listare

trimite prin

Castelul Kendeffy, Sântămăria Orlea
Ultima actualizare:  2011-02-05
Autor:  Sidó Zsuzsa
Tradus de:  Bordás Beáta



Date despre monument
Adresa: Sântămăria Orlea, str. Principală nr.110., jud. Hunedoara.
Cod: HD-II-a-A-03446, HD-II-a-A-03446.01, HD-II-a-A-03446.02, HD-II-a-A-03446.03
Datare: 1777–1782, 1870–1874.

Date istorice

Familia Kendeffy era de origine cumană, prima atestare documentară a acesteia datând din anul 1236. Ioan, fiul lui Kende din Râu de Mori, a fost scutit de orice serviciu cnezial de voievodul transilvan în anul 1406, iar în 1415 a avut deja privilegiu nobiliar. Regele Sigismund dăruieşte susnumitului Ioan blazon familial. Ioan a avut doi fii, astfel familia s-a despărţit în două ramuri, cea de Kendeffy şi cea de Kenderessy. Ambii fraţi au primit drept de paloş de la regele Matia Corvinul.

 

Ridicarea pe plan politic şi economic a familiei a fost posibilă mai ales prin căsătorii, efectuate cu membrii familiilor de nobili înalţi, în acest mod familia Kendeffy a procurat moşii întinse în partea de sud a comitatului Hunedoara, în regiunea Haţegului. Familia a deţinut trei reşedinţe impunătoare în zonă: în Râu de Mori se afla conacul străvechi al familiei, castelul din Cârneşti a fost construit între anii 1871–1875, în stil neorenaşcentist, iar castelul din Sântămăria Orlea a avut mai multe faze de construcţie.

 

Prima dovadă scrisă a construcţiilor efectuate la Sântămăria Orlea este un contract din anul 1777, referitor la construirea edificiului. La această fază de construcţie se referă şi placa comemorativă plasată deasupra intrării principale, care marchează data de 1782. Contele Elek Kendeffy (?–1783) a construit un castel baroc reprezentativ probabil pe fundamentele unui conac precendent, după ce a primit titlul de conte. Pe placă e gravată următoarea inscripţie:


AEDES/ QUAS HOSPES VIDES/ NON TAM OPERIS MOLE ET ORNATU/ QUAM/ QUIETATAE/ HABITATIONIS COMMODITATE/ ILLUSTRES/ DEO IPSO/ SUMMO ET EX SUPERANTISSIMO/ DIVINARUM HUMARUMOUE [sic!] RERUM/ RECTORE/ FATORUMQUE ARBITRO/ QUO SINE FRUSTRA LABORATUR/ AUXILIUMN [sic!] TE/ FELICITER CONSTITUIT/ ALEXIUS KENDEFI/ COMES DEI [sic!] MALOMVIZ/ SACR[AE] CAES[ARAE] REGIAEQ[UE] ET APOST[OLICAE]/ MAIEST[ATIS] IN SUMMO M[AGNI]. PRINCIP[ATUS] TRANSYLV[ANIAE]/ SENATU CONSILIARISQ[UE] ACT[UALIS] ET INT[IMUS]/ CUM CONIUGE CARISSIMA/ CHRISTINA BETHLENIA/ NATA COMITISSA/ EASQUE [sic!]/ DEO STATORI/ CARIS PIGNORIBUS ET AMICIS/ EX VOTO DICAVIT/ ANNO AE[RAE?/TATIS?] CH[RISTI] MDCCLXXXII. (În traducere liberă: Clădirea pe care o vezi, străine, nu se distinge datorită muncii enorme şi prin decoraţile sale, ci datorită liniştii şi a confortului unei locuinţe calme, pe care cu ajutorul Dumnezeului cel mare, directorul şi apărătorul înţelept al treburilor divine şi terestre, fără a cărui sfat orice muncă ar fi în zadar, a construit-o Elek Kendeffy, conte de Râu de Mori, consilierul intim al alteţei sale imperiale şi regale, şi a marelui principe al Transilvaniei, cu soţia sa iubită, contesa Krisztina Bethlen, cu copiii săi, au făgăduit-o pentru Dumnezeu în anul 1782.) Din construcţia castelului baroc s-au păstrat cornişa aripii estice şi bolţile semicilindrice cu penetraţii din interior.

 

 

 

 

Contele Ádám Kendeffy (1795–1834) era următorul care l-a modificat şi înfrumuseţat  castelul. El a fost unul dintre importantele personaje ale vieţii publice de la începutul secolului al XIX-lea, a întemeiat şcoala de scrimă din Cluj-Napoca, dar a fost şi un agricultor-model, care a acordat o atenţie specială dezvoltării economice. Din faza construcţiilor efectuate de Ádám Kendeffy datează clădirea manejului.

