listare

trimite prin

Biserica şi mănăstirea piaristă Sfântul Iosif de Calasanza, Carei
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Bara Júlia



Date despre monument
Adresa: str. 1. Decembrie 1918, nr. 4.
Cod: SM-II-a-A-05273, SM-II-m-A-05273.01, SM-II-m-A-05273.02
Datare: 1769–79, modificări şi renovări mai importante: 1857 –1860, 1892. Mănăstire: 1724, 1861–63, 1889

Date istorice

Invitarea călugărilor piarişti în oraşul Carei este legată de numele contelui Sándor Károlyi (1669- 1743), care, după cum reiese şi din diploma de donaţie din anul 1725, cu acest act a vrut să contribuie la consolidarea religiei catolice şi la dezvoltarea învăţământul catolic din localitate.

 

Primii călugări piarişti au sosit în oraş în 17 octombrie 1727. Primele clădiri aflate în folosinţa piariştilor, cum ar fi mănăstirea, şcoala şi biserica medievală cu hramul "Tuturor Sfinţilor", au dispărut pe parcursul secolelor.

 

Actuala biserică piaristă a fost construită între anii 1769 - 1779. Din inscripţia aflată pe tăbliţa aurită de cupru, depusă la 11 mai 1769 lângă piatra de temelie, aflăm că biserica este de fapt o biserică cu caracter votiv, fiind construită de către contele Antal Károlyi pentru a exprima recunoştiinţa lui faţă de Sfântul Iosif de Calasanza, ale cărei intervenţii i-a datorat naşterea fiului său în 1768, născută după zece ani de căsnicie fără copii cu Josefa Harruckern. Decizia de a construi o biserică mai mare a fost favorizată şi de creşterea numărului locuitorilor catolici din Carei.

 

Károlyi Antal i-a încredinţat elaborarea proiectelor noii biserici cunoscutului arhitect vienez, Franz Sebastian Rosenstingl (1702-1785), care lângă activitatea ei de arhitect era şi profesor al academiei vieneze.

 

 

Arhitectul a întocmit planul, perspectiva bisericii, a făcut numeroase schiţe cu detalii şi chiar modele din ghips despre construcţia altarelor şi amvonului, a desenat schiţe despre capiteluri, despre cele opt statui care decorează turnul bisericii şi despre diferitele decoraţii ornamentale ale bisericii.

 

Execuţia proiectelor era încredinţată cuplului de arhitecţi din Carei, tată şi fiu, Franz Sieber şi Franz Xaver Sieber.

 

În ciuda faptului că între 1857-1860 şi în anul 1891 după proiectele şi sub îndrumarea arhitectului Miklós Ybl, respectiv Artúr Meinig biserica a suferit o serie de modificări, planimetria, faţadele, amenajarea interioară a bisericii de azi a păstrat forma ei originală din secolul al XVIII-lea; modificări minore pot fi observate în cazul decoraţiilor ultimului etajul al turnului, al deambulatorului şi ale diferitelor ornamente.

 

Piatra de temelie a primei mănăstiri a fost aşezată la 27 februarie 1724 în apropierea bisericii medievale dedicată Tuturor Sfinţiilor. Se poate presupune că acest edificiu a fost refăcută în secolul al XVIII-lea, însă despre aceste lucrări nu posedăm informaţii certe. Clădirea a primit forma sa actuală după cutremurul din 1834, când între anii 1861-1863 a fost refăcută după proiectele arhitectului Miklós Ybl, apoi în 1889 fiind prevăzută cu încă un etaj după proiectele arhitectului local Gyula Nonn.


Descrierea edificiului

Biserica piaristă Sfântul Iosif de Calasanza şi clădirea fostei mănăstiri (astăzi parohia catolică) este amplasată în partea estică a oraşului, în vecinătatea Pieţei Kossuth, pe o parcelă mărginită de străzile Someş, Căpleni, Independenţei, Iuliu Maniu şi 1. Decembrie 1918, astfel încât latura vestică a bisericii se situează paralel cu linia străzii 1. Decembrie 1918, iar latura sudică a bisericii şi aripa mai lungă a mănăstirii cu planul în forma de L este amplasată paralel cu strada Iuliu Maniu.

 

Biserica cu orientare est-vest are un plan central, cu o formă octogonală alungită. În zona centrală a navei este adâncită pe ambele laturi câte o capelă mai amplă, flancată de două capele mai mici. Spaţiul din interiorul navei se lărgeşte în linia capelelor centrale amintite, iar în cor şi la vest, la tribuna de orgă devine mai îngust.

