Biserica parohială Sfântul Mihail, Cluj-Napoca
Publicare:  2010-06-01
Ultima modificare:  2010-06-01
Autor:  Mihály Melinda
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Piaţa Unirii
Cod: CJ-II-m-A-07469
Datare: corul: al treilea sfert al secolului al XIV-lea, nava: anii 1410– mjlocul secolului al 15-lea
Date istorice

Construirea bisericii parohiale a fost începută în jumătatea a doua a secolului al XIV-lea, fiind probabil în strânsă legătură cu privilegiul Clujului din anul 1316, cel care i-a conferit aşezării statutul de oraş. În arhiva bisericii se păstrează un document papal semnat în anul 1349 în Avignon, prin care se asigură indulgenţă papală tuturor celor care sprijină înzestrarea cu mobilier al bisericii. Documentul se referă cel mai probabil la mobilierul edificiului ce a precedat biserica gotică, un edificiu construit în stilul romanic, din care se păstrează şi câteva elemente arhitectonice. Discrepanţele stilistice ale diferitelor părţi ale edificiului gotic, precum ferestrele înguste ale corului şi reliefurile capitelurilor stâlpilor angajaţi din cor atestă faptul, că într-o primă fază au fost construite doar corul, absidele laterale şi scara spiralată din apropierea acestora, şi partea vestică a bisericii. Între timp a fost modificat proiectul original care prevedea o basilică, biserica fiind construită în continuare conform noilor tendinţe ale vremii, ca biserică-hală. În următoarea fază de construcţie a fost terminată partea inferioară a faţadei sudice, cu portalul de sud, cu porticul construit în faţa acestuia, scara spiralată a faţadei sudice, precum şi câteva din nivelurile turnului de sud-vest. Lucrările au fost urmate de scara spiralată dublă de nord-est şi faţada de nord, cu cele două portaluri nordice. Portalurile faţadelor de sud şi de nord sunt în legătură strânsă cu portalurile bisericii Sfânta Elisabeta din Caşovia (Kosice) şi portalurile bisericilor parohiale din Braşov şi Sighişoara. În ultima fază de construcţie au fost înălţate ultimele nivele ale turnului nordvestic, fiind supraînălţată şi faţada de sud, lucrările construirii bisericii fiind finalizate prin amplasarea portalului de vest. Acest portal a fost ridicat în anii 1440, fiind datat de cele trei steme ale lui Sigismund de Luxemburg (cea de împărat romano-german în centru, cea de rege maghiar în stânga şi cea unificată de rege maghiar, ceh şi german, şi arhiduce austriac) din ultima perioadă a domniei sale, databile în perioada dintre 1419 şi 1437. Finalizarea construcţiei este datată de placa inscripţionată cu caractere gotice din anul 1444, care comemorează decorarea portalului vestic cu relieful Sfântului Mihail.

 

La mijlocul secolului al XV-lea parohul oraşului Gregorius Schleynig a amenajat o capelă la primul nivel al turnului de sud. Vestea apropierii armatei turceşi de hotarele ţării a determinat înconjurarea bisericii şi a capelei Sfântului Iacob cu ziduri de fortificare. În urma incendiului din anul 1489, când a fost distrus o mare parte a acoperişului, a fost avariată şi bolta corului, refacerea acestora fiind posibilă doar cu ajutorul regelui Matia.

 

În această perioadă faţada de vest a bisericii era dominată de turnul nordic, la care, conform documentelor, se lucrase şi în anul 1517.

 

În urma reformei biserica a devenit locaşul confesiunii evanghelice lutherane, iar apoi prin trecerea comunităţii la calvinism şi la sfârşitul anilor 1560 la unitarianism, a fost folosită de către biserica unitariană, timp de 150 de ani. În această perioadă a fost eliminat vechiul mobilier al bisericii, picturile murale medievale fiind văruite, conform canoanelor confesiunilor protestante. Vechile altare erau închinate Sfintei Ecaterina (1408), Sfântului Mihail (1422), Trupului lui Isus şi Sfântului Ioan (1459), Tuturor Sfintilor (1475) şi Fecioarei Maria. Este posibil ca unele altare să fi existat o perioadă şi după reformă, altarul Suky, închinat Fecioarei Maria, fiind folosit cu siguranţă şi în anul 1607, în perioada când biserica era a iezuiţilor. Unica piesă de mobilier gotic păstrată până azi este amvonul poligonal, în formă de potir, decorat ulterior în cursul secolului al XVII-lea cu motive florale. Acest amvon se află sub amvonul baroc a bisericii.

 

Biserica a fost avariată în mai multe rânduri în marile incendii din secolul al XVII-lea, în anii 1665 şi 1697 fiind distrus în totalitate turnul de nord şi bolta corului. Edificiul a fost refăcut doar parţial până la preluarea acestuia de către catolici din anul 1716, între anii 1742-1744 fiind reconstruit turnul, iar în anul 1752 bolta corului principal. Turnul acoperit cu un coif bulbat a fost construit conform planurilor lui Konrad Hammer, unul dintre arhitecţii renumiţi ai Clujului baroc. Noul turn a fost distrus însă peste câţiva ani, fiind lovit de un fulger şi avariat de cutremur în anul 1763, funcţia acestuia fiind preluată timp de un secol de o clopotniţă din lemn, construită la sud de biserică.

 

Imediat după recatolizarea bisericii au fost comandate primele piese de mobilier baroc ale bisericii. Parohul János Antalfi a ridicat noul altar principal în anul 1725, din anul 1727 datează noul confesional, noua orgă fiind terminată în anul 1728. Noul mobilier baroc al bisericii, reprezentând unul dintre cele mai valoroase ansambluri sculpturale baroce, a fost comandat de către parohul János Bíró la mijlocul secolului al XVIII-lea, de la cei mai renumiţi sculptori şi tâmplari din regiune, Anton Schuchbauer realizând cinci, iar Johannes Nachtigal un singur altar. Noul amvon baroc a fost realizat de către acelaşi sculptori în timp de zece ani, între anii 1740-1750. Tâmplăria amvonului şi a majorităţii altarelor a fost confecţionată de tâmplarul tirolez, Severinus Pech, pictarea şi poleirea acestora revenind lui Georg Grassler şi Andreas Katzler.

 

În anul 1747 a fost începută construirea altarului Închinarea regilor magi. Pictura în ulei a fost realizată de cel mai renumit meşter al picturii baroce târzii vieneze, Franz Anton Maulbertsch, între anii 1748-1750. Iniţial altarul se afla lângă primul stâlp dinspre nord al navei, cu ocazia restaurării bisericii din anul 1956 fiind mutat în absida de sud a corului.

 

Al doilea altar baroc al bisericii a fost construit începând cu anul 1750, din donaţia văduvei contelui Zsigmond Csáky, Katalin Haller. Altarul închinat Sfintei Ecaterina se afla lângă primul stâlp dinspre sud al navei, fiind mutat ulterior în absida de nord a corului, în anul 1956, locul picturii acestuia fiind preluat de relieful principal al altarului Sfintei Cruci, dezmembrat în acelaşi an.

 

Cel de-al treilea altar baroc al bisericii a fost comandat de către András Ferenczi în anul 1748, lucrările fiind sprijinite mai târziu şi de către Éva Koncz, văduva acestuia. Construirea structurii altarul închinat Sfântului Andrei a fost terminat în anul 1749, fiind decorat cu pictură doar în anul 1756. Cu timpul relieful principal al altarului, reprezentând figura Sfântului Andrei a fost scimbat cu un nou relief comandat de la Anton Schuchbauer, care reprezintă imaginea Sfintei Cruci, altarul fiind închinat cu această ocazie Sfintei Cruci. Compoziţia a fost completată cu sculptura Sfântului Ioan Botezătorul, a doi îngeri şi relieful Sfintei Cruci. Altarul a fost dezmemebrat în anul 1956, relieful principal fiind mutat pe altarul Sfintei Ecaterina.

 

Concomitent cu lucrările din navă, a fost derulată şi reamenajarea absidelor laterale. Din anul 1757 datează altarul absidei de sud, închinat Sfintei Treimi, realizat din sprijinul fiicei contesei Borbála Esterházy şi al soţului acesteia, contele Dániel Esterházy. Cornişa principală a altarului a fost decorată cu blazonul familiei Esterházy şi cu bustul a patru sfinţi, iar frontonul monumental cu compoziţia Sfintei Treimi. Altarul a fost dezmembrat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind păstrat o perioadă în depozitul Muzeului Ardelean, iar apoi fiind amplasat în biserica romano-catolică din Cluj-Mănăştur.
Între anii 1753-1759 a fost construit un nou altar şi pentru absida de nord, pentru încadrarea sculpturii Sfântului Ioan din Nepomuk, provenind din vechiul altar dezmembrat. Acest altar a fost deasemenea transportat în cursul secolului al XIX-lea în depozitul Muzeului Ardelean, soarta şi locul de păstrate actual al acestuia fiind necunoscută.

 

În anul 1747 a fost ridicată o poartă monumentală barocă în faţa portalului de vest a bisericii, comandat deasemenea de parohul János Biró, în memoria ciumei ce a zguduit oraşul cu opt ani în urmă. Porta a fost transportată ulterior, cu ocazia demolării zidului de fortificare din jurul bisericii, în faţa bisericii romano-catolice din Sfântul Petru.

 

Noua orgă a bisericii parohiale a fost construită de către constructorul de orgi sibian Johannes Hahn în anul 1752. Orga a fost decorată cu sculpturi de către Johannes Nachtigall.

 

Altarul principal baroc a fost schimbat în anul 1817 cu un nou altar, comandat de episcopul Sándor Rudnay, locul acestuia fiind preluat în anul 1870 de un altar neogotic, realizat la comanda vicarului Ferenc Lönhard. În anul 1904 şi acest altar neogotic, construit de tâmplarul Back Lajos a suferit unele modificări, sculpturile sale fiind schimbate.

 

Turnul actual al bisericii, racordat faţadei de nord a bisericii datează din anii 1837-1859, numele celor care au sprijinit construcţia fiind păstrată de placa comemorativă de la parterul turnului. Parterul a funcţionat timp de o jumătate de secol ca un foişor deschis, fiind închis pentru amenajarea unei capele, la începutul secolului XX de către parohul bisericii, József Hirschler.

 

În anul 1866 József Hampel şi Márton Pap au decapat frescele capelei Schleynig, conservarea acestora fiind posibilă doar în jurul anului 1943.

 

Ultima intervenţie de mare anvergură datează de la mijlocul anilor 1950, care a vizat demolarea vechii bolţi baroce ale corului şi înlocuirea acesteia cu o boltă de tip gotic, din beton armat, de către Lajos Bágyuj, după planuri de reabilitare elaborate la Bucureşti. Cu ocazia acestor lucrări au fost dezvelite şi mai multe picturi murale ale bisericii, de către László Darkó. Din păcate aceste lucrări de renovare au inclus şi înlăturarea sau modificarea majorităţii altarelor baroce.

 

În biserica parohială Sfântul Mihail au fost ţinute numeroase diete ale Transilvaniei premoderne. Între zidurile bisericii au fost aleşi principii Trasilvaniei Gabriel Báthory şi Gabriel Bethlen, aici a fost expus catafalcul principelui Ştefan Bocskai, biserica parohială fiind una dintre principalele popasuri ale cortegiului funerar spre Alba Iulia. Deasemenea în biserica parohială a fost hirotonisit ca episcop al Transilvaniei Áron Márton în data de 12 februarie 1939, fiind la momentul respectiv parohul oraşului.

Descrierea edificiului

Biserica parohială este compusă dintr-un spaţiu longitudinal de tip hală, format din trei nave, un cor alungit cu închidere poligonală, flancat de câte o absidă poligonală, o sacristie, pe latura de nord a corului şi un turn neogotic, alipit faţadei de nord a navei. Biserica este ranforţată de contraforturi zvelte, treptate. Corul este boltit cu o boltă în cruce compusă din patru travee, iar cele trei nave cu boltă stelată sprijinită pe stâlpi articulaţi prin toruri. Diferenţele structurale ale stâlpilor navei principale demonstrează faptul, că nava a fost construită în mai multe faze. Zidăria transversală ce leagă absida laterală de nord de cor este prevăzută cu o scară dublă spiralată exterioară. Pe suprafaţa zidăriei se mai păstrează câteva fragmente ale unui fost letner gotic: o arcadă oarbă ogivală şi o deschidere aflată deasupra acesteia, ce comunica odinioară cu nivelul superior al letnerului. Cele mai spectaculoase detalii sculpturale ale bisericii sunt cu siguranţă ferestrele gotice cu muluri şi portalurile laterale, cele de nord şi de sud, cu ambrazură şi decor deosebit de bogat, fiind înrudite cu portalurile catedralei Sfânta Elisabeta din Caşovia. Portalul de vest este decorat cu relieful blazonului regelui Sigismund şi cu scena luptei Sfântului Mihail cu balaurul. La sud de portal se află o placă inscripţionată cu caractere gotice, incastrată în zidărie, ce conţine citate din cartea lui Moise şi un text referitor la plasarea relifeului Sfântului Mihail, în anul 1444.

 

Din decorul sculptural al interiorului se remarcă capitelurile stâlpilor din corul principal, reprezentând scene cu un păstor de capră, un vânător, o femeie biciuind un copil cu nuiele împletite, precum şi scena unui cioplitor în piatră, sculptând o fială.

 

Cele mai timpurii picturi murale ale bisericii se află în absida de sud, şi au fost realizate probabil înaintea construirii navei principale, la sfârşitul secolului al XIV-lea. Aceste picturi reprezintă figura Sfântului Erasmus, trei figuri feminine neidentificate şi fragmentele scenei celor trei magi de la răsărit. Pe peretele navei de sud, sub fereastră, se află o fâşie pictată de 4 m lungime şi 165 cm înălţime, datată între anii 1450-1460. Această pictură murală de factură gotică reprezintă fragmente din scena Calvariei, figura Sfântului Ioan aposotolul, precum figura Maicii Domnului cu Pruncul Isus în braţe, flancată de imaginea a şapte sfinte martire, încoronate cu coroane cu crin: Sfânta Elena, Sfânta Margareta de Antiochia, Sfânta Barbara, Sfânta Ecaterina de Alexandria, figura unei sfinte neidentificate, Sfânta Dorotea şi Sfânta Ursula. Scena este proiectată pe un fundal decorativ, umplut cu stele.

 

Capela Schleynig amenajată la parterul turnului de sud este prevăzută cu o boltă gotică cu plasă, cheia de boltă a acesteia fiind decorată cu blazonul lui Georg Schleynig. Pe peretele de nord a capelei se află o pictură murală de la mijlocul secolului al XV-lea, reprezentând scena Calvariei. Pictura murală este probabil anterioară boltei, nervurile acesteia acoperind pe alocuri unele porţiuni ale scenelor pictate.
Faţadele exterioare erau decorate deasemena în mai multe locuri cu picturi murale, ale căror fragmente şterse pot fi zărite şi în zilele noastre.

 

Peretele de nord al corului este dominat de portalul monumental al sacristiei, realizat în anul 1528, la comanda parohului Johannes Klein. Partea inferioară a montanţilor sunt decoraţi cu stema Clujului şi figura pelicanului care îşi hrăneşte puii cu propria sânge, un simbol al bisericii, iar partea superioară a usciorilor şi lintelul şi lunetta cu închidere în segment de cerc fiind umplute cu figurile unor putti jucăuşi, în axa centrală a lunetei fiind accentuat de bustul parohului comandatar. Dat fiind faptul, că parohul a fost studentul universităţii din Viena, nu este de mirare că portalul sacristiei a fost conceput sub influenţe vieneze, mai precis a sculpturilor catedralei Sfântul Ştefan din Viena, realizate în atelierul lui Anton Pilgram.

 

Din mobilierul baroc al bisericii parohiale azi se mai păstrează doar amvonul şi cele două altare din absidele laterale, închinate Sfintei Ecaterina şi Celor trei regi magi. Statuia Sfântului Mihail, flancat de îngeri de pe coronamentul amvonului a fost realizată de sculptorul Anton Schuchbauer, iar bogatul decor sculptural al parapetului amvonului este opera lui Johannes Nachtigall. Pe cornişa inferioară a parapetului amvonului apar figurile şezute ale celor patru patriarhi ai bisericii, iar pe parapetul amvonului sunt reliefurile celor patru evanghelişti. Stâlpul de care este sprijinit amvonul este decorat sub coronament cu relieful Bunului păstor, şi pe parapetul scării amvonului se află trei reliefuri aurite reperezentând scene din viaţa lui Isus, Vizita lui Isus în casa Mariei şi a Martei, Pescuitul miraculos şi Isus şi copiii.

 

Altarul Închinarea celor trei regi magi se află în absida de sud, şi este decorat cu o pictură în ulei reprezentând scena vizitei celor trei regi magi, şi cu statuile celor trei, însoţiţi de figura unui episcop neidentificat. Pe frontonul altarului apare monograma IHS, acoperit parţial de un crucifix, care provine de pe fostul altar al Sfintei Cruci.

 

În absida de nord se află altarul Sfintei Ecaterina. În locul originalei picturi în ulei al altarului azi se află relieful aurit al fostului altar închinat Sfintei Cruci. Pe altar apar şi statuile a patru sfinte, frontonul fiind decorat cu blazonul în relief al familiei Haller, cel care a sprijinit realizarea altarului.

 

Sculptura în piatră a Sfintei Treimi aflat sub tribuna de vest a bisericii este deasemenea opera sculptorului Johannes Nachtigall, datând din anul 1753. Piesa a fost adusă în locul actual cu ocazia reamenajării pieţei, din fosta incintă fortificată a bisericii.

