listare

trimite prin

Ansamblul bisericii armeano-catolice Naşterea Maicii Domnului, Gheorgheni
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Pál Emese
Tradus de:  Éva Dezső



Date despre monument
Adresa: str. Muzeului nr. 5
Cod: HR-II-a-A-12838, HR-II-m-A-12838.01, HR-II-m-A-12838.02
Datare: 1730–1734

Date istorice

Conform izvoarelor istorice, la Gheorgheni, localitate formată lângă drumul comercial ce leagă Transilvania şi Moldova, primii armeni s-au aşezat la începutul secolului al XVII-lea, urmată de o colonizare în masă în anul 1672. La început armenii se adunau la diferite case pentru slujbe religioase, iar din 1680 închiriază capela de lemn din Cimitirul străinilor, înfiinţat de protopopul György Ferenczy, cu condiţia ca în cazul în care se reîntorc în Moldova „toate ustensilele şi veşmintele bisericeşti pe care le dobândesc nu o să le ducă, ci o să le lase pentru capelă". Inscripţia „Hoc cemeterium Georgius Ferenfi [!] sacerdos in sepulturam peregrinorum fieri curavit. Anno 1637 9 May", referitoare la fondarea cimitirului străinilor, actualmente este înzidit în poarta incintei fortificate a bisericii armeano-catolice. În 1717, cu intermedierea episcopului Transilvaniei György Mártonffy, armenii cumpără cu 120 forinţi ungureşti parcela, împreună cu capela aflată pe ea. Deşi ei extind capela în 1722, aceasta devine neîncăpătoare pentru comunitatea armeano-catolică crescândă, astfel se hotărăşte construirea unei biserici noi din piatră.

 

Promotorul construirii bisericii a fost Simon Theodorovich, desemnat în 1726 ca preot al armenilor catolici din Gheorgheni. În primăvara anului 1729, la şedinţa condusă de capelanul János Khosza, s-a început organizarea acţiunii de construire a noii biserici: s-a trasat locul clădirii şi s-a demarat colectarea de fonduri. Partea cea mai importantă a sumei necesare a fost asigurată de către diferitele asociaţii armeneşti (Asociaţia Feciorilor Sfânta Treime, Asociaţia Tăbăcarilor, Asociaţia Sfântul Ştefan), dar aproape fiecare familie armenească a contribuit cu donaţii mai mari sau mai mici. Lista donatorilor se află în cartea memorială scrisă în limba armeană de Simon Theodorovich în 1734, tradusă ulterior de Kristof Szongott în limba maghiară. La 25 aprilie 1730 a început demolarea capelei de lemn, în 1733 deja zidurile bisericii au fost ridicaţi, iar turnul, conform inscripţiei armeneşti de pe el, a fost construit în 1734 pe cheltuiala lui János Lukács. Cele patru altare şi amvonul bisericii au fost realizate în perioada 1752-1754.

 

 

Biserica este înconjurată de un zid de incintă neregulat cu goluri de tragere, pe latura estică şi vestică având câte o construcţie mai mică, de tip bastion cu formă circulară spre exterior şi poligonală spre interior. În nişele înspre interior ale zidului de incintă erau „imagini valoroase în xilogravură" reprezentând scene cu patimile lui Hristos, databile în jurul anului 1750.

 

O renovare importantă a clădirii bisericii a avut loc în 1889, pe timpul protopopului Joáchim Görög, când o firmă vieneză de picturi bisericeşti (Henrik Altenbaucher şi Albert Szirmay) realizează frescele neobaroce ale interiorului. Altarele au fost revopsite cu o imitaţie de marmură, iar statuile au fost au primit „culori naturale". Cu această ocazie se montează şi vitraliile bisericii.


Descrierea edificiului

Clădirea bisericii se compune dintr-o navă acoperită în două ape şi un cor cu închidere poligonală cu contraforturi de colţ. Acoperişul corului este mai scund, decât cel al navei. Volumetria este animată de micile construcţii anexe. Pe latura sudică şi nordică, în mod simetric, este amplasată o capelă trilobată, respectiv un portic. Pe latura nordică se întinde sacristia dreptunghiulară, iar pe latura vestică turnul este precedat de o mică construcţie ce adăposteşte intrarea bisericii. Deasupra cornişei, turnul este flancat de semifrontoane arcuite, accentuate de stâlpi scunzi, care animează faţada principală, imprimându-i un aspect baroc. Pe trei laturi, pereţii turnului sunt penetraţi de ferestre cu închidere semicirculară, deasupra cărora apar cadrane de orologiu, iar pe latura vestică inscripţia în limba armeană cu anul edificării, 1734. Turnul se încheie într-un coif de factură barocă. Intrarea de sub turn, cu inscripţia „ANO 1748 di is", are lintoul susţinut de două elemente asemenea triglifelor, deasupra cu monograma IHS, şi o placă comemorativă din piatră. Placa cu textul în limba armeană este flancat de pilaştrii având soclul şi capitelul decorat cu motive vegetale orientale şi vrejuri ondulate, iar partea inferioară şi superioară cu ornamente sculptate de flori şi frunze. Deasupra, într-o nişă semicirculară apare o scoică din stuc.

