listare

trimite prin

Fosta Şcoală Industrială, astăzi Universitatea Tehnică din Cluj
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Kovács Zsolt–Mihály Melinda
Tradus de:  Veress Boglárka



Date despre monument
Adresa: Str. Bariţiu George 26-28.
Cod: CJ-II-m-B-07275
Datare: 1896-1899.

Date istorice
A doua jumătate a secolului al XIX-lea în istoria oraşului reprezintă o perioadă prosperă din punct de vedere economic, acest fapt fiind observabil şi în evoluţia arhitecturii Clujului. În această perioadă de până la primul război mondial, se observă o creştere fără precedent a numărului şi calităţii construcţiilor din Cluj, fenomen general şi în alte oraşe ale regiunii.

În primele decenii de după formarea monarhiei austro-ungare una dintre importantele preocupări ale vieţii culturale şi artistice a fost înfiinţarea unor muzee de industrie în importantele centre ale imperiului. Scopul acestor muzee a fost prezentarea unor specifice exponate ale artelor decorative şi a celor meşteşugăreşti, dar nu numai ale celor din diferitele perioade istorice, dar şi a unor opere contemporane, în fondarea acestor instituţii un important scop fiind rolul lor în dezvoltarea diferitelor meşteşuguri. Astfel, în mai multe cazuri, pe lângă instituţia muzeului de industrie, funcţiona şi o şcoală profesională, ce propunea formarea unor specialişti în prelucrarea lemnului, pietrei sau în confecţionarea diferitelor elemente ceramice. Cele mai importante instituţii de acest gen din Transilvania, au fost, pe lângă cele clujene, Muzeul de Industrie Secuiesc de la Târgu Mureş, Şcoala de Prelucrare a Lemnului din Săcele sau Şcoala Profesională de Industria Pietrei şi Lutului din Odorheiu Secuiesc. Principalii profesori ale acestor instituţii proveneau dintre artiştii cu o pregătire temeinică în aceste domenii, dobândită pe parcursul studiilor în cele mai importante academii de artă din Europa Centrală, asigurând astfel un învăţâmânt teoretic şi practic competitiv.

În cazul Clujului în 1884 funcţionează deja Atelierele de industria construcţiilor, lemnului şi fierului, iar începând din acest an se organizează Şcoala centrală de desen tehnic sub conducerea arhitectului Pákei Lajos, a cărei director devine el însuşi în anul următor. Din 1887 această şcoală ajunge la nivelul unei şcoli profesionale superioare. Tot în acest an se pun şi bazele unui viitor muzeu ardelean de industrie. Programa şi statutul acestui muzeu au fost elaborate tot de arhitectul oraşului. Inaugurarea lui a avut loc în 26 decembrie 1888 cu participarea celor mai importanţi reprezentanţi ai puterii locale şi a directorului Muzeului Industrial Regal din Budapesta. În prima sa perioadă acest muzeu a funcţionat în diferite locuri provizorii din oraş, ca clădirea parohiei catolice Sf. Mihail, sau casa Szentkereszty, din piaţa centrală a oraşului. Necesitatea unei clădiri adecvate funcţiilor de muzeu a fost speculată cu consecvenţă de către Lajos Pákei, cel care după vizita împăratului Francisc Iosif în oraş, a convins autorităţiile locale de finanţarea unei astfel de instituţii, care în amintirea acestei vizite preia numele suveranului. După mai multe tentative eşuate de a găsi un loc potrivit acestui edificiu, în sfârşit se va construi Muzeul pe o parcelă dintre Someş şi strada Morii, actuala Bariţiu, aflată în proprietatea primăriei. În autobiografia sa însuşi Pákei deplânge efortul imens depus de către el, în găsirea parcelei optime, până la varianta finală, construită, el elaborând, nu mai puţin de zece variante de proiecte pentru această clădire. Tot din această sursă aflăm, că proiectul iniţial pentru această parcelă prevedea un edificiu mai amplu, nefinalizată, din considerente economice. Piatra de temelie a clădirii Muzeului de Industrie şi Tehnologie Francisc Iosif, a cărui director a devenit Pákei în 1896, a fost pusă în cadrul unei ceremonii din data de 30 septembrie 1896, construcţiile sale prelungindu-se până la sfârşitul anului 1898. Inaugurarea noului sediu a avut loc în ziua de 26 martie din 1899. În această clădire a funcţionat împreună şcoala industrială şi muzeul până în 1903, când fiind insuficientă pentru cele două instituţii, directorul Pákei a reuşit să-l convingă pe autorităţile ministeriale de aprobarea şi finanţarea unei noi clădiri pentru Muzeu, pe partea cealaltă a străzii, pe o parcelă aflată în colţul de norvest al incintei fortificate medievale a oraşului. Construirea acestei noi clădiri a avut loc în 1903-1904, tot după proiectele lui Lajos Pákei.

Unul dintre cei mai importanţi arhitecţi din Transilvania a perioadei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, cel care a marcat atât evoluţia urbanistică a oraşului Cluj, dar prin multele clădiri proiectate şi evoluţia arhitectonică, a fost Pákei Lajos (1853-1921). Format în mediu german, după studii la Budapesta, München şi Viena, în 1880 revine în oraşul natal, devenind arhitectul oraşului. După terminarea cursurilor de arhitectură a celui mai important arhitect vienez al tendinţei istoriste, Teophil Hansen, i se oferă posibilitatea de a deveni asistentul lui, dar el refuză acest lucru, revenind în oraşul natal. În formarea sa, pe lângă anii petrecuţi în Academia de Artă din München, una dintre cele mai importante instituţii de acest gen al Europei Centrale, un rol primordial au jucat anii petrecuţi în atelierul lui Hansen, el participând, ca membru al acestui atelier, de exemplu şi la proiectarea Parlamentului austriac. În cei aproape 40 de ani ce au urmat, în calitatea de arhitect al oraşului a avut un rol primordial în înzestrarea Clujului cu cele mai importante utilităţi publice, a participat într-un mod hotârâtor în evoluţia urbanistică a sa (de ex. reamenajarea pieţei centrale, etc.), a proiectat o serie de importante edificii publice din oraş, şi pe lângă acestea a particpat activ şi la organizarea învăţământului tehnic din Cluj. În cazul edificiilor sale, printre care cele mai importante sunt Liceul Brassai, Hotel Continental(fostă New York), Chioscul şi Pavilionul de patinoar din Cluj, el recurge la limbajul specific al arhitecturii istoriste, preluând, în funcţie de genul clădirii proiectate, specififcele elemente şi decoraţii ale stilurilor istorice(mai ales renaşterea şi barocul).

