Biserica reformată, Tăşnad
Publicare:  2012-12-13
Ultima modificare:  2012-12-13
Autor:  Emődi Tamás
Lector: 
Date despre monument
Adresă: 445300 Tăşnad, str. Ştefan cel Mare nr. 1., jud. Satu Mare
Cod: SM-II-m-B-05360
Datare: al treilea sfert al sec. XV.
Date istorice

Episcopii Transilvaniei, în calitate de proprietari, au determinat evoluţia Tăşnadului şi a parohiei acestuia pe tot parcursul evului mediu. În perioada ulterioară invaziei mongole, Tăşnadul a devenit treptat cel mai important centru al organizării diecezane din afara Transilvaniei. În poziţia de vicar de dincolo de Meseş al episcopului Transilvaniei, funcţie documentată începând cu anul 1301, a fost numit începând cu secolul al XV-lea, în mai multe rânduri, parohul de Tăşnad.

 

 

Pentru teritoriile îndepărtate de centrul episcopal de la Alba Iulia, aflate în nord şi nord-vest, Tăşnadul a constituit pentru o lungă perioadă în epoca medievală centrul jurisdicţiei vicariale, conform unor date scaunul de judecată al vicarului se întrunea în sacristia bisericii parohiale Sf. Mihail din Tăşnad.
Biserica avea hramul Sf. Mihail – la fel ca şi catedrala de la Alba Iulia – imaginea sfântului figurând şi pe pecetea vicarului. În şirul parohilor de Tăşnad sunt cunoscuţi nominal relativ mulţi: Vicenţiu atestat în 1316 şi între 1341-1342, Mihail în 1402 (exercita şi funcţia de vicar), Simon în 1426, Ştefan în 1435, Luca în 1439, Ştefan Forrói între 1455 şi 1456, Anton în 1460, Mihail în 1468, Mihail Hercegszántói în 1486 (exercita şi funcţia de vicar, fiind atestat anterior ca arhidiacon de Hunedoara şi canonic la Buda),Vicenţiu în 1499 şi în 1507, Andrei în 1512 (exercita şi funcţia de vicar), Grigore în perioada 1520-1523 (exercita şi funcţia de vicar). Sunt menţionaţi apoi altariştii Albert, Paul şi Ambrosie în 1417, în 1494 viceparohul Ştefan, prezbiterii Ladislau şi Ştefan, capelanul Francisc, scolasticii Mihail şi Emeric, iar în 1517 este atestat capelanul Emeric.

 

Rangul înalt al bisericii parohiale justifică numărul mare de altare care funcţionau în interiorul acesteia. Izvoarele care ne stau la dispoziţie documentează existenţa a 15 altare, dedicate după cum urmează: Sf. Ecaterina (1460, 1507, 1517, 1520, 1543), Tuturor Sfinţilor (1507, 1543), Morţilor (1507, 1517, 1543), Sf. Treimi (1507, 1543), Corporis Christi (1507, 1517), Sfântului Duh (1507, 1517), Sf. Arhanghel Mihail (1507, 1543), Mariei Magdalena (1507), Sf. Ioan Botezătorul (1517, 1543), Sf. Apostoli Petru şi Pavel (1517), Înălţării Fecioarei (1543), Sf. Nicolae (1543), Schimbării la Faţă (1543), Regelui Sf. Ştefan (1543) şi Sf. Cruci (1543).

 

Doctrinele Reformei s-au răspândit foarte devreme în târg, datorită în mare măsură activităţii lui Ştefan Szegedi Kis, care întors de la studii din străinătate, s-a angajat ca dascăl începând cu anul 1544. Nu este exclusă posibilitatea convieţuirii ambelor culte religioase în biserica parohială medievală pentru încă o perioadă după secularizarea bunurilor episcopiei. În orice caz biserica parohială mai funcţiona în anii de după 1560.

Descrierea edificiului

Cel mai mare lăcaş de cult medieval din fostul comitat al Solnocului de Mijloc a fost edificat pe ridicătura de teren care constituie marginea dinspre Câmpia de Vest a Dealurilor Sălajului. Turnul bisericii domină panorama dinspre Valea Ierului. Edificiul se compune dintr-o navă dreptunghiulară de 12,5 ~ 27 m şi un cor de 14,3 m lungime. Acesta din urmă este format din trei travee şi se încheie la răsărit cu cele cinci laturi ale unui octogon. Faţada vestică este dominată de turnul scund, aparent cu trei niveluri, construit în 1822 în stilul barocului tardiv. Laturii sudice a bisericii i s-a adosat un portic neogotic. Iniţial, în vecinătatea nordică a corului se situa o sacristie mare, cu suprafaţa de 7,6 ~ 8 m, ale cărei fundaţii au fost descoperite recent. Atât corul cât şi nava sunt sprijinite de contraforturi înalte, cu câte două trepte, amplasate oblic pe colţuri, respectiv perpendicular în dreptul arcului de triumf. Zidurile în elevaţie au fost ridicate din cărămidă, doar ancadramentele golurilor sunt cioplite din gresie. Faţada sudică a navei este străpunsă de trei ferestre dispuse câte una în fiecare segment delimitat de contraforturi. Pe faţada sudică şi pe închiderea corului ferestrele sunt amplasate în mod similar, în timp ce faţada nordică a bisericii nu prezintă nicio fereastră. Turnul baroc acoperă aproape integral faţada vestică originală a bisericii. Fereastra încheiată în arc frânt din axul faţadei a fost parţial înzidită.
Forma şi dispunerea ferestrelor, deschiderile tripartite, cu glafurile neprofilate, încheiate toate la aproximativ aceeaşi cotă, conferă un aspect unitar edificiului. Ferestrele corului sunt proporţional mai înguste şi au parapetul cu cca. 80 cm mai înalt în comparaţie cu cele din navă. Porticul modern acoperă jumătatea inferioară a ferestrei din spatele acestuia. Menourile lipsesc la toate ferestrele bisericii. Stilul mulurilor diferă. La ferestrele navei se îmbină în compoziţii simetrice două-trei motive flamboiante mai mari, care înglobează la rândul lor motive secundare, asemănătoare unor oculi. În cazul ferestrelor din cor întâlnim muluri mai simple, compuse în primul rând din triunghiuri cu laturile arcuite, dar lipsesc complet motivele flamboiante.

 

În zilele noastre biserica are trei porţi, dintre care aceea de sub turn şi cea sudică putând avea premise medievale. Poarta de pe latura răsăriteană a corului a fost amenajată la începutul secolului al XX-lea. Biserica medievală avea un portal cu ancadrament din piatră şi în axul central al faţadei nordice a navei.

 

În prezent nava (24,3 ~ 10,7 m în interior) este tăvănită, dar s-au păstrat semicoloanele şi arhivoltele bolţii originale care era compusă din trei travei. Semicoloanele suple pornesc de la nivelul solului. Nervurile profilate cu scotii se desprind de pe elementele de sprijin iar  arhivoltele bolţii nu coboară direct pe semicoloane, ci pe capitelurile de epocă modernă ale acestora, compuse din echină şi abac. În colţurile navei, în locul semicoloanelor s-au utilizat console semicilindrice, păstrate însă foarte fragmentar.

 

Nava este delimitată de cor printr-un arc de triumf înalt, încheiat în arc frânt, sprijinit pe stâlpi cu muchiile teşite. Corul are proporţii mult mai spectaculoase decât nava, cu lăţimea de 6,6 m şi înălţimea aproape dublă, de 12,2 m (cât înălţimea navei). Bolta în cruce pe ogive a corului porneşte la înălţimea considerabilă de 7,8 m. Nervurile acesteia se desprind din console identice (exceptând cele din colţurile vestice), cu secţiunea poligonală, profilate cu câte un listel respectiv un tor cuprins între cavete. Fiecare consolă este decorată cu câte un scut gol, ascuţit la bază. Ogivele profilate cu cavete care formează bolţile corului se întâlnesc în chei de boltă decorate tot cu scuturi goale, cu excepţia celei din traveea răsăriteană. Între scuturile din cor, unul singur – cel de pe prima consolă a peretelui nordic – poartă şi blazon. În partea superioară a câmpului despicat apare anul 1476, sculptat în relief, dedesubt, cartierul din dreapta heraldică este fasciat cu cinci brâuri, cel din stânga fiind gol.

 

În cursul cercetărilor preliminare de parament, efectuate în 2010, s-au descoperit închiderea sediliei amenajate în peretele sudic, respectiv, tabernacolul şi ancadramentul medieval al uşii vechii sacristii, aflate pe peretele nordic. Nişa tabernacolului se încheia într-un arc în acoladă decorat cu motive vegetale, fiale şi fleuroane.

 

Şarpanta de tip medieval a bisericii reprezintă una dintre cele mai frumoase exemple ale genului din Transilvania, însă nu avem repere pentru datarea acesteia.

 

Se pare că limita superioară a cronologiei relative a construcţiilor trebuie stabilită în anul 1476, înscris pe consola din cor, datare susţinută şi de analiza stilistică a detaliilor plastice din biserică.
Rolul esenţial în edificare trebuie atribuit probabil vicarilor, în primul rând lui Grigore Eszenyi care a ocupat această funcţie între 1457-1468, respectiv lui Simon decretorum doctor, parohului de Bistriţa, numit în fruntea vicariatului în 1470.

 

Biserica din Tăşnad se evidenţiază în rândul bisericilor sală din târgurile Transilvaniei, prin dimensiunile sale considerabile şi lungimea corului, acesta din urmă amintind de planurile bisericilor mendicante. Amploarea corului se justifică pe de-o parte, probabil, prin rangul important al bisericii şi dimensiunea corpului clerical (trebuie menţionaţi în primul rând preoţii altarişti ai bisericii), iar pe de altă parte prin pretenţiile de reprezentare. Aceleaşi motivaţii explică şi dimensiunile importante ale sălii sacristiei destinată probabil de la bun început ca loc de întrunire a scaunului de judecată al vicarului.

Bibliografie selectivă
Bunyitay Vince, Szilágymegye középkori műemlékei, Értekezések a történettudomány köréből XIII, 6. Bp. 1887, pp. 28–29.
Petri Mór, Szilágy vármegye monográfiája, I, Zilah 1901, p. 608.
Balogh Jolán, A későgótikus és korarenaissance művészet, In: Magyar Művelődéstörténet, Szerk. Domanovszky Sándor, II, Bp. 1939, pp. 531–532.
Entz Géza, Szolnok-Doboka műemlékei, In: Szolnok-Doboka magyarsága, Dés–Kolozsvár 1944, p. 206.
Virgil Vătăşianu, Istoria artei feudale în Țările Române, București 1959, p. 549.
Entz Géza, Erdély építészete a 14–16 században, Kv. – Bp, 1996, pp. 165–166, 481–483.
Emődi Tamás, Tasnád, református templom, In: Középkori építészet Szatmár vármegyében, Szerk. Kollár Tibor, Bp., 2011, pp. 311–319.