 

Intrarea sudică a bisericii este mult mai simplă, prin portalul cu lintou arcuit se ajunge într-un mic hol în care sunt amplasate statuile aduse din „bastioanele" cimitirului din jurul bisericii. Statuile Sfântul Ioan şi Maica Domnului original făceau parte probabil dintr-o scenă a Golgotei şi se leagă de statuia lui Hristos răstignit, păstrat în bastionul vestic. De aici se poate deduce că statuia de o calitate apreciabilă, înfăţişând Pièta, provine din bastionul estic. Deşi din figurile lui Hristos şi a Mariei lipseşte dinamismul, totuşi detaliile trupului şi ale feţei suferinde, minuţios lucrate arată calităţile plastice ale grupului statuar. În spatele statuilor se află o cruce de mari dimensiuni. Înainte de a păşi în navă, atenţia este atrasă de o placă inscripţionată în limba armeană, cu următorul conţinut: „S-a construit acest lăcaş sfânt în anul al 1182-lea al armenilor, adică în 1733 de către poporul armean din Gheorgheni, pe timpul preotului Tor Simon şi a stimabilului domn János, al administratorului Tódor Ákonc, al judelui prim Ohanján Lázár, de către cei a căror nume a fost notat în registrul acestei biserici. Să ştii şi să citeşti, şi imploră milă pentru noi! Amin".

 

Nava bisericii este acoperită cu boltă semicilindrică cu penetraţii, iar pereţii sunt străpunşi de ferestre cu închidere semicirculară în registrul inferior şi în segment de cerc în cel superior. Între navă şi corul amplu se află un arc de trium larg.

 

În interiorul bisericii se află patru altare valoroase cu o concepţie unitară. Altarul principal foarte animat este vopsit în imitaţie de marmură verde. Printr-o cornişă proeminentă în formă triunghiulară susţinută de coloane se detaşează partea inferioară de cea superioară, flancată de două volute largi. Altarul se încheie cu monograma Sfintei Maria înconjurată de o cunună de raze. În jurul statuilor Sfântului Anton de Padova şi Sfântului Ioan de Nepomuk, amplasate pe cornişa triunghiulară, sunt postaţi îngeri suflând în goarnă, putti şi cariatide. În registrul inferior al altarului, de o parte şi alta a tabloului central, se află statuile Sântului Petru şi Sfântului Pavel, având în mănă carte şi atributele consacrate ca sabia şi cheile. Grupurile statuare laterale se leagă direct de armenii din Gheorgheni. Pe partea dreaptă apare protectorul oraşului Sfântul Nicolae în veşminte episcopale şi cu cele trei fete îngenunchiate în faţa lui, conform legendei cărora le-a dăruit bani ca să le ajute. Pe partea stângă se găseşte statuia Sfântului Grigore Luminatorul, cel care a convertit armenii la creştinism, botezând regele armean Tiridat aflat în poziţie îngenunchiată în faţa sfântului. Tabloul altarului reprezintă scena încoronării şi înălţării la cer a Maicii Domnului, patroana bisericii. Această temă iconografică a cultului Maicii Domnului este cea mai reprezentativă pentru arta barocă, care, pe lângă faptul că cumulează două scene, încoronarea şi ridicarea în cer, până atunci independente, asociază şi elementele tipice reprezentării Imaculatei. Astfel, figura Mariei este reprezentată cu o coroană formată din 12 stele, cu secera lunii sub picioare, călcând capul şarpelui, simbol al Satanei. Ea este primită în cer de Sfânta Treime tronând peste nori, Tatăl, ajutat de Hristos întinde coroana peste capul Mariei. Dinamismul tabloului este intensificat de mulţimea îngerilor care apar printre nori.