Cealaltă clădire al ansamblului Universităţii tehnice, dinspre est, a fost construită în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, ca Şcoala de stat pentru băieţi, şi a funcţionat şi pe parcursul secolului trecut ca edificiu a diferitelor şcoli, fiind preluat în perioada de după al doilea război mondial de Universitatea Tehnică.

Descrierea edificiului
Faţada principală, dinspre strada Gh. Bariţiu a edificiului este articulată de un soclu tencuit, profilat în partea superioară cu un semitor şi un listel, un brâu median simplu şi o cornişă profilată proeminentă. Nivelul superior al faţadei este articulat conform normelor ordinului de arhitectură ionic, suprafaţa acesteia fiind articulată de un şir de pilaştri şi coloane angajate ionice, care susţin un antablament compus din arhitravă, friză goală şi cornişă profilată, accentuată - spre deosebire de canoanele ordinului ionic - de un şir de console proeminente. Cele trei axe centrale, precum şi câte o axă din flancuri iese uşor din planul faţadei în rezalită. Spre deosebire de celelalte axe ale faţadei, rolul pilaştrilor ionici este preluat în rezalite de coloane angajate, acestea fiind dublate la colţuri şi de câte un pilastru ionic. Suprafaţa parterului este striată, iar cea a nivelului superior este plană. Rezalitele sunt accentuate de câte o atică zidită, decorată de câte un şir de baluştri ornamentali, precum şi de forma impozantă a acoperişului învelită cu tablă.

Faţada este străpunsă pe toate nivelele de câte 13 axe de goluri. Ferestrele ambelor nivele au închidere semicirculară. Ferestrele parterului sunt prevăzute cu pervaze profilate din tencuială şi sprâncene aparente, marcate în suprafaţa tencuielii, de formă semicirculară, cu suprafaţă tratată în rustica, marcate în axa centrală cu chei de boltă aparente trapezoidale. Ferestrele etajului au chenare din tencuială, cu chei de boltă aparente în formă de volute. Partea superioară a ferestrelor este flancată de câte o pereche de discuri cu chenare profilate.

Intrarea principală a edificiului este o poartă pietonală dispusă în axa centrală a rezalitului central, flancată de câte o fereastră. Poarta are chenar identic cu cel al ferestrelor etajului, fiind accentuată de o cornişă profilată, marcată de un şir de denticuli, canaturile sale originale fiind înlocuite în ultimele decenii de canaturi de factură modernă, ce nu corespund caracterului istoricist al faţadei.

În prima axă dinspre vest a faţadei se află poarta carosabilă a clădirii, de închidere semicirculară, având arcul de descărcare decorat cu accentuarea şirului de bolţari aparenţi.

Clădirea este prevăzută cu un acoperiş în două ape, învelit cu tablă, alterat cu trei părţi accentuate deasupra relazitelor.

Planul clădirii este dominat pe ambele nivele de un coridor lung şi îngust, dispus în centrul axului longitudinal, fiind flancat de câte un şir de încăperi. Corpul dinspre curte este compus din câte două încăperi mari pe ambele nivele, acestea fiind principalele amfiteatre ale edificiului. În axa centrală a edificiului se află o impozantă casă de scări, prin care se accede amfiteatrul de la etaj, şi coridorul aripii dinspre stradă. Accesul în această casă a scărilor este posibilă printr-un hol de intrare, a cărei tavan este decorată cu pictură murală decorativă, de factură neorenascentistă, specifică sfârşitului de secol XIX. Principala casă de scări are paviment şi trepte din ciment turnat, amestecat cu prundiş de marmură, pereţi decoraţi cu pilaştri şi panouri goale, precum pervaze masive, decorate cu baluştri identici cu cele de pe faţadă. Coridoarele au deasemenea paviment din ciment turnat, amestecat cu prundiş de marmură şi pereţi decoraţi cu pilaştrii.

Bibliografie selectivă
Ferenczi Zoltán, Az erdélyrészi techn. iparmúzeum története, Kolozsvár, 1888.
Ferenczi Zoltán, Értesítő a kolozsvári erdélyrészi technológiai iparmúzeum, az államilag segélyezett építő-, fa- és vasipari tanműhelyek s a központi felsőbb szakiparrajziskola működéséről az 1887-88, 1889-90. tanévben, Kolozsvár, 1890.
Gerle János-Kovács Attila-Makovecz Imre: A századforduló magyar építészete Budapest, 1990.
Guttmann Szabolcs: Pákei Lajos  (1853-1921) kolozsvári hagyatéka, în: Pavilon, Budapest, 1993. 49-52.
Murádin-Beyer Katalin: Pákei Lajos kéziratos önéletírása. in: Pavilon, Budapest, 1993. 42-49.
Gaál György: Kolozsvár műépítésze: Pákei Lajos vezi: http://www.hhrf.org/szabadsag/3dec-10t.htm


Discuţie