listare

trimite prin

Biserica mănăstirii minorite, azi biserica ortodoxă „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, Bistriţa
Ultima actualizare:  2011-02-05
Autor:  P. Kovács Klára
Tradus de:  P. Kovács Klára



Date despre monument
Adresa: P-ţa Unirii nr. 8
Cod: BN-II-m-A-01610.01
Datare: sec. XIII, transformări în sec. XVI, XVIII

Date istorice

Cea mai timpurie mărturie a prezenţei franciscanilor în Bistriţa este un document din 1268. Biserica dedicată Sfintei Fecioare şi mănăstirea ordinului fusese ridicată în preajma aceleiaşi date. Construcţia corului a debutat pe la mijlocul veacului al XIII-lea, iar faţada vestică a fost finalizată ultima, în jurul anului 1270. Lăcaşul a suferit numeroase intervenţii ulterioare. În jurul anului 1444 s-au reparat se pare distrugerile cauzate de invazia turcească din 1438. În preajma anului 1520 a avut loc o intervenţie mai importantă, în cursul căreia planşeul de lemn ce acoperea nava în prima fază a fost înlocuit cu o boltă gotică. În sprijinul acestei bolţi s-au construit contraforturile actuale ale navei. În aceeaşi perioadă, către 1525, s-au efectuat anumite transformări şi în mănăstire. Pietrele profilate provenind din mănăstire – cunoscute doar din fotografiile făcute cu ocazia demolărilor de la începutul secolului al XX-lea – reflectă stilul de tranziţie de la Gotic spre Renaştere al acestor intervenţii. Se pare că biserica a dobândit şi un decor cu fresce în cursul construcţiilor din primele decenii ale secolului al XVI-lea, fragmentele acestora fiind descoperite tot în cursul demolării mănăstirii. Pictura murală, dispărută între timp, documentată pe faţada sudică a bisericii – la capătul estic al navei, respectiv pe capătul vestic al corului – îi reprezenta pe Sf. Gheorghe, Arhanghelul Mihail, ducele Emeric cel Sf., regele Sf. Ladislau, posibil şi compoziţia Închinării Regilor. De asemenea, se presupune că în aceeaşi zonă, între imaginile lui Christos şi Sf. Bartolomeu, figura şi un donator. Sub presiunea Reformei călugării franciscani au părăsit între 1540 şi 1542 mănăstirea şi oraşul. În perioada următoare lăcaşul a trecut în folosinţa bisericii lutherane, iar oraşul dispunea de administraţia clădirilor mănăstirii de odinioară. Peste aproape două veacuri, în urma Reformei Catolice impusă de puterea habsburgică, în 1724 minoriţii au redobândit biserica. Ulterior, în 1788 aceasta devenise biserică parohială catolică. În secolul al XVIII-lea lăcaşul a suferit o intervenţie majoră. În cursul renovării efectuate în stil baroc, s-a reboltit nava (în preajma anului 1772) şi s-a construit tribuna vestică cu scările aferente de pe faţada laterală. Tot atunci a fost înălţat şi corul, la nivelul superior al acestuia fiind amenajate ferestre; în cor s-a montat un altar baroc dedicat Sfintei Treimi; zidurile lăcaşului au fost încununate de o cornişă barocă, neîntreruptă pe toată lungimea faţadelor; pe faţada vestică s-a ridicat frontonul triunghiular şi clopotniţa cu coiful în formă de bulb; s-au efectuat renovări şi în clădirea mănăstirii. Aproximativ din aceeaşi perioadă datează şi cadranul solar de pe al patrulea contrafort al faţadei sudice.
Alte reparaţii au fost efectuate în 1847. În cursul acestora s-a construit probabil primul portic vestic, cel ce preceda construcţia actuală.

 

În 1893 ansamblul, nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărat de Biserica Greco-catolică. Mănăstirea, situată spre sud de corul bisericii, a fost demolată în 1909, cu ocazia acestor intervenţii fiind descoperite frescele menţionate anterior. Orga construită în 1760 în atelierul meşterului sibian Johannes Hahn fusese înlăturată probabil tot la începutul veacului trecut. Porticul vestic a dobândit aspectul goticizant actual în perioada interbelică. În 1948 regimul comunist a desfiinţat Biserica Greco-catolică, drept urmare şi lăcaşul bistriţean a fost preluat de către ortodocşi. În perioada următoare altarul baroc din cor fusese înlocuit cu actualul iconostas. Pictura murală de factură neo-bizantină din interior a fost realizată între 1978 şi 1980.   


Descrierea edificiului

Biserica mănăstirii minorite de odinioară a fost ridicată pe latura nord-estică a centrului istoric, în interiorul incintei medievale a oraşului, în apropierea fostei Porţi a Lemnelor (Holztor). Din ansamblul arhitectural original doar biserica s-a păstrat până în zilele noastre, mănăstirea situată în vecinătatea sudică a corului fiind demolată la începutul veacului trecut. Biserica sală se compune din navă şi un cor lung, cu absida poligonală, orientată spre est. Faţada vestică ritmată de trei axe de goluri are un aspect simplu, relativ modest. Aceasta este sprijinită de două contraforturi mai scunde, perpendiculare pe faţadă, respectiv alte două, mai înalte, dispuse pe colţuri, în prelungirea nordică şi sudică a frontului. În axul central al faţadei se situează un portal gotic, cu arc frânt, protejat de un portic adosat ulterior, în 1847, şi reconstruit în stil goticizant în perioada interbelică. Deasupra porticului, faţada vestică prezintă o rozasă cu ambrazura adâncă. Aceasta este flancată de două ferestre înalte, încheiate în arc frânt. Ancadramentul gotic timpuriu al acestora se caracterizează prin montanţi în formă de colonete, care susţineau, împreună cu menourile dispărute ulterior, mulurile lobate ale ferestrelor. Urmele existente ale mulurilor sugerează că acestea erau compuse din doi trilobi încununaţi fie de un al treilea, fie de un patrulob.

 

Cornişa barocă, arcuită în dreptul rozasei, constituie singurul element arhitectonic orizontal al frontului. Faţada este încoronată de un fronton triunghiular decorat cu trei picturi murale recente, pictate în cadre profilate. Cadrele inferioare erau iniţial ancadramente de ferestre, iar cel superior încadra o nişă în care fusese amplasată o sculptură. Deasupra frontonului se înalţă clopotniţa de lemn.

 

Faţada nordică şi sudică a navei este ritmată de câte cinci contraforturi cu trei trepte. Zidurile laterale ale navei sunt străpunse în axul al doilea şi al treilea de câte o fereastră înaltă, cu închiderea semicirculară. Pe ultimul contrafort al faţadei sudice a navei este inscripţionat anul MDXX, indicând data construcţiei contraforturilor şi implicit anul primei boltiri a navei. Nava bisericii construite în secolul al XIII-lea era aşadar neboltită. Aceasta purta doar un planşeu de lemn, grinzile căreia erau sprijinite pe consolele mici existente şi azi în podul navei. În preajma anului 1520 a fost construită prima boltă a navei, care fusese schimbată ulterior, în secolul al XVIII-lea de calotele boeme actuale. Anul MDCCCCIX, inscripţionat tot pe contrafortul anterior menţionat, indică anul demolării mănăstirii franciscane. În urma acestor lucrări a fost necesară şi reclădirea contrafortului estic al navei. Corul în decroş are înălţimea identică cu cea a navei, cornişa barocă continuând şi pe faţada acestuia. Zidurile sale sunt sprijinite de opt contraforturi treptate, mai scunde decât cele ale navei. Contraforturile de pe latura sudică şi-au dobândit forma actuală după demolarea mănăstirii. Înălţimea contraforturilor este la nivelul bolţii corului, indicând clar că iniţial acesta era mult mai scund. Nivelul superior, caracterizat de ferestre mici cu închiderea în formă de mâner de coş, este rezultatul intervenţiilor din secolul al XVIII-lea. Corul este luminat de şase ferestre înalte şi înguste, cu ancadramente cioplite din piatră, având închiderea fie semicirculară, fie în arc frânt. Cele două ferestre laterale din capătul estic al corului sunt surmontate de oculi cu ambrazura adâncă, împărţiţi cu patrulobi înscrişi. Zidul estic al corului este străpuns la rândul lui de un al treilea ocul, ceva mai mare decât celelalte două, şi fără mulură. Faţada sudică a corului prezintă un portal cu ancadramentul din piatră cu muchiile teşite, deschiderea dreptunghiulară a acestuia fiind încununată de un fronton trilobat. Această deschidere comunica odinioară cu claustrul mănăstirii.

 

În interiorul lăcaşului, arcul de triumf uşor frânt este susţinut de coloane angajate aşezate în faţa câte unui pilastru. Corul se compune din două travei rectangulare urmate de absida încheiată cu cele cinci laturi ale unui octogon. Traveele dreptunghiulare sunt acoperite cu bolţi în cruce pe ogive neprofilate, având secţiunea dreptunghiulară. Ogivele se descarcă pe susţinători cu secţiunea diferită: o pereche de colonete angajate, urmate de o pereche de console de forma unor stâlpi cu secţiunea pentagonală, respectiv de o pereche de colonete angajate înmănunchiate. Ogivele absidei, profilate cu cavete pornesc de pe colonete angajate. Capitelurile colonetelor din cor reprezintă variante diferite ale capitelurilor de factură romanică târzie-gotică timpurie, împodobite cu ornamente vegetale şi cu croşete. Cele trei chei de boltă din cor prezintă şi ele decor diferit, cea estică şi cea vestică fiind ornamentată cu câte o rozetă, iar cea din mijloc cu vrejuri.

 

Nava este acoperită cu patru calote boeme ritmate de arce dublou, sprijinite de patru perechi de pilaştri suprapuşi. În dispoziţia traveelor bolţii baroce actuale s-a menţinut ritmul contraforturilor gotice, bolta barocă actuală acoperă însă parţial ferestrele de pe faţada vestică. Tribuna barocă din capătul vestic al navei se descarcă pe doi stâlpi. Spaţiul de sub tribună a fost acoperit la rândul său de calote boeme. Accesul în tribună se realizează prin casa scărilor alipită faţadei sudice.

 

Biserica minorită de odinioară din Bistriţa ocupă un loc foarte important în rândul bisericilor ordinelor mendicante din Regatul Ungariei medievale, corul boltit al acesteia, compus din două travei dreptunghiulare şi absida poligonală constituind unul dintre cele mai timpurii construcţii de acest gen în arhitectura ordinelor cerşetoare din vechiul regat. Tipul de cor descris a apărut după invazia tătară (1241), iar până la finele veacului al XIII-lea fusese adoptat de toate şantierele bisericilor ordinelor mendicante din regat. Detaliile arhitecturale ale corului aparţin limbajului stilistic romanic tardiv-gotic timpuriu. Analogiile coloanelor angajate bistriţene pot fi identificate la Cârţa, la Sic şi la biserica Sf. Bartolomeu din Braşov. Ogive cu cavete, asemănătoare celor din Bistriţa, găsim la bisericile din Prejmer, Sebeş-Alba, Cricău. Structura faţadei vestice se înrudeşte la rândul ei cu faţada vestică a bisericii mănăstirii dominicane din Vasvár (Ungaria), ambele derivând probabil din arhitectura bisericilor cerşetoare mai mici (biserici sală) din Italia secolului al XIII-lea.


Bibliografie selectivă
Dahinten, Otto, Geschichte der Stadt Bistritz in Siebenbürgen, Köln, Wien, 1988, (Studia Transylvanica, Bd. 14.), pp. 291–306.
Entz Géza, Erdély építészete a 11–13. században, Kolozsvár, 1994, p. 78.
Entz Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996, pp. 241–242.
Rostás Tibor, A besztercei volt minorita, ma görög katolikus templom, înMűemlékvédelmi Szemle”, 1998/2, pp. 63–90.
Kutnyánszky Ildikó, A koldulórendek és építészetünk az Árpád-kori Magyarországon, în Rostás Tibor – Simon Anna (red.), Tanulmányok Tóth Sándor 60. születésnapjára, Budapest, 2000, pp. 83–127.
Gaiu, Corneliu – Duda, Vasile, Topografia monumentelor din Municipiul Bistriţa. Centrul istoric, Cluj-Napoca, 2008, pp. 34–37.
Kolostorok és társaskáptalanok a középkori Magyarországon, red. F. Romhányi Beatrix et alii, Arcanum CD, 2008.


Unable to select database