listare

trimite prin

Biserica evanghelică, Herina
Ultima actualizare:  2011-03-22
Autor:  Pál Emese
Tradus de:  Dezső Éva



Date despre monument
Adresa: Herina nr. 171
Cod: BN-II-m-A-01661
Datare: În jurul anului 1200

Date istorice

Biserica evanghelică din Herina este unul dintre cele mai bine păstrate monumente istorice timpurii din Transilvania. Clădirea este exemplul bazilicii simple, de stil romanic, monahal benedictin, întemeiat de unele din neamurile importante ale regiunii. Prezenţa benedictinilor la Herina este atestată doar de numele localităţii în limba germană (Mönchsdorf). Despre data edificării părerile cercetătorilor sunt împărţite. Istoricul de artă Géza Entz, în baza analogiilor stilistice cu alte biserici transilvane şi din Ungaria, datează construcţia la sfârşitul secolului al XII-lea. Conform presupunerii istoricului Kurt Klein, biserica aparţinea de domeniul din Goreni al banului Simon din neamul Kacsics, care a întemeiat mănăstirea la începutul secolului al XIII-lea. Regele Andrei al II-lea al Ungariei, în 1228 l-a privat pe banul Simon de dreptul de proprietate, datorită faptului că a participat la asasinarea reginei Gertrud, dăruind toate proprietăţile acestuia lui Dionisie din neamul Tomaj.


În izvoarele scrise, Herina apare pentru prima dată în 1246, când este proprietatea episcopiei din Transilvania. Dintr-un document eliberat de Béla al IV-lea al Ungariei, reiese că în urma invaziei tătarilor, Herina s-a depopulat, probabil cu această ocazie l-au părăsit şi călugării benedictini. Pentru atragerea coloniştilor, regele aprobă cererea episcopului transilvan Gallus, şi retrage localitatea din proprietatea voievodală. Herina este amintită în toate documentele ca proprietate episcopală până la sfârşitul secolului al XIV-lea, deci după 1246 nu poate fi vorba de prezenţa benedictinilor aici. În 1395 Sigismund de Luxemburg obţine de la episcopul transilvan proprietatea localităţii împreună cu satele Domneşti şi Neţeni în schimbul cetăţii Kecskés. În 1402, regele donează cele trei localităţi lui Anton şi Ioan Somkereki, iar în 1411 lui Toma Farkas din Săsarm. Decizia regelui a fost influenţată probabil de faptul că familia Farkas era descendentul neamului Kacsics, fiind socotit ca primul proprietar al localităţii. În urma acestei donaţii familia a avut reşedinţa la Herina secole de a rândul, utilizând numele de Farkas din Herina.


Biserica din Herina este pomenită prima dată în documente de către János Farkas în testamentul său din 1449, prin care face donaţii pe lângă alte biserici şi bisericii Sfântul Petru din Herina. În decursul evului mediu nu se intervine la clădirea originală a bisericii, decât printr-o nişă de tabernacul gotic datată în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea, respectiv o intrare cu lintou pe console din interiorul portalului vestic. În urma reformei clădirea trece în proprietatea bisericii evanghelice, ceea ce a atras după sine transformări interioare. Referitor la interiorul bisericii sunt disponibile date numai din secolul al XVII-lea, pe unele bănci păstrate până în secolul al XIX-lea erau trecute anii 1673 şi 1692. Această din urmă dată apare şi pe o inscripţie din apropierea intrării sudice, amplasată în urma unei renovări. Tavanul casetat al bisericii provine din anul 1748.


Cu ocazia unui cutremur din 1834 biserica a fost grav avariată, au apărut distrugeri pe faţada vestică, turnul sudic şi bolta galeriei vestice. Un releveu publicat de Friedrich Müller în 1859 prezintă starea în care se afla clădirea în secolul al XIX-lea. Desenele reprezintă turnurile cu coifuri identice, asemenea celui actual al turnului nordic, iar cel de-al treilea nivel al turnurilor nu este penetrat de goluri. Câmpul median al faţadei vestice este brăzdat de fisuri şi crăpături, portalul romanic lipseşte, deoarece elementele sale sculptate în alabastru au fost furate. Desenul lui Theobald Wortitsch din 1885 denotă că starea bisericii s-a agravat, degradările au devenit mai pronunţate. Pe registrul median al turnului sudic, respectiv pe peretele navei laterale sudice au fost înregistrate crăpături adânci, peretele sudic al turnului sudic fiind sprijinit cu un contrafort masiv.


