listare

trimite prin

Castelul Teleki din Dumbrăvioara
Ultima actualizare:  2012-11-15
Autor:  Orbán János
Tradus de:  Orbán János



Date despre monument
Adresa: str. Principală 340.
Cod: MS-II-m-A-15663
Datare: 1769-1770, 1773, 1912-1914

Date istorice

Dumbrăvioara, viitorul centru domenial, fusese dobândită de Teleki Sámuel în anul 1754, în urma partajului succesoral al domeniului din Gorneşti între urmaşii lui Teleki Sándor. Construcţia castelului a fost începută după întoarcerea sa dintr-o călătorie de studii în Europa Occidentală (1759-1763), în pragul căsătoriei sale cu Bethlen Zsuzsanna. Aripa nordică a castelului fusese edificată între anii 1769-1770, iar cea dinspre sud fiind începută în 1773. Şantierul era condus de renumitul maistru (paler) târgumureşean de origine germană, Paul Schmidt (care în această perioadă coordona şi lucrările de construcţie ale castelului din Gorneşti). Pe baza izvoarelor au fost identificate mai multe nume de meşteri târgumureşeni participanţi la edificarea clădirii: zidarii Johann Hoffmann şi Friedrich Poch, dulgherul Győrfi Mihály, tâmplarul Henne Tamás (Thomas), lăcătuşul Jacob Mizler. Unele elemente de piatră sculptată au fost realizate de pietrarul clujean Josef Hoffmayer. În prezent, în lipsa unor surse arhivistice nu ştim, dacă întocmirea proiectului i se poate atribui în totalitate lui Paul Schmidt, sau putem lua în calcul şi ipoteza participării unui arhitect; nu cunoaştem, astfel, cui îi aparţine ideea ansamblului de clădiri compus din două aripi dispuse simetric faţă în faţă, aproape identice în privinţa volumetriei şi a modelării faţadei.

 

 

Clădirile anexate, situate în spatele aripii nordice au fost construite în deceniile următoare; un corp cu funcţii gospodăreşti, cu planimetrie în forma literei „U” (astăzi parţial demolată) a fost realizată de Johann Hoffmann în 1781-1782.

Imaginea de ansamblu a castelului din Dumbrăvioara este decisiv influenţată de corpul central neobaroc. Acesta a fost construit de strănepotul cancelarului, exploratorul african Teleki Sámuel, proiectantul fiind arhitectul Möller István (1860-1934), profesor la Universitatea Tehnică din Budapesta. Acesta  a lucrat la Dumbrăvioara între anii 1912-1914. Prin aripa centrală, a unit cu deosebit simţ arhitectural corpurile existente, transformând ansamblul, care producea până atunci impresia unui conac, într-un tot unitar asemănător castelelor reprezentative ale perioadei barocului. Lucrările de execuţie au fost conduse de antreprenorul Csiszár Lajos, deosebit de solicitat la acea vreme în Târgu-Mureş. Planimetric, încăperile sunt dispuse pe cele două laturi ale unui coridor aflat în axul longitudinal. Această clădire nu a fost locuită niciodată: în perioada interbelică familia n-a mai dispus de resursele financiare necesare finalizării amenajărilor interioare.

 

La începutul secolului XX, castelul era unul dintre cele mai fastuos amenajate locuinţe aristocratice transilvănene. În urma devastării şi prădării postbelice însă, mobilierul fusese distrus aproape în întregime, astfel că în zilele noastre nu poate fi studiat, din păcate, decât pe baza izvoarelor scrise şi a celor fotografice. Amenajările şi funcţiile încăperilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea au putut fi reconstituite pe baza celor cinci inventare păstrate în arhivele familiei. Studiindu-le s-a putut clarifica faptul, că încăperile din aripa sudică îndeplineau funcţii legate de personalul castelului, de activităţi casnice şi gospodăreşti, iar familia nobiliară locuia în aripa nordică. Apartamentul stăpânului casei a fost amenajat în pavilionul din capătul vestic; sălile folosite de femei se aflau spre est, iar între cele două apartamente şi-au găsit loc reprezentativa sală mare („palota”) respectiv camera de zi şi dormitorul. La începutul secolului XX castelul adăpostea numeroase portrete ale membrilor familiei, printre care şi cele executate în 1837 de renumitul pictor maghiar al epocii reformiste, Barabás Miklós (1810-1898), astăzi identificabile din păcate numai pe baza fotografiilor de arhivă.


Descrierea edificiului

Castelul este amplasat pe partea vestică a şoselei Târgu-Mureş–Reghin, în partea localităţii situată la nord de drumul ce duce la Glodeni. Curtea castelului, ce dă spre drumul principal, este delimitată de un gard construit din cărămidă, iar stâlpii porţii sunt ornamentaţi cu urne de piatră. Curtea de primire este mărginită spre nord de aripa construită în 1769, iar spre sud de aripa din 1773. Spre vest, aripa centrală proiectată de Möller István uneşte ansamblul şi îi conferă forma literei U. De pavilionul estic din colţul aripii nordice este alipită o aripă laterală orientată spre nord, ce se întinde de-a lungul drumului principal. În zona de mijloc a laturii vestice, paralel cu aripa nordică a castelului, este alipit de aripa laterală o clădire mai mică. Cadrul construit al castelului se închide la nord cu o clădire-anexă lungă, cu axa orientată pe direcţia nord-sud, care se închide într-un bloc înalt, asemănător unui bastion. În spatele aripii sudice se întinde vechiul grajd.

Aripa nordică, fără etaj, cu douăzeci şi una de axe, este flancată de două pavilioane de colţ; fiind accentuată de două porticuri puternic ieşite în rezalită, precum şi de intrarea din axul central mai puţin ieşit în faţă. Prin acestea, se realizează un ritm bine calculat şi o dispunere proporţională a faţadei. Faţadele pavilionului de colţ de pe partea estică sunt flancate de pilaştri cu capiteluri corintice, accentuate cu elegante rozete mediane. Cornişa trasată deasupra pilaştrilor descrişi se evidenţiază prin profilarea simplă, fiind urmată de o friză şi de cornişa principală bogat profilată. Faţada dinspre curte a pavilionului de colţ este străpunsă de două ferestre cu ancadramente cu colţurile superioare evazate. Sprânceana lor este accentuată cu scoici lucrate în stuc, surmontate de brâuri înguste terminate în volute şi tratate cu palmete. Faţada orientată spre drum este articulată cu două nişe similar ornamentate. Pavilionul de colţ este acoperit cu o şarpantă frântă în două ape. Aspectul pavilionului de colţ de pe latura vestică este identic cu acela al corespondentului său estic, cu menţiunea că din sprânceana ferestrelor lipsesc ornamentele în formă de scoică.

Aripa propriu-zisă, dintre cele două pavilioane de colţ, are şaptesprezece axe şi este acoperită cu o şarpantă în două ape. Ferestrele au pervaz profilat, iar deasupra ancadramentelor cu colţurile superioare evazate se înşiră o friză din panouri dreptunghiulare, articulate cu segmente de cerc. Portalul central, amplasat la mijlocul tronsonului flancat de cele două pavilioane (axa a noua), este scoasă în rezalit, are colţuri rotunjite marcate de pilaştri cu capitel toscan. Nişa arcuită de deasupra intrării este decorată cu o scoică în stuc de mari dimensiuni. Cadrul său arhitectural este încoronat cu un fronton arcuit, decorat cu volute, motive vegetale şi rocaille-uri. Pe axele a treia, respectiv a cincisprezecea sunt amplasate două porticuri. Stâlpii care susţin acoperişul acestora sunt ornamentaţi cu pilaştrii cu capiteluri asemănătoare celor văzute la pavilioanele de colţ. Frontoanele sunt flancate de elemente arcuite de piatră sculptată, decorate cu motive de rocaille şi ornamente vegetale, şi se încheie în cornişe semicirculare. Aceste cornişe sunt surmontate de ornamente din piatră sculptată amintind de motivul de con.

Planul aripii nordice este structurat pe două tracturi: tractul dinspre curte cuprindea spaţiile locative şi reprezentative al clădirii baroce, iar la nord se află un şir de încăperi mai înguste, adăugate ulterior. Pavilionul vestic a fost supraetajat. Încăperile sunt tăvănite. Intrarea în camerele tractului sudic se face dinspre curtea principală, în timp ce acelea din tractul nordic au acces şi din curtea laterală. În zilele noastre, sistemul de comunicare între săli s-a modificat brusc, în conformitate cu necesităţile unităţii de învăţământ. O atenţie specială merită cele trei stucaturi de boltă de bună calitate, de inspiraţie rococo.

Faţada aripii sudice, cu excepţia câtorva detalii minore, este identică cu acea a aripii nordice. Dispoziţia planimetrică a fost, însă discret influenţată de modificările aduse în secolul al XIX-lea: laturii sudice a acestei aripi, iniţial cu un singur tract, îi sunt alipite un număr limitat de încăperi în partea vestică. În această aripă porticul intrărilor este prelungit cu coridoare înguste la origine de acces în curtea grajdurilor de odinioară.

Elementele marcante ale faţadei dinspre curte a aripii centrale de cincisprezece axe sunt pavilionul central cu trei axe şi cele două pavilioane de colţ (cu câte două axe). Intrarea principală ce se deschide în axa centrală este flancată de ferestre cu închidere în arc segmentat şi cu un ancadrament cu colţuri superioare evazate. În partea superioară a celor trei axe, se deschid trei luminatoare încheiate în arc frânt. Deasupra pilaştrilor monumentali corintici se găseşte o friză goală, faţada fiind încheiată într-o cornişă principală bogat profilată. Deasupra intrării este amplasat un acoperiş de protecţie cu structură din fier. Faţadele pavilioanelor de colţ în rezalit, sunt încadrate de pilaştri geminaţi cu capitel corintic. Cele două ferestre ale rezalitului au ancadramente cu colţuri superioare evazate, pe sprânceana lor fiind stucate volute, motive vegetale şi de scoică. Cele trei pavilioane delimitează două segmente a câte patru axe: ferestrele din aceste axe au ancadramente asemănătoare celor văzute, iar sprânceana de deasupra este tratată cu volute şi motive stucate. Pe faţada însumând treisprezece axe dinspre grădină pavilioanele de colţ nu se mai impun: faţada se organizează în flancurile volumului impunător şi marcat cu un traseu curbat al pavilionului central.


Corpul central este acoperit cu o şarpantă frântă în două ape. Planul inferior al şarpantei de pe porţiunile dintre pavilioane este străpuns de câte patru ferestre de mansardă ieşite în relief. Noua clădire este alipită de pavilioanele de colţ ale vechilor aripi prin două arcade încheiate în arc în formă de mâner de coş. Deasupra arcadei sudice se află o terasă amenajată cu balustradă.
În interior, spaţiile sunt dispuse pe cele două laturi ale coridorului din axul longitudinal. Elementul marcant al planimetriei, o sală de mari dimensiuni (pe planul lui Möller bibliotecă), se situează în pavilionul central, amplasată faţă-n faţă cu holul larg de la intrare. Încăperile în mare parte sunt tăvănite. Majoritatea tavanelor sunt decorate cu simple panouri adâncite în cadre pătrate, profilate, însă în unele încăperi se pot vedea stucaturi neobaroce cu un finisaj mult mai pretenţios, care amintesc de motivele ornamentale ale stucaturilor din aripa de nord. Capacitatea de găzduire a clădirii este mărită de mezaninele din pavilioanele de colţ şi de camerele de mansardă (finisate numai în partea nordică a podului).


Bibliografie selectivă
Orbán János, A sáromberki Teleki-kastély, în Feld István–Somorjay Sélysette (red.): Kastélyok évszázadai, évszázadok kastélyai. Tanulmányok a 80 éves Koppány Tibor tiszteletére. Budapest, 2008, pp. 211–232.


Unable to select database