listare

trimite prin

Biserica reformată, Turda Nouă
Ultima actualizare:  2010-05-14
Autor:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: str. Basarabiei nr. 12
Cod: CJ-II-m-B-07789
Datare: sec. XIV–XVI

Date istorice

Coloniştii germani privilegiaţi („hospeşi") ai oraşului Turda înfiinţaseră la sfârşitul secolului al XIII-lea pe hotarul localităţii vecine, Copăceni, un nou „cartier" denumit ulterior Turda Nouă. Donaţiile necesare fondării au fost primite de la regele Carol I. de Anjou în anul 1332. Diploma de donaţie aminteşte şi numeroase construcţii aflate în posesia coloniştilor: 60 de case şi viile aparţinătoare, mori, respectiv biserica cu hramul Sf. Ladislau. Acest document ne prezintă fidel fondarea unui cartier - cvasi-localitate - nou, unde s-a înfiinţat şi o parohie. Documentele din secolul al XIV-lea menţionează de mai multe ori doi juzi turdeni, aceasta putând fi interpretat şi ca confirmarea independenţei administrative ale celor două localităţi, Turda Veche şi Turda Nouă, dar deja în secolul al XV-lea în privinţa administraţiei laice Turda apare ca şi un oraş, mai târziu târg (oppidum) unitar, numai parohiile şi târgurile fiind separate. Nu poate fi însă întâmplător faptul că în dijmele papale (1332-1337) de pe teritoriul arhidiaconatului de Turda parohul István de Turda Nouă plătise suma cea mai însemnată.

 

Din secolul al XIV-lea dispunem de relativ multe informaţii şi despre parohia din Turda Nouă, acestea însă nu se referă direct la clădirea bisericii, în mod firesc existent şi atunci: în 1342 şi 1343 este menţionat din nou parohul István, în 1358 parohul de Turda Nouă, Petrus, fiul lui Guillelmus încercase să obţină şi parohia din Bistriţa, în 1393 parohul se numea Péter Mátyás. Lângă acestea o informaţie importantă ne oferă- chiar dacă nu putem fi siguri în credibilitatea acestuia - o donaţie din secolul al XIV-lea menţionată în 1507, dată încă de regele Carol I. de Anjou (1307-1342), dar care a fost „uitată" de anumiţi parohi. Conform acestei donaţii biserica primea sare de la cămara turdeană cu obligaţia de a oficia mise pentru sufletele regilor Ungariei, mai ales pentru Sf. Ladislau. Regele Vladislav II. (1490-1516) restabilise donaţia respectivă şi mai oferise o altă donaţie, identică cu cea dată de Matia Corvinul bisericii din Turda Veche, şi fondase o misă şi pentru salvarea sa sufletească. Despre biserică nu cunoaştem date din secolul al XV-lea, dar dispunem de mai multe informaţii de la începutul secolului următor, probabil în legătură şi cu terminarea clădirii bisericii. În 1507 parohul Ferenc a dat înapoi fraţilor lui, Dénes şi István aceea casă, moară şi vie, pe care aceştia donaseră altarului Tuturor Sfinţilor al bisericii când Ferenc fusese încă rectorul acestui altar. Probabil prin această donaţie au sprijinit financiar terminarea corului datat cu inscripţia 1504. În 1523 Mihály Nagy de Ceanu şi soţia acestuia, Lucia au vândut un sat cu 200 de florini magistrului István, parohul bisericii, pentru cheltuielile miselor altarului Sf. Ecaterina. În 1528 notarul Pál Fychor mărturiseşte că în urmă cu trei ani Miklós Ebes şi Simon Lany, curatorii (vitricus) parohiei au vândut parohului István un eleşteu cu 150 de florini. Interesant este şi faptul că Miklós Ebes mai devreme era parohul bisericii, iar eleşteul a fost lăsat testamentar parohiei de un nobil din localitate, Máté Weres, pentru construirea bisericii. Cazul arată şi faptul că în evul mediu târziu avuţia unei parohii era sub controlul curatorilor şi nu al parohului. Această informaţie documentară confirmă construcţiile databile pe baza considerentelor stilistice în anii 1520. În 1541 este menţionat un „castellum" la Turda, însă este foarte greu de identificat despre care clădire turdeană ar fi vorba mai exact.

 

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea s-au alternat diferitele idei ale reformei şi la Turda Nouă, la începutul anilor 1570 deja fiind ţinute în biserică slujbe religioase unitariene de prim-preotul Miklós Sztárai, care a murit aici în 1582. Sztárai a fost urmat de János Varsolczi, care a fost paroh până în 1608, după care s-a transferat la Cluj. În perioada lui s-au desfăşurat unele lucrări din jurul bisericii în anii 1590 despre care s-au păstrat informaţii într-o ascultare de martori din 1629. Aceste mărturii sunt primordiale în privinţa cunoaşterii relaţiei dintre Turda Nouă şi Turda Veche, informând despre cele trei târguri din oraş, despre fondurile cheltuite la reparaţia bisericii, sau despre lucrările efectuate la şanţurile de apărare ale bisericii.