În 1865-66 Comisia Monumentelor cercetează pentru prima dată clădirea, iar reprezentantul comisiei de arhitectură propune demolarea şi reconstruirea turnului sudic. Consistoriul evanghelic din Sibiu în 1871 apelează la ministrul cultelor în problema reabilitării bisericii. În 1886 Anton Khuen, arhitectul secund al Comisiei, cu ocazia măsurătorilor la faţa locului a constatat că faţada principală este înclinată spre exterior, turnul sudic s-a tasat, iar galeria vestică nu s-a prăbuşit datorită sprijinirilor. Tasarea turnului a fost facilitată şi de adosarea contrafortului masiv.


Consistoriul din Sibiu fiind sătul de tergiversările îndelungate între diverse oficialităţi, în toamna anului 1888 demolează turnul sudic împreună cu portalul vestic, nava laterală sudică împreună cu portalul sudic şi jumătate din absida sudică. Reconstrucţia părţilor demolate a început în 1891 conform proiectului întocmit de inginerul regal Ignác Weisz din Bistriţa, fără avizul sau acordul organelor de resort. István Möller, delegatul Comisiei Monumentelor găseşte construcţia cu pereţii ridicaţi până la înălţimea de 9,5 m, şi constată totodată, că demolările au fost de prisos, deoarece fundaţiile clădirii erau solide. Elementele de piatră sculptată din demolări au fost refolosite în zidăria ridicată, pe acestea s-au observat deja fisuri. Ţinând cont de toate acestea Möller a ordonat sistarea lucrărilor. Inginerul proiectant Weisz, printr-o petiţie din 1892 recunoaşte că nava laterală sudică s-a reconstruit puţin mai îngust decât cea originală, dar nu se observă, şi propune totodată ca pereţii noi să se păstreze. După o analiză îndelungată, comisia dispune continuarea zidirii pereţilor şi-i solicită arhitectului Otto Sztehlo să verifice proiectul din punct de vedere stilistic. Deşi elementele portalului vestic au fost deja sculptate, Sztehlo a reproiectat portalul vestic şi sudic, de asemenea în baza concepţiei sale s-a realizat coiful turnului, păstrat până astăzi. În toamna anului 1896 Péter Gerecze trece prin Herina, şi descrie că mai bine de un an nu se mai lucrează la biserică, din cauza defecţiunilor acoperişului în absida principală se infiltrează apa, portalul sudic s-a înzidit, iar prin portalul vestic vacile circulă liber prin clădire. În 1897 lucrările au fost reluate, astfel în data de 11 septembrie 1898, după zece ani de restaurare, biserica a fost sfinţită din nou. În decursul lucrărilor nu au suferit transformări turnul nordic, nava principală, nava laterală nordică şi absida centrală, însă turnul sudic şi zona mediană a faţadei vestice, nava laterală sudică au fost reconstruite în baza proiectului inginerului Weisz, modificat de arhitectul Otto Sztehlo. Astfel, datorită ferestrelor îngemănate de la nivelul trei al turnului sudic şi a coifului diferit de cel al turnului nordic, faţada vestică a devenit asimetrică. La refacerea portalurilor vestic şi sudic nu s-a ţinut cont de detaliile uşilor originale, deşi acestea se cunoşteau, astfel foile de uşă şi feroneria sunt realizări de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Componentele de piatră ale turnului sudic au fost executate pe baza celor existente la turnul nordic, doar ambrazura exterioară a ferestrei circulare a faţadei principale şi montantul central al ferestrelor îngemănate ale turnului sudic sunt originale.
Biserica a fost recent restaurată în baza proiectului arhitectului Hermann Fabini, lucrările fiind executate în perioada 1995-1999 de către firma „Creative Group" din Bistriţa.


Descrierea edificiului

Biserica tencuită, văruită în alb este amplasată pe versantul dealului aflat deasupra satului, atrăgând de la distanţă privirile călătorilor. Clădirea este o bazilică cu două turnuri vestice, cu trei nave şi absidă principală semicirculară, absidele laterale pe exterior sunt încheiate drept. Proporţiile pe verticală sunt asemenea bisericilor gotice. Nava principală acoperită în două ape are înălţimea aproape de două ori mai mare decât cea a navelor laterale. Clădirea este construită în întregime din cărămidă, excepţie făcând câteva detalii cioplite în piatră ca ancadramentul portalului vestic şi sudic, montantul central al ferestrelor îngemănate sub formă de coloane cu soclu şi capitel.


Patru lesene puternice determină trei axe pe faţada vestică, acestea în cazul turnului nordic se opresc sub nivelul al treilea. Cele trei niveluri sunt articulate pe orizontală de şiruri formate din mici arcade oarbe. Parterul segmentului de faţadă dintre cele două turnuri este marcată de portalul vestic, contopit oarecum cu lesenele. Partea exterioară a portalului, ce se adânceşte în peretele gros printr-o ambrazură puternică, este încheiată în semicerc, iar partea interioară, cuprinzând intrarea propriu-zisă are lintou drept cu colţurile teşite. În ambrazură apar alternant pilaştrii adosaţi cu muchii profilate şi trei sferturi de coloane despărţite de nuturi cu secţiune circulară. Soclul elementelor verticale iese în decroş, deasupra capitelurilor cubice apare un lintou ornamentat cu motivul de împletitură de funie. Portalul flancat de două nişe înguste încheiate în semicerc este protejat de un mic acoperiş în pupitru învelit cu ţigle solzi. La primul etaj al turnurilor şi a segmentului central al faţadei vestice apar nişe încheiate semicircular, în care se găsesc ferestre bipartite divizate de câte o coloană decorată cu frunze de colţ, cu bază atică şi capitel cubic. Cel de al doilea etaj este compus în mod asemănător, doar că nişele sunt mai ample, şi încheiate în trei arce, şi cuprind ferestre tripartite divizate de coloane identice cu cele de la primul etaj, cu diferenţa că deasupra capitelurilor sunt intercalate impostele arcelor. În segmentul central, în loc de fereastra tripartită apare o fereastră circulară. În timp ce între etajul întâi şi cel de-al doilea se află un şir accentuat de arce mici, pornite de pe consolete, între al doilea şi al treilea etaj arcatura este una simplă şi plată. Etajul al doilea se încheie cu un brâu accentuat susţinut de denticuli. Aspectul asimetric al faţadei principale se datorează diferenţelor dintre ultimul nivel al turnurilor, respectiv de rezolvarea diferită a coifurilor. La acest nivel turnul nordic nu dispune de nici un gol, pe când cel sudic este penetrat de o fereastră tripartită încadrată de o nişă încheiată semicircular. Turnul sudic este acoperit simplu în patru ape, pe când cel nordic are un acoperiş complex cu porţiuni drepte şi curbe, susţinut de console din lemn. Segmentul central al faţadei se încheie într-un fronton triunghiular, decorat cu decroşuri în trepte pe cele două laturi oblice, frontonul fiind penetrat de fereastră bipartită.
Peretele sudic al navei principale este penetrat de şase, iar peretele nordic de cinci ferestre încheiate semicircular şi cu ambrazură, cornişa este marcată cu un şir de denticuli. Iluminarea navelor secundare se face prin câte trei ferestre asemănătoare, amplasate echidistant. Proeminent faţadei sudice se înalţă portalul intrării secundare, rezolvarea acestuia în ambrazură încheiată semicircular se înrudeşte cu cea a portalului vestic, dar are dimensiuni mai modeste. Ambrazura este alcătuită din trei perechi de coloane adosate cuprinzând două colţuri de zidărie. În timp ce baza coloanelor este identică cu cele ale portalului vestic, capitelurile diferă, fiind asemănătoare cu o bază atică întoarsă. Portalul sudic este protejat de o copertină în pupitru, învelită cu ţigle solzi.


Pe latura estică a bisericii se află absida principală semicirculară şi cele laterale drepte. Închiderea navelor secundare este realizată de câte o lesenă, iar pe orizontală sunt articulate de o cornişă cu arcatură ce se întinde sub streaşină, pereţii sunt penetraţi de ferestre înguste cu încheiere semicirculară la parter şi frântă la etaj. Suprafaţa exterioară a absidei centrale este articulată de opt lesene ce determină şapte axe, sub streaşina acoperişului semiconic ataşat navei centrale, fiecare axă este marcată de câte un brâu compus din trei arce. Absida este penetrată de trei ferestre înguste, încheiate în semicerc, orientate spre sud, est şi nord.


