listare

trimite prin

Cripta şi fostul ansamblu al castelului Bethlen, Chiraleş
Ultima actualizare:  2011-04-18
Autor:  Bordás Beáta
Tradus de:  Bordás Beáta



Date despre monument
Adresa: situat pe partea stângă a drumului dintre Chiraleş şi Şirioara
Datare: primele două decenii ale secolului al XIX-lea

Date istorice

Familia Bethlen din Beclean deţinea proprietăţi în satul Chiraleş începând de la mijlocul secolului al XVII-lea, iar în 1782 satul a intrat în întregime în posesia familiei respective. Contele Lajos Bethlen (1782–1867) a preluat posesia din Chiraleş de la unchiul său, contele Gergely Bethlen, în anul 1803, şi în anii următori a iniţiat construirea unui castel pe dealul din apropierea satului. Casele săseşti aflate pe deal au fost mutate pe strada principală a satului. Cu această ocazie contele a contribuit şi la modernizarea condiţiior de locuit a comunităţii româneşti din sat.

 

Contele Lajos Bethlen s-a măritat cu contesa Kata Bethlen în anul 1804, după acest eveniment demarând lucrările de construire ale castelului din Chiraleş. Contele a fost aşa de pasionat de arhitectură şi de peisagistică încât şi-a cheltuit majoritatea averii sale pe amenajarea castelului şi a parcului înconjurător. Castelul clasicizant şi parcul au format un ansamblu admirat de contemporani, fiind unul dintre cele mai elegante castele ale primei jumătăţi a secolului al XIX-lea în Transilvania.
Conform autobiografiei scrisă de contele Bethlen, castelul a fost construit în 9 luni, prin efortul a 90 de oameni, cheltuielile construirii depăşind suma de 100 de mii de forinţi. Bibliografia de specialitate datează castelul în 1808, dar e important de ştiut că în 1809 contele a participat la insurecţia nobiliară împotriva oastelor lui Napoleon, şi s-a întors pe moşia lui din Chiraleş numai în 1810, construcţia rezidenţei fiind terminată probabil numai după revenirea proprietarului. Istoricul de artă József Bíró a formulat ideea, că castelul a fost proiectat probabil de arhitectul László Ugrai, căci balustrada de pe faţada castelului se aseamănă cu balustrada proiectată de Ugrai pentru biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu-Mureş.

 

 

Mobilierul, tapiseriile care au acoperit pereţii, de asemenea sculpturile şi arsenalul contelui au fost aduse de la Viena. Pe parcursul anilor 1814–1816 contele a făcut mai multe drumuri în Viena, iar în 1816 l-a adus pe „renumitul sculptor” Josef Schmelzer, căruia i-a promis 400 de forinţi pentru statuile proiectate pentru parcul castelului. Dintre aceste sculpturi, statuile care reprezintă pe Venera, Diana şi Neptunus sunt cunoscute din descrierile contemporanilor. Tot Schmelzer l-a sculptat leii care păzeau poarta castelului, şi grupul celor trei Parce (Moirae) din cripta Bethlen. În comparaţie cu aceste statui, cele dispuse pe faţada castelului erau de o calitate mai bună. După József Bíró acestea nu au fost făcute de Schmelzer, fiind opera unui artist mai talentat, necunoscut literaturii de specialitate. În 1816 Miklós Jósika a comandat de la vienezul Josef Schmelzer statui pentru parcul castelului său din Vlaha.

 

Péter Bodor (1788–1849), meşterul fântânii muzicale din Târgu-Mureş, a colaborat în amenajarea parcului din Chiraleş în jurul anului 1816. El a lucrat aici ca arhitect şi mecanic, a construit câteva mecanisme muzicale din parc (clopoţei, harpă) şi casa „eremitului” din apropierea criptei.
În autobiografia sa, contele Bethlen relatează că cripta lui a fost amenajată în interiorul unui tunel săpat în stânca care delimita parcul, iar vis-a-vis de intrarea în criptă a înălţat grupul statuar a moirelor, opera lui Josef Schmelzer. Lucrările la această „peşteră artificială” au continuat timp de doi ani şi jumătate. Inscripţia deasupra intrării în criptă datează ansamblul în anul 1818.

 

În 1825–26 contele Bethlen a fost încarcerat la Munkács (Munkacevo, Ucraina) pentru participarea sa într-un duel. După eliberare s-a întors la Chiraleş şi a continuat înfrumuseţarea domeniului său. La data de 15 octombrie 1848 românii răsculaţi din zonă au devastat castelul, şi au sechestrat contele. Bătrânul Lajos Bethlen s-a întors pe domeniul din Chiraleş numai în anii 1850, şi a încercat reamenajarea castelului pustiit. A murit în 1867, şi a fost înmormântat lângă soţia sa, în cripta din peştera visată de el.

