radó Sándor, se afirmă ca arhitect printr-o evoluție stilistică lansată dinspre bazele eclecticului, dar marcată chiar de la început prin deschideri clare în direcţia valorilor şi soluţiilor secessionului vienez. Faptul se constată şi prin planşele executate pentru fostul Colegiu de Fete din Târgu-Mureş, unde ne întâmpină o elegantă coroborare a gândirii eclectice cu noile idei ale artei 1900.
Astfel, colonetele geminate ale faţadei principale, terminate în capiteluri compozite, stilizate în spiritul eclecticii din volutele ordinului ionic, sunt prezente alături de geometricele forme de feronerie ale parapetului, respectiv în ambientul decorurilor de pervaz cu colonete stilizate, ambele aparţinătoare morfologiei de secession.

 

Formele de vrejuri pornite din urne purtate de putti poartă o clară amprentă a eclecticului. Stilul fiind bazat pe o combinare de forme arhitecturale derivate din recuzita elementelor bine definite şi cristalizate în mediul marilor stiluri istorice, amintitele figuri de putti ale faţadei principale, înconjurate de un fastuos ambient vegetal, precum şi de bagheta unei frize de ove, ne călăuzesc în redescoperita atmosferă a renaşterii. Născute sub impulsul identic al gândirii romantice, festoanele aceluiaşi relief marchează în schimb reluarea unor soluţii plastice practicate mai ales de arhitecţii stilului copf. Festonul (girlanda) desfăşurat sub forma de sprânceană deasupra unor aplici ovale (modelate de regulă în formă de medalion) devine motivul de bază al programului decorativ. Fiind variată în diferite forme pe întreaga clădire a Colegiului, ea se remarcă atât pe lunetele (frontoanele) acceselor laterale, pe canatele uşii principale, la pervazul exterior al ferestrelor sălii festive, cât şi pe montanţii scării de onoare.

 

Aparţinătoare unei epoci oarecum depăşite în ordinea de valori a începutului de secol XX., amintitele soluţii de tradiţie eclectică asigură un mediu adecvat de manifestare noilor elemente de Art Nouveau. Ambientul eclectic al decorurilor de relief se manifestă într-un mod deosebit în ancadramentul brâurilor ceramice smălţuite, aparţinătoare deja arhitecturii 1900.

 

De altfel utilizarea frizei ceramice smălţuite la decorarea panourilor de front exterior, la conturarea ancadramentelor de goluri este un fenomen generalizat, de aplicare largă la nivelul clădirilor publice târgumureşene ale lui Radó Sándor. Îl putem descoperi atât pe faţadele fostului Colegiu Economic (azi Universitatea „Petru Maior"), cât şi pe exterioarele Casei Sindicatelor, dar şi la decorurile fostului Palat al Pensionarilor de pe strada Enescu.

 

Un alt element caracteristic limbajului lui Radó, coloana în ordin colosal oferă o deosebită monumentalitate frontului principal al clădirii. Soluţia nu este deloc una izolată. Înglobate în sistemul unei evoluţii personale consecvente, alte două faţade ale arhitectului, făcute pentru Poşta veche de pe str. Revoluţiei respectiv pentru clădirea Universităţii Petru Maior ne impresionează de asemenea prin introducerea unor fusuri şi stâlpi colosali.

 

Colonetele adosate modelate în forme de stâlpi miniaturali cu medalioane în zona de capitel, aplicate cu predilecţie la ancadramentele golurilor, în câmpul de pervaz al ferestrelor, creionează în opera lui Radó o arie largă de utilizare. Alături de clădirea Colegiului Papiu, ele se regăsesc la o serie de alte faţade târgumureşene concepute în atelierul arhitectului, cum ar fi cea a casei cu nr. 31 respectiv 32 de pe Piaţa Victoriei.

 

Dar peste toate, cea mai importantă caracteristică arhitecturală, ce o integrează casa noastră discutată în ordinul clădirilor publice ale lui Radó Sándor, este modalitatea de compunere a faţadelor bazată pe dispunerea în panouri comune, delimitate prin lesene a deschiderilor aflate în ax vertical. Acest principiu abordat de proiectant cu o deosebită consecvenţă ne atrage atenţia atât la exterioarele fostei Bănci Albina, cât şi pe cele ale Colegiului Economic (actualmente Universitatea „Petru Maior"), fiind de asemenea motivul de bază al fronturilor elaborate pentru clădirea Colegiului Administrativ (azi, aşa numita Casă a Sindicatelor) şi Poşta de pe str. Revoluţiei. Fenomenul grupării în unităţi verticale (panouri) bine definite a golurilor abordat la nivelul arhitecturii târgumureşene exclusiv de Radó Sándor, s-a incorporat în limbajul proiectantului cu cea mai mare siguranţă prin linia influenţei secessionului de scoală vieneză, ce se lasă recunoscută în general prin organizarea geometrică şi mult sistematizată a faţadelor. Elementul utilizat de Radó cu o riguroasă consecvenţă la toate clădirile sale publice din oraşul nostru, pare a fi unul inspirat de faţadele arhitecţilor Géza Ullmann şi József Kollár, cunoscuţi în literatura de referinţă ca prim discipoli în mediul maghiar al discutatului curent al Vienei, respectiv al Jugendstilului german.

 


Bibliografie selectivă
Hadik András, Radó Sándor. Egy elfelejtett marosvásárhelyi építészről, în: Magyar Építőművészet, (LXXXI)1990, 5, pp. 56-59.
Karácsony István, Radó Sándor şi clădirea Poştei de pe strada Revoluţiei, în Cornel Moraru (Red.), Târgu Mureş, oraş al artelor, Târgu Mureş, 2008.

 



Discuţie