 

Castelul baroc a fost transformat în stil neogotic cu ocazia construcţiilor efectuate între anii 1870–1874, de către contele Árpád Kendeffy (1839–1881). Pe baza cercetărilor de pănă acum, putem distinge cele două persoane care au avut un rol important în reconstruirea castelului: arhitectul Josef Schulz şi Ferenc Storno c. B., ultimul fiind restaurator, pictor şi decorator interior. Josef Schulz a condus lucrările de restaurare ale castelului din Hunedoara, şi a proiectat pentru acest castel un balcon neexecutat în urmă, care se aseamănă cu parapetul crenelat aflat pe turnul castelului din Sântămăria Orlea. Ferenc Storno c. B. a relevat biserica romanică din Sântămăria Orlea, şi probabil cu acest prilej a intrat în contact şi cu Árpád Kendeffy. Castelul din Sântămăria Orlea are similitudini, mai ales în ceea ce priveşte amenajările sale interioare, cu castelul regal de vânătoare din Galgamácsa, a cărui arhitect a fost Franz Schulz (fratele lui Josef), iar decoraţiile sale interioare au fost elaborate de către Ferenc Storno c. B. Amenajarea sălii, acoperită cu boltă semicilindrică cu secţiunea în arc frânt s-a păstrat din fericire la Sântămăria Orlea, dar a dispărut la Galgamácsa. Un eveniment interesant al istoriei castelului a fost relatat în presa din epocă: soţii moştenitori de tron Stefania şi Rudolf au petrecut în luna august a anului 1882, cu ocazia renumitelor campanii de vânătoare din Munţii Retezat, 10 zile în castelul din Sântămăria Orlea.

 

Istoria contemporană a castelului, asemenea multor edificii de acest gen, este destul de tristă. Ultimii care au locuit în castel pănă la reforma agrară din 1946 au fost soţii Gábor Kendeffy (1875–1962) şi Zsuzsanna Bánffy (1888–1971). După 1946 castelul a fost naţionalizat, iar din anii 1960 au ţinut în jurul castelului tabere de vară. Clădirea propriu-zisă a castelului nu a fost folosită şi s-a depravat în aşa măsură încât în anii 1980 turnul, împreună cu alte detalii, a trebuit să fie reconstruit. După aceste intervenţii a fost amenajat în castel un hotel, care funcţionează şi în zilele noastre.


Descrierea edificiului

Castelul Kendeffy se află aproape de centrul localităţii, se înalţă deasupra drumului care leagă satele Râu de Mori şi Sântămăria Orlea. Clădirea are un plan aproape dreptunghiular şi este compusă din trei unităţi, şi atrage atenţia asupra sa mai ales datorită turnului său monumental. Castelul plasat pe o înălţime delimitată printr-un parapet construit din piatră şi cărămidă, şi accesibil prin două rampe, are un aspect predominant neogotic, prin următoarele elemente arhitecturale: turnul, balustrada cu crenel, fiale, ferestre în arc frânt, balconul mic, şi datorită compoziţiei sale asimetrice.

 

Pe faţada vestică se înalţă turnul cu plan rectangular, având patru nivele şi un acoperiş piramidal. De la parterul turnului porneşte un soclu care înconjoară toată clădirea. De la nivelul faţadei nordice pornesc elemente arhitecturale care iau forme mai complexe pe următoarele niveluri. La nivelul inferior al turnului, deasupra celor două ferestre dreptunghiulare, este plasată o suprafaţă de zid proeminentă cu închidere semicirculară. Pe al doilea nivel al turnului se află două ferestre dreptunghiulare mai înguste, a căror brâu e bogat profilat. Ferestrele sunt flancate de stâlpi angajaţi cu capiteluri simple. Pe al treilea nivel întâlnim o tratare mai complexă a faţadei, deasupra celor trei ferestre în formă dreptunghiulară alungită se mai află câte o fereastră pătrată. Doi stâlpi angajaţi încadrează ferestrele plasate pe acest nivel, partea inferioară a lor se coincide cu capitelurile stâlpilor de pe nivelul de mai jos. Nivelul superior al turnului se aseamănă cu un etaj de apărare, a cărui elemente dominante sunt cele patru turnuleţe cu plan cilindric, acoperite cu coifuri în formă de con. Faţada acestui nivel superior e pătrunsă de patru ferestre alungite, cu închidere semicirculară, plasate în adâncimea zidului. Suprafaţa turnuleţelor de colţ e învelită cu tablă, iar pe vârfurile lor se află câte un ornament vegetal stilizat din tablă.

 

Aripa nordică a clădirii are o compoziţie asimetrică. În această aripă se deschide şi intrarea principală. Legătura dintre turn şi corpul central se face printr-o aripă cu două niveluri. Parterul aripii este străpuns de două ferestre cu lintel sprijinit pe console. Pe etaj se află trei ferestre în arc frânt, faţada fiind articulată prin contraforturi adosate. Cele două niveluri ale aripii sunt despărţite printr-un brâu median profilat. Pe atică sunt înşirate o serie de mici deschideri triunghiulare.

 

Partea centrală a faţadei are trei niveluri, încoronate de o atică, articularea orizontală a faţadei fiind asigurată de un brâu deasupra primului nivel şi de prezenţa unui crenelaj. Faţada e divizată vertical prin patru lesene. Un şir de trepte conduce la o terasă care se află în axul intrării principale, terasa fiind mărginită de un parapet. Intrarea principală are o închidere dreaptă, şi e flancată de câte o fereastră oarbă tot cu închidere dreaptă. Elementul cel mai spectaculos al faţadei principale este placa barocă, amintită mai sus, opera sculptorului clujean József Hoffmayer. Pe placă se văd urmele celor două blazoane ale familiilor Kendeffy şi Bethlen, ca şi inscripţia referitoare la construcţie. Placa în formă dreptunghiulară este compusă din două părţi: partea inferioară cuprinde inscripţia plasată pe o suprafaţă care imită o draperie cu franjuri, iar pe partea superioară a plăcii se află cele două blazoane în rame ovale, prinse între cartuşuri. Deasupra cartuşurilor, pe marginile părţii superioare ale plăcii, se vede câte un motiv de arbore.

 

Pe al doilea nivel al părţii centrale, în fiecare ax se află o fereastră cu închidere dreaptă, cu colţurile inferioare tăiate. Următorul nivel e străpuns de câte doi ferestre dreptunghiulare înguste în fiecare ax al faţadei. La marginea superioară a părţii centrale se află două turnuleţe, care sunt plasate în axul lesenelor. Atica este străpunsă de şase mici orificii pătrate.

 

Tratarea aripei estice, care leagă partea centrală a clădirii de corpul estic al faţadei se aseamănă cu tratarea faţadei aripii de legătură vestică, singura diferenţă fiind, că ferestrele de la parter sunt în formă simplă, dreptunghiulară. Corpul din colţul estic al faţadei principale are o tratare arhitecturală mai simplă faţă de celelalte părţi ale clădirii. Acest corp dispune de două niveluri, are un singur ax şi e acoperit cu acoperiş în patru ape, prevăzut cu o lucarnă. Deasupra soclului înalt se află o fereastră tripartită cu închidere dreaptă, pe etajul al doilea între două ferestre drepte este intercalată o fereastră oarbă.

 

Faţada estică este concepută în cinci axe, având două niveluri. Pe nivelul inferior se află o uşă şi o fereastră, iar deasupra brâului median, nivelul al doilea este străpuns de cinci ferestre. La această faţadă e adosat o terasă zidită din pietre, cu parapet din fier forjat. Terasa e accesibilă de la o scară aflată în această parte a clădirii, dar există o scară şi dinspre parc.

 

Faţada sudică, spre parc, are o formă simetrică. La capetele faţadei se află câte o rezalită într-o singură axă, aceste rezalite fiind legate de rezalita centrală prin câte un corp în două axe. Partea inferioară a faţadei e striată. Partea centrală a faţadei se aseamănă cu tratarea intrării principale, singura diferenţă fiind, că în locul ferestrelor oarbe pe nivelul inferior al rezalitei aici sunt deschise ferestre reale.

 

Faţada vestică a castelului cuprinde şi laturile de vest şi de sud ale turnului. Nivelul inferior al turnului, deasupra soclului, e străpuns de două ferestre cu închidere triunghiulară, care se repetă şi pe nivelul următor. Suprafaţa turnului pe al treilea nivel este străpunsă numai de o singură fereastră dreaptă, plasată în mijloc. Turnul flanchează un corp în două axe, care e străpuns pe nivelul inferior de o fereastră dreaptă şi de o uşă cu închidere dreaptă, la care conduce o scară. Pe nivelul superior al clădirii sunt plasate o fereastră dreaptă şi un balcon mic, care se rezemă pe o consolă arcuită, parapetul lui fiind din fier forjat.