 

Tot în perioada preotului János Varsolczi a avut loc şi cel mai trist eveniment al istoriei bisericii şi al localităţii, măcelărirea aproape totală a populaţiei Turzii Noi în 1601. În acest an, după ce principele Sigismund Báthory a revenit în Transilvania, un contingent de al lui din tabăra de la Ocna Mureşului atacase şi omorâse lângă Cluj gărzile generalului Basta. Drept răspuns Basta trimise un batalion de a revanşa pierderile pe turdeni, care ar fi trebuit să-l anunţe din timp despre atacul principelui. Trupele generalului venind dinspre Cluj, au surprins mai ales pe cei din Turda Nouă, dintre care mulţi s-au retras în incinta fortificată a bisericii, dar au răspuns doar sporadic la focurile inamicilor. Soldaţii lui Basta au pătruns în interior spărgând o uşă înzidită a incintei, unde au omorât peste 300 de oameni împreună cu judele György Csipkés, copii şi femeile fiind salvate doar de intervenţia lui István Csáky. Depopularea aproape totală a oraşului ameninţa cu sistarea extragerii de sare, aşadar principele Gabriel Bethlen, cu intenţia repopulării localităţii a donat biserica, incinta sa fortificată şi moşiile aparţinătoare tăietorilor de sare, însă încercarea nu a avut rezultatul aşteptat. În 1619 Bethlen a avut o nouă tentativă de repopulare, de această dată reuşită, când a colonizat soldaţii săi pedestraşi reformaţi, şi datorită privilegiilor oferite acestora, Turda Nouă s-a separat şi administrativ de Turda Veche, iar biserica a devenit calvină.


Descrierea edificiului

În centrul cartierului Turda Nouă, într-un parc frumos amenajat se ridică biserica reformată înconjurată de un zid de incintă pe plan neregulat ovoidal. În partea sudică a cetăţii se află turnul etajat al porţii, pe care s-au păstrat gurile de tragere şi scripetele podului mobil deasupra şanţului de apă dispărut. Turnul dispune în interior şi în exterior de câte o poartă semicirculară cu ancadrament de piatră, batantul de lemn din secolul al XIX-lea al porţii exterioare s-a înlăturat recent. Pe faţada turnului se vede o inscripţie comemorând renovările din 1737. La sud-vest de turnul porţii se află un turn semicircular etajat, pe care se mai observă de asemenea gurile de tragere. În zona vestică şi nord-estică a incintei se văd urmele unor ancadramente medievale, care eventual pot să provină din turnuri medievale demolate, în actuala lor poziţie fiind amplasate cu ocazia renovărilor din anii 1730. Despre zidul de incintă nu posedăm informaţii din perioada evului mediu, dar pe unor baza considerente stilistice se pare că a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Şirul cămărilor pentru slănină sau cereale adosate din interior incintei pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea probabil este un exemplu unic în zona centrală a Transilvaniei. Aceste cămări au fost demolate la intervenţia autorităţilor în anii 1930, dar au fost documentate de releveele lui László Debreczeni din 1927.

 

Biserica este medievală, corul poligonal lat se alătură unei nave relativ scurte faţă de dimensiunea acestuia. La capătul vestic al navei se ridică turnul, pe latura sudică se află porticul cu o intrare semicirculară lată, cu ancadrament specific barocului târziu. Nava şi corul sunt sprijinite de contraforturi, pe una dintre contraforturile corului se află o inscripţie cu anul 1504. Este de remarcat diferenţa dintre contraforturi: pe cele ale navei se observă mai multe tipuri de semne de lapidari. Biserica este luminată prin ferestre mari ogivale, dintre care fereastra estică a corului a fost îngustată încă în evul mediu din cauza unei schimbări de proiect. Pe peretele sudic al navei se observă două arcade înzidite, una este acoperită de portic. Pe peretele nordic găsim o arcadă asemănătoare, cu ancadrament de piatră. Pe baza bosajului din blocuri de piatră făţuite se poate afirma că cele două treimi inferioare ale turnului sunt medievale, dar cele trei ferestre ogivale de aici au profilaturi diferite. Pe coiful cu bulb al turnului este atârnat din afară un clopot mai mic din 1716.

 

Interiorul bisericii păstrează puţine elemente din perioada sa medievală. Nava este acoperită de un planşeu decorat cu stucaturi, susţinut de pilaştri laterali. Chiar dacă planşeul pare a fi o boltă, are o structură de lemn, construită în 1801 de renumitul meşter constructor turdean János Kövecsi. La capătul corului şi al navei se află câte o tribună, zidite în perioada construirii planşeului. Orga monumentală de pe tribuna corului a fost realizată în 1822 de meşterul braşovean Andreas Eitel. Amvonul montat pe arcul de triumf a fost cioplit de sculptorul clujean Mihály Schindler sen. în 1802 după proiectul lui János Kövecsi, din marmura donată de Miklós Wesselényi, provenită cariera sa de la Jibou. Amvonul elegant este decorat cu elemente vegetale, preluate din emblemele reformate ale epocii. Masa Domnului are o placă de marmură în acelaşi stil, opera aceluiaşi sculptor.

