listare

trimite prin

Fosta biserică evanghelică fortificată (actuala biserică ortodoxă) din Vermeş
Ultima actualizare:  2011-03-14
Autor:  Bordás Beáta
Tradus de:  Bordás Beáta



Date despre monument
Adresa: Strada Pricipală, nr. 18/A
Cod: BN-II-a-A-01725, BN-II-m-A-01725.01 (clădirea bisericii), BN-II-m-A-01725.02 (turn clopotniţă), BN-II-m-A-01725.03 (zidul de apărare)
Datare: sfârşitul secolului al XV-lea, 1775, 1871 (biserica); secolul al XVI-lea (turn-clopotniţă şi zidul de fortificaţie).

Date istorice

Satul este atestat în documente pentru prima dată în 1333, sub numele de Vermus, când preotul Iacob al satului a plătit 1 ferto de argint. În 1439 satul apare sub numele de Vermes, iar în 1441 sub numele de Wermes, majoritatea locuitoriilor săi fiind saşi.

 

Amvonul bisericii fără turn datează din 1497, construirea bisericii desfăşurându-se probabil cu câţiva ani mai devreme. După reformă, comunitatea bisericii a trecut la religia luterană. În 1570 în actele procesului dintre învăţătorul şi clopotarul local este menţionat şi turnul-clopotniţă al bisericii. Turnul şi portalurile renascentiste ale bisericii aparţin deceniului al şaselea al secolului al XVI-lea. Zidul de incintă a bisericii a fost construită în 1579.

 

 

 

La începutul secolului al XVII-lea, oastele generalului Basta au devastat localitatea, din această cauză satul Vermeş s-a depopulat. Dintr-un urbariu din 1642 reiese, că la aceea dată satul n-a avut nici un locuitor, în 1695 având numai 8 contribuabili. În jurul anului 1700 majoritatea locuitorilor erau români de religia greco-catolică, populaţia săsească a devenit mai numeroasă numai la mijlocul secolului al XVIII-lea.

 

În 1775 interiorul bisericii evanghelice a fost reamenajată în mod radical: bolta veche a bisericii a fost schimbată în bolţi a vela, care au fost decorate cu o bogată stucatură în stil rococo.
Biserica a suferit unele reparaţii în 1852, iar acoperişul bisericii a fost refăcută în 1871, cu această ocazie au fost amenajate şi porticurile de vest şi sud, tot atunci fiind amplasate şi stranele de nord şi vest din navă. În 1923 şi în 1942 au fost întreprinse unele reparaţii ale bisericii, dar nu ştim exact în ce au constat acestea.

 

În concluzie se poate afirma, că biserica a avut trei faze importante de construcţie: la sfârşitul secolului al XV-lea a fost construită o biserică-sală, fără turn, în stil gotic. Interiorul acesteia a fost reamenajat în stil rococo în 1775, iar porticurile şi stranele au fost construite numai la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Între 1850 şi 1941 comunitatea evanghelică reprezenta cea mai numeroasă comunitate din sat, dar în 1944, ca şi locuitorii celorlalte sate din zonă, saşii au părăsit aşezarea. Biserica ortodoxă a preluat biserica evanghelică în 1972.


Descrierea edificiului

Biserica se află pe dealul din partea vestică a satului, fiind înconjurată de un zid de incintă. Biserica-sală e compusă dintr-o navă cu patru travee şi dintr-un cor poligonal, alungit. Pe latura nordică nava e flancată de patru contraforturi, iar pe latura sudică şi în jurul corului sunt amenajate câte cinci contraforturi. Repartizarea asimetrică a contraforturilor se datorează posibilei existenţe a unei capele, care a fost anexată peretelui nordic al navei, pe lungimea traveei estice.

 

Nava bisericii e acoperită cu un acoperiş în două ape, prevăzut cu un fronton vestic, corul cu un acoperiş mai scund. Turnul-clopotniţă se află la câţiva metri la est de cor, iar intrarea spre biserică se practica prin parterul turnului.

