Biserica reformată „Cu lanţuri”, Satu Mare
Publicare:  2010-03-18
Ultima modificare:  2010-03-18
Autor:  Bara Júlia
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Piaţa Păcii nr. 8
Cod: SM-II-m-A-05244
Datare: Perioada construirii: 1788–1807; intervenţii mai importante: 1945−1957
Date istorice

În perioada 1527-1535, oraşul Satu Mare a aderat relativ timpuriu la reforma religioasă.
La început, pentru slujbele religioase ale comunităţii protestante fost utilizată clădirea bisericii parohiale existente. Mai târziu biserica reformată au obţinut această clădire în 1622 de la principele Gabriel Bethlen, şi au utilizat-o până în 1662, când generalul imperial Cobb a reocupat-o pentru catolici. Reformaţii au început construirea unei noi biserici în centrul oraşului. În cea de a doua jumătate al secolului al XVII-lea s-a ridicat prima clădire a bisericii reformate, pe terenul grădinii actualei biserici reformate cu lanţuri, care era pe vremea aceea o piaţă. Această biserică a pierit în flăcările incendiului din 1703, când curuţii au dat foc oraşului. Populaţia refugiată s-a întors în oraş în 1705, iar din 1707 până în 1725, data edificării bisericii din paiantă şi cu turn de lemn, serviciile divine s-au ţinut în depozitul de alimente al cetăţii, cu permisiunea principelui Francisc Rákóczi al II-lea. Acest depozit era amplasat în piaţa centrală a oraşului, pe terenul casei Vécsey, în locul actualei clădiri a Muzeului de Artă.

 

Proiectul pentru aşa numita biserică cu lanţuri din centrul oraşului a fost gata încă din 1762, începerea construcţiei însă a fost demarat numai după apariţia edictului de toleranţă al lui Iosif al II-lea, amplasamentul fiind stabilit pe terenul vechiului cimitir din spatele bisericii distruse în 1703.
Piatra de temelie a edificiului a fost aşezată la 11 septembrie 1788. Lucrările de execuţie ale clădirii şi amenajarea bisericii au durat timp de 19 ani, desfăşurându-se în perioada 1788-1807. Meşterul constructor Sigismund Preinlich, pe lângă elaborarea proiectului bisericii, a fost angajat şi pentru realizarea lucrărilor de zidărie, respectiv pentru supravegherea întregii execuţii. Cea mai mare parte a lucrărilor de zidărie şi pietrărie au fost terminate în 1794. Au urmat lucrările dulghereşti la şarpantă şi acoperiş, precum şi ridicarea turnului, apoi mobilarea interiorului. Lucrările au fost terminate în 1807, sfinţirea bisericii fiind oficiată la data de 27 septembrie a aceluiaşi an.

 

Clădirea bisericii a fost renovată în repetate rânduri în decursul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX ( de ex. 1834, 1907, 1934). Cele mai mari modificări au avut loc după ce la 16 septembrie 1944 clădirea a fost grav afectată de o bombă, care a nimerit din plin biserica. S-a prăbuşit acoperişul, o mare parte a mobilierului a pierit, doar pereţii şi turnul s-au păstrat relativ intact. În prima fază, pentru evitarea agravării situaţiei s-a realizat un acoperiş provizoriu de protecţie, apoi s-au început lucrările de reconstruire. Lucrările urgente au fost efectuate până în 1947, astfel în luna noiembrie a acestui an comunitatea a început să folosească din nou clădirea, dar lucrările s-au desfăşurat în continuare până la finalizarea lor din anul 1957.


Cu ocazia lucrărilor, clădirea a primit planşee noi, o şarpantă nouă, pereţii au fost retencuiţi şi zugrăviţi atât în interior, cât şi în exterior, s-au refăcut pardoselile, tribunele şi băncile bisericii. În anul 1948 s-au creat două goluri noi pentru accese laterale, deoarece până atunci se putea circula numai pe direcţia longitudinală a clădirii. Tavanul casetat al bisericii a fost proiectat de Gábor Fodor şi s-a construit în cursul anului 1947. Mobilierul original a fost înlocuit în mare parte, Kálmán Szűcs fiind cel care a proiectat noile piese de mobilier, dintre care în 1951 s-au realizat Masa Domnului şi parapetele băncilor, iar în 1957 noul amvon. Lustrele şi candelabrele murale concepute tot de către Kálmán Szűcs, precum şi stucaturile ornamentale din jurul intrărilor şi ferestrelor bisericii, proiectate de Kálmán Tóth au fost finalizate de asemenea în cursul anului 1957.

 

Terminarea lucrărilor a fost urmată de resfinţirea bisericii la data de 1 decembrie 1957.
Ultima dată s-a intervenit la clădirea bisericii în perioada 1989-1990, când pe lângă renovări interioare şi exterioare s-a introdus încălzirea cu gaze naturale, şi s-a recondiţionat mobilierul.

Descrierea edificiului

Biserica reformată cu lanţuri este amplasată central, în Piaţa Păcii, la capătul acesteia dinspre străzile Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare. Denumirea bisericii provine de la gardul scund din lanţuri realizat în 1862, care înconjoară clădirea. Mai târziu, gardul a fost extins şi asupra pieţei din faţa bisericii, locul bisericii reformate de odinioară, care a pierit în 1703. În parcul din faţa bisericii, în axa intrării principale se află bustul lui Ferenc Kölcsey, ridicat în 1991.

