listare

trimite prin

Biserica unitariană, Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2011-01-17
Autor:  Mihály Melinda



Date despre monument
Adresa: B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 9.
Cod: CJ-II-m-B-07251
Datare: 1792−1796

Date istorice

După ce în anul 1716 biserica din Piaţa Centrală a oraşului a revenit cultului romano-catolic, biserica unitariană a fost nevoită să-şi ţină slujbele în diferite case particulare ale oraşului. La începutul secolului au funcţionat în paralel patru săli pentru rugăciuni în diferite locaţii, în casa Lacovius din strada Mănăştur, pentru unitarienii polonezi, în locuinţa episcopului unitarian din strada de Mijloc, în casa Huszár din strada Ungurească de Interior şi în şura lui István Akáts din strada Ungurească de Exterior. La sfârşitul secolului existau doar două săli de rugăciuni, astfel în anul 1791 a apărut curând şi ideea construirii unei noi biserici. În acelaşi ani s-a decis şi amplasamentul viitorului lăcaş, în locul a trei case de locuit din latura de nord a străzii Ungureşti, peste un an fiind demarate şi lucrările de demolare a edificiilor numite, fiind aşezată şi piatra de temelie. Noua biserică unitariană a oraşului a fost ridicată, conform contractului semnat cu arhitectul Anton Türk în patru ani, între anii 1792-1796. Lucrările de dulgherie au fost realizate de către Anton Überlacher, mobilierul de către István Vas, amvonul decorat cu stuc fiind munca unui meşter necunoscut, realizat după proiectul lui Türk, la comanda episcopului István Lázár.

 

În ciuda fundaţiilor solide, edificiul a avut de suferit curând după terminarea lucrărilor. Crăpăturile apărute în primii ani ai secolului al XIX-lea au fost reparate de Iosif Leder în anul 1806. La sfârşitul deceniului al treilea însă pereţii şi bolţile crăpate ale bisericii necesitau din nou lucrări de restaurare. Chemaţi să aprecieze starea edificiului, arhitectul Georg Winkler şi dulgherul Christian Kiermayer au întocmit, în decembrie 1830 o propunere de demolare a bolţilor, de întărire a pereţilor şi de construire a unor contraforturi. Parohia a optat însă pentru proiectul de ranforţare din anul 1831 a arhitectului Anton Alföldi, care propunea construirea unor contraforturi exterioare, şi săparea fundaţiilor în spaţiul dintre stâlpi şi pereţi. În anul 1908 coiful simplu, în patru ape a turnului a fost schimbat într-un coif bulbat, proiectat de arhitectul-şef al oraşului, Lajos Pákei. În decursul timpului, edificiul a mai fost restaurat în anii 1910, 1948 şi 1967-1968.

 

Lucrările au epuizat toate fondurile bisericii unitariene, astfel orga a fost comandată doar în anul 1804, de la construcorul de orgi Samuel Metz din Biertan. Noua orgă, cu zece registre, cu prospectul decorat de către pictorul György Posoni a fost predată în anul următor. Această orgă a fost schimbată în anul 1928, cu o orgă realizată de firma lui Ferenc Szeidl de la Oradea.


Descrierea edificiului

Biserica unitariană situată pe latura de nord a bulevardului, la intersecţia acestuia cu strada David Francisc, este orientată sud-nord, cu faţada principală spre Bulevardul 21 Decembrie 1989. Clădirea este o biserică-sală cu un atriu şi cu un altar încheiat cu cele trei laturi ale unui octogon. Faţada principală este dominată de rezalitul central al intrării, încoronat de turnul cu două etaje purtând un coif bulbat. La nivelul superior, pereţii turnului sunt articulaţi lateral cu câte un pilastru cu capitel ionic.