 

După 1900 nimeni n-a mai locuit în castelul din Chiraleş, care în 1907 era deja pe jumătate pustiită. Castelul a fost demolat în totalitate după 1945, iar astăzi nici urmele ruinelor sale nu se mai pot găsi. Numai cripta săpată în stânca de gresie şi intrarea „casei” pentru eremit au supravieţuit demolării sistematice, dar şi acestea se află într-o stare avansată de degradare.


Descrierea edificiului

Înfăţişarea castelului şi a parcului înconjurător sunt cunoscute numai din descrierile şi diferitele izvoare vizuale contemporane. Din ansamblul castelului, astăzi există doar cripta, care odinioară constituia una dintre importantele componente ale parcului.

 

Ansamblul castelului a fost construit pe un deal, la vest de satul Chiraleş. Castelul, cu un singur nivel, a fost conceput în stil neoclasic, cu faţada principală dominată de un timpan care se sprijinea pe patru coloane cu capiteluri ionice. Literele „C[omes] L[udovicus] B[ethlen]” şi inscripţia „Delicias homini quales latura ministret / Prospice et exemplo gaudia misce meo” erau incizate pe timpanul faţadei. O balustradă a coronat faţada principală, iar attica faţadelor laterale a fost decorată cu urne şi statui ale eroilor mitologiei antice. După descrierea lui József Bíró pe faţadă se mai afla o placă comemorativă cu inscripţia „Építtette a barátságnak szentelte G. Bethlen Lajos MDCCCXIII” (L-a construit şi l-a sfinţit pentru prietenie comitele Bethlen Lajos 1813). Alte izvoare menţionează şi o inscripţie cu anul 1808 (MDCCCVIII), dar pe baza altor informaţii istorice, pare mai plauzibilă finalizarea construcţiilor în anul 1813.

 

Casele slujitorilor şi clădirile anexe erau situate la est de castel, bucătăria se afla în apropierea castelului.

 

Parcul care a înconjurat castelul a îmbinat elementele parcurilor franceze şi a celor engleze. Înainte de 1848, parcul de la Chiraleş a fost unul dintre cele mai frumoase parcuri din Transilvania. Descrierile menţionează mai multe clădiri din parc, cum ar fi casa de plăceri (clopoţeii de vânt de pe acoperişul clădirii au fost făcute de Péter Bodor, iar deasupra uşii era pictată imaginea Venerei), o filegorie, casa vânătorului, ruinele unei cetăţi artificiale, casa de scăldat, casa pescarului lângă pârâu, o fântână arteziană cu statuia lui Neptun. În parc a fost amenajat şi un lac care înconjura o insulă mică.
Parcul a fost delimitat de o stâncă abruptă de gresie, în care contele Bethlen a amenajat o peşteră largă care a cuprins şi cripta sa. Peştera se află într-o stare deplorabilă, e lăsată pradă intruşilor necivilizaţi. În adâncimea peşterii după o curbură spaţiul se înlărgeşte şi aici se află intrarea criptei. Intrarea se face printr-o uşă scundă cu deschidere dreptunghiulară, flancată de reliefuri sculptate în gresie. Pe partea stângă a intrării se vede figura şezută a morţii cu aripi, care în mâna stângă ţine o clepsidră, iar în mâna dreaptă o coasă uriaşă. Relieful deteriorat din dreapta intrării reprezintă câteva unelte: greblă, sapă, şi o ramură de palmier. Pe lintelul uşii apare următoarea inscripţie: „Kész 1818 GBL”, care marchează faptul că cripta a fost amenajată în 1818 de către contele Lajos Bethlen. Deasupra intrării se află relieful unei bufniţe, simbolul morţii şi al înţelepciunii, care păzeşte liniştea soţiilor Bethlen din criptă.

 

Interiorul criptei era împărţită în două compartimente scunde, în care erau săpate cele două gropi pentru sicriile defuncţilor. Aici a fost înmormântată contesa Klára Bethlen în anul 1839, iar soţul ei, Lajos Bethlen a urmat-o în 1867. Mormintele lor au fost jefuite în timpul primului război mondial, când au fost luate şi epitafurile lor din marmură.

 

Vis-a-vis de intarea criptei se află o nişă semicirculară, în care era dispus iniţial grupul statuar al moirelor, executat de sculptorul Josef Schmelzer. Figurile celor trei personaje mitologice erau supradimensionate, una dintre ele ţinea în mână o furcă de tors, cel din mijloc torsea firul vieţii, iar al treilea era reprezentată cu o foarfecă. Grupul statuar mitologic era admirat de contemporanii săi, dar din păcate au dispărut fără urmă.

