listare

trimite prin

Primăria, fostul palat al comitatului, Odorheiu Secuiesc
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Kovács Árpád



Date despre monument
Adresa: Str. Bethlen Gábor nr. 5
Cod: HR-II-m-B-12910
Datare: 1895–1897.

Date istorice

Pe latura nord-estică a Pieţei de Jos, pe locul actualei primării a funcţionat centrul administrativ al scaunului Odorhei. Clădirea denumită şi Casa Scaunului a fost construită în 1733 pe timpul judelui regal László Gyulaffy, care după descrierea lui Lajos Dóczy a fost „o clădire cu parter, cu stâlpi de piatră şi bolţi, frumoasă şi mare". În 1828 clădirea a fost transformată pe baza proiectului elaborat de László Ugrai. Într-o fotografie de la sfârşitul secolului al XIX-lea clădirea apare etajată, cu faţada conţinând şapte axe. Această clădire cu planul în formă de U a găzduit arhivele Odorheiului, iar adunările scaunului se ţineau în sala mare a acestei clădiri, denumită „casa-sessio", care avea o înfăţişare puritană, cu pardoseală din duşumea de scândură şi tavan de lemn cu grinzi. După schimbările administrative din 1876, când au fost desfiinţate scaunele, edificiul a devenit sediul comitatului Odorhei, dar clădirea în sine a rămas neschimbată. Abia peste un deceniu începe să se contureze la Odorhei pretenţia construirii unui nou palat al comitatului, mai larg şi mai confortabil. Primul punct al ordinei de zii de la adunarea generală extraordinară din 18 iunie 1888 a fost problema construirii unui sediu nou pentru comitat. La această şedinţă s-a constituit un comitet cu preşedinţia comitelui Gábor Daniel, dar începerea concretă a lucrărilor a avut loc numai cu şapte ani mai târziu, cu demolarea clădirii existente. În primăvara anului 1895, comitetul pentru construire a considerat că terenul eliberat după demolarea clădirii vechi era prea mic şi a propus să se mai cumpere încă o suprafaţă, astfel ca încă din faza de proiectare să se asigure un amplasament corespunzător pentru noua clădire. Cumpărarea terenului învecinat aflat în proprietatea lui Ferenc Pálfy a eşuat, astfel construirea a început pe terenul original, pe baza proiectului elaborat de arhitectul budapestan Ottó Sztehlo. Conform inscripţiei de pe clădire, realizarea construcţiei a fost supravegheată de inginerul şef Endre Ferenci. Termenul de execuţie a fost stabilit pentru anul sărbătoririi mileniului, dar inaugurarea clădirii a avut loc doar la 26 iunie 1897. Cu această ocazie s-a dezvelit şi monumentul comemorativ al mileniului, amplasat în apropierea palatului comitatului.

 

Clădirea principală a palatului comitatului, orientată spre piaţă, a fost concepută cu spaţii de închiriat la parter, pentru activităţi negustoreşti. După o scurtă perioadă, în luna martie 1901, Gábor Daniel solicită desfiinţarea spaţiilor comerciale şi utilizarea acestora în scopurile directe ale administraţiei comitatului. El cere totodată transformarea etajului doi în locuinţă pentru vicecomite şi mutarea birourilor de aici, în încăperile eliberate de la parter. Cu această ocazie s-au înzidit uşile şi vitrinele prăvăliilor spre piaţă, transformându-se în ferestre, lucrare ce a costat 15.000 de coroane. Presa locală din mai 1902 relatează că s-a efectuat transformarea spaţiilor comerciale în birouri administrative.

 

 

În anii următori a fost sistematizată piaţa centrală şi ambianţa sediului administrativ. În vecinătatea bisericii reformate, care împărţea piaţa centrală în două (piaţa de jos şi de sus), erau diferite clădiri ale breslelor, perturbând aspectul stradal şi obturând perspectiva noului palat al comitatului. Demolării construcţiilor breslelor, ale chioşcurilor şi a clădirii primăriei i se puneau piedici, însă în 1916, cu ocazia unui incendiu de proporţii, clădirile breslelor au fost nimicite, iar după doi ani s-a demolat şi primăria. Astfel centrul oraşului a devenit mai deschis, şi s-a început amenajarea parcului în piaţa centrală, de atunci şi clădirea elegantă a prefecturii fiind mai bine pusă în valoare.


