Fragmente din prima incintă a oraşului medieval (Cetatea Veche), Cluj-Napoca
Publicare:  2010-05-14
Ultima modificare:  2010-05-14
Autor:  Mihály Melinda
Lector: 
Date despre monument
Adresă: str. V. Deleu nr. 2–4, str. Doja Gheorghe nr. 7. şi 23–25, str. Topliţa, nr. 8–10, Piaţa Unirii nr. 25, str. Matei Corvin nr. 4. (subsol), str. Petroşani nr. 1, 3, 21, 23, str. Pavel Chinezu nr. 5, str. Isac Emil nr. 10, str. Bariţiu George nr. 25.
Cod: CJ-II-a-A-07241, CJ-II-m-A-07241.01, CJ-II-m-A-07241.02, CJ-II-m-A-07241.03, CJ-II-m-A-07241.04
Datare: sec. XIII.
Date istorice

Nucleul medieval al oraşului Cluj s-a format, conform săpăturilor arheologice din anii '70, din sediul comitatului Cluj, aflat pe teritoriul mănăstirii benedictine din Cluj-Mănăştur. Sediul comitatului s-a desprins de instituţia benedictină la cumpăna secolelor XI-XII. şi s-a instalat în colţul de nord-vest al fortificaţiei Napocii romane, unde se va forma Cetatea Veche.

 

Noua fortificaţie, precum şi satul aflat în vecinătatea acesteia, a fost devastată după o scurtă perioadă de existenţă, cu ocazia invaziilor tătare, tătarii măcelărind, conform documentelor, majoritatea locuitorilor. Fortificaţia a fost reconstruit şi satul aflat alături a fost repopulat de către ducele Ştefan al V-lea (1257-1269), cel din urmă devenind astfel un sat liber (villa), locuit de oaspeţii de origine germană colonizaţi de către rege. Satul se întindea probabil pe locul Pieţei Unirii, în jurul bisericii ce a precedat biserica parohială Sfântul Mihail. După colonizarea oaspeţilor centrul comitatului a fost mutat din Cluj în cetatea Lita.

 

Noua fortificaţie nu şi-a redobândit niciodată importanţa de odinioară, satul devenind în timp de câteva decenii una dintre cele mai prospere centre comerciale şi meşteşugăreşti ale regiunii, datorită numeroaselor privilegii donate noilor veniţi.

 

Cetatea Veche se întindea pe linia Canalului Morii, în capătul loturilor de pe latura de vest a străzii Regele Ferdinand, în capătul parcelelor nordice ale Pieţei Unirii şi a străzii Memorandiştilor, continuând spre nord între strada Emil Isac şi strada Paul Chinezu. Fortificaţia ridicată din blocuri masive de calcar era întărită la colţuri cu turnuri interioare de plan dreptunghiular, accesul fiind asigurat de către cele două porţi, poarta de nord, denumită conform locaţiei poarta străzii Apei, în dreptul străzii Roosevelt, cea de-a doua poartă fiind probabil în capătul de sud a piaţetei triunghiulare, formate în faţa casei de naştere a regelui Matia Corninul.

 

Întreţinerea precum şi aprovizioanrea cu praful de pulbere a turnurilor era asigurată de breslele oraşului, astfel turnul din strada Kandia (azi strada Paul Chinezu) se afla în grija breslei fierarailor, iar turnul prafului de pulbere şi poarta Apei se aflau în grija breslei aurarilor.

 

După ce în cursul secolului al XV-lea a fost construită noua incintă fortificată a localităţii, zidurile vechii cetăţii au perdut rolul defensiv. S-a păstrat totuşi incinta de nord şi de vest a fortificaţiei vechi, fiind încorporate, cu îmbunătăţiri, în noua construcţie. Zidurile şi turnurile de sud şi de est au fost demolate treptat, şanturile de apă fiind deasemenea desfiinţate în vederea parcelării acestor zone, devenite spaţii centrale în ţesutul noii urbe.

 

Poarta de pe strada Apei a fost demolată prima, între anii 1700 şi 1715, fiind urmat de turnul străzii Kandia (astăzi Paul Chinezu). Turnul de urmă se afla în anul 1796 într-o stare atât de avansată de degradare, încât sfatul oraşului a hotărât demolarea acestuia, în vederea refolosirii materialului de construcţie pentru renovarea podului din piatră aflat în faţa Porţii Mănăşturului. Turnul aurarilor a fost demolat în anul 1859.

 

În turnul de sud-est a funcţionat începând din secolul al XV-lea penitenciarul oraşului. Începând din sceolul al XVI. s-a mărit apreciabil numărul femeilor întemniate, mare parte a acestora fiind condamnate pentru vrăjitorie, desfrânare sau pruncucidere.

Descrierea edificiului

 

Astăzi se mai păstrează doar anumire porţiuni de ziduri şi un singur turn, cel de sud-est, aflat în capătul parcelei de pe Piaţa Unirii nr. 25. Turnul este accesibil şi dinspre strada Topliţa. Faţada turnului modificat în repetate rânduri este marcată de o poartă de intrare din calcar, cu deschidere în plin cintru. Deasupra intrării se află o inscripţie incizată într-una din blocurile de piatră ale zidăriei. Inscripţia a fost realizată în anul 1820, când turnul a fost renovat de către guardianul Mihály Kassai.

 

Fragmentele de ziduri ale cetăţii se mai păstrează în capătul câtorva parcele din străzile Emil Isac şi Regele Ferdinand.

 

Bibliografie selectivă
B. Nagy Margit, Városrendezés Kolozsvárt és Máramarosszigeten a múlt század első felében, în Stílusok, művek, mesterek. Művészettörténeti tanulmányok, Bukarest, 1977, p. 126-129.
Benkő Elek, Kolozsvár magyar külvárosa a középkorban, Kolozsvár, 2004, 46-51. (Erdélyi Tudományos Füzetek 248).
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok. II. Szerk. B. Nagy Margit. Bukarest, 1982.
Kiss András, A kolozsvári Torony és lakói, în Idem, Források és értelmezések. Bukarest 1994.
Kolozsvár leírása 1734-ből, Szerk. Páter Pál, Kolozsvár, 1944.
Lupescu Radu, Kolozsvár korai történetének buktatói, Erdélyi Múzeum 2005/3-4.
Mihály Melinda, Kolozsvár erődítményei, Kolozsvár, 2005. (Erdélyi Műemlékek 39.)
Miklósi Sikes Csaba, Kolozsvár bástyái és városfalai. Adatok a középkori Kolozsvár katonai jellegű építkezéseihez, Művészettörténeti Értesítő, 1999/2, p. 269-284.
Nagyajtai Kovács István, Vándorlások Kolozsvár kőfalai körül. Nemzeti Társalkodó 1840.