 

După spaţiul rotund al intrării în criptă, peştera continuă cu o ieşire aflată deasupra sa cu câţiva metri, scobită în peretele de stâncă. Pe partea superioară a nişei, care înconjoară ieşirea peşterii, sunt sculptate trei inscripţii a unor versuri despre fenomenul trecerii în nefiinţă.

 

Ansamblul criptei are o importantă valoare istorico-culturală datorită faptului că numeroşi vizitatori ai castelului şi parcului şi-au eternizat numele pe peretele stâncii, gravate în cadre de diferite dimensiuni şi forme. Multe personaje importante ale culturii epocii reformei şi membrii familiilor aristocrate din Transilvania au marcat în acest fel vizita lor la Chiraleş. Dintre aceste nume putem aminti pe guvernatorul Transilvaniei, Johannes Kornis (G. Johannes Kornys Gubern. Transil.), episcopul Lajos Haynald (Ludovicus Haynald Episc. Trans. 1860.) sau pe contele Miklós Jósika (el a vizitat ansamblul în 1810). Scurta poezie care comemorează viaţa lui Ferenc Deák, marele om politic al vremii, este cea mai importantă inscripţie de acest gen.

 

 Inscripţia „Láng-elméjének/ gyöngy volt gondolata,// Kristály-jellemének/ vas a foglalatja.// Meghalt 1876 január 29./ Budapesten” este dispusă la dreapta de la intrarea peşterii. O altă inscripţie importantă se referea la ctitorul ansamblului, contele Lajos Bethlen: „Illeté lelkét a természet s lángereje teremté/ A hajdan sivatag Cserhalmot édeni kertté./ Gr. Bethlen Lajos megh. 1867 márcz. 15”.

 

„Bârlogul” eremitului se află lângă intarea în peştera mai sus descrisă, şi a fost admirat de contemporani datorită invenţiei lui Péter Bodor. Bodor a proiectat mecanismul „eremitului” în aşa fel, încât figura acestuia a început să se mişte la deschiderea uşii ca să-l sperie pe vizitatori. Această ciudăţenie a fost concepută în anul 1824, conform inscripţiei deasupra intrării: „Deus felicitas, homo miseria 1824”.

 

Ansamblul castelului şi a parcului a fost unul dintre cele mai însemnate reşedinţe nobiliare de la începutul secolului al XIX-lea în Transilvania. Castelul neoclasicist avea o valoare arhitecturală importantă, iar cripta constituie o construcţie unică în genul lui. Peretele stâncii a conservat până astăzi semnăturiile vizitatorilor importanţi de odinioară, aceaste dând şi importanta sa valoare istorico-culturală. În viitor ar fi de indicat protejarea peşterii, şi punerea în valoare a potenţialului său turistic.


Bibliografie selectivă
Gróf Bethlen Lajos önéletírása, In: Makkai László (red.), Erdély öröksége, Erdélyi emlékírók Erdélyről, X, Két ország ölelkezése (1791–1867), Budapest, 1942, pp. 1–51.
Bíró József, Erdélyi kastélyok, Budapest, 1943, pp. 20, 80–81, 91–92, 95, 113, 168–169, 182.
Kádár József (red.), Szolnok-Doboka vármegye monográphiája, IV, Dés, 1901, pp. 315–320.
Zádor Anna–Rados Jenő, A klasszicizmus építészete Magyarországon, Budapest, 1943, p. 240.
Miklósi-Sikes Csaba, Fadrusz János és az erdélyi köztéri szobrászat a 19. században, Székelyudvarhely – Sümeg, 2003, pp. 55, 131, 142, 193.
Johann Johrend, Heimatbuch Kyrieleis in Nordsiebenbürgen, Thaur bei Innsbruck, 1995, pp. 16–18.
Lukinich Imre, A bethleni gróf Bethlen család története, Budapest, 1927, pp. 534, 537-539.  
Kőváry László, Erdélyfölde ritkaságai, Kolozsvár, 1853, pp. 243–245.
Bíró József, Erdély művészete, Budapest, 1989, p. 152.
Hegyesy Vilmos, Góf Esterházy Kálmán életéből, In: Erdélyi Múzeum, 1916–1917, 11-12 (33-34.), pp. 44 – 46.
Nagyajtai Kovács István, A cserhalmi ütközet 1070-ben és helye, körülményeikkel, In: Az Erdélyi Múzeum-Egylet Évkönyve, vol. 1, 1 (1859 – 1861), pp. 89-106.


taguri

Chiraleş

Discuţie