 

Biserica se termină în partea estică într-un cor cu închidere semicirculară. Absida este flancată de câte o sacristie cu plan dreptunghiular, având la etaj câte un oratoriu. Ele comunică cu deambulatoriul etajat din jurul corului. Scările spre cele două oratorii se află în acest deambulatoriu, pe partea estică a sacristiilor. Iniţial acest deambulatoriu nu era anexat mănăstirii, forma sa actuală se datorându-se lucrărilor conduse de arhitectul Miklós Ybl, în urma căreia prin deschiderea unei uşi în spatele altarului a devenit posibil şi circulaţia dintre cele două clădiri importante ale ansamblului.

 

Faţadele bisericii se caracterizează prin folosirea unor elemente arhitecturale şi decorative specifice barocului tardiv clasicizant. Latura vestică a bisericii este marcată de turnul care se ridică deasupra cornişei principale bogat profilate, fiind articulat cu ferestre dreptunghiulare şi pilaştri cu capiteluri ionice şi împodobit cu statui, urne şi blazonul sculptat al familiei Károlyi. Turnul bisericii se racordează navei prin spaţiul mai îngust aflat sub tribuna de orgă.

 

Elementele arhitecturale, decoraţiile plastice şi amenajarea golurilor turnului - în afara ultimului etaj, care este rezultatul renovării din secolul al XIX-lea - au fost realizate în prima perioadă a construcţiilor. Ele sunt unitare, elementele arhitecturale şi decorative ale faţadei principale se repetă pe toate faţadele bisericii. Modelarea faţadei sudice şi nordice sunt aproape identice. Datorită planului central al navei faţadele sunt voluminoase. Cele opt laturi ale navei octogonale sunt legate cu porţiuni curbate. Pe aceste locuri linia celor două cornişe care împart pereţii în trei registre se întrerupe sugerând un dinamism, care este accentuat de aşezarea în trepte ale porţiunilor de perete dintre cornişe, articulate cu ferestre prevăzute cu ancadramente şi forme diferite.

 

Zidurile exterioare ale sacristiilor şi ale oratoriilor sunt prevăzute cu ferestre simple, dreptunghiulare, iar cele al corului cu ferestre cu închidere semicirculară.

 

Amenajarea spaţiului interior este determinată de planimetria edificiului. Dinamismul rezultat din forma octogonală a planului este accentuată de folosirea diferitelor elemente de articulare, cum ar fi pilaştri geminaţi cu capiteluri compozite repartizate într-o ordine regulată, cornişa puternic profilată, bolta a vela, ritmul ferestrelor semicirculare şi ale decoraţiilor din stuc, cu motive vegetale.

 

Altarele şi construcţiile altarelor se încadrează organic în acest mediu. Corul este dominat de monumentalul altar principal, iar în cele şase capele adâncite în zidurile navei se află câte un altar lateral: pe partea nordică altarul închinat Sfântului Anton de Padova, Sfântului Iosif, Sfântului Andrei de Avellino, iar pe partea sudică altarul Sfântului Ioan Nepomuk, Sfintei Treimi, şi Sfinţilor Regi Maghiari. Picturile altarelor au fost realizate între 1778-1780 de Johann Ignaz Cimbal, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii baroce central-europene din secolului al XVIII-lea, un pictor de origine sileziană care a excelat mai ales în pictura unor altare şi cea murală.

 

Cele şapte altare baroce au un rol dominant în decorul interiorului bisericii. Ele sunt aşezate, deasupra unei mense sculptate din piatră şi în faţa unui retablu din marmură cenuşie, în rame negre, încheiate în arc semicircular sau trilobat. Altarul principal şi altarul Sfintei Treimi are şi un tabernacol. Ramele altarelor sunt împodobite cu fine decoraţii aurite de tip rococo ( ornamente vegetale, festoane, trandafiri, scoici) iar retablul cu stucaturi modelând capete de îngeri între nori. Construcţiile altarelor sunt asemănătoare, însă construcţia altarului principal închinată Sfântului Iosif de Calasanza şi altarului lateral închinată Tuturor Sfinţilor se disting datorită mărimii lor mai mari şi bogăţiei decorului sculptural.
În afară de tablourile altarelor merită menţionate şi două piese importante ale mobilierului din secolul al XVIII-lea: amvonul şi un crucifix din lemn. Amvonul de lemn este amplasat la intersecţia navei şi a corului, pe partea nordică a navei, şi are deja forme specifice neoclasicismului. Partea inferioară a baldachinului său este împodobită cu stucatură parţial aurită reprezentând porumbelul Sfântului Duh, încadrată de raze. Statuia lui Isus răstignit pe cruce este aşezată ulterior pe crucea aflată vizavi de amvonul bisericii.