 

Cornişa profilată a turnului, accentuată de un şir de denticule se arcuieşte expresiv deasupra celor patru ferestre semicirculare alungite, decorate cu bolţare mediane. La primul nivel al turnului se află o fereastră asemănătoare, prevăzută cu un fronton în segment de cerc. La acest nivel pilaştrii sunt lipsiţi de baze şi de cornişe, având aspectul unor simple lesene, singurul element mai special fiind şi în acest caz cornişa subliniată cu un şir de denticule. Turnul este flancat de o pereche de zidărie de dimensiuni semnificative, în formă de volute, străpunse de câte o fereastră elipsoidală. Rolul acestor volute supradimensionate, decorate la extremităţi cu urne este crearea legăturii între primul nivel al turnului cu părţile laterale ale faţadei. Registrul inferior al faţadei este articulat de pilaştrii cu capiteluri dorice cu baze înalte, având profilatură compusă din trei listele şi un tor voluminos. Antablamentul faţadei în rezalitul intrării este arcuit, cornişa fiind subliniată de motivul denticulei supradimensionate, sub care se află friza de metope şi triglife, susţinută de o arhitravă triplă inscripţionată: IN HONOREM SOLIUS / DEI. MDCCXCVI (În onoarea unicului Dumnezeu). Portalul principal este dreptunghiular, cu partea centrală uşor supraînălţată prin două console şi este dublată de o fereastră elipsoidală, un balcon bombat şi de o altă fereastră mult mai înaltă, încheiată în segment de cerc. Ancadramentul ferestrei elipsoidale este decorat cu un relief bogat de ghirlande şi trandafiri. Nişa intrării principale este împodobită în partea superioară cu o scoică, iar din volutele scoicii atârnă ramuri înfrunzite. Lateral, pe pereţii nişei apar vrejuri bogate de viţă de vie, cu ciorchini, ce atârnă până la nivelul balconului. Nişele laterale sunt înzestrate cu un decor din panglici împletite.

 

Faţadele laterale sunt articulate cu câte opt pilaştri identici cu cei de pe faţada principală. Faţada de est şi de nord este sprijinită de câte o pereche de contraforturi masive, cea vestică fiind întărită de două arcuri butante, legând biserica de clădirea fostului colegiu unitarian.

 

Intrarea în biserică se pratică prin portalul central şi printr-un portal lateral vestic. Simetric, la est se mai află un portal înzidit. Sub turn se ajunge într-un spaţiu cu boltă cilindrică, flancată de două alte spaţii adiacente, prevăzute cu bolţi cilindrice cu penetraţii. Toate cele trei încăperi comunică direct cu nava bisericii, boltită cu o calotă boemă şi două calote eliptice. Planul bisericii se compune dintr-o navă principală, flancată de câte trei nişe adânci, şi corul închis cu cele trei laturi ale unui octogon. Interiorul bisericii este articulat de pilaştri dublaţi şi pe alocuri treptaţi, prevăzuţi cu baze înalte proeminente şi capiteluri corintice, care susţin o friză goală şi o cornişă accentuată. Plastica interiorului este îmbogăţită prin parapeţii tribunelor, ieşite în relief curb înspre interiorul bisericii şi prin decorul în stucatură a bolţilor. Amvonul este decorat cu trandafiri, frunze de acant şi draperii din stuc.

 

În spaţiul de trecere din colţul de sud-vest al bisericii se află celebra piatră, de pe care, conform tradiţiei, revenit de la dieta din Turda din anul 1568, Ferenc Dávid a ţinut un discurs impresionant, determinând convertirea tuturor locuitorilor Clujului la religia unitariană.


Bibliografie selectivă
Mircea Ţoca, Clujul baroc, Cluj, 1983.
Debreczeni, László, Az 1953. évi kolozsvári műemlék-összeírás építéstörténeti eredményei, în: Emlékkönyv Kelemen Lajos születésének nyolcvanadik évfordulójára, red. Bodor András et alii, Bukarest-Kolozsvár, 1957.
Gaal, György, A Magyarok utcája, Kolozsvár, 1995.
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok, vol. II, red. B. Nagy Margit, Bukarest, 1982.
Lőwy Dániel-Demeter János-Asztalos Lajos, Kőbe írt Kolozsvár, Kolozsvár, 1996.


taguri

mănăstire,
Unable to select database