listare

trimite prin

Teatrul de Stat Oradea
Ultima actualizare:  2010-07-13
Autor: 



Date despre monument
Adresa: Piaţa Ferdinand nr. 6.
Cod: BH-II-m-A-01048
Datare: 1899 - 1900

Date istorice

Clădirea Teatrului de Stat, ce găzduieşte trupa română „Iosif Vulcan" şi cea maghiară, „Szigligeti Ede", se află printre monumentele de arhitectură emblematice ale oraşului Oradea, care determină caracterul Pieţei Ferdinand, dominând acest spaţiul urban pitoresc, cu limite neregulate din vecinătatea Crişului Repede, care şi-a dobândidt aspectul final la începutul secolului al XX-lea, după demolarea vechilor case ce stăteau în calea noilor reglementări urbanistice din zonă şi prin ridicarea a numeroase palate secesion şi eclectice.

 

După o serie de soluţii de provizorat, ideea construirii unui teatru reprezentativ pentru oraş a început să prindă contur în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Comisia orăşenească de Urbanism şi circulaţie a decis în 1891 amplasarea noului aşezământ cultural în piaţa Bémer, iar demolarea imobilelor expropriate, ce ocupau parcelele vizate a început la 10 iulie 1891. Între timp, datorită costurilor ridicate ale exproprierilor s-a ivit şi o nouă alternativă, de a ridica teatrul în Piaţa Mare, organizându-se şi un concurs de proiecte, însă nici una din cele participante nu a întrunit consensul Consiliului desemnat. Astfel Consiliul Local a încredinţat proiectarea şi totodată şi execuţia cunoscutei firme vieneze Fellner şi Helmer, cu numeroase referinţe în domeniu. La sugestia unora din arhitecţii de marcă ai oraşului s-a revenit la amplasamentul iniţial, argumentând poziţionarea mai favorabilă din punct de vedere urbanistic a noului obiectiv. Mai mult, văzând că problemele de ordin financiar ar putea bloca proiectul, arhitectul Kálmán Rimanóczy s-a angajat să ridice lângă clădirea teatrului, din materialul de construcţie recuperat din demolări şi o altă clădire - Bazarul de astăzi - pentru a realiza venituri suplimentare pentru oraş, din închirierea ei.

 

 

Lucrările de execuţie - conduse până la urmă, după o înţelegere dintre participanţii la concursul lansat de Primărie, de echipa formată de arhitecţii Rimanóczy Kálmán, Rendes Vilmos şi Guttmann József - s-au derulat extrem de rapid: piatra de temelie a teatrului a fost pusă la data de 21 iulie 1899 iar la sfârşitul lui octombrie clădirea era deja sub acoperiş. Lucrările au fost supervizate de David Busch, arhitectul-şef al urbei, iar dirigenţia a fost asigurată de inginerul Krubicza József. Majoritatea sculpturilor au fost realizate de Ferenc Peller, decoraţiile cu foiţă de aur de Vilmos Eichorn, stucaturile de Vilmos Linhard, lucrările de tapiţerie de József Kuncz şi asociaţii, tâmplăriile de Károly Reiner iar mobilierul de Vilmos Herczegh.

 

Inaugurarea clădirii a avut loc în condiţii festive la data de 15 octombrie 1900.


Descrierea edificiului

Clădirea teatrului face parte din realizările de vârf ale stilului eclectic din Oradea. Faţadele poartă amprenta neoclasicismului, în timp ce interiorul este dominat de elemente neorococo. Atât din punct de vedere planimetric, cât şi al concepţiei spaţiale şi al tratării faţadelor, găsim o simetrie desăvârşită, tipică teatrelor clasice ale sfârşitului secolului al XIX-lea. Planul clădirii este de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni de 35,4 m x 47,3 m, cu volumul corpurilor din faţă şi din spate ieşite uşor în rezalit.
Volumul dinspre piaţă are regim de înălţime de P+1, cel median de P+2, cu configuraţie bazilicală iar corpul din spate este de P+2 peste care se ridică turnul scenei.