 

În jurul bisericii cu lanţuri sunt amplasate fostele şi actualele clădiri ale bisericii reformate: clădirea fostului gimnaziu (azi Colegiul Naţional Kölcsey Ferenc), protopopiatul reformat, clădirea fostului gimnaziu reformat de fete (azi Şcoala Specială Nr. 1 pentru surdo-muţi), birourile parohiale ale comunităţii reformate a bisericii cu lanţuri, internatul fostului gimnaziu (azi Liceul de Artă Aurel Pop).
Biserica cu tavan este orientată est-vest, la est se încheie în absidă, iar faţada sa principală este paralelă cu strada Ştefan cel Mare.

 

Faţada principală compusă pe trei axe este accentuată pe toată înălţimea de pilaştrii, ce se ridică de pe soclul înalt, şi se termină în capiteluri profilate, cuprinzând trei goluri de acces dreptunghiulare, deasupra cu câte o fereastră încheiată în segment de cerc, cu parapete proeminente sprijinite pe console, şi ancadramente cu pilaştrii şi lintou profilat arcuit. Turnul vestic monumental, care determină axa centrală, este proeminent planului general al faţadei, şi cuprinde portalul amplu al intrării principale. Uşile axelor laterale sunt mai modeste, şi deservesc scările care duc la nivelul tribunelor. Deasupra cornişei se ridică un parapet şi următorul nivel al turnului, flancat de atice arcuite. Volumul turnului este penetrat de ferestre ovale, urmate de goluri mai mari, cu închidere semicirculară la nivelul clopotelor, fiind încheiat într-o cornişă arcuită, ce înconjoară jumătatea superioară a cadranului orologiului. Coiful turnului, în retragere de la cornişă se dezvoltă pe suprafeţe curbe, fiind o lucrare reuşită de tinichigerie.

 

Faţadele laterale, nordic şi sudic, preiau elementele faţadei principale. Pereţii sunt ritmaţi la intervale regulate de pilaştrii şi ferestre identice ca formă cu cele ale faţadei principale, cu excepţia axei mediane, unde se găseşte şi câte o uşă.

 

Datorită absidei faţada estică este curbă, compusă pe trei axe, în cea mediană cu o intrare identică ca dimensiuni şi formă cu portalul principal.

 

În interior, pe pereţii navei, între pilaştrii dispuşi echidistant, apar arcade oarbe cu închidere semicirculară, străpunse de ferestre. Ferestrele şi uşile laterale sunt încadrate de stucaturi ornamentale bogate, de factură rococo, realizate în cea de a doua jumătate a secolului XX.

 

La stânga intrării laterale nordice, ataşat peretelui este amplasat amvonul de lemn, în faţa căruia se află stranele decorate pentru conducătorii bisericii şi Masa Domnului.

 

În stânga amvonului este expus cel mai vechi clopot al bisericii, care, conform inscripţiei pe care o poartă, a fost turnat în 1633, la Prešov de unul dintre renumiţii meşteri din regiune, Georg Wierd.


La capătul estic şi vestic al navei se află tribune sprijinite de stâlpi, delimitate de parapete pline, zidite, decorate cu baluştrii. Tribuna vestică găzduieşte orga bisericii, care s-a achiziţionat cu ocazia centenarului bisericii, în 1906, din fabrica de orgi a lui Otto Rieger din Budapesta. Spaţiile laterale de sub tribuna orgii au fost închise, încăperile astfel delimitate fiind amenajate pentru o mică expoziţie despre istoria comunităţii.

 

În biserică sunt păstrate mai multe plăci cu inscripţii. Dintre acestea cea mai veche este înzidită în peretele turnului, lângă scara care duce la tribuna orgii, provenită din biserica arsă în incendiul din 1703. Pe această piatră este inscripţionat următorul citat biblic: „Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie. - I. Împăraţi 9:3"

 

În cadrul ceremoniei de resfinţire a bisericii în urma lucrărilor ample de renovare, placa comemorativă amplasată pe peretele sudic al navei păstrează un fragment din bomba căzută pe clădirea bisericii în data de 16 septembrie 1944. Pe panoul de lângă intrarea estică sunt inscripţionate numele celor care au făcut donaţii pentru construcţii, respectiv numele preoţilor şi curatorilor bisericii.

 

Biserica reformată cu lanţuri este un exemplu caracteristic al bisericilor mari din Alföld de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Din punct de vedere stilistic se încadrează în barocul târziu clasicizant, care îmbină elemente arhitecturale baroce simplificate, cu elemente clasicizante. În ciuda lucrărilor ample de renovare din perioada 1945-1957, clădirea a păstrat specificul original, şi prezintă multiple similitudini cu biserica reformată din Németi (Satu Mare), realizată în aceeaşi perioadă (între 1793 şi 1802) după proiectul aceluiaşi meşter care a proiectat şi biserica cu lanţuri.

Bibliografie selectivă
Arhitectura ecleziastică din Satu Mare. Szatmár egyházi építészete. Ecclesial Arhitecture of Satu Mare, Red.: Szőcs Péter Levente, Satu Mare, 2007.
Bara Csaba, A szatmári Láncos templom, Kolozsvár, 1996. (Erdélyi műemlékek 24.)
Id. Bántó Bálint, Kétszáz éves a szatmári Láncos templom, în: Partium, 1994. nr. 2.
Bura László, Szatmárnémeti kialakulása és fejlődése, Szatmárnémeti, 2002.
F. Varga Lajos, A Szatmári Evangélikus Református Egyházmegye húszéves története. 1875-től 1894. év végéig, Szatmár, 1896.
Kiss Kálmán, A szatmári református egyházmegye története, Kecskemét, 1878.
Szatmárnémeti szabad királyi város, In: Magyarország vármegyéi és városai. Szerk. Borovszky Samu, Budapest, 1906.
Kállai Ildikó, A Láncos templom harangjai, în: Partium, 1995. nr. 3.
Kocsmár Boldizsár, A Láncos templom története, Szatmárnémeti, 1934.