Interiorul bisericii se caracterizează printr-o compoziţie spaţială plăcută şi proporţii armonice. Prin portalul vestic se intră sub galeria vestică susţinută de doi stâlpi puternici. Acest spaţiu se întinde pe toată lăţimea construcţiei, şi este acoperită de o boltă încrucişată cu muchii. La nivelul galeriei spre nava principală se deschide un arc amplu în semicerc, iar spre navele laterale câte un arc mai mic, tot în semicerc. Galeria vestică se accesează printr-o scară adosată peretelui nordic. Cinci arcade oarbe netencuite cu succesiune în trepte decorează peretele adiacent scării.


Arcadele semicirculare dintre nava principală şi cele secundare sunt susţinute de variate structuri. Primul arc dinspre vest are naşterea în stâlpul puternic al galeriei, apoi urmează un stâlp de secţiune octogonală, o coloană şi un stâlp de plan pătrat. Capătul estic este marcat de semicoloane în dreptul peretelui dintre absida principală şi cele laterale. Stâlpii dispun de socluri înalte, numai în cazul semicoloanelor soclul este decorat cu frunze de colţ. Deasupra arcadelor sunt pseudo-galerii, marcate de patru arce oarbe, deasupra cărora sunt amplasate ferestre înguste. Navele sunt acoperite de tavane casetate decorate cu motive de romb colorate galben şi maro.


Între nava principală şi corul central cu nivelul de călcare înălţat faţă de cel din navă, se află un arc triumfal apropiat de forma arcului în mâner de coş. Peretele nordic al corului poartă tabernacolul gotic târziu anterior amintit. Nişa tabernacolului are formă dreptunghiulară alungită vertical, şi este încadrată pe cele două laturi şi pe partea superioară de baghete care se intersectează în colţuri. Tabernacolul este decorat cu fleşe masive ornate cu bulbi şi arce în acoladă susţinute de colonete firave cu capiteluri decorate cu frunze. Baghetele şi colonetele sunt susţinute de baze cu profilatură identică. Sub acestea se întinde un brâu decorat cu frunze. Lângă tabernacol, cu ocazia ultimei restaurări s-a identificat un fragment de pictură murală. Pictura dreptunghiulară, încadrată de un chenar roşu reprezintă figura ştearsă a unui sfânt îmbrăcat într-o mantie lungă. Pe peretele corului apare şi desenul pregătitor pentru o pictură mai mică reprezentându-l pe Hristos răstignit. Corul dispune de un altar simplu de lemn din secolul al XIX-lea, cu un crucifix de factură populară amplasată în poziţie centrală.
Sub absida centrală cu nivelul de călcare înălţat, se află o criptă de dimensiuni reduse, acoperită cu boltă semicilindrică, cu intrarea prin pardoseala navei, amplasată lângă prima treaptă spre cor. Trecerea din navele laterale în absidiolele acoperite cu semicupole se face sub arce simple semicirculare.


Biserica evanghelică din Herina are un rol deosebit în istoria arhitecturii din Transilvania, deoarece compoziţia spaţială originală s-a păstrat nealterat secole de-a rândul. Această biserică este percepută ca antecedent al bisericilor mănăstireşti mature din secolul al XIII-lea (Ják, Lébény, Zsámbék, Deáki din Ungaria). Din punctul de vedere al planimetriei, compoziţiei şi detaliilor se înrudeşte în primul rând cu biserica din secolul al XII-lea din Acâş, dar se pot detecta şi unele legături stilistice şi cu biserica din Nagykapornok (Ungaria), care însă a suferit transformări radicale. Planul bisericii este asemănătoare cu planul primei biserici din Ják (Ungaria), iar analogii pentru absidele laterale circulare în interior şi drepte în exterior sunt bisericile din Toarcla şi Drăuşeni.


Bibliografie selectivă
Entz Géza: Harina (Herina) román kori temploma. In: Művészettörténeti Értesítő III. 1954. 20-33.
Entz Géza: Erdély építészete a XI-XIII. században. Kolozsvár, 1994. 28-29, 101.
Gaiu, Corneliu: Biserica evanghelică Herina. Bistriţa, 2009.
Vătăşianu, Virgil: Istoria artei feudale în Tările Române. Bucureşti, 1959. 37-39.
Fabini, Hermann: Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen. I. Hermannstadt, 2002. 496-499.


Discuţie