Descrierea edificiului

Faţada principală eclectică a clădirii primăriei actuale este orientată spre piaţa centrală. Clădirea cu planul în formă de U este dominată de un rezalit central proeminent faţadei, prin care se realizează accesul utilizând trei portaluri cu închidere semicirculară. La etajul întâi al rezalitului central se află sala de consiliu, cu ferestre mari deschise spre piaţă, iar alături, pe partea dreaptă, este biroul primarului. În spatele clădirii principale sunt ridicate două aripi etajate, organizate pe câte zece axe, găzduind diferite birouri. Coridorul acestora duce spre aripa etajată, care închide curtea dreptunghiulară, şi cuprinde sala festivă Sfântul Ştefan.

 

Faţada principală este caracterizată în primul rând de unitate compoziţională. Elementele distinse, bine proporţionate ale clădirii asigură o distribuţie armonică clădirii cu rezalit central şi rezalite de colţ, desfăşurată pe trei niveluri. Registrul inferior al rezalitelor, cuprinzând goluri cu încheiere semicirculară este tratat cu bosaje rustice, iar registrele superioare sunt articulate pe verticală de pilaştrii înalţi de două niveluri, decoraţi cu volute şi ghirlande. Încadrarea ferestrelor este complexă, în rezalitul central parapetul ferestrelor de la etajul întâi este decorat cu baluştrii susţinuţi de console zvelte, iar deasupra se încheie în frontoane frânte (frontoanele laterale poartă basoreliefuri cu figuri alegorice). Eleganţa rezalitului central este accentuată de aticul cu baluştri, ce se ridică deasupra cornişei şi zona centrală supraînălţată cu un fronton arcuit şi frânt, care cuprinde cadranul orologiului. La colţurile aticului, de pe postamente înalte, se ridică obeliscuri care încheie compoziţia faţadei.

 

În spatele clădirii principale este organizată curtea dreptunghiulară, delimitată de aripa anterior amintită, care cuprinde sala festivă Sfântul Ştefan. Accesul în clădirea etajată, de plan dreptunghiular se realizează printr-un hol cu trei arcade. Pe faţada principală a acesteia, în triunghiurile arcuite de la partea superioară a arcadelor s-au amplasat medalioane. Holul se încheie cu un atic cu baluştrii, iar de o parte şi alta a acestuia se află câte un turn paralelipipedic, în turnul din dreapta fiind scara care duce la tribuna sălii festive, iluminată prin trei ferestre ample, deschise spre curtea interioară. Tribuna se termină cu un fronton, pe care apare anul greşit al terminării construcţiei: 1896. La parter, în stânga sălii festive se află sala de cununii, iar la etaj arhivele primăriei. Sala festivă are o decoraţie interioară reuşită, fiind în concordanţă şi cu articulaţiile şi decoraţiile faţadelor exterioare. Compoziţia faţadei principale se regăseşte şi în interior, cele trei ferestre ample cu închidere semicirculară sunt flancate de pilaştrii cu capiteluri corintice, iar între acestea se desfăşoară o arcatură oarbă sub care se întinde tribuna, delimitată de parapet cu baluştrii din lemn. Tavanul sălii este compartimentat în 15 casete (cu denticuli perimetrali înspre interior), dintre care cea centrală este decorată cu figura unei nimfe, cu o făclie în mâna stângă, iar cu dreapta ţinând stema comitatului Odorhei. Această figură, conform semnăturii, a fost pictată de Mátyás Veres în 1896.


Bibliografie selectivă
Vofkori György, Székelyudvarhely. Várostörténet képekben. I. Békéscsaba, 2009.
Kovács Árpád, Székelyudvarhely eklektikus és szecessziós építészete, în: Örökségünk, II, (2008), nr. 1. 24-25.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină