listare

trimite prin

Biserica mănăstirii premonstratense Maica Îndurerată, fostă paulină, Oradea
Ultima actualizare:  2010-04-09
Autor:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: Str. Ciorogariu Roman 14
Cod: BH-II-m-A-01040
Datare: 1741

Date istorice

Biserica mănăstirii premonstratense Maica Îndurerată a fost ridicată iniţial în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ca biserică a ordinului paulin. Sursele documentare privind una din cele mai importante biserici baroce din zonă au fost distruse odată cu desfiinţarea ordinului paulin în 1786 şi distrugerea arhivei acestuia.

 

Paulinii s-au reîntors la Oradea după înnăbuşirea revoluţiei conduse de Francisc Rákóczy II., pentru a-şi reconstrui vechea mănăstire medievală. Negăsind locul acesteia, şi-au întemeiat reşedinţa într-o nouă locaţie, beneficiind de sprijinul episcopului orădean. Cardinalul Imre Csáky le-a donat case şi parcele respectiv materiale de construcţii necesare ridicării mănăstirii iar episcopul Okolicsányi a transferat biserica cu hramul Sf. Brigita ordinului împreună cu terenul aferent. Mănăstirea nouă însă nu a fost ridicată aici, deoarece până la urmă episcopul Miklós Csáky, la cererea personală a guardianului Pál Fejér a făcut o nouă donaţie, şi anume pe locul în care se află mănăstirea în momentul de faţă.
Construcţiile au început probabil după 1740, când episcopul Csáky Miklós, la cererea guardianului Pál Fejér a donat ordinului, prin scrisoarea datată la 13 iulie, parcela ocupată în momentul de faţă de ansamblul mănăstirii.

 

Biserica Sf. Brigita, folosită anterior de ordin a fost denumită de o conscripţie din anul 1766 ca Capella Slavonica, deci implicit cel târziu atunci noua mănăstire şi biserica ei au intrat în folosinţa efectivă a ordinului. Cunoaştem date referitoare la executarea mobilierului, din 1772: Trencsényi Mária Magdolna, soţia vicecomitelui de Bihor, Laczkovics László ridică un altar dedicat Sfintei Treimi. Cu toate acestea la desfiinţarea ordinului, în 1786 se vorbeşte despre neterminarea bisericii, ceea ce se referă foarte probabil doar la inexistenţa unui coif baroc peste turnurile bisericii.

 

După plecarea paulinilor biserica devine depozit, iar o parte a mobilierul a fost vândut. La şase ani după intrarea în vigoare a Diploma restitutionale, emisă la 12 martie 1802 a ordinului premonstratens, în 1808 aceştia au preluat biserica rămasă goală a paulinilor şi ea se află şi astăzi în posesia lor.
Conform supoziţiilor bazate pe surse documentare indirecte şi analize stilistice, proiectantul ansamblului mănăstiresc a fost Vépi Máté, călugăr paulin, adus de episcopul Csáky Miklós în 1740 pentru proiectarea noii catedrale episcopale. Acesta nu a mai fost realizat, însă e verosimilă prezenţa şi contribuţia lui la conceperea proiectului ansamblului paulin.


Descrierea edificiului

Clădirile ce îşi păstrează în mare măsură forma iniţială se află în cartierul Olosig al oraşului. Ansamblul este compus dintr-o biserică cu axa orientată nord-sud, mononavată, prevăzută cu două turnuri pe faţada principală şi o mănăstire aflată la vest de ea.


Faţadele laterale ale bisericii sunt simple, ritmate doar de pilaştri aplatizaţi şi parţial acoperite de corpul mănăstirii. Cele două turnuri imprimă o dezvoltare considerabilă a faţadei faţă de lăţimea navei, totodată o structurare pe verticală pe trei axe a acesteia.


La rândul lor, creând un echilibru compoziţional, cornişele profilate divizează faţada în trei registre orizontale. Faţada nordică clasicizantă, terminată cu un timpan triunghiular, este flancată de cele două turnuri încheiate cu o puternică cornişă profilată superioară, ce se curbează pe fiecare latură deasupra discului ceasurilor.


Portalul principal este încadrat de coloane angajate toscane ce se-nalţă peste piedestaluri şi se continuă şi la nivelul etajului. Sprânceana prevăzută cu un timpan triunghiular deschis a portalului, este susţinut de trei console, iar deasupra ei apare o fereastră trapezoidală cu laturile arcuite. În acelaşi registru la turnuri apar câte două ferestre ovale suprapuse. La etaj fereastra din mijloc este de dimensiuni mai mari şi are o terminaţie dreaptă cu timpan arcuit, în timp ce cele laterale au timpane triunghiulare.


Ferestrele turnului se-ncheie semicircular.
Nava bisericii este acoperită cu trei travei de bolţi boeme, ce se descarcă pe arce dublou respectiv pe perechi de pilaştri aplatizaţi, cu capiteluri corintice. O cornişă profilată perimetrală crează legătura dintre naşterea arcadelor şi câmpul parietal.


Corul este acoperit cu o boltă boemă aflată la o cotă mai mică decât cea a navei, iar arcele dublou ale ei sunt susţinute de coloane angajate cu capiteluri corintice, absida fiind prevăzută cu o cupolă marcată de arce dublou aplatizate iar în ax existând o penetraţie în jurul unei ferestre ovale.


Bolta este decorată cu stucaturi: patru figuri în colţuri, purtând câte un coş, medalioane, vrejuri şi cartuşuri. Această decoraţie se repetă şi pe peretele parapetului tribunei. Spaţiul interior este luminat de cele trei ferestre înalte, cu terminaţii în segment de arc ale navei şi fereastra corului.
La vest de cor se află clădirea mănăstirii, legată de biserică. Accesul dinspre cor spre coridoarele de lângă acesta se face prin două uşi cu ancadramente profilate, cu sprâncenele arcuite iar de aici se pătrunde spre sacristia boltită şi spre culoarele mănăstirii.


Ferestrele ce înlocuiesc golurile oratoriilor şi comunică cu coridorul de la etajul mănăstirii, sunt prevăzute cu balcoane susţinute de console.


Etajul al doilea al mănăstirii cu ziduri masive, construit la începutul secolului al 19-lea, este tăvănit, în timp ce parterul şi etajul întâi sunt acoperite cu bolţi boeme ce se descarcă pe arce dublou dubli.
Cele mai valoroase elemente de mobilier sunt stranele realizate de meşterul Johann Egidius Hartig, cu reprezentări ale Legendei Sfântului Paul Eremitul în 16 scene şi orga comandată de episcopul Forgách. Altarele existente provin deja din perioada ordinului premonstratens. Altarele laterale ridicate în 1808 au fost dedicate Sf. Ana, Sf. Iacob, Sf. Augustin şi Sf. Norbert. Tabloul altarului principal dedicat Maicii îndurerate, a fost realizat de Mezey Lajos în anul 1841.


Bibliografie selectivă
Bíró József: Nagyvárad barok és neoklasszikus művészeti emlékei, Budapest, 1932.
Péter I. Zoltán: Nagyvárad római katolikus templomai, Nagyvárad, 1992.
Nicolae Sabău: Metamorfoze ale barocului transilvan. vol. I. Sculptura. Cluj Napoca, 2002.


Unable to select database