 

Simetria faţadei principale este accentuată de porticul deschis, rezolvat în spiritul neoclasicismului, împrumutând limbajul templelor greceşti. Antablamentul este susţinut de 2+1+1+2 coloane, aşezate pe piedestaluri, având capiteluri ionice, iar deasupra lui se-nalţă un fronton triunghiular. Cornişa profilată principală a faţadei sudice şi cea a frontonului sunt decorate de un şir de denticuli. În faţa timpanului au fost aşezate sculpturi alegorice realizate de sculptorul orădean Ferenc Peller. Figura principală a Hunniei este flancată de statuile simbolizând muzica, cântecul, comedia şi tragedia.
În faţa coloanelor dubli laterale au fost aşezate două statui alegorice, ce personifică figurile dramei şi comediei, realizate de ateliarul budapestan Mayer.

 

Accesul principal în teatru se face prin două rampe arcuite, amplasate simetric, ce flanchează treptele prostile. De aici se intră în vestibulul principal de la parter, prin trei portaluri dreptunghiulare identice. Deasupra acestora se află câte un balcon cu parapetul traforat, susţinut de console de forma unor volute. În spatele acestora aproape toată lăţimea câmpului parietal este străpunsă de ferestre mari, cu terminaţii semicirculare - având chenare profilate prevăzute cu imposte şi chei de boltă - ce luminează holul principal de la etaj. Cele trei registre parietale identice din spatele porticului sunt despărţite de pilaştri cu baze înalte şi cu capiteluri ionice. Porticul este acoperit cu tavan drept, casetat, profilat asemeni antablamentului, după modelul templelor greceşti.

 

Faţadele laterale, simetrice, sunt diferenţiate pe segmentele corespunzătoare rezalitelor şi a porţiunii din mijloc. Pe segmentul dinspre piaţă faţada este ritmată de cei patru pilaştri cu piedestaluri înalte şi capiteluri ionice. Între ele există trei accese secundare. Cel din mijloc este accentuat de sprânceana dreaptă, susţinută de console, care constituie totodată şi solbancul ferestrei mari, cu terminaţie semicirculară de la etaj, încadrată de două ferestre mici, pătratice. Cornişa superioară continuă modelul faţadei principale. Pe segmentul bazilical parterul prevăzut cu ferestre pătratice, este decorat cu bosaje, iar la etaj apar ferestre cu timpane triunghiulare. Alte două accese au fost dispuse pe segmentul din spate, tratat pe o structură de patru axe.

 

Sala de spectacol, luminat doar de ferestrele cu terminaţii semicirculare de la etajul II, are o capacitate de 1200 de persoane şi are o acustică performantă, asigurând condiţii optime şi concertelor simfonice. Balcoanele lojelor dispuse pe două nivele arcuiesc în formă de scoică. Parapeţii acestora sunt decoraţi cu festoane, medalioane şi măşti realizate din stucatură poleită parţial cu foiţă de aur. Bolta sălii, traforajul metalic din mijlocul acesteia, respectiv policandrul de mari dimensiuni sunt şi ele poleite, şi bogat ornamentate, oferind sălii un aspect de un fast remarcabil.

 

Lumina spaţiilor interioare a fost asigurată încă de la începuturi de curentul electric, care încă nu fusese introdus în întregul oraş, majoritatea spaţiilor publice fiind luminate cu gaz.

 

Pereţii saloanelor erau acoperiţi parţial cu tapeturi de diferite nuanţe, dominând culoarea verde, în timp ce tapetul mobilierului de şezut era din brocart bordo. Patru panouri de gobelin reproduceau pânzele lui Boucher, aflate la Muzeul Luvru.


Bibliografie selectivă
NAGY Béla: Színház születik. A nagyváradi színház építéstörténete képben és írásban (1899-1900). Nagyvárad, 1998.
PÉTER, I. Zoltán: Mesélő képeslapok. Nagyvárad 1885-1915. Budapest, 2002.
PÉTER, I. Zoltán: Nagyvárad 900 évés múltja és épített öröksége. Budapest, 2005.


Unable to select database