 

Corul este acoperit cu o frumoasă boltă gotică târziu în reţea, având nervuri cu profilatură cu pinteni. Bolta are o singură analogie exactă, la Ioneşti (jud. Harghita), datată în anul 1522, celelalte bolţi asemănătoare se datează de asemenea din anii 1520. Faptul că fereastra estică a corului a fost îngustată din cauza boltirii, denotă că pereţii corului şi bolta au fost realizate după proiecte diferite. Din păcate ancadramentul de piatră a sacristiei s-a păstrat într-o stare alterată, profilatura sa renascentistă fiind distrusă aproape în totalitate, păstrându-se doar nişte detalii gotice târzii (baghete încrucişate) - pe baza acestor elemente nici ancadramentul nu poate fi datat înaintea anilor 1520. Sacristia are o boltă în două traveei cu nervuri cu profilaturi identice cu cele din cor. În sacristie Balázs Orbán încă menţiona o piatră funerară provenită din perioada renaşterii târzii.

 

Deasupra planşeului navei s-a păstrat un tavan casetat necunoscut literaturii de specialitate. Acest tavan nu a avut decor pictat, dar pe coronamentul zidului s-a păstrat o friză decorativă cu o ornamentică variată. Frizele ornamentale, chiar dacă apar tot mai multe exemple, sunt aproape necunoscute de cercetările de istoria artei. Nu dispunem informaţii despre datarea tavanului casetat sau a frizei, dar clopotele din 1716 şi din 1720 (ulterior returnat) poate să indice eventual şi unele lucrări ale şarpantei.

 

Pe baza celor observate pe monument se poate afirma, că biserica a fost construită în trei faze majore medievale. În prima s-a realizat nava cu arcadele laterale şi contraforturile cu semne de lapidar. După toate probabilităţile aceste arcade erau accese spre capele laterale. Din păcate din această perioadă nu s-au păstrat piese databile stilistic, şi nici semnele de lapidar cu forme foarte simple nu ne dau indicii pentru identificarea unor legături artistice. Fără astfel de indicii se poate doar presupune că nava s-ar fi construit cândva la începutul secolului al XIV-lea, şi poate fi identică cu biserica menţionată în 1332. Corul bisericii a fost lărgit la începutul secolului al XVI-lea în stil gotic târziu, confirmate şi de donaţiile din aceea perioadă. Pereţii şi ferestrele corului sunt datate de inscripţia 1504, şi deoarece ferestrele navei sunt aproape identice cu acestea, putem să presupunem transformări importante în această perioadă şi la navă. Probabil şi turnul este rezultatul acestei perioade de construcţie, ferestrele lui gotice par a fi construite din ancadramentele refolosite ale corului şi navei vechi. A doua perioadă - când s-a format aproape în totalitate volumetria actuală a bisericii - a fost urmărită de o fază gotică târzie care folosea deja şi elemente renascentiste. Cum s-a remarcat deja, fereastra estică a corului din 1504 a fost îngustată, indicând foarte bine a treia fază când s-a realizat bolta corului şi a sacristiei, şi ancadramentul uşii sacristiei care pe baza analogiilor pot fi datate în anii 1520, cum indică şi informaţiile scrise din perioada respectivă. În anii 1720 şi 1730 au avut loc lucrări importante de renovare ale incintei fortificate. Turnul a fost înălţat la înălţimea actuală în 1782, şarpanta bisericii, împreună cu planşeul navei, mobilierul şi tribunele datează de la cumpăna secolelor XVIII-XIX.

 


Bibliografie selectivă
Függelék Enyedi Pál énekéhez, Erdélyi Történelmi Adatok, 1 (1855), Szerk. MIKÓ Imre, 193-218.
ORBÁN Balázs, Torda város és környéke, Budapest, 1889.
Torda város tanácsi jegyzőkönyve. 1603-1678, Közzéteszi WOLF Rudolf, Kolozsvár, 1993.
KISS András, Ó- és Újtorda viszonya a XVI. század második felében és a XVII. század első évtizedében, In: KISS András, Források és értelmezések, Bukarest, 1994.
ENTZ Géza, Erdély építészete a 14-16. században, Kolozsvár, 1996.
BICSOK Zoltán, Torda város története és statútuma. Csipkés Elek kézirata 1823-ból, Kolozsvár, 2001. (Erdélyi Tudományos Füzetek 229).
Codex diplomaticus Transsilvaniae, I, II, III, Ad edendum in regestis praeparavit et introductione notisque illustravit Sigismundus JAKÓ, Budapest, 1997, 2004, 2008. (A Magyar Országos Levéltár kiadványai II. Forráskiadványok 26, 40, 47).


taguri

Turda, mănăstire
Unable to select database