 

Fosta mănăstire piaristă, în care astăzi funcţionează parohia bisericii, era formată iniţial din patru aripi, dispuse în jurul unei curţi interioare. Astăzi numai aripa sudică şi nordică s-au păstrat în forma lor originală. Intrarea principală în mănăstire se află în axul central al laturii sudice cu 9 axe, printr-o uşă cu închidere semicirculară flancată de două lesene vopsite portocaliu, ieşite uşor din linia pereţilor şi decorate pe partea lor superioară cu o volută. Deasupra portalului se deschide a fereastră dreptunghiulară, simplu profilată, prevăzute de o sprânceană simplă. În frontonul înconjurat cu festoane al axului central iniţial se afla blazonul sculptat al ordinului piarist.

 

Faţada sudică a mănăstirii este simetrică şi este articulată cu lesene şi cu ferestre identice celor de pe faţada principală. Cele mai vechi părţi ale edificiului sunt încăperile de pe colţurile laturii sudice, provenind încă din perioada construcţiilor conduse de Miklós Ybl.

 

Mănăstirea are un acoperiş în două ape, care este articulat dinspre linia străzii cu găuri pentru aerisire de factură barocă.

 

Amenajarea interioară a fostei mănăstiri este simplă şi poartă amprenta mai multor intervenţii. Încăperile cu diferite funcţii sunt dispuse într-un singur ax, şi se deschid dintr-un coridor. Accesul etajului este asigurat de scara aflată în axa intrării.

 

Biserica şi mănăstirea piaristă din Carei fac parte dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului. În istoria acestor edificii un rol important îl joacă familia Károlyi, patronul principal al bisericii şi al mănăstirii. Membrii acestei familii au fost cei care de-a lungul istoriei sale i-au însărcinat cu lucrările de construire şi amenajare interioară a acestor clădiri pe cei mai renumiţi arhitecţi şi artişti ai epocii. În ciuda renovărilor efectuate, biserica piaristă, care formează un ansamblu unitar cu mănăstirea alăturată, poate fi considerată una dintre cele mai importante construcţii ecleziastice ale barocului tardiv din zona nordvestică a ţării.

 


Bibliografie selectivă
Balanyi György, Bíró Imre, Bíró Vencel, A magyar piarista rendtartomány története, Budapest, 1943.
Balu, Daniela - Szőcs Péter Levente - Terdik Szilveszter, Arhitectura ecleziastica din Satu Mare. Szatmár egyházi építészete. Ecclesiastical Arhitecture of Satu Mare, Satu Mare, 2007.
Borovszky Samu, Szatmár vármegye, Budapest, 1908.
Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, Red.: A.A Rusu, Cluj-Napoca, 2000.
Éble Gábor, A nagy-károlyi gróf Károlyi család leszármazása a leányági ivadékok feltüntetésével, Budapest, 1913.
Muhi Sándor- Murvai György, A szatmári római katolikus egyházmegye templomai: A nagykárolyi I. számú esperesi kerület, Kolozsvár, 2002.
Szirmay Antal, Szatmár vármegye fekvése, történeti és polgári ismerete, II, Buda, 1810.
Fatsar Kristóf, Franz Rosentingl kerttervezői tevékenysége Károlyi Antal szolgálatában, în Ars Hungarica, 27, 1999, 2, pp. 293-308.
Körmendy Lajos, Nagykárolyi katolikus templom, zárda és iskola, în Vasárnapi Újság, Budapest, IV, 1857, nr. 26.
Mézinger István, A nagykárolyi piaristák története, în Nagykároly és Vidéke, 1993, 10 ianuarie, nr. 2.
Németi János, A római katolikus templom. în Nagykároly és Vidéke Évkönyv, Nagykároly, 1999.
Nicolae Sabău, Johann Ignaz Cimbal, Magister artis peritus şi pictura altarelor bisericii piariste din Carei, în Ars Transsilvaniae, X-XI, 2000-2001, pp. 125-143.
Vénig[Zernye] József, A piaristák működése Nagykárolyban a XVIII. században, Kolozsvár, 1935. (lucrare de doctorat, Biblioteca Facultăţii de Teologie a Universităţii Pázmány Péter, Budapesta)

 



Discuţie