 

Tabloul altarului sudic conţine scena martiriului Sfântului Ştefan. În centrul scenei se află figura îngenunchiată a sfântului cu mâinile ridicate spre cer. În spatele sfântului apare o persoană cu barbă şi aureolă pală, fiind probabil Saul, viitorul apostol Pavel, care a fost prezent la lapidarea lui Ştefan. În fundal se văd zidurile Ierusalimului. Conform descrierii din biblie, Ştefan privind spre cer, vede slava lui Dumnezeu şi pe Isus, astfel în registrul superior al tabloului se află Sfânta Treime între nori. Între cer şi pământ apare un înger înmânând coroana de lauri şi creanga de palmier, ca semn de recunoaştere a martiriului. De o parte şi alta, respectiv deasupra coloanelor sunt postaţi trei sfinţi şi o sfântă. La partea superioară a altarului, deasupra cornişei, sub un mic baldahin se află un medalion pictat cu reprezentarea fugii în Egipt.


Pictura cea mai valoroasă a bisericii aparţine altarului nordic, pictată în 1752 la mănăstirea mechitaristă din Veneţia. Specific iconografiei armeneşti, pictura reprezintă una din scenele cele mai importante din viaţa Sfântului Grigore Luminătorul, şi anume botezul regelui armean Tiridat al III-lea, care până atunci prigonea creştinii. În urma convertirii regelui, întreg poporul armean a trecut la creştinism. Scena centrală este botezul regelui şi a alaiului său. Sfântul Grigore îmbrăcat cu ornate episcopale toarnă apă peste capul regelui îngenunchiat, purtând vesminte decorate. În fundal apar locuri şi scene din legendele istoriei armenilor, astfel este reprezentat Arca lui Noe ajuns pe uscat în vârful muntelui Ararat, biserica din Ecimiadzin, în partea stângă a fundalului scena uciderii fecioarelor conduse de Sfânta Hripsime, iar pe partea dreaptă botezul în masă a poporului armean. Tabloul central este înconjurat de 14 medalioane, care reprezintă torturile la care a fost supus Sfântul Grigore. Conform legendei, înainte de a se converti Regele Tiridat l-a torturat îngrozitor şi l-a aruncat într-o temniţă subterană pe Sfântul Grigore, deoarece nu a vrut să se închine la zeităţi păgâne. O curiozitate a scenelor din medalioane este faptul că soldaţii care torturează sfântul sunt reprezentaţi în haine turceşti, cu turbane pe cap. În colecţia bisericii armene din Gherla se găsesc analogii cu acest tablou, dar nici una nu este la nivelul calitativ al tabloului de la Gheorgheni. Pe partea superioară a altarului se află pictura de formă circulară cu scena botezului lui Hristos, iar deasupra coloanelor statuia Sfintei Ecaterina din Alexandria, şi probabil statuia Sfintei Hripsime.

 

Cel de-al patrulea altar al bisericii, amplasat în capela laterală, original a fost ridicat în cinstea Sfântului Gaetan, dar în urma apariţiilor din Lourdes a fost transformat şi dedicat Sfintei Fecioare Maria.

 

Amvonul cu decoraţii sculpturale bogate are coronamentul format din volute, iar în vârf cu Sfântul Mihail luptând cu Satana aflat sub picioare. Uşa amvonului are o pictură cu Isus, Bunul Păstor, încadrat în ramă barocă. Parapetul amvonului poartă figurile şezânde ale celor patru evanghelişti, fiecare cu atributele consacrate, iar sub amvon pluteşte un înger cu aripile deschise. În dotarea bisericii se află un steag de procesiune cu o pictură pe pânză reprezentând Sfântul Grigore Luminătorul. Pictura cu inscripţia „S. Gregorius Patronus Armenorum" repetă iconografia altarului lateral consacrat Sfântului Grigore, chiar şi scenele torturilor au aceeaşi succesiune ca în cazul altarului. Motivul central, şi de data aceasta, este botezul regelui Tiridat, dar calitatea reprezentării este mai slabă decât a tabloului de altar, figurile sunt mai schematice, mai plate; se pare că pictura este opera unui pictor local, şi a fost realizat după modelul altarului. Partea opusă a pânzei poartă o pictură cu Fecioara Maria şi inscripţia „S. Maria ora pro nobis".

 

Frescele ample ale bolţii navei reprezintă scena încoronării Maicii Domnului, a naşterii lui Isus, iar în penetraţiile bolţii apar cei patru părinţi ai bisericii: Sfântul Ambrozie, Sfântul Grigore cel Mare, Sfântul Augustin şi Sfântul Ieronim.


Bibliografie selectivă
Garda Dezső, Gyergyói örmények könyve, II, Budapest, 2007.
Szongott Kristóf, A Gyergyó-Szent-Miklósi örmény kath. templom, în: Armenia, 1904. 226-233.
Gazdovits Miklós, Az erdélyi örmények története, Kolozsvár, 2006.




Discuţie