listare

trimite prin

Biserica romano-catolică, Mediaş
Ultima actualizare:  2011-01-16
Autor:  Kovács Zsolt



Date despre monument
Adresa: Str. Mihai Viteazul 44–46
Cod: SB-II-a-A-12438, SB-II-m-A-12438.01, SB-II-m-A-12438.02
Datare: sec. XV–XVIII

Date istorice

După tradiţia franciscană, apariţia ordinului mendicant în Mediaş datează încă din 1444, dar pe baza unor considerente stilistice, ca prezenţa portalului geminat vestic, cu cele mai apropiate analogii la biserica reformată din Cluj şi la cea lutherană din Biertan, ansamblul actual se pare, că a fost construit numai la începutul secolului următor. Franciscanii observanţi îl folosesc până în anul 1556, când, după trecerea locuitorilor din oraş la noile idei ale reformei, călugării sunt alungaţi din localitate. În următorii aproape 150 de ani funcţia exactă a clădirii nu ne este cunoscută, prima informaţie referitoare la aceasta fiiind de la sfârşitul secolului al XVII-lea, când a fost conferită spitalului orăşenesc, aflat în aceeaşi stradă.

 

Ansamblul fostei mănăstiri franciscane reintră în posesia ordinului în 1721, când după lungi tratative, consiliul orăşenesc este convins cu ajutorul contelui Damian Hugo de Virmond, comandantul militar al Transilvaniei, să cedeze edificile ordinului franciscan. Preluarea acestora are loc în 19 noiembrie 1721. Importanţa rolului jucat de Virmond este imortalizată de către inscripţia din cor, amplasată lângă uşa sacristiei. În documentele scrise cu ocazia preluării, pe lângă biserică, apar şi celelalte părţi importante ale ansamblului, ca capela, aflată lângă biserică, turnul, sub care, mănăstirea avea o altă capelă. Tot din aceste documente reiese că claustrul era un edificiu cu etaj cu 28 de camere, dintre acestea fiind menţionată şi refectoriul, iar claustrului îi erau alipite anexe ca grajdul, şura, beciul de vin, înconjurate de o grădină. Claustrul şi biserica aflată într-o stare avansată de degradare vor suferi o serie de importante reconstrucţii şi transformări în următoarele decenii, când mai ales cu ajutorul membrilor celor mai importante familii ale aristocraţiei catolice transilvane, dar şi a familiilor unor ofiţeri ai armatei austriece, staţionate în această provincie, se va construi cvadratul baroc al claustrului, iar biserica capătă o nouă decoraţie interioară şi un mobilier baroc.

 

După preluarea ansamblului mănăstirii, prima preocupare a ordinului a reprezentat-o amenajarea corului, folosit pentru liturghie. Odată cu terminarea construcţiilor legate de claustru, la începutul anilor 1740 a fost posibilă şi o reamenajare a interioarelor bisericii, în urma căreia interiorul navei a căpătat actualul aspect baroc. Principalii patroni ai acestei transformări au fost guvernatorul Transilvaniei Ioan Haller şi soţia sa Sofia Daniel, ei sprijinind aceste intervenţii cu suma de 3000 de florini. Aceste construcţii, terminate în anul 1742, se concentrează asupra navei şi capelei sudice: în cazul navei a fost construită o boltă semicilindrică şi o tribună vestică, ambele decorate cu stucaturi, iar capela, transformată într-o capelă funerară familială, este deasemenea boltită cu tipicele bolţi baroce de forma a vela. În cazul Mediaşului, în donaţia acestei considerabile sume edificării bisericii a jucat un rol important şi faptul că, mănăstirea franciscană din Mediaş se afla în imediata apropiere a unuia dintre cele mai importante domenii ale familiei, cea din Dârlos. De altfel membrii mănăstirii din Mediaş îndeplinau, asemănător mai multor domenii din regiune, şi sarcinile plebaniale la capela familiei Haller, construită cu câţiva ani înainte de 1740 în această localitate. Calitatea de patron al transformărilor baroce ale bisericii franciscane din Mediaş este accentuată de prezenţa blazonului de alianţă Haller-Daniel în mai multe locuri din biserică. Pe lângă elementele de reprezentaţie heraldică ale interiorului capelei dorinţa comanditarului a fost impusă şi în privinţa hramului capelei, aceasta fiind dedicată sfântului protector al guvernatorului, Sfântul Ioan de Nepomuc. Cele două travee ale bolţii a vela ale capelei au primit o bogată decoraţie în stuc. Printre elementele figurative ale acestei decoraţii se disting patru motive de memento mori, care subliniază informaţiile documentare, care vorbesc despre capela funerară a familiei Haller, singura capelă funerară cu o decoraţie memento mori a barocului transilvan.