 

Intrarea principală a bisericii se află în mijlocul faţadei vestice, care are o compoziţie simetrică. Două contraforturi oblice delimitează faţada cu o tratare relativ simplă: deasupra porticului se află o fereastră gotică-târzie cu mulură simplă, iar mijlocul frontonului este străpunsă de o fereastră circulară. Tratarea faţadei aminteşte de soluţiile de la Lechinţa şi Şieu-Măgheruş. Porticul de intrare a fost construită în 1871. Lintelul portalului lipseşte, profilatura montanţilor e caracteristic renaşterii. Portalul dreptunghiular se aseamănă cu cele de la Tărpiu şi Sângiorgiu Nou, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

 

Repartizarea contraforturilor pe latura nordică a bisericii este asimetrică, iar pe exteriorul peretelui nordic, în prima travee de la est, este vizibilă o consolă de la care pornesc trei nervuri. Cele două contraforturi, care flanchează această travee sunt zidite preponderent din cărămidă, spre deosebire de celelalte contraforturi, ceea ce semnalează o intervenţie ulterioară. Probabil că această travee a navei a fost flancată odinioară de o capelă. De asemenea, sacristia era adosată cândva de latura nordică a corului, ceea ce reiese din faptul că portalul sacristiei s-a păstrat în peretele din interiorul corului, şi contrafortul ataşat din exterior pe această latură a corului este o construcţie mai târzie, din cărămidă.
Pe pereţii exteriori ai corului sunt vizibile urmele unor intervenţii ulterioare. Pe peretele estic se vede conturul a două ferestre circulare înzidite cu cărămidă, diametrul celui de jos fiind mai mică. Pe peretele sud-estic al corului se află o fereastră înzidită, în jurul căreia pot fi sesizate urme de culoare galbenă, roşu şi bordo. Faţada sudică a corului este ritmată de contraforturi, între care se deschide câte o fereastră în arc frânt, având o mulură identică cu cea a ferestrelor de pe latura sudică a navei.
Pe latura sudică a navei sunt înşirate cinci contraforturi la distanţă egală, cele patru travee ale navei fiind străpunse de câte o fereastră gotică alungită. Aceste ferestre în arc frânt sunt decorate cu o mulură pe care o întâlnim la bisericile din Mănăstirea şi Arcalia, acestea fiind datate după 1500. Fereastra deasupra porticului sudic are a mulură mai elaborată decât celelalte ferestre. Intrarea sudică este situată în axa centrală a traveei al doilea din direcţia estică. Porticul a fost construit în 1871, iar portalul sudic, cu deschidere dreptunghiulară se aseamănă prin stilul lui renascentist de portalul vestic, datând din deceniului al şaselea al secolului al XVI-lea.

 

Decorul interior al bisericii este conceput sub influenţa stilului rococo. Interiorul navei a fost transformat în anul 1775, când bolta medievală a fost înlocuită cu bolţi a vela. Acestea se sprijină pe stâlpi înalţi adosaţi, decoraţi cu diferite ornamente rococo în stuc. Capitelurile stâlpilor sunt decorate cu girlande, diverse motive florale, rozete şi câţiva putti stângaci, iar suprafaţa arcurilor dublou este acoperită cu motivul unor vrejuri de viţă de vie. Suprafaţa bolţii navei este împodobită tot cu ornamente din stuc. În a doua travee dinspre vest apare într-un cartuş inscripţia „AN[n]O 1775”, care marchează anul reboltirii navei. În mijlocul celei de a treia traveei cartuşul cuprinde figurile unor îngeri cu trompete, iar tot în această travee, pe perete nordic al navei se află un cartuş oval, destinat, probabil, unei inscripţii mai lungi. În a patra travee pe peretele nordic se desluşesc sub văruiala actuală urmele unor picturi murale. În această travee, în colţul sudestic al navei se afla original amvonul gotic-târziu. Amvonul a fost sculptat din piatră în anul 1497, fiind unul dintre primele amvoane de piatră datate cu inscripţie din Transilvania. Amvonul este ornamentat cu diverse motive figurale gotice, cum ar fi mulurile oarbe înscrise în ogivă, diverse scuturi, tri- şi cvadriloburi. În anul 1993 amvonul a fost transferat din biserica părăsită din Vermeş în biserica reformată din cartierul Între-lacuri din Cluj-Napoca.

 

Nava şi corul sunt despărţite printr-un arc de triumf a cărui fronton vestic e ornamentat cu un cartuş din stuc, în stil rococo. În cartuş se află inscripţia care comemorează reparaţiile bisericii din anii 1923, respectiv 1942.

 

Corul bisericii e compus din două travee boltite cu boltă în cruce cu nervuri. Unele dintre nervuri pornesc de pe console în forma unor piramide inversate, nervurile din închiderea corului sprijinindu-se direct pe pereţi. Pe latura nordică a corului se află uşa înzidită a sacristiei de odinioară. Ancadramentul gotic al acestuia are un lintel sprijinit pe console. Sursele scrise ale istoriei bisericii confirmă faptul că, deja la 1821 sacristia era demolată.

 

Astăzi în cor se pot vedea o sedilie cu închidere în segment de cerc în peretele sudic, mensa de piatră a altarului de odinioară şi o lespede funerară renascentistă. Conform izvoarelor, altarul era o construcţie neogotică din lemn, având ca reprezentare centrală Răstignirea, pictată în 1861 de către pictorul C. Koller. Această pictură era flancată de scena Botezului şi de cea a Binecuvântării copiilor, pictate tot în perioada 1861–1862. Monumentul funerar amintit a fost cioplit în piatră în anul 1580 în amintirea parohului Johann Ekkert.

 
Biserica a avut o cristelniţa neogotică din 1911 şi o orgă Wegenstein din 1912–1913, care au dispărut fără urmă.

 

Turnul-clopotniţă stă la aproximativ 10 metri la est de capătul corului bisericii. Cele două niveluri inferioare ale turnului sunt zidite din piatră, şi sunt despărţite printr-un brâu sprijinit pe console. Suprafaţa turnului e străpunsă de mai multe creneluri. Pe parterul lui se află două portaluri cu ancadramente din piatră. Portalul interior are o deschidere semicirculară, iar cel exterior are o deschidere în arc frânt. Deasupra poartei din exterior se află o fereastră gotică, trilobată, iar deasupra brâului e plasată o placă comemorativă. Inscripţia plăcii se referă la faptul că biserica a fost înconjurată cu zidul de incintă în anul 1579, în timpul greavului Osvald Burchel: „CASTRA METATVR ANGELVS / DNI IN CIRCVITV TIMENTIUM / EVM: OSVAL: BVRCHEL: GEREB / PET: TOTS: TOM: VEL: EDIT : F. F. / ANNO 1579.” Parterul turnului este acoperită cu boltă în cruce simplă, fără nervuri. În turn se păstrează două clopote, dintre care unul a fost turnat în 1864, iar celălalt în 1929.

 

Pe parcursul timpului, majoritatea incintei fortificate din secolul al XVI-lea a dispărut, doar în apropierea intrării putând fi detectate unele porţiuni scunde ale acesteia.

 

Biserica din Vermeş se încadrează printre bisericile fortificate săseşti construite în perioada de trecere dintre goticul târziu şi renaştere. Planimetria bisericii este specifică acestei epoci, iar interiorul a fost reamenajat aproape în totalitate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, după gustul perioadei barocului târziu.


Bibliografie selectivă
Hermann Fabini: Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen. Band I. Heidelberg, 2002. 804–806.
Corina Popa: Biserici sală gotice din nordul Transilvaniei. În: Pagini de veche artă românească IV. Bucureşti, 1981. (7–88.), 62–63.
Johann Stierl: Wermesch. Ein Dorf in Siebenbürgen. Köln–Wien, 1968.
B. Murádin Katalin: Faragott kőszószékek Erdélyben. Budapest–Kolozsvár, 1994. 48-49., 142.
Binder Pál: Beszterce és Radna-völgy történelmi személy- és helynevei (1698 – 1865). Budapest, 1994. 16., 232–242.
Entz Géza: Erdély építészete a 14–16. században. Kolozsvár, 1996. 208, 506.


Unable to select database