listare

trimite prin

Mănăstirea franciscană, Turda
Ultima actualizare:  2011-08-08
Autor:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: str. Avram Iancu nr. 49.
Cod: Nu figurează pe Lista Monumentelor Istorice
Datare: 1733–1737

Date istorice

Franciscanii - probabil observanţii din Cluj - apar la Turda deja la începutul secolului al XVI-lea, însă nu au fondat mănăstire, au trăit doar într-o casă. Întâmplările mai târzii ale secolului al XVI-lea nu au favorizat stabilirea franciscanilor la Turda, această ocazie a sosit doar în cadrul tendinţei de recatolicizare de la începutul secolului al XVIII-lea, când custodia franciscană transilvană s-a transformat în provincie independentă sub patronajul regelui Sf. Ştefan (1729). Despre mănăstirea franciscană turdeană apar foarte puţine informaţii în literatura de specialitate. Cunoscând nimicirea generală a arhivelor franciscane este un noroc deosebit păstrarea (parţială) a arhivei şi bibliotecii mănăstirii turdene în custodia parohiei catolice din localitate. În materialul arhivistic sunt foarte importante două volume: inventarele anuale (1741-1838) şi volumul de Domus Historia, păstrat de la începutul secolului al XVIII-lea; amândouă sunt inedite.


Parcela mănăstirii a fost cumpărată cu 400 de forinţi în 1733 de la József Gergelyffy şi soţia sa, preţul incluzând şi o păşune. Piatra de fundaţie a fost depusă chiar în acel an, în 1735 franciscanii s-au mutat în clădire, iar în 1737 complexul mănăstiresc a fost sfinţit cu hramul regelui Sf. Ladislau. Construirea mănăstirii şi a bisericii a fost posibilă din donaţiile familiei Bors din Sănduleşti, în deceniile următoare mai mulţi membri ai familiei fiind înmormântaţi în cripta bisericii. Călugării franciscani au slujit şi la capela salinelor, şi până în anul 1830 au întreţinut o şcoală primară lângă mănăstire. La începutul secolului XX au avut loc importante lucrări de renovare şi de transformare ale clădirii (tavanul casetat al navei şi pictura interioară, respectiv ferestrele aripei de lângă mănăstire datează din această perioadă). Călugării mănăstirii au fost deportaţi în anul 1951, mai târziu fratele Izidor, eliberat din închisorile comuniste a stat în mănăstire şi a întreţinut biserica. În ultimele decenii mănăstirea a fost folosită de familii nevoiaşe din Turda, biserica este în administraţia arhidiaconatului turdean.


Descrierea edificiului

Mănăstirea franciscană se află în zona de mijloc a drumului care leagă Turda Veche cu Turda Nouă. Ansamblul format din clădiri nu prea spaţioase, într-o stare degradată, are un aspect simplu, şi este înconjurată de o grădină îngrijită. Clădirea mănăstirii este prea puţin cunoscută în literatura de specialitate, şi doar cercetările cele mai recente au identificat datele cele mai importante ale istoricului clădirii şi poziţia sa istorico-artistică. Complexul este format de fapt din două clădiri, din biserică şi din clădirea mănăstirii cu două aripi, una de-a lungul bisericii şi aripa principală, care se racordează perpendicular la cor. În aripa etajată de-a lungul bisericii găsim câteva anexe ale mănăstirii, şi de aici poate fi accesat şi amvonul bisericii.

 

 


Sub biserică se găseşte o criptă, accesibilă din navă. Planul parter al bisericii este destul de simplă: un hol de intrare boltit, lărgită cu o capelă laterală poligonală. Din hol se deschide nava mult mai spaţioasă, racordată de corul poligonal dotat cu sacristie. Corul este separat de navă de arcul de triumf semicircular. Pereţii laterali ai navei sunt sprijiniţi din exterior de perechi de contraforturi, din interior sunt articulaţi de perechi de arcade. Holul de intrare este separat în două nivele, nivelul superior funcţionează ca şi o tribună spre spaţiul navei, accesibil dinspre clădirea etajată paralelă cu biserica. Tavanul navei este casetat, iar cea a corului tencuit.


Printre mănăstirile franciscane din Transilvania construite în secolele XVII-XVIII biserica turdeană aparţine unui tip planimetric special, care evocă planimetria şi volumetria arhitecturii medievale. Cele mai importante exemple ale acestui tip planimetric sunt mănăstirile franciscane de la Călugăreni, Dej, Făgăraş şi Alba Iulia, biserica turdeană având un aspect foarte simplu faţă de cele enumerate. Mănăstirea turdeană este o versiune simplificată a planimetriei de la Dej. La Turda reminiscenţele arhitecturii medievale sunt evocate de corul poligonal şi perechea de contraforturi, dar articularea pereţilor şi bolţile în mod firesc urmăresc deja morfologia stilului baroc târziu. Evocarea formelor medievale arhitecturale poate fi în legătură cu reprezentarea vechimii şi a rolului istoric al ordinului franciscan.


Clădirea etajată de locuit a mănăstirii este la fel de simplă, conform modului de viaţă monahală al călugărilor: la cele două niveluri ale aripii principale găsim scări, câte trei camere boltite pentru locuit cu un culoar în faţă. Este interesant faptul că lipsesc spaţiile reprezentative ale comunităţii (refectoriu, sală capitulară, etc.), care se găsesc în aripa adosată bisericii, în dimensiuni mult mai reduse.
Faţadele sunt de asemenea simple: cea mai reprezentativă este faţada de intrare a bisericii cu fronton arcuit, deasupra căruia se ridică o turlă din lemn. Ferestrele semicirculare ale laturilor bisericii se repetă şi pe faţada principală, iar intrarea este dreptunghiulară. Cele patru axe de goluri ale faţadei principale a mănăstirii sunt înconjurate de arcade de tencuială, probabil urmele unei galerii etajate deschise cu arcade.


Mobilierul liturgic al bisericii datează din secolele XVIII-XIX. Pe arcul de triumf s-a pictat emblema (două braţe încrucişate care se referă la stigmatele Sfântului Francisc de Assisi) şi deviza (Istenem és mindenem) franciscanilor, cândva la începutul secolului al XX-lea. Altarul de stil baroc târziu cioplit din lemn are o structură arhitectonică bogat decorată, dar totuşi provincială, cu ornamente aurite pe un fundal alb. Pe laturile altarului se înalţă patru statui de lemn: pe consolele de jos figurile în haină nobiliară tradiţională maghiară ale regelui Sf. Ştefan (cu coroană) şi a prinţului Sf. Emeric (deja lipseşte crinul specific, pot fi recunoscute după gest şi coroană), iar pe partea superioară se văd doi sfinţi episcopi, Sf. Martin (cu gâsca) şi probabil Sf. Gherardus, cu câte un putto. Pe altar sunt două tablouri, tabloul principal, în ulei, poate fi mai târzie decât altarul, databil la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pictura reprezintă pe patronul bisericii, regele Sf. Ladislau făcând să izvorască stânca. Regele în haine nobiliare, purtând barbă albă, cu sfânta coroană a Ungariei pe cap, având o mantie fluturată de vânt şede pe un cal alb agitat, frumos desenat. Sf. Ladislau cu ochii înălţaţi spre cer, loveşte printr-un gest teatral stânca. Figura sfântului redată în culori deschise, vii este în contrast cu fundalul de tonalitate închisă. Lângă rege sunt redate în mărime foarte mică figurile soldaţilor. Tabloul de stil baroc târziu a fost pictat la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau eventual la începutul secolului al XIX-lea. Pictura, valoroasă chiar şi cu abordarea provincială, urmează nişte modele baroce, autorul său este încă necunoscut. În partea superioară a altarului se află un tablou de mărime mai mică, într-un chenar patrulobat, reprezentând Încoronarea Fecioarei. Pe norul de sub figura se observă inscripţia Ex Voto (din mulţumire). Pe altarul închinat Sfântului Ladislau, cu figurile sfinţilor maghiari (Sf. Martin s-a născut în Pannonia) nu apare întâmplător Fecioara în ipostaza de Patroana Ungariei, în epoca barocă fiind răspândite compoziţiile în care în scena Încoronării Fecioarei se închină sfinţii regi ai Ungariei (ex. Forró, judeţul Borsod-Abaúj-Zemplén). Compoziţiile asemănătoare se includ în ideea barocă de Regnum Marianum (Regatul Fecioarei). Pe vârful altarului străluceşte inscripţia aurită IHS.


În colţurile estice ale navei se află două altare baroce târzii asemănătoare, cu câte o pictură în ulei de dimensiuni mari. Pe vârful altarelor cu decor aurit pe fundal alb stau putti. Pe pictura altarului nordic se vede Rugăciunea Sf. Francisc în faţa crucii, sfântul fiind reprezentat în haina călugărilor franciscani, cu stigmatele pe mâini. Tabloul altarului de sud reprezintă pe Sf. Anton de Padova, în faţa căruia apare Pruncul. Lângă Sf. Anton se observă simbolul lui, floarea de crin. Picturile sunt operele aceluiaşi autor de la începutul secolului al XIX-lea.


Amvonul de lemn al navei, în formă de cupă, este fixat pe peretele sudic. Capătul inferior al panierului este decorat cu un element de con, coloritul este auriu pe fundal alb. Amvonul urmăreşte forma amvonului bisericii parohiale din Turda Veche, şi este accesibil de la etajul clădirii adosate de biserică, printr-o uşă bogat ornamentată, cu placaj de lemn. Băncile bisericeşti elegant sculptate sunt asemănătoare băncilor bisericii parohiale. Capela laterală are un altar din care s-a păstrat doar chenarul cu un bogat decor în stil rococo. Un tablou important al mănăstirii este Madona cu capul aplecat, copia unei picturi miraculoase vieneze.


Bibliografie selectivă
ORBÁN Balázs, Torda város és környéke, Pest, 1889, p. 368.
VEÖREÖS András, XVIII. századi ferences kolostorok Erdélyben, Építés-Építészettudomány, 33 (3-4), pp. 325-339.
GYÖRGY József, A ferencrendiek élete és működése Erdélyben, Kolozsvár, 1930.


Discuţie