 

Pe lângă intervenţiile arhitecturale din interior, după 1742 interiorul bisericii este înzestrată cu o serie de altare baroce, păstrate, cu unele mici transformări, până în zilele noastre. Un inventar din 1770 enumeră 8 altare: altarul principal a fost dedicat Mariei Imaculata, iar cele laterale Sfântului Francisc de Assissi, Sfântului Anton de Padua, Sfintei Cruci, Sfântului Ioan de Nepomuc, Sfintei Familii, Sfintei Ecaterina de Alexandria şi Sfintei Valpurga.

 

Pe lângă membrii aristocraţiei catolice şi diferiţii funcţionari ai administraţiei guberniale, în procesul de transformare a bisericii din Mediaş au participat şi unii membri ai clerului înalt. Un interesant episod legat de aceasta o reprezintă patronajul fostului episcop de Alba Iulia Sztoyka Zsigmond Antal. El, după ce renunţă în 1759 la scaunul episcopal, se stabileşte în oraşul Mediaş. În 1764 cu ajutorul lui sunt schimbate canaturile porţii vestice, iar peste un an, el patronează şi amenajarea unui oratoriu sub turn, la a cărei înzestrare contribuie şi prin donaţia mai multor obiecte liturghice.

 

Ultimele două componente ale mobilierului liturghic baroc al bisericii franciscane din Mediaş provin din anii 70 ai secolului al XVIII-lea. În 1773 a fost schimbată vechiul altar principal, care provenea din epoca medievală, sau eventual, cea protestantă, fiind un altar poliptic, cu un nou altar decorat cu specificele elemente ale limbajului plastic al rococoului, dedicat tot Imaculatei Concepţii. Principalele elemente ale acestui altar, au fost cumpărate de la franciscanii din Cluj. În paralel cu construirea noului altar, acelaşi atelier construieşte şi sedilia rococo din corul bisericii. Patronul acestei ultime lucrări a fost provisorul domeniului Haller din Dârlos, György Bakó.

 

Ca şi în cazul celorlalte biserici ale mănăstirilor transilvane, cele trei cripte ale bisericii franciscane din Mediaş au servit ca loc de înmormântare pentru mai mulţi nobili catolici cu posesiuni din zonă.
Pe parcursul existenţei sale biserica a suferit mai multe tarnsformări, renovări, ultimele dintre ele, cu importante intervenţii, fiind cele din perioada 1911-1913(vitraliile, podeaua din ciment a corului, etc.) şi 1929-30(decoraţiile parietale).


Descrierea edificiului

Ansamblul edificiilor fostei mănăstiri franciscane, formată din biserică şi clădirea mănăstirii, se află în colţul de nordest al incintei fortificate medievale a oraşului Mediaş, aripa estică a mănăstirii şi corul bisericii fiind sprijinite pe zidurile incintei. Biserica, prevăzută cu un portic din secolul al XIX-lea, are un plan de biserică sală, cu un cor prelungit. Pe partea sudică de-a lungul primelor două travee estice ai navei i se alătură bisericii o capelă ranforţată de contraforţi, şi având o închidere a corului în trei laturi. Nava bisericii este boltită cu bolţi semicilindrice cu penetraţii. Arcele dublouri ce întăresc bolta, se sprijină pe patru perechi de stâlpi masivi. Nava bisericii este prevăzută şi cu o tribună vestică cu un parapet tipic baroc, cu axa centrală curbată. Parapetul este decorat cu diverse elemente figurative din stuc(heruvimi, vrejuri, medalioane), iar pe axa sa centrală apare blazonul de alianţă Haller-Daniel cu o inscripţie şi însemnul ordinului franciscan. Corul bisericii are o boltă în plasă, tipică goticului târziu, a cărei nervuri se sprijină pe console profilate. Tot din perioada gotică a clădirii provine portalul vestic geminat, portalul sacristiei cu baghete încrucişate şi scut heraldic pe lintel, cele patru ferestre cu muluri flamboyante ale corului, precum şi o altă fereastră, de acelaşi tip, din capelă. Corului îi este ataşată la nord sacristia, deasupra căreia se ridică turnul bisericii, o specifică rezolvare a arhitecturii franciscane.
Biserica franciscană din Mediaş păstrează una dintre cele mai bogate ansambluri de mobilier baroc din Transilvania: un altar principal, şase altare secundare, un amvon şi o sedilia în cor. Monumentalul altar principal ocupă întreaga lăţime şi înălţime a închiderii corului, şi este una dintre cele mai importante altare cu decoraţie rococo din Transilvania, înscriindu-se totodată în seria tipicelor altare ale mediului franciscan, cu un scrin central construit ca un dispozitiv mobil, care se poate mişca în funcţie de diferitele perioade ale anului liturghic, fiind înzestrat cu pictura Mariei Imaculata, a Mariei cu Pruncul şi cu un crucifix. Structura altarului este tripartită: partea inferioară formată din mensa altarului, tabernacol flancat de 2 îngeri, scrinul central flancat de statuile sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, şi a sfinţilor regi Ştefan şi Ladislau, şi coronamentul altarului, decorat cu scena Sfintei Treimi în relief. Axa centrală a altarului este accentuată prin coloane. Actuala cromatică stridentă se datorează unor intervenţii neprofesionaliste din anii 70-80 ai secolului trecut. Elementele decorative rococo ale altarului regăsim şi pe sedilia amplasată pe partea sudică a corului.