 

Pe lângă orga bisericii, amplasată pe tribuna vestică, în biserică se mai află şi orga comunei Vărd, care a fost realizată, ca şi orga bisericii, de către construcorul sibian de orgi, Johannes Hahn, la mijlocul secolului al XVIII-lea.

 

În cor se află altarul principal neogotic, construit în anul 1873, şi un mobilier neogotic. Lângă peretele navei nordice este monumentul funerar al familiei Bánffy, cioplit în stil empire, din marmură neagră. Capela Schleynig adăposteşte Pietà sculptorului Tibor Szervátiusz din anul 1957, iar în parterul turnului se află un Crucifix, prima sculptură premiată al sculptorului János Fadrusz. Imaginea interiorului bisericii şi a capelei de sub turn este întregit de frumoasele vitralii care decorează ferestrele gotice, datând de la cumpăna secolelor XIX-XX. Aceste vitralii provin din renumitele ateliere ale acestui gen din Budapesta şi München.

Bibliografie selectivă
Bágyuj Lajos, Beszámoló a kolozsvári Szent Mihály-templom 1956/57. évi helyreállítási munkálatairól, în: Emlékkönyv Kelemen Lajos születésének nyolcvanadik évfordulójára, Red. Bodor András et alii, Bukarest-Kolozsvár, 1957, p. 24-32.
Biró József, A kolozsvári Maulbertsch-kép körül, Magyar Nemzet, 1942. július 14.
Bíró József, A kolozsvári Szent Mihály templom barokk emlékei, Kolozsvár, 1934.
Csemegi József, Két, Krisztust az Olajfák hegyén ábrázoló ismeretlen erdélyi dombormű a XV. századból, Erdélyi Múzeum, 1942, p. 407-408.
Darkó László, A kolozsvári Szent Mihály-templom 1956-57. évi helyreállítása során feltárt falfestmények, în: Emlékkönyv Kelemen Lajos születésének nyolcvanadik évfordulójára, Red. Bodor András et alii, Bukarest-Kolozsvár, 1957, p. 207-218.
Emődi Tamás, Kolozsvár, Szent Mihály plébániatemplom, în: Sigismundus rex et imperator. Művészet és kultúra Luxemburgi Zsigmond korában 1387-1437, Kiállítási katalógus, Budapest, Szépművészeti Múzeum, 2006. március 18 - június 18., Luxemburg, Musée national d'histoire et d'art, 2006. július 13 - október 15. / red. Takács Imre. [Mainz]: Zabern, [2006]. 657-659.
Entz Géza Antal, Die Pfarrkirchen von Klausenburg und Mühlbach in der zweiten Hälfte des 14. Jahrhunderts. Baugeschichte und Stilbeziehungen, Acta Historiae Artium, 30, 1984.
Eszterházy János, A kolozsvári Szent Mihály egyház története és építészeti leirata, Archaeologiai Közlemények, nr. 3, 1863, p. 57-62.
Gogâltan, Anca, Patronage and Artistic Production in Transylvania: The Sacristy Portal in Saint Michael's Church in Cluj (Kolozsvár, Klausenburg-Romania), în Maria Crăciun and Ovidiu Ghitta (eds.): Churchand Society in Central and Eastern Europe, Cluj-Napoca, 1998.
Grandpierre Edit, A kolozsvári Szent Mihály templom története és építészete 1349-től napjainkig, Erdélyi Múzeum, nr. 41, 1936, p. 19-60.
Kovács András, Késő reneszánsz építészet Erdélyben, Budapest-Kolozsvár, 2003, p. 24.
Lakó Elemér, Két kolozsvári templom leltára 1585-ből, Nyelv- és Irodalomtudományi Közlemények, 1978, p. 216-219.
Lángi József-Mihály Ferenc, Erdélyi falképek és festett faberendezések 3, Budapest, 2006.
Magyarországi művészet 1300-1470 körül, red. Marosi Ernő, Budapest, 1987, p. 247-248, 356-370.
Sabău Nicolae, Metamorfoze ale barocului transilvan, I, Sculptura, Cluj-Napoca, 2002, p. 55, 173-174.
Sas Péter, A kolozsvári Szent Mihály templom, Kolozsvár, 1998.
Vătăşianu Virgil, Sculpturile din corul bisericii Sf. Mihail din Cluj, în: Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a 60 de ani, f. l, 1960, p. 535-547.