Fostul Hotel Biasini, Cluj-Napoca
Publicare:  2010-06-17
Ultima modificare:  2012-11-14
Autor:  Mihály Melinda
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Str. Avram Iancu nr. 20.
Cod: CJ-II-m-B-07365
Date istorice

Construirea şi deschiderea hotelului Biasini se înscrie în şirul înfiinţării primelor instituţii moderne ale oraşului din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Lipsa artizanilor şi a întreprinzătorilor în oraş a determinat apariţia, precum şi stabilirea unor meseriaşilor veniţi din străinătate, din teritoriile germane, italiene sau austriece.

 

 

Astfel a apărut în Cluj şi fondatorul hotelului Biasini, Gaetano Biasini (1790-1847), venit în oraş în anul 1818, la chemarea contelui Ferenc Béldy. Maestrul de scrimă milanez s-a stabilit în Cluj în acelaşi an, căsătorindu-se apoi în anul 1832 cu o tânără clujeancă. În urma dobândirii cetăţeniei oraşului, Biasini a înfiinţat o serie de instituţii necesare în procesul de modernizare a oraşului, astfel lui i se datorează organizarea primelor birje prin sprijinirea desfăşurării transportului de lungă distanţă, ce circulau pe ruta Budapesta-Braşov-Bucureşti (1832-1881) şi a poştalioanelor, înfiinţarea primei săli publice de gimnastică şi scrimă (aşa-numitul Torna és Vívócsarnok, aflat pe latura de est a pieţii Széchenyi, azi piaţa Mihai Viteazul, ulterior demolată, la sfârşitul secolului al XIX-lea), precum şi un oficiu de recrutare a servitoarelor. În încăperile hotelului a funcţionat şi poşta locală, până în anul 1870, când s-a mutat în casa de naştere a principelui Bocskay, din strada Matia Corvin.

 

Timp de câţiva ani Biasini a închiriat câteva încăperi din curtea hanului Calul bălan (Reduta) din strada Mănăşturului de Interior (astăzi Muzeul de Etnografie de pe str. Memorandumului). În anul 1837 a cumpărat hanul Szacsvay, aflat în faţa turnului de poartă a străzii Turzii, construind în anul 1837 pe locul acesteia un hotel şi cafenea de rang european, care a reprezentat timp de mai multe decenii, până la deschiderea din anul 1895 a hotelului New York, un centru cultural important al oraşului.
În acest hotel a poposit între 24 noiembrie-8 decembrie 1847 compozitorul Franz Liszt, iar între 21-24 octombrie 1847 poetul revoluţionar Petőfi Sándor, împreună cu soţia lui, în timpul voiajului lor de nuntă. În perioada 17-23. iulie 1849 au fost consemnaţi ca clienţi ai hotelului revoluţionarii George Bariţiu, Nicolae Bălcescu, precum şi scriitorul Cezar Bolliac. Amintirea vizitei lui Bolliac era imortalizată de o placă din tablă, aşezată pe faţadă în anii 1960, fiind înlăturată în anul 1996, cu ocazia aşezării noii plăci.

 

În aceeaşi clădire a stat între 28. mai-1 iunie 1853 şi scriitorul Jókai Mór, cu ocazia primului lui sejur din Transilvania.
În anul 1847 hotelul Biasini avea 31 de camere şi o sală de popice. Deschiderea hotelurilor "Pannónia" şi "Nemzeti" în anii 1860, cu noi cafenele literare, au condus la apariţia primelor semne ale declinului hotelului Biasini, aceasta din urmă nefiind capabil să facă faţă concurenţei reprezentată de noile investiţii.

 


La sfârşitul secolului, inaugurarea hotelului "Központi" şi "New York", construită conform celor mai moderne cerinţe de lux, în care funcţionau cele mai renumite cafenele literare din Cluj, a condus mai întâi la schimbări frecvente ale chiriaşilor, apoi şi la închiderea instituţiei, în anul 1926. Începând din anul 1903 hotelul era închiriat de către László Károly, din anul de către 1906 Rónai János, în 1906 de către Sebestyén Mór, iar începând din anul 1913 hotelul cu 42 de camere era închiriat de către Varga József, în acest an fiind înzestrat şi cu un orfeu, devenind un local care oferea clienţilor mici scene de teatru, diferite spectacole dansate sau cuplete, iar în timpul primului război mondial devenind bordel. Ultimul chiraş a fost Fisch Ignác, el fiind cel care a închis porţile primului hotel al oraşului în anul 1926. După această dată clădirea a primit funcţii noi, fiind transformată în casă de raport şi în depozite.
Edificiul a fost construit pe latura de sud a străzii Avram Iancu, în imediata apropiere a centrului istoric al oraşului. Strada Avram Iancu este paralelă cu zidul de sud a incintei fortificate, aflată pe teritoriul extra muros al oraşului medieval. Strada a luat naştere înte anii 1820-1830, prin parcelarea şanţului de apărare, în urma pierderii rolului defensiv al zidurilor de apărare. Pe locul străzii actuale se afla incinta de sud a fortificaţiei, porţiunea aflată la vest de turnul străzii Turzii fiind întărită cu un zwinger, un zid exterior, mai scund, aflat la câţiva metri distanţă de zidul interior. Turnul străzii Turzii era păzit de un barbacan simplu, de dimensiuni reduse, de plan semicircular. În faţa incintei de sud se întindea şanţul de apărare, ce continua şi pe latura de est şi de vest a fortificaţiei.

 

Poarta turnului în prima jumătate a secolului era înzidită, fiind redeschisă în anul 1573, iar începând din anul 1585 a devenit unica poartă ce ducea spre noul cimitir al oraşului, înfiinţat înafara teritoriului oraşului din cauza mortalităţii ridicate cauzate de ciumă. Poarta a fost închisă în mai multe rânduri, fiind deschisă ultima oară în anul 1783, în anul 1841 fiind demolată.

 

Pierderea funcţiei zidurilor a determinat lichidarea acestora. Într-o primă fază erau demolată barbacana şi zidurile exterioare, pentru nivelarea terenului, astfel în perioada construirii primelor clădiri din stradă se mai vedea doar zidul interior şi turnurile acestuia.

 

În momentul construirii hanului Szacsvay, iar apoi a hotelului Biasini (1837) cu siguranţă mai exista turnul porţii, fiind demolată ulterior (1841), pentru lărgirea străzii Turzii de Interior (azt str. Universităţii). Localizarea hanului Szacsvay apare şi în izvoarele documentare ale vremii, fiind menţionat faptul, că se afla în faţa turnului. Probabil acestei clădiri aparţinea beciul cu cele două încăperi mici, cu zidărie din piatră şi boltă semicilindrică din piatră, din flancul de vest al beciului actual.
Hanul a fost cumpărat şi transformat în anul 1837. Deşi astăzi nu pot fi identificate părţile care corespund acestei faze, clădirea fiind modificată ulterior, unica informaţie sigură referitoare la această clădire este faptul că avea în anul 1847 avea 31 de camere şi o sală de popice.

 

Imaginea actuală a edificiului, tipul de faţadă neoclasicistă, răspândită în anii 186-1870, cele două spaţii reprezentative, încăperea cu bolţi sprijinite pe pilaştri neoromanici, spaţiul cu tavane susţinute de coloane zvelte din fontă, precum şi pasajul porţii boltit cu boltă cu şine metalice datează ultimă fază de construcţie a clădirii între anii 1860-1870, fiind dovada unei ultime reamenajări şi modernizări ale edificiului în încercarea de a atrage noi clienţi.

 

Aripa de vest a clădirii a fost construită la începutul secolului XX. În perioada interbelică Fabrica de spirt a construit depozitul din centrul curţii. După naţionalizare încăperile de la etaj au fost împărţite uni număr ridicat de locuitori.

Descrierea edificiului

Clădirea cu parter, subsol şi etaj, construit pe un plan în formă de U se află pe latura de sud a străzii Avram Iancu, fiind delimitată dinspre est de parcarea din faţa Cimitirului Central, dinspre vest şi sud de câte o proprietate privată, cea din urmă aflată pe strada Mărului. Edificiul este compus din două aripi dreptunghiulare alungite şi o aripă scurtă, pe latura de est, aripa principală având axa longitudinală paralelă cu aliniamentul străzii. În curtea interioară a imobilului se află mai multe clădiri-parazit, cu parter: o casă de locuit, în mijlocul curţii, construit în perioada interbelică, un depozit şi un garaj pe latura de est şi de sud, respectiv o mică locuinţă în colţul de sud-vest a curţii, majoritatea acestora fiind construită în jumătatea a doua a secolului XX.

 

Faţada principală dinspre strada Avram Iancu a clădirii este articulată de un soclu din plăci de calcar, profilate în partea superioară cu un tor, străpuns pe alocuri de gurile de aerisire ale subsolului, un brâu median profilat şi cornişa profilată, susţinută de un şir de console. Suprafaţa parterului este tratată în rustica. Faţada este străpunsă de 13 axe de goluri la parter şi de 14 axe la etaj, axa porţii carosabile fiind marcată la etaj de o fereastră dublă, prevăzută cu o sprânceană comună. Axele din flancuri, respectiv cele patru axe centrale ale faţadei ies uşor din planul faţadei în rezalite, cu colţurile marcate cu bosaje din tencuială. Deschiderile faţadei sunt dreptunghiulare, cele de la parter fiind simple, fără chenare, iar cele de la etaj sunt prevăzute cu un singur pervaz profilat continuu, chenare profilate din tencuială, sprâncene drepte profilate şi câte un panou adâncit pe suprafaţa de sub goluri. Ferestrele de la etaj au canate originale, duble, cu câte două aripi, articulate de câte un pilastru central. Se mai păstrează canatele deschiderilor de la parter din flancul de est, cele din flancul de vest şi cele din rezalitul central fiind toate schimbate în canate din termopan. Canatele porţii carosabile sunt cele originale, caracteristice secolului al XIX-lea, cu două aripi, dintre care o aripă este funcţională şi ca poartă pietonală, decorate cu edicule, panouri adâncite, discuri şi rozete plastice.

 

Pe suprafaţa dintre fereastra a treia şi a patra dinspre vest, la etaj se află o placă comemorativă din calcar realizată în anul 1897, comemorând faptul, că în această clădire a poposit poetul revoluţionar maghiar, Petőfi Sándor: Itt volt szállva / petőfi sándor / és neje / 1847 okt. 21töl 24ig / Megjelölte a helybeli áll. / felsőbb leányiskola kegyeleti / 1897 márc. 15. (Aici a poposit Petőfi Sándor şi soţia lui între 21-25. octombrie 1849. Evenimentul a fost marcat de către şcoala superioară de fete din Cluj, la data de 15. martie 1897.)

 

La vest de poarta carosabilă se află a doua placă, bilingvă (română şi engleză), de dimensiuni mai mari, turnat din bronz în anul 1996, comemorând staţionarea în această clădire a revoluţionarilor români, George Bariţiu şi Nicolae Bălcescu.

 

Gangul intrării carosabile are pereţii articulaţi cu un şir de pilaştri toscani eleganţi, ce susţin o cornişă profilată, alterate cu panouri adâncite. Gangul este boltit cu o boltă pe şine. Peretele de vest al pasajului este străpuns de două, iar cel de est de trei goluri. Pe latura de vest se află o intrare în beciuri şi o intrare înaltă, cu canate originale, iar pe latura opusă se deschide o intrare asemănătoare, înaltă, decorată cu panouri şi o clanţă originală din cupru, din secolul al XIX-lea, o uşă mai simplă, precum şi intrarea ce conduce în casa scării, cu două canate mobile, decorate cu ochiuri de sticlă circulare, colorate, cu butoane sferice din lemn.
Faţada dinspre curte a edificiului este simplă, articulată doar de cele 11 axe de deschideri simple, dreptunghiulare, fără chenare.

 

Aripa de est a clădirii se desfăşoară pe nouă nivele, parter şi etaj, având faţadă articulată de câte un şir 14 de deschideri dreptunghiulare, fără chenare şi de coridorul de la etaj, suspendat pe şine metalice, ce asigură accesul în încăperile de la nivelul superior.

 

Clădirea este prevăzută cu două tipuri de şarpante diferite, unificate ulterior, cea aflată deasupra aripii principale datând din secolul al XIX-lea, cel aflat deasupra aripii din curte fiind probabail de sfârşitul secolului al XIX-lea-începutul secolului următor. Acoperişul aripii dinspre stradă este structurat în două ape, străpuns de şapte hornuri şi două luminatoare, fiind învelit pe latura dinspre stradă cu ţiglă veche, ţuguiată, iar pe latura dinspre curte cu ţiglă de fabricaţie modernă, latura de est fiind schimbată cu ţiglă recentă. Aripa dinspre curte are acoperiş într-o singură apă şi este învelită cu ţiglă de fabricaţie modernă.

 

În curte se află o fântână din fontă, cu fusul articulat cu caneluri şi ţeavă de scurgere decorată cu un cap de un animal fantastic, caracteristic secolului al XIX-lea.
Beciul se află aproape sub întreaga suprafaţă a aripii dinspre strada Avram Iancu, cu excepţia flancului de est, fiind accesibil prin intrarea de pe faţada dinspre curte şi prin cea ce se deschide din pasajul porţii carosabile.

 

Majoritatea încăperilor de la parter sunt accesibile dinspre strada Avram Iancu, cu excepţia celor din flancul de est, accesibile dinspre curte.
Încăperile aflate la est de poarta carosabilă sunt boltite cu bolţi a vela, cu excepţia unei singure încăperi, boltită cu boltă semicilindrică cu penetraţii. Cele patru axe centrale ale parterului sunt dominate de o încăpere de dimensiuni mari, boltită cu şapte travee de bolţi a vela, în cea de-a opta travee fiind amenajată casa scărilor. Bolţile acestei încăperi centrale se sprijină pe trei stâlpuri scunde, masive, cu capiteluri cubice, fără bază, decorate cu câte două şiruri de motive de diamant.

 

La est de pasajul porţii se află încă o încăpere reprezentativă elegantă, alcătuită din două spaţii tăvănite, delimitate de două coloane zvelte din fontă, cu bază înaltă, fus canelat şi capitel decorat cu câte un şir de ove şi frunze de acant. Azi această încăpere este compartimentată în două şiruri de încăperi, ce flanchează un coridor central, despărţite cu pereţi construiţi ulterior.

 

Casa scărilor comunică între pasajul porţii şi coridorul central de la etaj. Treptele originale ale scării sunt din piatră de calcar, fiind întregite parţial cu beton amestecat cu prundiş de marmură. Treptele au parapet din fier forjat, decorat cu motive spiralate.

 

Planul etajului este dominat de coridorul lung şi îngust, flancat de câte un şir de încăperi, cele din latura dinspre stradă (în nr. de 11 de încăperi) fiind de dimensiuni mai mari decât cele dinspre curte (în nr. de 10 încăperi). Aripa dinspre curte a clădirii este compusă la ambele nivele (parter şi etaj) din câte un şir de încăperi tăvănite, cele de la etaj fiind accesibile printr-un coridor suspendat pe şine metalice.

Bibliografie selectivă
Borteş, Petru, Călăuza oraşului Cluj, Cluj, 1923.
Gaal, György, Kalauz a régi és az új Kolozsvárhoz, Cluj-Napoca, 1992.
Gaal, György, Kolozsvár kétezer esztendeje dátumokban, în: Kolozsvár 1000 éve, Cluj-Napoca, 2000, p. 93.
Gyarmati, Zsolt, Kávéházak a dualizmus kori Kolozsváron, în: Nyilvánosság és magánélet a békeidők Kolozsvárán, Cluj-Napoca, 2005, p. 126-127.
Jakab Elek, Kolozsvár története, vol. III, Budapesta, 1888, p. 979.
Lőwy Dániel-Demeter V. János-Asztalos Lajos, Kőbe írt Kolozsvár, Cluj-Napoca, 1996, p. 190-193.
Mikó, Imre, A csendes Petőfi utca, Bukerest, 1978.
Pascu, Ştefan - Pataki, Iosif - Popa, Vasile, Clujul, Cluj, 1957.