 

Din şirul altarelor laterale cele mai importante sunt cele două altare de lângă arcul de triumf. Acestea prezintă aceiaşi structură tripartită, specifică altarelor baroce, cu o mensa pe care se sprijină retablul înzestrat cu o pictură de ulei încadrată de câte două coloane, iar construcţia este încoronată de un fronton accentuat de o altă imagine pictată, flancată de statui amplasate între două coloane spiralate. În ambele cazuri, în axa principală a cornişei retablului este fixată blazonul de alianţă pictat a patronului altarului respectiv. Astfel altarul de nord, dedicată părintelui ordinului, Sfântul Francisc de Assissi a fost comandat de Mihály Szentmihályi şi soţia sa. Altarul de sud a fost dedicată celuilalt important sfânt franciscan, Sfântul Anton de Padua de către comitele comitatului Turda, tezaurarul Transilvaniei Ignác Bornemisza şi soţia sa Krisztina Kornis. Celelalte altare baroce, care ca şi cele de mai sus, la ora actuală arată o înfăţişare cromatică denaturată, au o structură tripartită asemănătoare celor de mai sus, dar mai simplă, şi sunt amplasate de-a lungul pereţilor navei. Cele dedicate Sfintei Familii şi Sfintei Cruci păstrează şi picturile baroce, în timp ce pictura centrală a celei de a treia are o imagine a Sfintei Elisabeta, după toate probabilităţile din perioada interbelică. Un alt altar baroc se află şi în capela adosată bisericii: un altar tripartit, dedicată Tereziei de Lisieux, cu o pictură a acesteia din perioada interbelică. Partea centrală a altarului este flancată de statuile sfinţilor Sebastian, Francisc de Xaver, Carlo Boromeo(?) şi Rochus, desupra antablamentului marcat cu blazonul de alianţă Haller-Daniel fiind un coronament cu figurile Sfintei Treimi. În nava bisericii se mai păstrează două altare mai noi, cele închinate Mariei din Lourde şi Inimii lui Isus.

 

Interiorul bisericii are o decoraţie pictată din perioada interbelică, operă a pictorului Herczeg Ferenc. Această decoraţie se rezumă la marcarea diferitelor elemente arhitecturale, la simboluri creştine pe suprafaţa penetraţiilor, şi scena Isus cu cei 12 apostoli, aflată deasupra arcului de triumf. Importante elemente ale decoraţiei interioare o constituie vitraliile de la începutul secolului XX, provenite din una dintre renumitele ateliere ale Europei Centrale, cea a lui Richard Schlein din Grottau (Hrádek nad Nisou, Cehia). Orga bisericii, amplasată pe tribuna vestică, a fost fabricată de firma budapestană Rieger în 1904.


Bibliografie selectivă
Alexandru Avram, Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Mediaş, Sibiu, 2006.
P. Boros Fortunát, Az erdélyi ferencrendiek, Kolozsvár, 1927.
Greceanu, Eugenia, Monumente medievale din Mediaş, Bucureşti, 1968.
György József, A ferencrendiek élete és működése Erdélyben, Kolozsvár, 1930.
Kovács Zsolt: A medgyesi ferences templom. Művészettörténeti tanulmány. Kézirat, 2008.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină