Istoria şi instituţiile învăţământului etnografic

Publicare: 2010-10-18
Autor: KESZEG Vilmos

Descrierea articolului



Învăţământul etnografic la Cluj. Prima perioadă. Prima instituţie a specializării în etnografie s-a dovedit a fi Universitatea de Ştiinţe „Ferenc József", înfiinţată în 1872 datorită activităţii desfăşurate în perioada 1898-1919 de către Antal Herrmann (1851-1926), ca profesor privat.


Legea adoptată la înfiinţarea universităţii a definit statutul profesorului privat astfel: „Susţinerea de cursuri ca profesor privat se autorizează de către ministrul învăţământului public acelor persoane care sunt declarate de către facultatea în cauză competente pentru profesoratul privat în cadrul acestei universităţi sau care şi-au dovedit competenţa în public, prin meritele obţinute în ştiinţă. Dacă însă profesorul privat nu îşi începe cursurile în doi ani sau într-o perioadă de doi ani după începerea lor nu susţine cursuri timp de cel puţin un semestru, drepturile sale de profesor privat vor înceta. Profesorii privaţi eliberează adeverinţă de frecvenţă cu valabilitate egală cu cele ale profesorilor regulari şi excepţionali."

 


Antal Herrmann, originar din Braşov, a fost influenţat, în timpul studiilor sale de la Cluj în domeniul istoriei literaturii germane, de interesul lui Hugo Meltz pentru folcloristică. Antal Herrmann a iniţiat în 1887 fondarea revistei intitulate Ethnologische Mitteilungen aus Ungarn, iar mai târziu, în 1881, înfiinţarea Societăţii Maghiare de Etnografie împreună cu Pál Hunfalvy. În perioada 1883-1921 a fost profesor la institutul superior de pregătire a învăţătorilor de la Buda, iar începând cu semestrul al doilea al anului universitar 1897/1898 a anunţat predarea etnografiei generale şi autohtone la Catedra de Filosofie, Limbi şi Istorie a universităţii clujene. Numirea sa ca profesor a fost susţinută de lingvistul Ignác Halász şi de istoricul Sándor Márki. Cursul de probă a fost ţinut în data de 31 ianuarie 1898, colectivul de profesori a votat competenţa candidatului în data de 5 februarie 1898. Antal Herrmann şi-a ţinut prelegerea introductivă, cu titlul A néprajzról [Despre etnografie], în 8 martie 1898. Textul conferinţei a fost publicat în numărul 1-3/1898 al revistei Erdély népei [Popoarele Transilvaniei]. Intenţia autorului a fost introducerea în tendinţele etnografiei europene, prezentarea popoarelor Transilvaniei, cu accent deosebit pe modul de viaţă mai arhaic al ţiganilor.


Antal Herrmann a predat timp de 43 de semestre ca profesor privat la Cluj. A anunţat 2-3 prelegeri pe semestru, ţinând, în total, pe parcursul anilor 93 de conferinţe. Fiecare curs a fost repetat de 2-3 ori, cursurile fiind reaşezate în perioada următoare într-un cadru teoretic şi cu conţinut nou. Tematicile mai importante au fost: Analogii etnografice, Introducere în etnografie, Despre poezia populară, Rezultatele şi sarcinile studiilor de etnografie din ţară, Metoda culegerii etnografice, Etnografie şi sociografie, Semnificaţia sociologică a tradiţiei, Semnificaţia sociologică a etnografiei, Practica în muzeul etnografic, Arta populară în casa maghiarilor, Muzică şi naţiune, Folclor şi ocultism, Selecţie de psihologie populară, Comoara în credinţa populară, Despre ţigani, Despre poezia populară şi muzica ţigănească, Despre poezia populară ţigănească, Religia ţiganilor, Românii, Etnografia ceangăilor, Despre armenii din ţară, Cauza etnografiei secuieşti, Saşii din Transilvania, Prezentarea muzeului etnografic al Societăţii Carpatine Ardelene, Bibliografia etnografiei din ţara noastră, Etnografia germanilor din Ungaria, Demografia germanilor din Ungaria, Poezie populară germană în Ungaria, Etnografia Ungariei de Sud, Etnografia Bosniei şi Herţegovinei, Concluziile recensământului din anul 1910, Consecinţele războiului mondial pentru ţara noastră din punct de vedere etnic, Războiul mondial, Război şi etnografie, Războiul mondial şi naţionalităţile.


La Cluj, la Buda şi la Szeged a fost formată de către Antal Herrmann generaţia care a activat în secolul XX în instituţiile de ştiinţă, învăţământ şi cercetare, precum şi în muzee (István Györffy, Károly Viski, Zsigmond Szendrey, Gyula Istvánffy, János Banner, Sándor Bálint, Lajos Bíró, János Tulogdy, Romulus Vuia, Bálint Csűri, Lajos Kelemen, Gedeon Mészöly, János Seprődi).


După decesul său, Róbert Gragger a publicat un necrolog care a rezumat opera vieţii sale. Vilmos Voigt a prezentat candidatura pentru abilitare ca profesor privat a lui Antal Herrmann. O descriere a carierei sale a fost elaborată în 1989 de către Károly Kós. Cu ocazia centenarului începerii activităţii lui Antal Herrmann ca profesor privat, Catedra de etnografie şi antropologie maghiară a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj a organizat o conferinţă comemorativă. Cu această ocazie, activitatea de pedagog a lui Antal Herrmann a fost prezentată de György Gaal.


A doua perioadă. În situaţia politică ce a urmat Primului Război Mondial, în anii ce au urmat mutării catedrei la Szeged (1921), predarea etnografiei la Cluj a fost suspendată, iar pe urmă a fost reînfiinţată în 1940 şi a funcţionat până în 1948. În această perioadă etnografia a fost predată de către Károly Viski, László K. Kovács şi Béla Gunda. Károly Viski a condus catedra între anii 1940-1941, iar din 1941 a predat la Budapesta. Conducerea catedrei a fost asigurată din 1941 de László K. Kovács ca profesor universitar suplinitor, respectiv profesor de instituţie. În 1943, la catedra devenită vacantă au postulat şapte candidaţi: dr. Béla Gunda, profesor universitar privat, gardian adjunct al Muzeului Naţional, dr. Ákos Szendrey, gardian al Muzeului Naţional, dr. Sándor Bálint, profesor universitar privat, profesor al şcolii normale de la Szeged, dr. Károly Bartha, profesor universitar privat, directorul şcolii normale reformate de la Sfântu Gheorghe, dr. Gábor Lükő, gardianul Muzeului Déri din Debrecen, dr. László Kovács, profesor universitar de instituţie şi dr. István Tálasi, profesor universitar privat, profesor de liceu de stat. Ca urmare a propunerii comisiei şi a votului consiliului catedrei, din toamna anului 1943 Béla Gunda a fost numit profesor regular public la Catedra de etnografie a Universităţii de Ştiinţe din Cluj. El a ocupat acest post până în 1948, în 1949 transferându-se la Debrecen din cauza desfiinţării secţiei.


În aceşti câţiva ani şi-au dobândit competenţa profesională membrii din a doua generaţie, care au activat în cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX (József Faragó, Károly Kós, Olga Nagy, Júlia Szegő, István Molnár).


Catedra a publicat în perioada 1943-1947 colecţia Erdélyi Néprajzi Tanulmányok [Studii de Etnografie Transilvănene].


Între 1941-1954, la Universitatea de Ştiinţe de la Cluj Károly Kós şi Jenő Nagy au predat etnografia, iar József Faragó şi Árpád Antal folclorul.


Preotul reformat Ödön Nagy şi-a format competenţa în domeniul etnografiei la Budapesta, în anii 1937-1938. Ernő Albert, János Ráduly, Katalin Olosz, Judit Szabó, Imre Fábián şi László Barabás au devenit etnografi după ce au obţinut diploma în Limbă şi literatură maghiară, în timp ce Lajos Balázs şi János Kardalus au studiat limba română, László Incze istoria şi filosofia, iar Endre Danielisz pedagogia şi psihologia.


Anii dictaturii. La Facultatea de Filologie de la Cluj, Miklós Mitruly a susţinut cursuri de folclor maghiar, iar János Péntek cursuri de etnologie generală. Ei au fost şi îndrumătorii lucrărilor cu tematică din domeniul etnografiei. Miklós Mitruly a publicat în 1974 cursul universitar intitulat Folclor maghiar. În cadrul secţiei cu dublă specializare în limba şi literatura maghiară combinată cu o limbă şi literatură străină, programa a inclus de la mijlocul anilor 1970 şi un curs special de etnologie generală de un semestru, predat de către János Péntek, pe atunci lector universitar. Disciplina a figurat în oferta de cursuri a secţiei până la reforma învăţământului din 1990, împreună cu folclorul maghiar. Acest curs special a devenit baza formării în etnologie de la Cluj, un atelier productiv al cunoaşterii şi aplicării noţiunilor de bază ale etnologiei, a literaturii de specialitate de etnologie clasică, a metodelor de analiză ale teoriei comunicării, semioticii, structuralismului, etnometodologiei şi sociolingvisticii, precum şi al revirimentului interpretativ al ştiinţelor sociale. Alături de tradiţia şcolii lingvistice a universităţii clujene şi cercetările legate de modul de viaţă, mentalitatea şi cultura materială a poporului, centrate pe lingvistică şi axate asupra lexicului, accentul s-a deplasat în acest cadru pe analiza etnologică a societăţii şi culturii. În acest timp s-a format orientarea ştiinţifică a unei generaţii de oameni de ştiinţă care s-a stabilit după 1989 în domeniul cercetării şi învăţământului (Á. Zoltán Bíró, Julianna Bodó, József Gagyi, Zoltán Hajdú-Farkas, Vilmos Keszeg, Csilla Könczei, Ferenc Pozsony, Vilmos Tánczos, Tekla Tötszegi, Magdolna Virág, Erzsébet Zakariás, Győző Zsigmond).


În condiţiile nefavorabile ale dictaturii, Klára Gazda a reuşit să obţină doctoratul la Budapesta, iar Anikó Salamon diploma în etnografie la Universitatea de Ştiinţe „Eötvös Loránd" (ELTE).
A treia perioadă. Specializarea în domeniul etnografiei (MA) a fost lansată în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj în anul universitar 1990-1991, la iniţiativa profesorului universitar dr. János Péntek. Etnografia a avut statut de specialitate B între 1990-2000, respectiv specialitate A în perioada 2000-2003; din 2003 a funcţionat deopotrivă ca specialitate A şi B. În 2006 a fost lansată o monospecializare, care a devenit din 2008 singura formă a specializării.


În perioada 1990-2002, specializarea s-a desfăşurat la început în cadrul Catedrei de filologie maghiară, a Catedrei de limbă şi cultură maghiară (şef de catedră fiind prof. univ. dr. János Péntek), din care s-a desprins, începând cu anul universitar 2002-2003, Catedra de etnografie şi antropologie maghiară (şef de catedră: prof. univ. dr. Vilmos Keszeg). În 1990 a pornit specializarea de bază de 4 ani, din 2005 a intrat în vigoare specializarea de bază de 3 ani (1990-2005) şi masteratul de 2 ani (etnolingvistică şi sociolingvistică între 1996-2003, etnologie din 2003). La iniţiativa catedrei, specializarea Etnologie a devenit începând cu 2007 o specializare cu caracter pedagogic. În cadrul catedrei, specializarea de doctorat este asigurată de János Péntek din 1990, de Vilmos Keszeg din 2003 şi de Ferenc Pozsony din 2006.


Profesorii catedrei. Prof. univ. dr. János Péntek (etnobotanică); asist. univ. drd. Dóra Czégényi (etnobotanică; predă din anul 1999; asistent din anul 2002; student al şcolii doctorale Ştiinţele Hungarologiei din Cluj); conf. univ. dr. Klára Gazda (cultura obiectelor, munci agricole, arte decorative, muzeologie; a predat la catedră între 1991-2008; doctorat: 1976; conferenţiar universitar din 1998); prof. univ. dr. Vilmos Keszeg (introducere în folcloristică, naratologie, viziuni despre imagini ale lumii, antropologia scrisului, Câmpia Transilvaniei între mit şi realitate, textologie; predă la catedră din 1990; doctorat: 1996; profesor universitar din 2001; îndrumă programe doctorale din 2003); lect. univ. dr. Csilla Könczei (antropologie culturală şi socială, etnologie, comunicare vizuală, film documentar; predă la catedră din 1994; doctorat: 2004; lector universitar din 1999); prof. univ. dr. Ferenc Pozsony (introducere în etnografie, etnografie socială, obiceiuri populare, etniile Transilvaniei, secuii; predă la catedră din 1990; doctorat: 1997; profesor universitar din 2002); asist. univ. dr. Árpád Töhötöm Szabó (predă la catedră din 2005, doctorat: 2009, munci agricole, etnografie socială), lect. univ. dr. Mária Szikszai (cultura memoriei, antropologia artei, tradiţie şi modernitate; istoria artei; predă la catedră din 2005; doctorat: 2004); conf. univ. dr. Vilmos Tánczos (antropologia religiei, arhetipuri, folclor, religiozitate populară în Transilvania - sursele etnografiei, metode de analiză, antropologia imaginarului; predă la catedră din 1992; doctorat: 1999; conferenţiar universitar din 2001).


Cinci profesori ai Catedrei de etnografie şi antropologie maghiară (István Pál Demény, Klára Gazda, Vilmos Keszeg, Ferenc Pozsony, Vilmos Tánczos) au publicat în 1999 un manual intitulat Magyar népi kultúra [Cultura populară maghiară], iar în 2001 o culegere de texte care cuprinde domeniile clasice ale etnologiei. Suportul de curs a apărut în ediţie nouă în anul 2008. Începând din 2006, catedra publică sub titlul de colecţie Néprajzi egyetemi jegyzetek [Cursuri universitare de etnografie] materiale de învăţământ universitar, în ediţia comună a Societăţii de Etnografie „Kriza János" şi a Catedrei de etnografie şi antropologie maghiară a UBB. Volume publicate: Ferenc Pozsony: Erdélyi népszokások [Obiceiuri populare din Transilvania] (2006), Vilmos Tánczos: Folklórszimbólumok [Simboluri de folclor] (2006), Vilmos Keszeg: Alfabetizáció, írásszokások, populáris írásbeliség [Alfabetizare, obiceiuri de scriere, patrimoniu scris popular] (2008), Klára Gazda: Közösségi tárgykultúra - művészeti hagyomány [Cultura obiectelor în comunitate - tradiţie artistică] (2008), Mária Szikszai: A művészet antropológiája [Antropologia artei] (2009), Erdély népei. Szászok, örmények, székely szombatosok, cigányok [Etniile din Transilvania: saşi, armeni, secui sâmbătişti şi romi] (2009). Cadrele catedrei au publicat în 2008 un volum colectiv intitulat Kultúrakutatás és értelmezés [Cercetarea şi interpretarea culturii]. Profesorii catedrei au participat intensiv la activitatea profesională a Societăţii de Etnografie „Kriza János" începând din 1990, prin organizarea de conferinţe, lansări de carte şi expoziţii, organizarea anuarelor tematice ale SEKJ. Studiile studenţilor şi ale absolvenţilor sunt publicate în colecţia intitulată Lenyomatok. Fiatal kutatók a népi kultúráról [Amprente. Tineri cercetători despre cultura populară] (2002-).


În această perioadă a predării etnografiei s-a format o nouă generaţie, care şi-a găsit locul la catedre universitare (Melinda Blos-Jáni, Dóra Czégényi, Noémi Kőmíves, Katalin Lajos, Árpád Töhötöm Szabó, Mária Szikszai, Kata Zsófia Vincze), în institute de cercetare (Réka Bányai, Zsuzsa Bokor, Éva Demeter, László Fosztó, Sándor Ilyés, Albert Zsolt Jakab, Tünde Komáromi, Csongor Könczei, Lehel Peti, Tünde Turai), în muzee (Erika Diményné Kiss, Attila Fodor, István Kinda, Zoltán Miklós, Szilárd Salló, Levente Szilágyi, Levente Szőcs, Enikő Szőcsné Gazda, András Vajda), în învăţământul public (Ferenc Deák, Attila Hegyeli, Imola Ozsváth, Éva Páczkán), în presă şi la edituri (Árpád Bajkó, Zsuzsa Gergely, Orsolya Haszmann, Krisztina Mihály, Éva Mihálykó, Emese Péter, Emőke Sántha, Júlia Vetési, Erika Vidáné Tekei), în instituţii de cultură (Levente Kolumbán, Csaba Kozma).

 

Alte centre de specializare. Învăţământul muzical de limbă maghiară şi română de la Cluj a fost unificat în 1950. La Academia de Muzică din Cluj (Conservatorul de Muzică, Academia de Muzică „Gheorghe Dima"), muzica populară maghiară a fost predată în perioada 1950-1985 de János Jagamas şi Júlia Szegő. Aici au învăţat István Almási, Zoltán Kallós, şi mai târziu István Pávai. La secţia Textile a Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu de la Cluj a predat în perioada 1950-1974 cercetătoarea de etnografie Judit Szentimrei.


La Universitatea din Bucureşti a fost înfiinţată în 1957 o secţie de pregătire a profesorilor de limbă şi literatură maghiară, pentru care au optat studenţi de limbă maghiară din Secuime, precum şi studenţi români care nu cunoşteau maghiara. Instruirea a fost asigurată uneori de o catedră de sine stătătoare, iar alteori de un colectiv încorporat într-o altă catedră. Programa specializării includea pe lângă obiectele de istoria literaturii şi ale lingvisticii şi discipline din domeniul etnologiei şi istoriei culturii. În anii 1970, Jenő Nagy a făcut naveta la Bucureşti. Începând din 1992, folclorul maghiar este predat de Győző Zsigmond.


Fundaţia „Kallós Zoltán" de la Răscruci desfăşoară din 1999 un curs de animator de jocuri pentru copii intitulat Instructor de jocuri populare şi mici meşteşuguri. Cursul cuprinde 10 întâlniri şi un examen final. Diploma este asigurată de Casa Tradiţiilor Populare din Budapesta.


Universitatea Populară din Târgu Mureş, înregistrată în 1962, anunţă începând din 1990 un curs de etnografie şi artă populară maghiară. Acest curs cu plată se desfăşoară sub forma unei formări destinate adulţilor, la sfârşit de săptămână şi este asigurat de Enikő Asztalos.



Bibliografie selectivă



CSIBI Margit - KOZMA-KIS Erzsébet-Edit: A Babeş-Bolyai Tudományegyetem Magyar Nyelv és Kultúra tanszékén 2001-ig megírt néprajzi témájú szakdolgozatok jegyzéke. In: SZABÓ Á. Töhötöm (szerk.): Lenyomatok. Fiatal kutatók a népi kultúráról. KJNT, Kolozsvár, 2002. 233-238.
GAAL György: Herrmann Antal, a néprajzoktatás meghonosítója a Ferenc József Tudományegyetemen. Kriza János Néprajzi Társaság Értesítője IX. (1999) 1-2. 6-20.
GRAGGER Róbert: Herrmann Antal. Ethnographia XXXVII. (1926) 188-189.
KESZEG Vilmos: A romániai magyar folklórkutatás öt évtizede (1944-1994). Erdélyi Múzeum 57. (1995) 3-4. 99-111.
KESZEG Vilmos: Az etnológus Péntek János. In: BOLLA Kálmán (szerk.): Péntek János. (Magyar nyelvész pályaképek és önvallomások 89.) Budapest, 2009. 31-34.
KÓSA László: néprajz az egyetemeken. In: Magyar Néprajzi Lexikon 4. Akadémiai Kiadó, Budapest, 1981. 6-7.
KÓSA László: A magyar néprajz tudománytörténete. Osiris Kiadó, Budapest, 2001. 110-111. (Első kiadás: 1989)
VOIGT Vilmos: Herrmann Antal pályázata a hazai (különösen az erdélyrészi) ethnographia magántanárává képesítése ügyében (1898). Néprajzi Látóhatár I. (1992) 1-2. 167-170.
ZSIGMOND Győző: A Magyar népi kultúra a Bukaresti Tudományegyetem Hungarológiai Tanszéke oktatási keretében. In: KESZEG Vilmos (szerk.): Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve 9. Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2001. 279-283.