 

Planimetria parterului a păstrat cea a clădirii precedente baroce, încăperile castelului fiind înşirate pe două axuri. Prin intrarea principală ajungem într-un hol acoperit cu tavan susţinut de grinzi. În partea estică a holului se vede o arcadă în arc frânt, care se rezemă pe o coloană poligonală, având un capitel neogotic cu motive vegetale. Sala centrală – amintită în conscripţii ca Palatul Mare – are un tavan sprijinit pe grinzi de lemn, decorat şi cu o cornişă bogat profilată din stuc. Din această sală putem să accesăm o încăpere mai mare, care are o boltă semicilindrică cu penetraţii. Urmează două încăperi cu dimensiuni mai reduse, acoperite tot cu tavan sprijinit pe grinzi. În acestă axă se află şi camera turnului, iar lângă ea este plasată o scară în spirală care duce la etaj. Pe cealaltă parte a enfiladei, cea estică, întâlnim aceaşi tratare al spaţiului. În faza originală neogotică, aripa estică avea numai un singur nivel, care a fost supraetajat în anul 1982.

 

Planul etajului superior se aseamănă cu planul parterului. La cele două părţi ale scării principale sunt înşirate câteva încăperi, dintre care cea mai elegantă este sala festivă. Această sală are o elegantă boltă din lemn cu secţiunea în arc frânt, care se rezemă pe console. Din această sală o uşă, actualmente înzidită, ducea cândva la celelalte două săli acoperite cu tavan casetat sculptat din lemn. Tavanuri asemănătoare, dar de o calitate mai inferioară, se găsesc şi în cele două încăperi mai mici care se află în partea opusă a casei scărilor. Primul etaj al turnului a fost amenajat după planimetria văzută în cazul parterului, adică compartimentată într-o cameră şi un mic hol. Pe nivelul al treilea al turnului, cel superior, scara în spirală duce într-o încăpere mică, din care două uşi (în direcţia de vest şi de est) se deschid spre cele două balcoane cu parapet crenelat. Aceste balcoane au asigurat o panoramă splendidă spre parcul castelului şi spre Munţii Retezat care se întrezărsc în depărtare.

 

Mobilierul vechi al castelului a dispărut aproape în totalitate. Bazându-nr pe inventarele scrise şi pe puţinele fotografii din epocă, putem spune că la sfârşitul secolului al XIX-lea au dominat piesele de mobilier sculptate din stejar, iar în încăperile cu funcţie reprezentativă (cum era sufrageria şi sala de fumat), pe lângă mobilierul pretenţios, erau expuse şi o serie de obiecte de artă, cărţi, arme, trofee de vânat. Folosind blazoane şi scuturi pictate, interioarele au încercat să evoce evul mediu, această tendinţă alăturându-se organic modului romantic în care au fost concepute faţadele clădirii.

 

După moda secolului al XIX-lea, Árpád Kendeffy a dorit amenajarea unui parc englez în jurul castelului, fiind conştient de faptul, că parcul şi castelul formează o unitate organică şi munţile Retezatului conferă un fundal perfect pentru peisajul romantic al parcului. Peisagistul Wilhelm Klensky a elaborat un proiect detaliat în anul 1874 pentru parcul Kendeffy. În faţa castelului a fost plasată o terasă cu partere goticizante, decorate cu vase de mari dimensiuni. La bazele terasei se afla o statuie a lui Venera dormind, şi lângă aceasta se întindea un mic umbrar cu trandafiri, care a cuprins un pavilon şi statuia lui Flora. Klensky a relatat şi despre existenţa unui lac artificial, a cărui golfuri se dispăreau în spatele unor grupuri de plante aranjate pitoresc. Lângă lac se afla un grup statuar feminin, care parcă contempla frumuseţile parcului. În parcul de dimensiuni relativ reduse se găsea o varietate bogată de arbori.

 

Castelul Kendeffy cu volumetria sa variată evocă aspectul cetăţilor medievale franceze şi este un interesant exemplu transilvănean al fenomenului, cât de important era în aspiraţiile de reprezentare ale aristocraţiei construirea rezidenţei sale nobiliare.


Bibliografie selectivă
B. Nagy Margit, Reneszánsz és barokk Erdélyben, Bukarest, 1970, p. 305.
B. Nagy Margit, Stílusok, művek, mesterek. Művészettörténeti tanulmányok. Bukarest, 1977, pp. 94–95.
Biró József, Erdélyi kastélyok, Budapest, f. a.[1943.], p. 97.
Horváth Hilda, Régvolt magyar kastélyok, Budapest, 1998, pp. 28–29.
Kővári László, Erdély nevezetesebb családai, Kolozsvár, 1854, pp. 152–153.
Sidó Zsuzsa, A Retyezát lábánál, In Várak, kastélyok, templomok, 2009, V/1, pp. 32–34.
Sisa József, Kastélyépítészet és kastélykultúra Magyarországon a historizmus korában. Budapest, 2007, pp. 175–176.


Discuţie